12,966 matches
-
regelui nu poate fi considerată o pură relatare istorică din timpul lui Iosia, fie pentru că în ea se găsesc referințe la exilul babilonian (2Rg 22,16-17), fie pentru că „găsirea” unei scrieri antice ascunse este un motiv literar care oferea suveranilor antici oportunitatea de a face restaurări și modificări templelor respectând sfaturile divinității expuse în documentul „găsit” în mod miraculos. Este, prin urmare, discutabilă teoria care identifică actuala Carte a Deuteronomului cu presupusa carte „găsită” în timpul lui Iosia. Întorcându-ne la Dt
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
vocabularul cultual biblic este de factură tehnică și, în ciuda multor studii, adesea continuă să fie neclar până și specialiștilor. Pentru că dorim să ne limităm atenția noastră doar la dovezile cu privire la cult ce se referă cu probabilitate mai mare la epoca antică, va trebui, înainte de toate, să excludem legislația cultuală din perioada postexilică și, ca atare, toate referințele cultuale din Pentateuh. Cele mai relevante obiecte utilizate în actul de cult atestate și de arheologie, și de Biblie, sunt desigur altarele (mizbēaḥ), deasupra
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
putea fi interpretate ca devastare a statuilor divine din templul din Samaria (cf. Is 10,9-11; pentru textele asiriene cf. Becking, 1997, și diferit Na’aman, 1999). Concluzionând, ansamblul datelor biblice și arheologice inserate în contextul mai larg al monarhiilor antice din Orientul Apropiat pare să încline spre existența unei iconografii religioase în Israel și Iuda în timpul epocii monarhice, iconografie documentată cel puțin în cazul altor divinități decât Yhwh. Practica iconică nu exclude existența atitudinilor mai mult sau mai puțin relevante
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
cult este complexă și variată și, pentru faptul că, în procesul de formare al cărților biblice, a fost revizuită substanțial, este imposibil să adunăm cu precizie și certitudine, în mod sistematic, tot materialul despre practica sacrificială la evrei în epoca antică. Termenul ebraic ce indică generic acțiunea sacrificială provine de la rădăcina rădăcina zbḥ care generează fie un substantiv (zebaḥ), „ofertă”, „sacrificiu”, fie un verb (zăbaḥ) „a sacrifica”, „a celebra un sacrificiu”. Această rădăcină este documentată în aproape toate limbile semitice antice
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
antică. Termenul ebraic ce indică generic acțiunea sacrificială provine de la rădăcina rădăcina zbḥ care generează fie un substantiv (zebaḥ), „ofertă”, „sacrificiu”, fie un verb (zăbaḥ) „a sacrifica”, „a celebra un sacrificiu”. Această rădăcină este documentată în aproape toate limbile semitice antice (ugaritică, acadiană, feniciană, aramaică) unde, în afară de sensul tehnic al sacrificiului, în unele cazuri, poate avea și semnificația de a celebra un banchet (exemplul cel mai clar cu privire la aceasta se găsește în textele ugaritice, cf. Merlo, Xella, 1999, p. 202). Foarte
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
Chiar dacă textele care descriu practica arderii de tot sunt atribuite tradiției sacerdotale, datând, așadar, din epoca postexilică (Lev 1; 4; 9), practica și numele acestui tip de sacrificiu pot fi considerate antice, prezența sa fiind atestată atât în alte culturi antice din regiunea siro-palestiniană și anatolică, cât și de textele biblice atribuite altor tradiții (de exemplu, 1Sam 13,9; 1Rg 18,34; 2Rg 10,24). O altă tipologie de ofrandă sacrificială foarte răspândită era sacrificiul „de împăcare” sau „de comuniune” (šelem
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
era consumat în mai multe împrejurări precum voturile, mulțumirea sau vindecările. Și în acest caz multe texte biblice care ne vorbesc despre acest fel de sacrificiu sunt databile în perioada postexilică (Lev 3; 7), dar prezența sacrificiului šelămîm în culturile antice semitice și în textele tradiției biblice mai antice (2Rg 16,13; Am 5,22) mărește posibilitatea existenței sale încă din timpul regatelor lui Israel și Iuda. Cât privește așa-numitul sacrificiu „ispășitor” (ḥațță’t) trebuie să spunem mai întâi că
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
mulțumirea sau vindecările. Și în acest caz multe texte biblice care ne vorbesc despre acest fel de sacrificiu sunt databile în perioada postexilică (Lev 3; 7), dar prezența sacrificiului šelămîm în culturile antice semitice și în textele tradiției biblice mai antice (2Rg 16,13; Am 5,22) mărește posibilitatea existenței sale încă din timpul regatelor lui Israel și Iuda. Cât privește așa-numitul sacrificiu „ispășitor” (ḥațță’t) trebuie să spunem mai întâi că, în ciuda a ceea ce ne induce numele să credem
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
15,15). Acest tip de sacrificiu se regăsește în teologia purității, predominantă în epoca postexilică, așa că putem deduce că și sacrificiul „ispășitor” a dobândit o importanță deosebită în epoca preexilică. În ciuda faptului că atestarea rădăcinii *ḥț’ în alte limbi semitice antice susține sensurile de „a comite greșeli”, „a păcătui”, „a încălca”, ele nu au niciodată accepțiunea tehnică cultuală de „sacrificiu de ispășire” (Cardellini, 2001, p. 88), confirmând astfel dubiile cu privire la existența unei astfel de tipologii a sacrificiului în religia ebraică în timpul
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
întrucât sărbătoarea sâmbetei pare să fi dobândit o însemnătate mai mare doar în timpul exilului, această sărbătoare având o puternică relevanță în identificarea etnico-religioasă a poporului lui Yhwh (Ex 20,12). Ritmul săptămânal al sacrificiilor are legătură, foarte probabil, cu tradiția antică de a celebra liturgiile sacrificiale la mijlocul lunii, adică în corespondență cu luna nouă și luna plină, după cum dovedesc multe documente extra-biblice și unele texte biblice care pun uneori în strânsă relație frecvența sâmbetei cu luna nouă (Num 28,11; Is
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
unor ceremonii de cult, dar nu avem suficiente mărturii scrise pentru a putea delinea profilul. Între aceste ocazii private, pot fi amintite aici dezlegarea unui vot, dobândirea sănătății sau sacrificiile pentru îndepărtarea impurității. Capitolul 5 Cunoașterea voinței divine În culturile antice din Orientul Apropiat, lumea cerească și cea pământească nu erau concepute ca două universuri separate, ci erau corelate vital una cu cealaltă, astfel încât realitățile lumii pământești depindeau deseori de arhetipul lor ceresc, așa cum și acțiunea umană era, uneori, cauzată de
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
1988, pp. 289-290). Această definiție a profetului face distincție netă între inspirația profetică și activitatea divinatorie (tehnica deductivă); trebuie remarcat însă că avem aici o distincție modernă ce nu este prezentă nici în textele biblice, nici în cele din Orientul Antic în general, pentru că în aceste culturi antice, comunicarea voinței divine putea fi făcută de mulți specialiști în religie, în foarte multe moduri, toate la fel de admise, după cum rezultă clar din 1Sam 28,6 unde se afirmă că, după moartea profetului Samuel
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
face distincție netă între inspirația profetică și activitatea divinatorie (tehnica deductivă); trebuie remarcat însă că avem aici o distincție modernă ce nu este prezentă nici în textele biblice, nici în cele din Orientul Antic în general, pentru că în aceste culturi antice, comunicarea voinței divine putea fi făcută de mulți specialiști în religie, în foarte multe moduri, toate la fel de admise, după cum rezultă clar din 1Sam 28,6 unde se afirmă că, după moartea profetului Samuel, Yhwh nu „a răspuns” la „consultarea” regelui
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
au avut loc în timpul monarhiei. În plus, nu trebuie să uităm că în epoca preexilică, Israel și Iuda au fost două monarhii cu structuri politice și organizatorice asemănătoare popoarelor vecine, astfel că unele date comparative cu celelalte regate din Orientul Antic apropiat (Nissinen, 2003) ne-ar putea ajuta să înțelegem mai clar fenomenul profetic din această epocă (cf. Merlo, 2009). Restrângând analiza la profeții care nu au fost antrenați ca purtători de idei de modelele literare și teologice deuteronomiste, cum se
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
cf. Jud 20,33); consultări oraculare asemănătoare aveau loc și înainte de a încheia alianțe cu alte națiuni (Is 30,1-2). Consultarea preventivă este plauzibilă din punct de vedere istoric pentru că este larg atestată și la celelalte regate din Orientul Apropiat antic (cf. van der Toorn, 1987). Chiar dacă este reelaborată literar, este foarte instructivă povestirea conflictului dintre regii lui Israel și Iuda împotriva lui Meșa, regele Moabului, relatată în 2Rg 3 și în stela lui Meșa (o parte din această stelă a
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
lor religioase și la garantarea dreptății față de cei oprimați (cf. 2Rg 21,10 ș.u.; 22,14-20; Am 7,10-17). Critica profetică împotriva comportamentului suveranilor și a celor puternici din popor a fost dintotdeauna considerată o însușire distinctivă a profeției antice israelite și iudaice. În ciuda neîncrederii recent exprimate cu privire la caracterul realmente istoric al povestirilor profetice și a atenției sporite asupra calităților literare ale cărților profetice, nu se poate exclude existența unei profeții critice față de monarhie deja din profetismul preexilic. Funcțiunea critică
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
divinația, văzută ca un proces de tip deductiv obținut prin tehnici specifice divinatorii, precum extispiciul, examinarea fumului, vărsarea uleiului etc. După cum am specificat aluziv puțin mai înainte, această distincție răspunde unor principii de clasificare moderne, deoarece în culturile din Orientul Antic vaticiniul divinatoriu, oracolul profetic, somnul etc., toate sunt perfect licite și substanțial echivalente pentru a cunoaște voința divină. Din 1Sam 28,6, care afirmă că, după moartea lui Samuel, Yhwh nu „a răspuns” „consultării” lui Saul „nici prin vise, nici
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
tummîm; prin urmare, se practica divinația în sanctuar (Jud 20,26-27) prin tragerea la sorți (1Sam 14,41-42), prin vise (Jud 7,13-14) și chiar prin evocarea spiritelor morților (1Sam 28,3-19). Existența efectivă a practicii divinatorii răspândite în timpul perioadei antice a religiei ebraice se observă clar din critica permanentă împotriva sa până în perioada postexilică târzie. De fapt se întâlnește din plin în cărțile profeților scriitori precum Ieremia (Ier 29,8), Ezechiel (Ez 13,6-9.23), Zaharia (Zah 10,1-2), în
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
nu putem considera că mărturiile biblice sunt descrieri istorice precise ale practicii necromanției, este foarte plauzibil ca în situații limită, precum atacurile militare, sau în absența răspunsurilor care au avut loc prin alte practici divinatorii, să fi existat în Israelul antic practica de a invoca morții pentru a le cere un oracol. Magia Până acum câteva decenii, pe baza teoriilor istorico-religioase (precum cea a lui James Frazer) derivate din ideile evoluționiste ale secolului al XIX-lea, magia, alături de superstiție, era considerată
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
după aceste teorii, răspândirea magiei era destinată să decadă în momentul în care în istoria umanității s-ar fi afirmat o religie superioară. Această interpretare în cheie evoluționistă a magiei nu are însă corespondență în concepțiile religioase ale Orientului Apropiat antic. De fapt, în aceste culturi magia era considerată o componentă importantă și legitimă a religiei, deoarece - deși făcea apel la tehnici și formule care par să acționeze independent de religie - ea era inserată într-o viziune religioasă precisă a cosmosului
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
divine. Deși prin cercetarea noastră nu putem fi siguri de obținerea unei viziuni de ansamblu realiste a practicării magiei în Israel și Iuda în timpul epocii preexilice, din unele indicații biblice, ca și din confruntarea cu alte culturi din Orientul Apropiat antic, putem presupune că principalele rituri magice s-au dezvoltat în speță în ambientul sănătății (magia terapeutică), cu ocazia pregătirilor pentru război (magia profilactică), în religiozitatea familiară bazată în special pe funcțiunile apotropaice și aducătoare de noroc ale amuletelor. Deși putem
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
de leu, cu calități apotropaice împotriva forțelor rele și a bolilor (cf. Fig. 10); sau figurinele numite „ochiul-Ugiat”, adică ochiul „vindecător” care cerea purtătorului să protejeze ochiul divin. La sfârșitul acestui paragraf, este util să repetăm că, în aceste culturi antice, practica magică era văzută ca manifestare a acțiunii divine în lumea naturală; obiectele și acțiunile magice produceau efecte asupra obiectului însuși doar printr-o cauză imanentă lui, dar eficacitatea rituală se fonda pe convingerea că decizia divină, adesea luată în
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
trupului său peste trupul copilului (2Rg 4,33-35) poate fi foarte bine clasificat ca acțiune magică terapeutică pe baza mecanismului magic tipic al contactului sau contagierii. Capitolul 6 Antropologia religioasă După cum am amintit deja de mai multe ori, culturile semitice antice nu separau experiența religioasă a persoanei de realitatea cotidiană, tangibilă, a vieții: considerau că fiecare moment al vieții, de la naștere la moarte, era voit de Dumnezeu. Consecința acestei mentalități religioase este că evenimentele despre care astăzi credem că au de
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
este că evenimentele despre care astăzi credem că au de a face doar cu medicina sau știința, pentru acești strămoși ai noștri erau inseparabil legate de religie. Izvoarele cele mai importante care ilustrează cum era considerat omul în religia ebraică antică sunt insuficiente pentru a schița o imagine completă și sistematică a antropologiei religioase din Israel; aceste izvoare, de fapt, se limitează la câteva descoperiri funerare (morminte, obiecte) și câteva inscripții sporadice. Voi fi obligat așadar să pun împreună aceste câteva
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
creatură a lui Dumnezeu (Gen 1-2). Deși primele capitole din Cartea Genezei au fost redactate în forma finală în epoca (post)exilică (cf. F. Giuntoli, în Merlo, 2008, pp. 113-116), învățătura lor despre natura omului reelaborează concepții specifice Orientului Apropiat antic prezente deja în vechile povestiri ale creației (de exemplu, miturile babiloniene Enuma Eliș sau Atrahasis), astfel că este foarte posibil ca ideea că omul este creatura lui Dumnezeu să fi existat în Israel cu mult timp înainte de redactarea Gen 1-2
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]