KorAP: Find »[drukola/base=biet & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...177 178 179 ...313 >

7,814 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558

conținutul academic. Dr. Mayfield se oțărî imediat. Conținutul academic era punctul lui forte. — Nu înțeleg cum puteți spune una ca asta! zise el. Cursurile au fost structurate în așa fel încât să satisfacă cerințele studenților care urmăresc o abordare tematică. — Bietele creaturi ignorante pe care reușim să le ademenim dinspre universități ca să urmeze specializarea asta n-ar ști ce-i aia o abordare tematică nici dacă ar vedea una, comentă dr. Board. Dacă stau să mă gândesc bine, nici eu n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446

fel de transă idioată. Din punctul de vedere al morții... punctul punctul punctul... punctul de maximă vedere, noaptea perfect limpede, morții absenți, ca și viii... punctul fix, final, iluminare și orbire. Ca un descântec. Un fel de impuls senil, un biet punct abia vizibil, revenind, revenind. Iluminare, orbire, da, da, un ac fosforescent al neantului, noaptea perfect limpede, morții absenți, ca și viii, da, da. Zgomote. Gureșe groase gingașe. Auzea, undeva, departe, spectacolul lumii. Camioanele, tramvaiele, roțile biciuind vâj-vâj asfaltul, vocile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
panica micii noastre celule. Atunci, pac, infarctul, surpriza! Fracțiunea asasină, tangenta finală, mântuirea. Noaptea creatoare. Acțiunea va porni, va porni, în sfârșit! O acțiune foarte ambiguă, acțiunea PRIMĂVARA. Adierea nopții îl încercui, dintr-odată. Își aminti brusc de Toma, Urmăritorul. Bieții informatori nu sunt nici măcar slugile diavolului, nu au acest înalt rang. Doar jivine ale mlaștinii numite prezent, atât. Bietele jivine ale mlaștinii, suflete și boli și spaime și plăceri ale mlaștinii. Ce misiune o fi având, de fapt, masca numită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
porni, în sfârșit! O acțiune foarte ambiguă, acțiunea PRIMĂVARA. Adierea nopții îl încercui, dintr-odată. Își aminti brusc de Toma, Urmăritorul. Bieții informatori nu sunt nici măcar slugile diavolului, nu au acest înalt rang. Doar jivine ale mlaștinii numite prezent, atât. Bietele jivine ale mlaștinii, suflete și boli și spaime și plăceri ale mlaștinii. Ce misiune o fi având, de fapt, masca numită Toma? De ce oare apare când nu te aștepți, după ce îl tot aștepți mereu, zi de zi? Un sol al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
poate se dezleagă și codul domnului Marcu, le père de la famille. Va pleca în concediu când nimeni nu se așteaptă: o astfel de imprudență arată că recepționerul Anatol Dominic Vancea Voinov, zis Tolea, are relee speciale, nu se sperie de bietele nevroze funcționărești, e stăpân pe situație. Până una-alta, chiar de mâine, va începe să reamintească tuturor amănunte dintre cele mai dezavantajoase ale biografiei sale: fratele îmburghezit în Argentina, cumnata aristocrată teutonă, tatăl cosmopolit și exploatator, sora reintrată în Biblie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
locuiește aici. Voce moale, timidă, dinți mărunți, gălbui, un obraz îngust, anemic, cu mustața subtire și cu cicatricea aceea inevitabilă. M-ar interesa proiectele dumneavoastră. Nu aș abuza, dar aș vrea să ne revedem, din când în când. Așadar, un biet pescuitor de pradă mică, așadar el, Tolea, nu merita decât această iscoadă oarecare? Se simțea jignit, zău așa! Un gust de vomă îi umplu gura și nările. De la balcon, vedea piața pustie și întunecată. Rareori, jetul luminos al vreunui vehicul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
și simplu, ca toți pământenii. Când fusese arestat, în urmă cu peste 30 de ani, Părintele popoarelor inca mai veghea, ziua și noaptea, în amvonul său luminat de la Kremlin și decidea ziua și noaptea fiecăruia dintre muritori. Îl arestaseră pe bietul călugăr pentru credința sa nestrămutată în lumea de Apoi și de Dincolo, îl chinuiseră, până începuse, brusc, să se roage, tot timpul, doar la Sfântul Iosif din Kremlin. Nimeni nu-l mai poate convinge, azi, că Sfântul Visarion Visarionovici a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
tău dacă știu. Cum vorbește Bombonel? Cum își permite să vorbească despre... știm noi despre cine... cum? Și tu, tu, Vasile, cum de permiți să fii comparat cu știm noi cine? Nu mai ai pic de mândrie, nici un respect față de biata noastră țărișoară? — Da, așa a zis, dom’ doctor. Că dacă ăla ar fi sănătos ca mine, am fi mult mai... cum să spun... mda, mai fericiți. Da’ nu mai strigați așa, că nu e voie. Doar știți că nu e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
care la rândul lor activizau amintirile acum, când toate se inversaseră și se pociseră, răsturnând criteriile și brutalizând simțirea. Să ți se ofere, filantropic, dintr-un buzunar jegos, o țigară mototolită de care, culmea, chiar să ai nevoie sau o biată pastilă, învelită ca bomboanele pentru prunci, în țiplă colorată, fără de care să nu-ți poți, de fapt, duce zilele! Se deprinsese să fie politicoasă cu vânzătoarele arogante din magazinele în care nu se găsea nimic, îngăduitoare cu dactilografa leneșă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
Ați văzut vreun dictator vorbind copiilor? Stânjenit, imbecil. Ca și cum ar vorbi soldaților sau tribunalului ceresc. Fraze serioase, tăiate cu toporul. Un om singur și serios, absolut serios! Libertatea i se pare o glumă. O golănie, o șmecherie îndreptată împotriva lui, bietul captiv. D-aia, frivolitatea... într-o dictatură, frivolitatea nu mai e ce-a fost. Devine provocare, regenerare. Și umor și necesară nesimțire. Mimarea libertății, da da, că și mimarea... Da, da, când nimic nu mai e, atunci mimarea...“ Mica suspiciune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
și Marele Nevăzut se plictisește, cedează, doar e facut după chipul și asemănarea noastră, așa scrie în Cartea Cărților noastre de identitate. Iar celălalt, Răufăcătorul, sosia, cu care împarte jocul, Înalt Prea Păcătoșenia Sa, geamănul, bastardul, seamănă și el cu biata noastră făptură. Așa că: încă și încă o dată, o mie de ori, forțăm norocul, nenorocul? Da, Cușa Octavian, va livra adevărul! Martorul potrivit pentru crima încâlcită. Doar tot nu poate vorbi și nici de găsit nu poate fi găsit. Prin urmare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
său din adolescență spre Drumul Taberei. Drum lung, cam o oră și jumătate, pe străzi neștiute, agitate de o lume pestriță și guralivă, în culmea surescitării. Depărtarea de centru nu calma situația. Un soi de somnambulism exploziv îi hipnotiza pe bieții locatari, smulsi din celulele avariate, traumatizați de imprevizibil și de moarte. Dispăruse, brusc, și Autoritatea. Se bucurau, nu le mai spune nimeni ce au de făcut, dar erau și buimăciți, ca niște orfani, neștiind să regăsească sensul clipei, singura reală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
dezmeticea, nu mai era scăpare. „Colaboratoarea noastră“ așa o prezentase slujbașul Toma. O va regăsi, așadar. Îi va regăsi pe toți, pe toți, doar să fie atent, să-i recunoască la timp cicatricea masluirilor. A zâmbit, gata pentru reîntâlnire. Oho, bieții ucenici ai realului... Gata să deschidă ochii. Pe pleoape, infinitul zefir, mâinile răcoroase și lungi ale dimineții. Prin fereastră pătrundea zumzetul rutinei. Profesor, în orășelul păduros al adolescenței, alintat de izvoare și dealuri melancolice. Tânăr profesor, cu fulare colorate și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
știa? Spune-i că proștii aleși sunt mai proști decât proștii. Sunt aleșii proștilor, spune-i asta, spune-i! Gata să facă o criză, sărăcuța Venera, tocmai acum, când mărturisise că știa de Mauriciu Gafton și dedoctorul Marga și de bietul detectiv A.D.V.V.. Dar își revenea, iată, se calma, scumpa de ea, spectacolul nu se încheiase. — Vezi, dumneata, domnule Vancea, fragilul Tavi, bolnavul. Vicleanul, întortocheatul Tavi... Câinele nu mișcă, retras într-o superioara somnolență. Aerul însuși încremenise, înghețat, nu mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
asta. Sursa avea dreptate și că toți care fac pe nevinovații nu vor decât să ajungă și ei la putere, știu asta. Nu e vorba de idealuri și principii. Putere, putere, putere vor, știu asta. A ghida, supraveghea, ocroti viața bieților noștri concetățeni năuci devine deci important. O fac și eu, în modesta funcție și cu modestele mele mijloace. Strălucit, îndrăznesc să afirm. Adică, corect, discret, cu bună-credință. De asta am și lungit conversația cu inginerul, deși nu oferea mare lucru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569

prea mândru de pretinsa familiarizare cu lumea și atunci, din când în când, se întâmplă ceva care te smulge din coconul acesta de superioritate înfumurată, ceva care îți amintește încă o dată că nu înțelegi absolut nimic din ce înseamnă viața. Biata mea nepoată. Loteria genetică fusese prea bună cu ea și trăsese toate numerele câștigătoare. Spre deosebire de Tom, care moștenise forma trupului de la familia Wood, Aurora era în întregime o Glass, iar familia noastră este fără excepție suplă, osoasă și înaltă. Crescuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
întâmpla demult, dar cred că ai folosit chiar termenul de „curaj“. Ai curajul ăsta, Tom? Are vreunul dintre noi curajul ăsta? TOM: Îți mai amintești lucrarea aceea? NATHAN: Mi-a lăsat o impresie durabilă. TOM: Pe vremea aia eram un biet studențaș. Nu știam prea multe, dar eram probabil mai deștept decât sunt acum. HARRY: Despre ce vorbim? NATHAN: Despre refugiul interior, Harry. Locul unde se retrage orice om atunci când viața în lumea reală nu mai este posibilă. HARRY: A, am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
Harry, sigur că aș vrea să fii acolo. Și poate chiar și Flora. HARRY: Draga, smintita mea Flora. Dar, dacă o chemi pe ea, va trebui să vină și Bette. Știi, e bolnavă. Imobilizată în scaunul cu rotile de parkinson, biata femeie. Nu pot să-ți spun cu ar reacționa, dar până la urmă s-ar putea să-i placă ideea. Și mai e și Rufus. NATHAN: Cine e Rufus? HARRY: Tânărul care lucrează la casă, în anticariat. Jamaicanul înalt, cu pielea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
din Baltimore, a avut ghinionul de a și-l alege executor literar pe Rufus Griswold. Fără să aibă habar că Griswold îl disprețuia, că așa-zisul prieten și susținător avea să își petreacă ani întregi încercând să îi distrugă reputația. — Bietul Poe. — Eddie n-a avut noroc. Nici cât a trăit, și nici după ce a murit. L-au îngropat într-un cimitir din Baltimore în 1849, dar a fost nevoie de douăzeci și șase de ani pentru ca pe mormântul lui să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
cum a vrut el, unchiule Nat. Am închis ochii și am băgat coceanul ăla plin de vinișoare în gură și, puțin câte puțin, l-am înghițit pe tot. A fost oribil. Nasul mi se freca de vintrea lui împuțită și bietul meu stomac se zvârcolea tot pe dinăuntru, dar știam ce fac și mă bucuram. Tocmai când era gata să ejaculeze, l-am scos din gură și l-am terminat cu mâna, în așa fel încât prețioasa spermă să mi se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
pentru că mințisem în legătură cu reverendul Bob. Pentru că mințisem? am zis. Ce dracu’ voia să fie asta? Nu avusese loc nici un viol, a spus el. Singurul motiv pentru care insistasem să intru singură în casă era că intenționasem să îl seduc, iar bietul om nu reușise să reziste farmecelor mele. Îți mulțumesc, David, i-am zis. Îți mulțumesc că ai crezut în mine și că ai înțeles ce soție bună ți-am fost... Ceva mai târziu în aceeași zi, a acoperit geamurile camerei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603

atunci am tot plătit pentru asta. Tata, dragul de el, are tot felul de planuri mărețe. Voia să se apuce de mers în excursii, gătit, pescuit și grădinărit. Visul cu mersul în excursii s-a terminat după prima lui ieșire. Bietul om s-a pierdut în munții de lângă Dublin și a fost nevoie să trimită salvamontiști să-l salveze. A apărut la televizor după aia, dar experiența asta l-a potolit pe viață. Visurile de a deveni un as în ale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
scenă, dar merge bine. E despre un băiat al cărui tată îl bate mereu, dar apoi scapă de violența de acasă, se duce în Anglia, unde muncește din greu, și ajunge foarte bogat, apoi se întoarce acasă și îi construiește bietei sale mame o casă mare cât un conac. Aștept ca tata să-mi răspundă, dar n-o face. Apropo, aveți cumva un tată ca al meu? Unul care pur și simplu nu îți răspunde atunci când vorbești cu el? Sau mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
gripă. Eram mai mult supărată decât nervoasă. Până la urmă cum să mă enervez pe cineva care e atât de bun și grijuliu? Era unul la un milion și singurul frate din familia lui care era dispus s-o îngrijască pe biata lui soră. Restul erau niște egoiști. Cel puțin, așa mi-a spus el. Îmi aduc aminte că l-am întrebat odată dacă nu ar vrea să aducă pe cineva care să aibă grijă de ea, dar s-a uitat la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
încât nici unul din ele nu e luat în serios. Cu toate astea, nu-mi place că o să zbor până la Boston alături de ea. Snakely, fiind șefa, desigur că va zbura la clasa întâi, împreună cu un alt membru cu vechime. Și un biet amărât va trebui să lucreze cu amândoi. Și sper că n-o să fiu eu. Un singur lucru e mai rău decât să zbori cu Snakely, și anume să zbori cu ea când ești mahmur. Mă duc în sala de ședințe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]