9,188 matches
-
Și l-au înscris imediat la un liceu agricol. Fratele mai mare s-a însurat cu o fată de pe acolo. „Mi-a spus că se descurcă cu o singură mână și că nu are nevoie de mine.“ Apoi l-a alungat din casă. N-a avut altă soluție decât să-și ia o pătură și să plece la Tokio. Aici și-a găsit de lucru la o fabrică de hârtie din districul Adachi. Pare un tip optimist sau, mai bine zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
conflict interior. Murakami: Ei spun că posesia bunurilor îi face oamenii să aibă și mai multe dorințe telurice, care-i duc la pieire. De aceea, pentru a te purifica, trebuie să abandonezi totul. Kawai: Dacă religia nu reușește să-ți alunge atașamentele, nu e religie. Persoanele care renunță la atașamentele acestei lumi sunt ca și moarte. Murakami: Nu antrenamentele ascetice te fac să scapi de dorințele pământești. Kawai: Dacă ajungi în acel punct, ești Buddha, un om nu poate face asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
a soției, a băiatului și chiar a bunicului însuși s-au produs pentru a permite un transfer straniu de suflu vital în ființele acestea de fier, cărora nu Dumnezeu le-a dat viață. Gândul m-a înfiorat și mi-am alungat bănuiala, aruncând după ea cu pietre colțuroase. Dar n-a fugit prea departe. Revenea mereu, perfidă și sâcâitoare, dându-mi cu tifla, furându-mi somnul și ultimele firimituri de liniște... După un timp, am început să-mi găsesc rând pe
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
a oprit apele cerului prin vrăji necurate și a adus blestemata asta de secetă care ne pustiește ținutul de mai bine de un an. Zic că ar fi un bătrân, străin de sat. L-au văzut la amiază pe dealuri, alungând norii cu o nuia de alun cu care a scos o broască din gura unui șarpe. Se tăvălea pe spate, strâmbându-se și boscorodind tot soiul de descântece. Cică l-au căutat peste tot; parcă l-a înghițit pământul. întreabă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
ciorapi pentru bărbați supraelastici - Vindem scaune pentru copii cu trei picioare - Nu trimiteți copii la umplut cu sifoane. Doamnelor, domnilor și domnișoarelor, vă declar cu mâna pe inimă că operele acestea scrise de o mână anonimă au reușit să-mi alunge pentru o oră măcar „Bocii” din capul meu năucit de facturile lunare care continuu cresc pe măsură ce pensia scade. Cred că va trebui, cândva, să ridicăm un mic monument acestor creatori anonimi, care din imensa lor bunătate sufletească, cu talent și
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
stare de nici o hotărîre." Cum au trecut trei zile, și cum n-am primit scrisoare de la Irina, după obicei, am telegrafiat: "Ecrivez. Comprends pas votre silence." Telegrama mea a rămas, după o săptămână, fără răspuns. O neliniște bruscă mi-a alungat calmul și mi-a uscat curiozitatea pentru frumos, pe care o socoteam inepuizabilă. Rugăciunea mea de acum câteva zile mi se pare fără sens, sau eu acum sunt fără sens, căci neașteptată era tulburarea care mă stăpânește. Încerc să mă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
a-mi fi brusc indiferent un fapt pentru care lucrasem, la care visasem ani de zile, de a mă persecuta brusc, în miezul unor gânduri, pe care le crezusem primordiale, o prăjitură colorată pe care n-o puteam s-o alung din minte cu cât mă încăpățînam mai mult s-o uit, conștient în același timp că mă amuz, neputînd-o s-o alung. Și totuși, continuam cu persecuția spre Irina, pe care mi-o închipuiam distrată, plictisită, enervată, doritoare s-o
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
miezul unor gânduri, pe care le crezusem primordiale, o prăjitură colorată pe care n-o puteam s-o alung din minte cu cât mă încăpățînam mai mult s-o uit, conștient în același timp că mă amuz, neputînd-o s-o alung. Și totuși, continuam cu persecuția spre Irina, pe care mi-o închipuiam distrată, plictisită, enervată, doritoare s-o las mai iute în pace, cu plăcerea de a mă simți și a apărea caraghios, plăcere egală cu aceea când, fiind de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
dar era un catafalc. (Vis melodramatic, stupid, însă care mă face și acum să tremur.) Și pe el, printre câteva flori, cu ochii închiși, cu gura deschisă, cu nasul cârn, iarăși Irina. Vânătă, umilă, și mică, tocmai ca atunci când o alungam acasă și ea se ținea după mine. Fără mișcare, acolo, din pricina mea... Nu puteam s-o văd decât uneori, ceilalți treceau mereu primprejur și-mi împiedecau vederea. Treceau tot mai repede și mă miram cum de nu amețesc. De la o
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
se aud în tot portul ca un clopoțel de cinematograf, și vorbește mereu cu gesturi insuportabile de copil răsfățat, dând impresia că e la dispoziția oricui. Câteodată râsul ei strident și vulgar străbate spațiul ca o împușcătură, e suficient să alunge toate emoțiile și să anihileze puterile mării și ale cerului. Are un nume de familie neobicinuit, inventat parcă anume pentru dânsa. O cheamă Turai! Am primit o vizită de la Balcic, vărul fetelor, Charles. Foarte ciudat acest Charles, și Ioana povestea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
complect neînsemnate. De pildă, îmi place să mă scol dimineața de tot, să mă instalez la fereastră pentru câteva ore și să mă uit la mare: ea turbează în pat, nu mai doarme și începe o discuție stupidă, care îmi alungă toată liniștea. Ce concluzie va scoate Ioana mai târziu din vorbele acestea? Cu ce frenezie (reproș deghizat către mine) va face portretul femeii care acceptă sacrificiul pentru bărbatul iubit, dar îi este intolerabil să fie părăsită - și în cazul acesta
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
a doua zi, dar și imaginam aventurile cele mai extraordinare, lucidă totuși că totul este ireal. Și ziua chiar, consideram momentele acestea drept singurele clipe de fericire. Totdeauna jucai un rol, și dacă trează făceam tot ce puteam ca să te alung, noaptea te lăsam să sosești și să faci cu mine tot ce voiai. Dar nu tu întreg, așa cum te-am cunoscut: acum nu mai exista nimic în tine din ceea ce am urât, egoismul, gândurile fără legătură cu mine. Păstrai numai
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
o clipă mai înainte; ne găsește la amândoi același egoism bărbătesc sau alte asemănări, atrage și asupra mea unele cuvinte rele pe care de obicei le aplică numai lui, și atunci izbutește să mă facă iarăși nefericit, gelos, să-mi alunge tot calmul care i se păruse că mă îndepărtează de dânsa. Reîncep iscodirile mele, deznădejdea ei și împăcarea de la urmă. Astfel, trecutul și prezentul se suprapun în viața noastră, iar gândul la viitor vine foarte rar, căci suntem prea preocupați
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
rezultatul exagerărilor mele? Totul poate să pară neverosimil unui om normal? Durerea însă cu care construiesc este certă. - Eu nu sunt gelos! Stăm unul lângă altul pe nisip, în fața mării, soarele pătrunde în noi, dar eu, cu această afirmare, am alungat brusc tot calmul. De ce am spus vorba care nu corespunde nici unei realități? Ioana nu este în stare să descopere că am vorbit astfel numai pentru că un gând îmi venise și mă umilea. Poate că în dragoste e imposibil să nu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
aș aștepta cu nerăbdare să mă descotorosesc de ea. Ființa ei n-ar mai putea să-mi furnizeze nici o reflecție profundă. Oricum ar fi, mai târziu voi regreta clipele actuale de trăire intensă pe care fac toate sforțările să le alung. Aștept să treacă timpul, căci așa suntem predestinați. Și la urmă, bătrâni, bolnavi, cu moartea alături, constatăm ca nu mai putem opri timpul în loc. Ce încet trec zilele și ce repede trec anii! Și dacă ar muri Viky? Gândul acesta
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
a schimbat nimic. În casă, Ahmed, și mai jalnic decât îl lăsasem, ne aduce aminte de boala lui. Îl uitasem de tot și eram pe punctul să mai întîrziem vreme multă pe ponton, și numai prezența domnișoarei Țurai ne-a alungat. Laptele din farfurioară a ramas neatins. Când îl mângâiem, nu face nici o mișcare, dacă îl ridicăm puțin de labele de dinainte cade la loc. Numai ochii îi sunt tot așa de mari. Nu mai are însă nici o bucurie în
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
veșmânt de stricăciune și păcat este îndepărtat de cel botezat, tot așa precum făcuse și Cristos, îmbrăcîndu-l cu veșmântul lui pe Adam după păcat"16, iar cel botezat se întoarce la neprihănirea dintâi, la condiția lui Adam înainte de a fi alungat din rai. "O, minunăție! scrie Chiril. Erați goi sub privirile tuturor, și nu vă era rușine. Pentru că fiecare dintre voi era asemenea primului Adam, care se afla gol în Rai, fără să se simtă cuprins de rușine."17 Aceste câteva
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
geografică a Portugaliei, ca s-o transforme în cap de pod pentru campania lor împotriva lui Napoleon. Cele doua armate se hrănesc și se luptă pe teritoriul portughez. Iar când, după șapte ani, armatele lui Wellesley și Beresford izbutesc să alunge pe năvălitor până dincolo de Pirinei, Portugalia nu-și recapătă independența absolută. Beresford continuă să stea în Portugalia, cu o parte din corpul expediționar britanic, și capătă chiar de la Joîo VI, care nu se mai îndură să părăsească Rio de Janeiro
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
lui, aproape întreaga țară. Rareori s-a mai întîlnit o companie în care nenorocul să fie întotdeauna de partea unei singure părți. Și, cu toate acestea, poporul nu aclama pe Don Pedro. Pe unde trecea oastea "liberatoare", ard mănăstirile, sunt alungați preoții. Cu câteva mii de oameni, atâți câți îi mai rămăseseră, Don Miguel capitulează, la 26 mai 1834, la Evora Monte, dând o proclamație armatei sale, în care explică de ce a fost aproape silit să pună capăt unui război fratricid
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
amețitor. José Relvas, sincer democrat, e înlocuit după două luni cu un democrat mai pur: Domingos Pereira. Și acesta, la rândul lui, se prăbușește după trei luni. Urmează un colonel, de cea mai curată tradiție republicană, care și el e alungat după aproape șapte luni. Este un mic record - dar cât de scump plătit! Căci acest guvern, care amenința să se cramponeze la putere - trecuseră trei luni și încă nu căzuse - are de întîmpinat greve generale, care paralizează sectoare întregi din
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
odată s-a simțit covârșit de acea sfâșietoare saudade, de care nu scapă nimeni pe malurile Mandegolui. Dar niciodată n-a fost doborât de ea. Niciodată - după câte se știe astăzi - n-a scris versuri romantice sau revoluționare, ca să o alunge și nu și-a petrecut nopțile în beții studențești, la Tefugal și Estrada das Torres, ca să se simtă mai bărbat, mai liber, mai puternic. Salazar a fost unul din foarte rarii studenți care n-au socotit umilitor pentru tinerețea lor
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
așa? Ăăă... Da. Nu ar fi bine... că n-ar putea să stea singur... Ca să stea complet singur... De exemplu, dacă ar fi o femeie care n-a născut încă copii, ca să stea singură, ar trebui ca să... să-i alunge! Pe copii... Deci n-ar fi bine, ar trebui să stea mai mulți pe o planetă, că este loc. De exemplu, dacă există o planetă verde care s-a descoperit - poate aceea e bună! Și pot acolo să stea oamenii
Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu by Drago ş -Sebastian Meri ş ca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91582_a_92386]
-
scoica în bucătărie... Dar e tare trist. În timp ce eu tastez la calculator această post-realitate literară sau postliteratură, Dragoș-Sebastian se ascunde în casa lui de sub masă și bocește încetișor. După un timp, mă aplec ca să mă uit la el și mă alungă Ce faci, plângi acolo, în căsuța ta? Plângi după Mihaela-Cosânzeana?... - Da... Îți pare rău că ai vândut-o Crabului zâmbitor pentru bani ca să-ți cumperi bomboane? - Da..., eu am vrut banii să-mi cumpăr bomboane, dar Mihaela-Cosânzeana să rămână la
Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu by Drago ş -Sebastian Meri ş ca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91582_a_92386]
-
de prietenie: în urmă cu șase luni, chiar a respins solia lui Atila, gonind cu răutate pe câțiva dintre principii care o alcătuiau. Audbert își reținu cu greu un surâs răutăcios; știa bine cum se petrecuseră lucrurile: delegații huni fuseseră alungați de la Genava în șuturi și urmăriți o bună bucată de drum de către femei și copilași, care îi bombardaseră cu pietre și bulgări de bălegar. Preferă, însă, să nu-i amintească de asta interlocutorului său. Spuse, în schimb: — Cred că am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lui Sebastianus, îl salută și făcu imediat semn celor doi servitori să se îndepărteze. Apoi, învelindu-se cu o pânză, se așeză pe una din cele două bănci de marmură lipite de perete. Urmărindu-l din ochi, Sebastianus nu putu alunga gândul că, doar cu cincisprezece ani înainte, pe aceeași bancă s-ar fi putut afla un înalt funcționar roman, îngrijit de servitori germanici; acum, însă, se întâmpla contrariul: semnele vremurilor! Dacă el nu ar fi avut mamă burgundă, cu ușurință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]