5,418 matches
-
un ovoid, iar pentru reacționari o masă informă, ale cărui materiale amalgamau gama care merge de la marmură la bălegar, trecând prin guano, consta În chip esențial din scări În formă de melc, care Îngăduiau accesul la pereți impenetrabili, poduri rupte, balcoane la care nu ne era dat să accedem, uși de intrare În puțuri, dacă nu În strâmtori sau În alte habitacluri, de al căror cer liber atârnau comode crivaturi matrimoniale și fotolii inverse. Nu strălucea prin absență nici oglinda concavă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
dintr-o unică tăblie, și tot așa, până când, după șaptesprezece uși, se ajunge la zidul din fund. Niște pereți despărțitori laterali, sobri și subțiri separă cele șase sisteme paralele, care dispun de un total de o sută două uși. Din balcoanele casei de vizavi, cercetătorul poate distinge că primul cat abundă În scări cu șase trepte, care urcă și coboară În zigzag; al doilea constă exclusiv din ferestre; al treilea, din praguri; al patrulea și ultimul, din dușumele și acoperișuri. Edificiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
care nu-și pleacă grumazul nici În fața celui mai mărunt utilitarism: nimeni nu pătrunde În ele, nimeni nu se depărtează de ele, nimeni nu stă pe vine; nimeni nu se Încrustează În concavități, nimeni nu salută cu mâna din impracticabilul balcon, nimeni nu flutură batista, nimeni nu se defenestrează. Là tout n’est qu’ordre et beauté. P.S. O dată corectate șpalturile panoramei anterioare, o depeșă telegrafică ne informează că tocmai În Tasmania există un mugure nou. Hotchkis de Estephano, care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
rând, Șurub etc. Să fi fost abia orele nouășpe după-masă când, În fine, ne-am ajuns la Avenida Mitre. Morpurgo s-a râs tot la gându că ieram d-acu În Avellaneda. Râdea și grangurii care, mai-mai să cază dân balcoane, vehiculi și alte căzi, să râdea fincă ne vedea pă jos, fără baremi ăle mai mici roți. Dân fericire, Babuglia să gândește la toate și pe ălălant mal a lu râulețu ruginea nește camioane dă nație canadiană, care Institutu, mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
poetului. L-am scos eu din sală și l-am dus la el, în blocul Aro, și până să vină medicul, cu ajutorul telefonului a început să dirijeze mari mase de oameni în revoluție. El era un conducător... Ieșea și pe balcon și dând din mâini cânta "Internaționala" în fața unei mulțimi închipuite adunată să-l aclame ca pe Troțki, sau ca pe Malraux, idolul său. Pe urmă revenea la telefon și cu glas măreț continua: "Ana, tu preiei conducerea în sectorul galben
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
discutăm despre cum procedăm în momentul în care noi, magistrații, îl vedem pe colegul nostru din birou că ia mită sau că aranjează un dosar. Și le-am spus că magistrații sunt primii care trebuie sancționați. Întrebarea a venit de la balcon: Și ce-ați vrea, domnule procuror-șef, să-i denunțăm? Să ne denunțăm colegii? Am zis: Da, e o întrebare. Cum ați răspunde? Evident că n-a dat nimeni nici un răspuns. Pe mine m-a surprins această întrebare pentru că răspunsul
Preţul adevărului. Un procuror în luptă cu sistemul by Dan Tăpălagă, Daniel Morar () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1338_a_2715]
-
în weekendul ăsta. — Oh Doamne, mătușică Fran. Sophie își izbi bocancii greoi de podea, lăsând urme de noroi în zigzag pe covorul bej. — În locul tău, aș fi vrut să mă îngroape sub buchete de flori, să-mi cânte serenade sub balcon, să mă sune din oră în oră să-mi spună că mă iubește. Tu ai intrat într-o relație de parcă ți-ai fi făcut o programare la dentist. — Da, aprobă fericită Fran, nu e fantastic? Tocmai asta e atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
vietățile împrejurimilor - și se simțeau foarte la locul lor. Dar într-un rând o spaimă mare a burzuluit toate sufletele. Era într-amurgul. Cucoana Frosa stătea la zăbrea, frumos pieptănată și privea gânditoare la rarii trecători; cucoana Adela era în balcon; cucoana Caliopi la poartă, privind în lungul drumului și așteptându-și odrasla cea mai mare, trimeasă la pitărie după pâne. Băiatul, Costică, venea încet cu pânea la subsuoară, privind cu luare-aminte pulberea pe care o stârnea valuri, târându-și botinele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Caliopi la poartă, privind în lungul drumului și așteptându-și odrasla cea mai mare, trimeasă la pitărie după pâne. Băiatul, Costică, venea încet cu pânea la subsuoară, privind cu luare-aminte pulberea pe care o stârnea valuri, târându-și botinele. Din balcon, cucoana Adela își înălța nasul și întrebă: —Ai mai ieșit la poartă, soro? Da, dragă. Aștept să-mi vie diavolul de băiet cu pânea. Acuși trebuie să pice și dumnealui de la canțelarie. Apoi începu să țipe ascuțit: Dar hai, dimone
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
două copce și trecu arsă pe alături. Băiatul răcni o dată ascuțit și se plecă spre picioare, boierii îl împresurară cu întrebări felurite, iar cucoana Caliopi din poartă lăsă să-i scape un țipăt ascuțit: —Haah! l-a mușcat cânele!... Din balcon, cucoana Adela începu a striga cu nasul spre cer: —Vasile! Vasile! ieși afară! un câne turbat pe uliță! A mușcat pe Osman! Și cuconu Vasile dădu buzna afară spăriat, privi o clipă cu ochi uimiți furtuna din stradă, oamenii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
piață în decembrie. Eram la Paris, în fața televizorului. În schimb, în aprilie, eram la București și, aveam, nu aveam treabă, îmi făceam drum prin celebra piață înțesată de persoane de tot soiul și care mai de care mai agitate. La balconul Universității își făceau apariția marii intelectuali ai momentului: Ana Blandiana, Liiceanu și alții... Sau viitori eroi ai pieței, în frunte cu Munteanu, care... — L-ai uitat pe Constantinescu. — Așa e. Și el va fi un viitor erou, chiar dacă a scăpat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
s-ar putea explica faptul că, întorși de la țară, la începutul unei noi săptămâni de muncă, cu câte-o găină, o gâscă sau o rață, nu se-ndură s-o taie imediat, ci o mai țin în baie, ori pe balcon, hrănind-o, bucurându-se de viața ei și amăgindu-se cu gândul că, de fapt, n-au plecat niciodată din mediul rural. Sigur, cântatul unui cocoș ori măcăitul unei rațe îi calcă pe nervi pe vecinii din bloc, așa că, biata
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
Eu o luam ca pe „ăl mai tare din parcare“. Bucuria cea mare începea abia după grădi, când tataie venea după mine și mergeam în parcul Moghioroș să jucăm fotbal, apoi construiam și lansam avioane de pe porta vionul nostru din balcon. Însă ceva nu stătea la locul lui în joia aceea. Mi se clătina un dinte. După grădi aveam să aflu de la tataie că dintelui i-a venit vremea să cadă, dar îi lipsea tupeul s-o facă de unul singur
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
pișu cu ochii lungiți la holul acoperit de pătrate bej, maro, bej, motan obez, pisică hipnotizată, picioarele fos tei baschetbaliste care se înalță în bezna crăcănată de un bec prost. Ehe, ce frumoasă eram eu odată. Și geamul ușii de la balcon îi reflectă mândria burtoasă. Ușa băii se reazemă, ca un alcoolic resemnat, alături de picturile ei și o o poză cu bunicul. Avantajul morții la tinerețe este că nimeni nu va ști cum te umpli de riduri și nervi. De când a
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
Își vede în continuare de meșterit. Mă ofer să îl ajut. Uite, dă-mi mie să îl leg și mă ajuți tu să fac un nod strâns. Cu ochii veseli, începe să povestească: Ciucurele ăsta negru l-am găsit pe la balcon, iar pe ăsta mic aici, în curte. Zici că sunt mama și puiul. Bucuros că am reușit să legăm cei doi ciucuri, se ridică demn și începe să se joace cu ei, ținându-i ca pe o balanță. Vreau să
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
care vede, ca și predecesorii lui camilpetrescieni, idei, crește Darul Ioanei: un roman solid și original, epic la modul polifonic și cu adâncimi psihologice care așteaptă să fie explorate. Daniel Cristea-Enache Partea întâi Primul cerc Să începem: În cadrul ușii-fereastră a balconului care înconjoară apartamentul pe toată lungimea a două laturi, cu ochii țintă pe țuguiul imens de țiglă roșie al casei de peste drum, acum înnegrit de fumul limbilor de foc șuierate prin mai multe ferestre, încolăcite pe stâlpii de susținere, prelinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
anevoie haina neagră, s-o atârne pe un umeraș. Apoi a mai străbătut o dată încăperea mare, despărțită printr-o ușă-glasvand de o alta mai mică, unde se afla patul îngust în care își petrecea nopțile, a deschis larg ușa-fereastră către balconul ce înconjura apartamentul pe două laturi, ca o terasă. A ezitat între a aprinde televizorul, era încă prea devreme chiar și pentru telejurnalul de seară, ori radioul micuț care hârâia îngrozitor când schimba posturile și-o enerva groaznic, dar s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ei trecătoare, de noapte, numai și numai pentru că era singură, și de nici un folos i-ar fi fost muzica sau sunetul telefonului. Atunci, ca de fiecare dată, chiar și pe vreme de iarnă, când zuruiau vânturi înghețate, deschidea ușa-fereastră spre balconul care încojura apartamentul pe două laturi, ca o terasă, din prag se uita până departe, peste oraș, urmărind licărul luminilor, întorcându-și privirea ce îi rămăsese surprinzător de bună, în ciuda vârstei, către turnul televiziunii, cu luminițele sale roșii în vârf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
în bucătărie. Începu să-și neglijeze apartamentul. O menajeră continua să vină o dată pe săptămână sau mai rar, îi spăla rufele și făcea curățenie. Doar răsfoia revistele pe care i le aducea Andrei Vlădescu. Își deschidea ușa-fereastră a dormitorului către balconul care înconjura apartamentul pe două laturi, ca o terasă, se așeza cu destulă greutate într-un șezlong foarte vechi, decolorat, dar încă rezistent și rămânea ore întregi la soare, ca o șopârlă, cu o carte în brațe. Urmărea cu mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
fi văzut prima oară, își îndoia și dezdoia foarte încet degetele, urmărind cum se întind sau zvâcnesc tendoanele, cum se adună pielea în jurul nodurilor, iar venele palpită sub pergamentul uscat și îngălbenit; privea cutiile mari de lemn înșirate pe marginea balconului, așteptând să se oprească o șuviță de adiere în mănunchiurile stufoase de frunze verzi, mici și grase ale acelei plante al cărui nume nu-l cunosc, ce înflorește în buchete violete, ca niște bulgări, în târziul toamnei ÎDoamne, își zicea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
felul ei ideea asta și făcea exact ce credea că trebuie făcut: să se zorească. Se petrecea totul ca într-o beție, adică mergea înainte râzând, orice s-ar fi întâmplat. Era o beție trează și tristă. În cadrul ușii-fereastră a balconului care înconjoară apartamentul pe toată lungimea a două laturi, cu ochii țintă pe țuguiul imens de țiglă roșie al casei de peste drum, acum înnegrit de fumul limbilor de foc șuierate prin mai multe ferestre, încolăcite pe stâlpii de susținere, prelinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să deschidă larg ușa-fereastră a balconului-terasă, acceptând zăpușeala ce pătrundea odată cu respirația precipitată și plină de viață a orașului. În aerul fierbinte sclipeau fire de praf, funigei și puf de flori și de arbori. Sprijinit de marginea de fier a balconului, urmărea de sus șirul precipitat al automobilelor, grupurile de oameni grăbiți, cărând sacoșe încărcate, ciocnindu-se unii de alții, copii sărind în pătratele aproximative ale șotroanelor desenate cu cretă albă și roșie pe trotuarul lat, o vânzoleală fără sfârșit al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
care, mai mult culcată decât sprijinită în șezut, îl privește bătrâna doamnă Marga Pop. Încăperea mirosea a medicamente, a cearceafuri jilave, transpirație și urină. O zăpușeală ca o pală de foc l-a izbit în față. A deschis ușa către balconul ce înainta spre parc și adierea de afară a început să fluture perdeaua. Într-o glastră monstruoasă din sticlă, pe care a umplut-o cu apă, a îndesat florile mărunte. Abia după aceea s-a așezat pe un scaun în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
lucrurile - altă voce, neauzită, dar ca și cum trebuia să fie auzită de toată lumea, repetând: va să zică așa stau lucrurile, dar nimic pentru mine. „Am alergat trei kilometri să pun și eu mâna pe ceva.“ Vocile pătrundeau direct din stradă prin ușile-fereastră ale balconului înconjurând apartamentul pe două laturi. Pe amândouă ușile-fereastră dintr-odată. Însă camerele erau imense și pereții murdari nu se vedeau, se bănuiau numai în locurile unde atârnau țintuite în aer, nemișcate, pete de culoare vrând să fie aisberguri, fiorduri, lacuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de apă fierbinte, a frecat-o cu detergent până au dispărut toate urmele de arsuri și a atârnat-o într-un cui din perete. A trecut în camerele celelalte. S-a sprijinit cu fruntea de geamul uneia dintre ușile-fereastră ale balconului. Casa era cuprinsă încet de întuneric. În cenușiul de afară se învârtejeau frunze umede. Dintre acoperișuri împungea scheletul urât și pe jumătate ars al fostului țugui, învelit în grabă în carton smolit și prăfuit. „Vasăzică acuma totul s-a terminat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]