4,707 matches
-
ocuparea Constantinopolelui, capitala istorică a Imperiului Bizantin, obiectiv al „Marii Idei”, dar Antanta nu s-a arătat dornică să satisfacă această cerere, considerată excesivă. Antanta a admis ca Grecia să obțină controlul asupra regiunii din jurul Smyrnei și Ayvalıkului din Anatolia apuseană. Debarcările elenilor au avut loc mai înainte de debarcările italine de pe coasta sudică a Tuciei din regiunea Antalya. Prin permisiunea acordată grecilor să debarce la Smyrna, puterile occidentale sperau să blocheze expansiunea italiană în Anatolia. Pe 28 mai, grecii au debarcat
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
mare migrație a popoarelor indo-europene, mai multe valuri de slavi s-au așezat în această regiune, ducând la slavizarea aproape completă a populației de acolo. Protobulgarii, un popor turanic, care dețineau și elemente de origine scito-sarmată, au format Hanatul Turc Apusean. Între 630 și 635, hanul Kubrat a reușit să unească principalele triburi bulgare, creând o confederație puternică, denumită Bulgaria Mare, cunoscută și ca Vechea Bulgarie Mare sau Onoguria. Sub presiunea hazarilor, Vechea Bulgarie s-a împărțit în 668. Hanul Asparuh
Țaratul Bulgar () [Corola-website/Science/320215_a_321544]
-
din punct de vedere agricol, patruzeci de zile de cutremure în timpul verii și o invazie de lăcuste. În 864, bizantinii sub Mihail al III-lea au invadat Bulgaria, suspectând că hanul Boris I se pregătea să îmbrățișeze creștinismul de rit apusean. La venirea veștii invaziei, hanul a început negocierile de pace. Bizantinii au returnat anumite teritorii din Macedonia, singura lor cerere fiind aceea ca hanul să primească creștinismul dinspre Constantinopol, și nu dinspre Roma. Hanul Boris a acceptat și a fost
Țaratul Bulgar () [Corola-website/Science/320215_a_321544]
-
preoți bizantini care predicau în limba greacă. Cneazul Boris I a cunoscut acestea și, după ce Constantinopolul a refuzat să acorde autonomie Bisericii Bulgare în 866, a trimis la Roma o delegație, transmițându-și dorința de a urma creștinismului în rit apusean, alături de 115 întrebări adresate Papei Nicolae I. Conducătorul bulgar a vrut să profite de rivalitatea dintre Biserica Romei și cea a Constantinopolului, scopul lui fiind acela de a obține o Biserică Bulgară independentă, prevenind astfel influențe atât din partea catolicilor, cât
Țaratul Bulgar () [Corola-website/Science/320215_a_321544]
-
Sovietice Ucrainene la Harkov. În același timp, Republica Populară a Ucrainei Occidentale a cucerit Lvovul, intrând în conflict cu A doua Republică Poloneză. În ianuarie 1919, armatele celor două republici ucrainene s-au unit (Act Zlukî), după ce RP a Ucrainei Apusene a fost complet ocupată de arata poloneză, iar Kievul de către armata sovietică Simon Petliura a devenit noul comandant suprem al armatei ucrainene. Armata unită ucraineană a suferit însă pierderi uriașe în războiul împotriva forțelor poloneze, „albilor” lui Denikin și „roșiilor
Armata Republicii Populare Ucrainene () [Corola-website/Science/320253_a_321582]
-
de-a doua Republici Poloneze. Liovul era inclus în acest teritoriu. Orașul era în perioada interbelică centrul mișcării naționaliste ucrainene. O mică parte a Ucrainei contemporane, Zacarpatia, a devenit parte a Cehoslovaciei. Mișcarea naționaliștilor ucraineni era mai activă în părțile apusene și centrale în perioada interbelică. Motivele sunt încă motiv de discuție printre specialiști. La sfârșitul Primului Război Mondial, veteranii „Pușcașilor Siciului” au creat în 1920 Organizația Militară Ucraineană cu scopul declarat al luptei pentru crearea unui stat independent ucrainean. Liderul acestei organizații
Declarația de Independență a Ucrainei, 1941 () [Corola-website/Science/320272_a_321601]
-
polono-ucrainean, Emilian Czechowski, comisarul poliției din Lviv și Alexei Mailov, diplomat sovietic ucis pentru răzbunarea victimelor Holodomorului. OUN a atact și ucraineni cu vederi moderate, precum Ivan Babii (profesor și fost ofițer al Armatei Galițiene a Republicii Populare a Ucrainei Apusene, sau Kirilo Studinski, președintele „Societății științifice șevcenko” Aceste acte au fost condamnate de mitropolitul Bisericii Greco-Catolice Ucrainene, Andrei șetințki, care a criticat în primul rând conducerea din exil a OUN, inițiatoarea actelor de violență executate de tinerii ucraineni. El avea
Organizația Naționaliștilor Ucraineni () [Corola-website/Science/320343_a_321672]
-
considerată ca o încercare de conciliere cu biserica și de modificare a politicii organizației într-un mai pragmatică și moderată. Realitatea a demonstrat că dacă acestea au fost intențiile lui Melnik, ele au fost contrazise de tendințele societății din Ucraina apuseană Majoritatea membrilor OUN era formată din tineri galițieni, care activau în special în Ucraina și mai puțin în exil, din acest motiv fiind mai expuși pericolului arestării și închisorii. Cu toate acestea, opiniile lor erau puțin ascultate de conducerea din
Organizația Naționaliștilor Ucraineni () [Corola-website/Science/320343_a_321672]
-
Smyrna. Tratatul de la Neuilly cu Bulgaria de pe 27 noiembrie 1919 și Tratatul de la Sèvres cu Imperiul Otoman de pe 10 august 1920 pot fi considerate triumfuri pentru Venizelos și pentru Grecia . Ca urmare, Grecia și-a extins teritoriul prin ocuparea Traciei Apusene, Traciei Răsăritene, Smirnei, insulelor din Marea Egee: Imvros, Tenedos și Dodecanezele, cu excepția insulei Rodos.. În ciuda acestor reușite, fanatismul politic a continuat să adâncească prăpâstia dintre facțiunile monarhistă și liberală. Au avut loc acte absolut inacceptabile. În timpul călătorie sale din 12 august
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
dintr-un altar pentagonal decroșat, un naos dreptunghiular de dimensiuni medii și un pronaos de aceeași formă, suprapus de un turn-clopotniță robust, cu foișor în console și fleșă ascuțită, sprijinit pe panta abruptă de tablă a acoperișului. În dreptul unicei intrări apusene s-a adosat un pridvor închis din scânduri. Din patrimoniul bisericii au făcut parte câteva icoane valoroase, unele folosind ca suport lemnul (cele împărătești, executate în anul 1863, de Toma din Laz), altele sticla (semnate, în 1838, de Ioan Pop
Biserica de lemn din Grosuri () [Corola-website/Science/321114_a_322443]
-
de piatră al prestolului, în anul 1805, în timpul păstoririi preotului Gheorghe Popovici. Este un edificiu de plan dreptunghiular, cu absida nedecroșată, de formă pentagonală, prevăzut, deasupra pronaosului, cu un turn-clopotniță robust, cu foișor deschis și fleșă evazată. În dreptul unicei intrări apusene s-a adosat un pridvor din scânduri. În 1983, tabla a luat locul șiței clasice. Cum interiorul este placat cu scânduri, nu se poate preciza dacă în vechime biserica a fost pictată sau doar împodobită cu xilogravuri. Sigur este doar
Biserica de lemn din Poienița Tomii () [Corola-website/Science/321131_a_322460]
-
fost un instrument legal și administrativ, nu un teritoriu geografic. Jurisdicția teritorială a mandatului putea fi schimbată prin tratate, capitulații, concesiuni sau alte mijloace legale. Pentru un observator neavizat, părea că frontiera mandatului britanic pentru Palestina trebuia extinsă până la frontiera apuseană a mandatului Mesopotamiei. De fapt, regiunea de la est de linia Damasc-hamma-Aleppo, (inclusiv cea mai mare parte a Transiordaniei) fusese promisă încă din 1915 de britanici Sharifului din Mecca. Regatul Unit își luase angajamentul ca să permită proclamarea independenței unui stat arab
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
turco-rus de la Moscova (1921), care stipula că toate republicile sud-caucaziene vor semna mai târziu tratate similare cu Turcia. Ministrul de externe armean Vartan Oskanian a amintit că Declarația de Independență a Armeniei și Constituția țării numesc provinciile turce răsăritene „Armenia Apuseană”. Armenia nu recunoaște în mod explicit frontierele Turciei contemporane. În plus, Oskanian a subliniat că Turcia nu a pus în practică o serie de prevederi ale tratatului. De exemplu, tratatul cerea Turciei să deschidă consulate în fiecare dintre cele trei
Tratatul de la Kars () [Corola-website/Science/321227_a_322556]
-
decembrie 1920 și a avut loc în ceea ce este astăzi nord-estul Turciei și nord-vestul Armeniei. Mișcarea de eliberare națională a armenilor a proclamat independența Republicii Democrate Armene mai înainte de încheierea Primului Război Mondial. Tovmas Nazarbekian, comandantul frontului din Caucaz și guvernatorul Armeniei apusene, a devenit primul șef al statului armean. Andranik Toros Ozanian a preluat controlul administrației Armeniei apusene din martie până în aprilie 1918. El a luptat cu armata otomană în timpul bătăliilor hotărâtoare din timpul campaniei din Caucaz și a desemnat în funcția
Războiul turco-armean () [Corola-website/Science/321282_a_322611]
-
de eliberare națională a armenilor a proclamat independența Republicii Democrate Armene mai înainte de încheierea Primului Război Mondial. Tovmas Nazarbekian, comandantul frontului din Caucaz și guvernatorul Armeniei apusene, a devenit primul șef al statului armean. Andranik Toros Ozanian a preluat controlul administrației Armeniei apusene din martie până în aprilie 1918. El a luptat cu armata otomană în timpul bătăliilor hotărâtoare din timpul campaniei din Caucaz și a desemnat în funcția de comisar civil pe Drastamat Kanayan. Tratatul de prietenie ruso-otoman (1 ianuarie 1918) și tratatul de la
Războiul turco-armean () [Corola-website/Science/321282_a_322611]
-
frontieră turcă. Unele condiții suplimentare au fost impuse Armeniei după semnarea tratatului de la Batumi. Semnarea celui de-al doilea tratat a coincis cu data proclamării independenței Republicii Democrate Armene. Imperiul Otoman a reușit să oblige Armenia să renunțe la Armenia apuseană prin semnarea Tratatului de la Batumi. Cu toate acestea, turcii nu recunoșteau oficial existența noului stat. Imperiul Otoman a fost forțat însă să revină la granițele antebelice după semnarea Armistițiului de la Mudros pe 30 octombrie 1918. Perioada scursă până la semnarea armistițiului
Războiul turco-armean () [Corola-website/Science/321282_a_322611]
-
nu se făcea în bani ci în contrapartidă cu alte produse sau servicii. Principalele meșteșuguri practicate în sat au fost: "Dogăritul" și primul „botar” al Racoviței este menționat în anul 1750. Cel mai renumit ciubărar este Iosif Lazea din Munții Apuseni stabilit aici la sfârșitul secolului al XIX-lea și ai cărui urmași poartă supranumele de „ai dogarului”. În secolul al XX-lea, lucrări mărunte de dogărit le-au făcut Gheorghe Trif, Ioan Malea și un anume „Doagă” al cărui nume
Etnografia satului Racovița () [Corola-website/Science/321298_a_322627]
-
britanic David Lloyd George, promiseseră Greciei câștiguri teritoriale importante în dauna Imperiului Otoman, dacă elenii ar fi intrat în război de partea Atantei. Grecii ar fi urmat să primească Tracia Răsăriteană, insulele Imbros (Gökçeada) și Tenedos (Bozcaada), regiuni din Anatolia apuseană din jurul orașului İzmir. În mai 1917, după plecarea în exil a regelui Constantin I, premierul elen Eleuthérios Venizélos s-a reîntors la Atena și a făcut ca Grecia să se alieze cu Antanta. Armata elenă, deși împărțită între sprijinitorii monarhiei
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
14 puncte”), armenii să li se recunoască oficial controlul asupra regiunii, control care îl dețineau de facto după izbucnirea Revoluției Ruse. Armenii își sprijineau cererile și pe afirmația că ar fi reprezentat majoritatea populației, de vreme ce turcii se mutaseră în provinciile apusene. Boghos Nubar, președintele delegației Armeniei, avea să afirme că la luptele împotriva turcilor au participat nu doar cei 150.000 din armata imperială rusă, dar și aproximativ 40.000 de voluntari, care își eliberaseră prin forțe proprii satele. Mai mult
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
Grecia continentală. El a fost inițiatorul unor reforme sociale, militare și administrative, care au avut ca rezultat obținerea succeselor din Războaiele Balcanice. Victoria Aliaților a părut că va asigura realizarea idealurilor Marii Idei. Grecia a ocupat Smirna, Imbros, Tenedos, Tracia Apuseană și Tracia Răsăriteană. Grecia a suferit o înfrângere de proporții în 1922, când naționaliștii turci au ieșit învingători în conflictul cu grecii și i-au alungat din Anatolia în timpul Războiului greco-turc din 1919-1922. După semnarea Tratatului de pace de la Lausanne
Megali Idea () [Corola-website/Science/320575_a_321904]
-
în ansamblul său, explicandu-se astfel de ce împărații romani, iar mai apoi cei bizantini, au preluat controlul echipelor și au numit funcționari cu rolul de a le superviza. Sportul a scăzut în importanță după declinul și căderea Romei din lumea apuseană, supraviețuind pentru o perioadă în Imperiul Bizantin, unde facțiunile tradiționale romane au continuat să joace un rol important, obținând influență în problemele politice. Rivalitatea lor a culminat cu declanșarea Răscoalei Nika, moment care a marcat însă și declinul gradual al
Cursa carelor de luptă () [Corola-website/Science/320643_a_321972]
-
Pavel Tebeul. Ortodoxia îl consideră și pe Sfântul Vasile cel Mare ca fondator al regulilor monahale, urmând și exemplul Părinților Deșertului. Sfântul Benedict de Nursia, a cărui Regulă se bazează pe cea a Sf. Vasile, este adesea considerat întemeietorul monahismului apusean. În anul 451, în urma conciliului de la Chalcedon, Biserica Alexandrină este împărțită în două ramuri: calcedoniană (cei care au acceptat prevederile conciliului), și monofizită sau necalcedoniană (cei care au respins prevederile). Majoritatea egiptenilor erau de monofiziți, ceea ce a dus la persecutarea
Copți () [Corola-website/Science/320654_a_321983]
-
Aproximativ 500.000 de musulmani au fost expulzați din Grecia, în special turci, dar și alți musulmani: Albanezi geamizi, Dănmei (evrei trecuți la islam, ziși și Avdeți), Meglenoromâni, Pomaci (bulgari musulmani) și Țigani musulmani. Turcii și alți musulmani din Tracia Apuseană au fost execeptați de la acest transfer, precum și grecii din Istanbul și insulele Mării Egee Imbros (Gökçeada) și Tenedos (Bozcaada). Datorită măsurilor discriminatorii luate în Turcia împotriva grecilor, așa cum a fost legea din 1932 care împiedica cetățenii turci de religie ortodoxă să
Schimburile de populație dintre Grecia și Turcia () [Corola-website/Science/320737_a_322066]
-
pogromului antigrec din Istanbul (1955) a accelerat foarte mult emigrarea grecilor, ceea ce a dus la reducerea minorității elene de la 200.000 de persoane în 1924, la doar 2.500 în 2006. În Grecia, situația este diferită. Comunitatea turcă din Tracia Apuseană a crescut la 100.000 de persoane după semnarea Tratatului de la Lausanne, la creșterea comunității turce contribuind și emigrarea mai multor zeci de mii de emigranți musulmani fugiți din Bulgaria comunistă. Compoziția etnică a populației insulei Creta s-a modificat
Schimburile de populație dintre Grecia și Turcia () [Corola-website/Science/320737_a_322066]
-
promiseseră Greciei importante câștiguri teritoriale în dauna Imperiului Otoman, în condițiile în care elenii s-ar fi alăturat taberei Aliaților. Astfel, grecii ar fi urmat să primească Tracia Răsăriteană, insulele Imbros (Gökçeada) și Tenedos (Bozcaada), ca și părți ale Anatoliei apusene, adică teritoriul din jurul orașului Smirna. Repudierii de către italieni și anglo-francezi a Acordului de la St.-Jean-de-Maurienne semnat pe 26 aprilie 1917, care stabilea limitele italienilor în Orientul Mijlociu, i s-a adăugat și ocuparea de către greci a İzmirului (Smyrna), care fusese promis
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]