4,725 matches
-
mai ales că logica suplementarității este diferită de logica binară a identității și noncontradicției. Aceste efecte discursive obținute de poziționările teoretice ale lui Derrida sunt augmentate și de preferința sa pentru căutarea forței semnificației în digresiuni, ecouri, discontinuități, contradicții și ambiguități textuale, care au sugerat posibilitatea de a lectura și interpreta "situații" textuale precum tăcerea, spațiul, distanța etc. Experimentele de acest tip au conturat perspective noi asupra cercetării scriiturii și a intertextualității, dar și asupra interpretării și lecturii. Din perspectivă derridariană
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
determinat ca referința să cunoască cinci direcții, toate intersectându-se în textul însuși: autoreferința, referința intratextuală, intertextuală, extratextuală textualizată și referința hermeneutică 326. Pentru că nu se mai poate vorbi despre o referință unică, consecințele acestui fapt fiind criza reprezentării și ambiguitatea demersului interpretativ, se poate concluziona că scriitura postmodernă "pulverizează gramatica, logica și retorica, contrazice fiecare afirmație de îndată ce o face, amână înțelesul la nesfârșit, ambivalența există în orice cuvânt, vidul apare în orice construcție, coerența structurii se năruie definitiv"327. Pierderea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
că teoria marxistă eșuează în a descrie corect alte tipuri de societăți, precum cele arhaice, construite în jurul ritualurilor, sărbătorilor, potlatch-ului, dar reprezintă, prin caracteristicile sale, și propria atracție către un alt tip de teorie, care să se fundamenteze pe o ambiguitate radicală, pe jocuri de limbaj, pe provocare și reversibilitate. Retorica excesului, caracteristică darului, de exemplu, este una care s-a constituit într-o adevărată strategie discursivă și în textele care vor urma acestor stadii inițiale. În această direcție, Mike Gane
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
acest "frison al exactitudinii" și al unei estetici perfecte a similarității dintre model și reprezentare sunt indicii ale pericolului televiziunii ea tinde să fie o reprezentare care pretinde să fie realitatea însăși. În această etapă, se poate vorbi despre o ambiguitate generală prezintă televiziunea viața cotidiană a familiei Loud, sau se prezintă, de fapt, pe sine însăși, în ceea ce filosoful francez numește matricea și codul său interne? Baudrillard argumentează în favoarea celei de-a doua variante, mai ales că în lipsa unui "spațiu
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
a vizibilului și una a invizibilului. În Celălalt prin sine însuși, Baudrillard nuanțează relația se-ducere pro-ducere, considerând că între aceste două forme nu există doar contrast, ci și o complementaritate ce decurge din faptul că seducția deține o profundă ambiguitate și ambivalență, deoarece poate fi înțeleasă și ca mișcare de retragere în secret, și ca intenție de a face vizibil (și, prin urmare, de a "produce" ceva). "Seducția nu se opune producției: ea seduce producția [...], la fel cum răul nu
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
sau manipulare. Primul aspect vizează faptul că logica seducției se opune concepției teologice și celei libertine; al doilea precizează că acest tip de logică este legat în mod organic de funcționarea secretului; al treilea aspect se referă la faptul că ambiguitatea secretului și rolul său esențial jucat în această logică se reduc la "dramaturgia Ființei și a Neantului" în care se găsește "toposul esteticului"552. În zona esteticului, susține Parret, logica seducerii se impune atât seducătorului, cât și celui sedus, astfel încât
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
viziunea sa, este capabil să înglobeze seducția, spre deosebire de conceptul de discurs. În consecință, o scriitură care s-ar ghida după o logică și o retorică a seducerii ar trebui să fie în mod necesar ironică, să mizeze pe absența sau ambiguitatea sensului, să instituie secretul, amânarea, regula și deconstrucția ca elemente de bază. Cu alte cuvinte, în grila hermeneutică baudrillardiană, sugestia ce ni se oferă este aceea de a schimba paradigma "banală" cu cea "fatală", pentru ca un discurs să fie cu
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
cvasi-exhaustivi. Baudrillard consideră că întreaga noastră cultură pare a fi supusă acestei "monstruozități productive" în care totul trebuie transformat în eficacitate, transparență, expunere. O teorie care s-ar ghida după o logică a seducerii ar trebui să fie ironică, introducând ambiguitatea sensului, secretul, regula și deconstrucția drept elemente componente. De altfel, în concepția lui Baudrillard, seducția deturnează funcționarea normală a semnelor, supralicitându-le și făcându-le să intre în derivă, "căci ea operează o deplasare a polilor. Orice discurs trebuie să
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
care să facă apel la trăsături cum ar fi corespondența cu realitatea, surprinderea ei perfectă sau instituirea unor afirmații categorice. Într-o oarecare măsură, înseși caracteristicile principale ale fenomenului postmodern îi "protejează" pe adepții lui de eventualele acuze de inconsistență, ambiguitate, cultivare a paradoxului. Discursurile postmoderne cultivă, în același timp, convențiile și trăsăturile pe care le critică sau le deconstruiesc, lucru care face ca modul de a scrie și de a fi perceput în acest context să dețină un statut special
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
strânsă legătură cu palinodia se află și o altă caracteristică a postmodernismului citatul considerat de unii critici drept figura postmodernă prin excelență. De exemplu, Antoine Compagnon afirmă că "opunându-se dogmelor coerenței, echilibrului și purității care fundamentaseră modernismul, postmodernismul reevaluează ambiguitatea, pluralitatea și coexistența stilurilor; el cultivă deopotrivă citatul vernacular și citatul istoric. Citatul e figura postmodernă cea mai pregnantă" (Antoine Compagnon, op. cit., p. 144). 214 În domeniul artelor, adoptând principiul rebeliunii împotriva autorității, principiu extins și la autoritatea discursului, a
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
fericită amintire, a expus unele dintre ele și le-a dat o clarificare incompletă. De aceea, noi vrem să îndepărtăm din ele în mod complet obscuritatea, clarificându-le printr-o interpretare desăvârșită și eliminând în totalitate din inima voastră scrupulul ambiguității. 1. Declarăm că, referitor la respectarea Evangheliei pe care aceeași Regulă o poruncește, voi sunteți obligați să respectați doar acele sfaturi evanghelice care în Regulă sunt exprimate în mod evident și sunt obligatorii. Este permis să fie încredințată miniștrilor, fie
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
Ă toate au contribuit, Într-o oarecare măsură, la transformarea lumii afacerilor. În seminarele mele fac referire la această perioadă ca fiind Era Instabilității Inerente. Pe unii i-ar putea demoraliza această sintagmă, Întrucât implică o lume plină de nesiguranță, ambiguitate și schimbări. Ei privesc cu melancolie În urmă și nădăjduiesc că lucrurile vor reveni la „normal”. Însă aceasta este Noua Normalitate. Există totuși și vești bune. Amenințările pe care le implică această eră sunt mult mai puține decât oportunitățile pe
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
par într-adevăr mai calde, mai pătrunse de emoție și aproape s-ar putea crede că sunt sincere. Dată fiind puțina sinceritate a lui Ovidiu față de Augustus în alte situații, avem un semn de îndoială și în ceea ce privește fragmentul de față. Ambiguitatea expresiei ovidiene în general, nu ne permite să sesizăm o sinceritate totală. S-ar putea crede că la mijloc ar putea fi o batjocoră atroce pe seama persoanei imperiale. Laudele exagerate aduse unei persoane înțelepte nu pot lăsa decât această impresie
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Ex Ponto, II, II, 83, reiese faptul că a luat parte la triumful lui Tiberiu din Iliria 277. Lui Messalinus, Ovidiu îi adresează două scrisori ex Ponto: I, VII și II, II278. Se poate spune că în epistola I, VII, ambiguitatea expresiei ovidiene atinge apogeul. Ovidiu declară că este singurul din familia lui Messalinus aruncat la capătul lumii, în condiții atât de vitrege de climă, civilizație și oameni 279. Dar totuși, poetul își dă seama ca afirmația de a fi "unul
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Cezarian" cât și pentru Augustus însuși. Pentru Ovidiu nu exista Cezarul (= Augustus), ci un alt Cezar, pe care-l numea fie Messalinus, fie Sextus Pompeius, fie Paullus Fabius Maximus, fie cu numele oricărui alt aristocrat cu veche tradiție nobiliară. În ciuda ambiguității sale, afirmația lui Ovidiu are un substrat politic grav și categoric. Dar Ovidiu nu se oprește aici; de la o exprimare echivocă trece la altele; el nu ar încerca să "pătrundă cu forța" în casa lui Messalinus, dacă acesta i-ar
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
gînd, Încît mitul care se afirmă cu cea mai mare vigoare În poezia lui, indiferent de natura temei, este mitul creației (paternității), cu o sferă largă de cuprindere: de la geneză la eros. O caracteristică a poeziei de Început este complexitatea, ambiguitatea discursului ei. Un „sfînt nesațiu” domină, de regulă, spiritul creator și nesațiul tulbură confesiunea lirică. Discursul cuprinde, În fapt, mai multe discursuri. După 1840, cînd psihologia romantică pătrunde mai adînc, poetul Începe să sufere de ceea ce s-a numit sentimentul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
limpede. Cine este Îngerul căzut În noroi, năzuind ca abstracta ființă argheziană, spre O lumină inaccesibilă? Poetul, creația, iubirea, existența? Alecsandri atinge În acest fragment o nesperată profunzime. O figură nouă se deschide În lirismul lui explicit: figura indeterminării și ambiguității, proprie poeziei moderne. X Spitalul amorului „L’amour étant l’initiateur de tout ce qui existe, on appellera néant l’absence d’amour. Les degrés d’existence de l’amour sont ceux de la création à l’oeuvre, sans laquelle le
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Bachelard, Jean Pierre Richard și mai ales pe Roland Barthes și Denis de Rougemont, Eugen Simion se ocupă de poeții Întemeietori - Văcăreștii, CÎrlova, Ion Heliade-Rădulescu, Grigore Alexandresu, Bolintineanu, Alecsandri, Conachi, Pann. Unor autori considerați Îndeobște fără secrete li se surprinde ambiguitatea discursului, li se caută figura (retorică sau poetică), li se compune peisajul caracteristic. Pagini Îngălbenite și chiar prăfuite sînt trecute prin filtrul unor „lecturi noi”. „Dimineața” este În cartea lui Eugen Simion Într-adevăr În primul rînd a poeților. Ora
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de Întunecimi sublime (Grui-SÎnger). O imagine a labirintului: „codrul fără viață”. Peisajele paricidului. Lunca și figura beatitudinii. CÎmpia și reveria pustietății. O țară imaginară. Pastelurile: o reverie pietrifiantă, o poetică a imobilității. Peisajul feeric: reveria cristalizantă. Sensul monumentalului În natură. Ambiguitatea unui simbol: sania. Spațiul deschis. Poet al matinalului. Dialectica orelor. Figuri ale intimității și ale euforiei. O erotică enervant Îngerească. Erosul galant. Steluța și Rodica. Retorica peisajului, peisajul retoricii. Impresionism poetic? Retorica poemului epic (Dumbrava roșie). Aripa pătată de noroi
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a vinișoarelor de pe gât și spate; fruntea boltită și mai ales ochii de un albastru întunecat clipesc în umbra genelor lungi". După cum remarcăm, artistul izbutise să însuflețească imaginea moartă și să creeze, prin contrast, iluzia vieții, frumusețea "tabloului" datorându-se ambiguității reprezentării, ce oscilează între viață și moarte, între feminitate și masculinitate (modelul e androgin, și în el se "oglindesc" amândoi, și Eminescu, și Veronica), ca în picturile decadenților. Paloarea, răceala brațelor femeii iubite vădesc, de asemenea, o atracție necrofilă altă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
lui Lovinescu i-a lipsit), Eminescu a izbutit să ambiguizeze până la deplina lor fuziune cele două "planuri narative", "secretul" reușitei sale fiind de găsit în modul în care a "construit" naratorul "o instanță enigmatică, nici autor, nici personaj, răspunzătoare de ambiguitatea semnalelor onirice", astfel încât, "în loc să le povestească doar, acest cineva fără nume și corp trăiește visele eroului, mai exact, le visează el însuși". Așadar, Eminescu pare să fi experimentat avant la lettre o "modalitate narativă insolită un onirism ireductibil la logica
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
mod necesar prin cuvânt, într-un discurs sui generis despre sine și lume. Numai că nu întotdeauna se întâmplă ca psihologia personajului lovinescian să se "obiectiveze", ceea ce înseamnă că nici clișeul" nu rămâne, în literatura criticului, doar o realitate lingvistică (ambiguitatea raportului dintre "imagine" și "cuvânt" fiind una dintre caracteristicile definitorii ale genului melodramatic). Prin urmare, deși respinge hotărât interpretările în cheie psihologistă, studiul Ligiei Tudurachi mi-a oferit, de fapt, prilejul unor clarificări binevenite, dintr-o perspectivă nu neapărat opusă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
întâlnește în cale. Căci atunci când e cazul, "gheara" acestui critic (care este tocmai calibrul său intelectual), tânăr șef de școală academică ieșeană, se vede de departe, și tăietura ei e nemiloasă. Cititorul să se îndrepte spre paginile care vorbesc despre ambiguitatea conceptului de "purificare" din estetica lui Aristotel și despre greșita interpretare nietzscheeană a semnificației corului antic, despre fondul melodramatic al dramaturgilor moderni, precum Camil Petrescu și Eugene O'Neill, și despre sensurile intelectuale ale erotismului pe care le vehiculează scrierile
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
emoțională, intelectivă și imaginativă cu totul nouă (op. cit., p. 17). Eminescu "consună" cu spiritul Decadenței, cu precizarea că decadentismul "nu e un romantism îmblânzit și nici un romantism înalt, ci mai curând un romantism dereglat" (p. 18) și că indeterminarea și ambiguitatea nu mai reprezintă "simptomele degenerării", ci "trăsăturile unui univers alternativ, semne ale unei lumi noi ce așteaptă să fie explorată". 132 Constantin Dobrogeanu Gherea, "Eminescu", în op. cit., p. 183. 133 Caius Dobrescu evidențiază funcția civilizatoare a poeziei de dragoste, înțeleasă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
of the century is a clear indication of the turbid confusion of function and ideal. The male, who at first tends toward sadism, inclines, at the end of the century, towards masochism". 186 Plecând de la observația că, în lirica eminesciană, "ambiguitatea e uneori asumată experimental" și că "indeterminarea relației materie/spirit, suflet/ corp", departe de a genera "o angoasă dizolvantă", oferă artistului "șansa de a exploata/inventa un nou univers", Caius Dobrescu atribuie poeziei lui Eminescu caracterul unui "roman analitic în
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]