5,261 matches
-
despre Manuscris, despre poeme, despre cronică, despre picturile care-i evocau pe Îndrăgostiții din Samarkand. Mi-aș dori atât de mult să văd această carte! Știți că tot ce a existat În acea epocă a fost distrus? Ca printr-un blestem. Zidurile, palatele, livezile, grădinile, canalizările, locurile de cult, cărțile, principalele obiecte de artă. Monumentele pe care le admirăm astăzi au fost construite mai târziu, de Tamerlan și descendenții acestuia, au mai puțin de cinci sute de ani vechime. Dar din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
acele materii abrazive în calea de admisiune). Dar pe unde zburăm? strigă furios. Prin nori sau printr-o ploaie de bolovani? Dacă nu ne prăbușim, pariez doi dolari pe cireașa fetiței tale că se va aprinde circuitul în chestiune. Ignorând blestemele debitate în mașinărie, cei cinci membii ai echipajului de la pasarelă trudeau să pună remorcherul pe suprafața planetei, și cât mai aproape de sursa înregistrată. ― Ne apropiem de punctul de origine, zise Lambert, studiind parametrii ei. Terminal la douăzeci și cinci de kilometri. Douăzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Și m-am gîndit adeseori În timp ce suiam că eu nu am decît stînca mea. Și această tărie de a socoti muntele meu un lucru firesc, e tot ce pot opune zeilor care au vrut să-l simt ca pe un blestem.) Văd În stînca Împinsă de Sisif dovada că-și atinge cu mîinile destinul și nu se Înspăimîntă de aceasta. E victoria lui cea mai pură. Nici lui Don Quijote, un Sisif al himerei, sau lui Hamlet, un Sisif al melancoliei, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
la fel de vanitoși ca oamenii. Zeița s-a iritat atît de tare, Încît a schimbat În șerpi buclele părului glorios al Meduzei și le-a dat ochilor ei proprietatea funestă de a preface În piatră tot ce priveau. Ceea ce era un blestem mai mare pentru Meduza decît pentru victimele ei. Nu vreau să-mi ascund că undeva, Într-o cută intimă, cînd am sosit aici, mi-a surîs, Împotriva bolii, ideea de a face experiența unei singurătăți vremelnice. Și constat acum cît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
cu toate lucrurile astea după - cu tot respectul - moartea ta? Am auzit că n-ai pe nimeni. De unde-ai auzit? — De la Fatima; stă toată ziua cu ochii-n televizor. Până i se aburesc lentilele. De la vinul de smochine, mă-nțelegi. — Blestemul soacrei, își amintește Lionel de antanta cordială dintre Fatima și soacră-sa, după ce aceasta din urmă s-a retras în urnă. Inginerul e în cumpănă. Până acum nu s-a gândit la acest aspect: ce se va întâmpla cu lucrurile
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
ceașca. Cafeaua, iat-o! O ceașcă mare, verde, plină, pe măsuța metalică dintre cele două scaune. — Numai pentru mine? — Eu am băut o cisternă, pistoanele mele au luat-o deja razna. Soarbe în tihnă, nu te grăbi, pregătește-ți liniștit blestemele. Azi sunt al matale, gospodin Matei. M-ai găsit, ghinionul meu. Musafirul sorbea, surâdea, amâna. — Ca să fie mai ușor pentru amândoi, să-ți expun eu chestiunea, reluă nerăbdător profesorul. Să-ți spun eu despre ce e vorba. Altfel, matale precis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de obsesia consultației ascunsă în dialogul cel mai banal, de rutina exercițiului polițist al medicului. Nici despre accidentul din adolescență nu aducea vorba, deși revedea, cu siguranță, adesea, în minte, bicicleta liceanului izbind brusc umbra informă, verzuie, mârțoaga de babă, blestemul în istoria familiei Vancea. Nici episodul morții lui Marcu Vancea nu îl ispitea. Nu întreba nici când cum unde s-a sfârșit Dida, nici despre fostul coleg Mircea Claudiu și glaciala lui nemțoaică în călduri. Nu, doctorul Marga, inimă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și Dominic, Irina și Dominic“, descânta preoteasa. Gura de jăratec peste torța de jăratec. Creștea iarăși, lent lent, incubația, vibrația, tremurul, cutremurul, ferestrele vibrau, la fel și zidurile turmentate și planșeul. Gura plină de salivă și bacterii și afrodiziace bolborosind blesteme inefabile. Se trezise iarăși în vulva vulcanului, între petale vorace, umede, fierbinți, în Africa maternă, incestuoasă. Dureros, dorul de sorella captivă. Jungla întunecoasă, incendiată, canibală, tremur, tremur, scâncea Irina și mlaștina toridă. Un exercițiu de transfer eșuat, atât fusese. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pietonul. Peste o oră, scara vopsită în verde și blocul acela de locuințe și aleea de brazi, și numele Francisca Pop n-ar mai putea fi regăsite, era convins. Spulberate, fără urmă, în nebuloasa viesparului care își va relua, conștiincios, blestemul diurn și static. Spulberat el însuși, grăbit să se spulbere cât mai repede, fără urmă. În noaptea care se spulbera, în zorii care îl înghițeau, spulberându-l. Înainta în ora gri, ora agresiunii iminente. Simțea frisonul epileptic. Incercuit, fără scăpare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
A sunat Gornistul de plecare, Du altuia din partea mea O caldă salutare, și‐ ajuns în țară, eu te rog, Fă‐ mi cel din urmă bine: Pământul țării să‐l săruți și pentru mine! Din Fire de tort pag. 36‐39. BLESTEM DE MAMĂ Legendă populară din jurul Năs ăudului ( fragment ) Oh, mamă, tu ești de vină, Că n‐ am pace și hodină, Că n‐am loc nici în mormânt, Că n‐ am stare sub pământ, Nici sunt mort, nici cu viață Nici
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
așa mișel? El nu mai are mamă! El a pus Iubirea unei fete mai presus, D‐a mamei lui - ce mult a dat și‐n schimb el nu știa ce‐ a cumpărat! Fiori simțea cum îl îneacă reci; Îi răsunau blestemele de veci A mamei, numai șoapte fără glas, El o simțea venind cu pas de pas Pe urmă lui, el o vedea plângând Cu degetul spre dânsul arătând ‐ și‐atunci d‐ atâtea gânduri abătut, Împleticindu‐ se, el a căzut În
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
ai desfetit atâtea fete care‐ au plecat, râzând năuc să fete cântecul de cuc. Ai spart pocalul sub călcâi și nimeni nu ți‐ a spus .. .rămâi! Frumos și mârșav Împărat de clopot nedesferecat, cum călăreai pe Dumnezeu cu capul de blesteme greu, cum te‐ ntorceai cu nara‐n vânt Secat de un nor ori de‐ un cuvânt... Adânc ca moartea unui zeu Frumosul meu, sufletul meu... Din cartea „Versuri”, Editura Litera, București, 1971 Emil Isac (1886‐1954) ...” Poet al Cetății și
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
constă această bucurie, această jubilare ? Când Leopardi a scris poezia A se stesso "Către sine însuși" cu profundul dispreț aruncat vieții fango e noia noroi și urât, infinită zădărnicie este totul, "nimic altceva", iar Eminescu, în Rugăciunea unui dac aruncă "blestem mișcării prime, al vieții primul colț" care a fost motivația de a pune în versuri, în jocul sublim al formelor prozodice cât mai perfecte atâta dispreț și disperare? Voința esteticului estompează gravitatea ideației, transformă tragicul în "bucuria" nu doar a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în scopul de a i se testa credința; trimiterea la moarte a lui Urie de către David, pentru a-i lua soția, Bethsabe; imensul harem al lui Solomon etc. etc. într-un cuvânt, un tsunami de păcate și orori aruncate în blestem de prooroci iluminați Isaia și Ieremia în primul rând. (Și ecouri în timp obsesia pansexualismului universal la Siegmund Freud, Sodoma și Gomora lui Marcel Proust, mărturia licențioasă, într-o frază unică pe zeci de pagini, la sfârșitul cărții Ulise a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și ea ceva dintr-un spectru”(p.18); sau „Ana Petrovna apare În pragul ușii, ținînd un pachet Într-o mînă și un cearceaf alb În cealaltă. Apariție destul de macabră, un fel de spectru al durerii”(p.52). Despre scris - blestemul și mîngîierea marelui Cehov, ce zice cinica Anfisa - transferată aici, din Trei surori ? „Ce mai aveți de scris? Numai e mult și va trebui să muriți, dar dumneavoastră continuați să scrieți! Nu e bine! Terminați odată cu scrisul, nu mai e
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
vă referiți la spectacolul de pe scenă, TEATRUL e ceea ce ne emoționează, Înveselește, ori Îngîndurează. După caz. Teatrul e arta minunată care explică lumea și viața, În chei diferite: grave, comice, lirice, ironice, tragice. Teatrul creează dependență și e ca un blestem: te-a „prins”, nu i te mai poți opune...Îl porți după (cu, În) tine, toată viața... Revista ComunIQue: Ce nu este teatru? Bogdan Ulmu: Iată o Întrebare dificilă; Încerc să răspund, totuși: tot ce NU intră-n definiția de
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
și suntem precum Iuda Chiar în adâncul eu din noi, Căci zilnic ne îndeamnă ciuda Că alții au, deși sunt goi. Am fost și fi-vom câtă vreme Va fi rostit: „Doar eu, doar eu”, Când alții plâng sub lungi blesteme Și sub icoana a ce-i greu. Am fost, suntem și fi-vom negri În inimi, suflete, în tot Cât timp mai alergăm alegri Cu egoismul ca suport. 13 mai 2004 OMUL FĂRĂ TOT CE ARE Lumea, plină de sihaștri
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
ormă, când am răsturnat dictatura, nu vezi ce iese și tot iese din el. Dar acuma ce mai zici, cum îl schimbă pă unul, că e alegeri democrate cum ar veni, nu vezi ce iese după el?! Parcă-i un blestem, băiete, pe neamul nostru, că nu ne mai liniștim odată să facem și noi capitalismu’ ăsta ca la mama lui?! Mie-mi vorbești de perire? Mie, care am trăit perirea asta zi de zi, ceas de ceas, toate nopțile alea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
diavoliile, toți copiii Piedicașului, nefârtații cei nerușinați, sluții sluților, șchiopii și belzebuții, bălțații și cei care au supt de la țâțele balaurițelor neînțărcate vreodată, toți cei azvârliți de mamele lor în mlaștinile de la răsturnarea lumii și crescuți doar de viperele nespuselor blesteme. În ușa apartamentului, unde stătuse nedescrisa femeie, mai apăruse un lungan într-un pardesiu gri, cu carouri gălbui, cu o eșarfă verde fluturându-i pe umeri. O șapcă de piele, neagră, soioasă, mai mult îi spânzura pe fruntea ascuțită. Părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
vreau sè trec peste vesmintele ei că sè ajung la trupul de femeie îi anihileazè orice putere de împotrivire, iubitul meu, acestea au fost cuvintele magice la care Matei a reacționat că dus de-o vrajè sau poate de un blestem cumplit, dar nespus de dulce, încurcându-mè în nasturi, încuietori și în fermoarul de la fustè, XXII Într-o noapte, la Café Internet, reușesc, cu ajutorul unor coduri de acces primite de la bèieți, sè intru pe serverul poliției județului și sè accesez serviciul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
lor mugindă, Gândirile de foc. Eu singur n-am cui spune cumplita mea durere, Eu singur n-am cui spune nebunul meu amor, Căci mie mi-a dat soarta amara mângâiere O piatră să ador. Murindului speranța, turbării răzbunarea, Profetului blestemul, credinței Dumnezeu, La sinucid o umbră ce-i sperie desperarea, Nimic, nimica eu. Nimica, doar icoana-ți care mă învenină, Nimic, doar suvenirea surâsului tău lin Nimic decât o rază din fața ta senină, Din ochiul tău senin. {EminescuOpI 21} Și
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
urma-ți sboară c-o tainică mânie, Ca un smintit ce cată cu ochiu-ngălbenit, Cu fruntea-nvinețită, cu fața cenușie Icoana ce-a iubit. {EminescuOpI 23} JUNII CORUPȚI La voi cobor acuma, voi suflete-amăgite, Și ca să vă ard fierea, o spirite-amețite, Blestemul îl invoc; Blestemul mizantropic cu vânăta lui ghiară, Ca să vă scriu pe frunte, ca vita ce se-nfiară Cu fierul ars în foc. Deși știu c-a mea liră d-a surda o să bată În preajma minții voastre de patimi îmbătată
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
c-o tainică mânie, Ca un smintit ce cată cu ochiu-ngălbenit, Cu fruntea-nvinețită, cu fața cenușie Icoana ce-a iubit. {EminescuOpI 23} JUNII CORUPȚI La voi cobor acuma, voi suflete-amăgite, Și ca să vă ard fierea, o spirite-amețite, Blestemul îl invoc; Blestemul mizantropic cu vânăta lui ghiară, Ca să vă scriu pe frunte, ca vita ce se-nfiară Cu fierul ars în foc. Deși știu c-a mea liră d-a surda o să bată În preajma minții voastre de patimi îmbătată, De-al patimilor
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
mărilor talaz, Că-n sufletu-i pământul se sbate cu necaz - Că orice-i viu în lume acum încremenește. Se sgudue tot domul de pare-a fi de scânduri, Și stânci în temelie clătindu-se vedem, Plânsori sfâșietoare împinse de blestem Se urmăresc prin bolte, se chiamă, fulger-, gem Și cresc tumultuoase în valuri, rânduri, rânduri... Din inimă-i pământul la morți să deie vieață, În ochi-i să se scurgă scântei din steaua lină, A părului lucire s-o deie
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
așezându-le cu grijă în ghiozdanul multicolor. Un politician, însoțit de polițiștii de proximitate din zonă, împărțea fluturași electorali, dar Mioara 2, care-și ducea Mama în brațe, citea pe fluturașul pe care Mama încerca să-l ducă la gură blesteme adresate tuturor locuitorilor orașului, îndemnuri la crime, la distrugerea adversarilor de partid și, pe verso, desene obscene cu Primarul. Mioara 1 și Mama 1 alegeau cu ochii pălăriile de soare și costumele de plajă expuse pe umerașe, în timp ce Mioara 2
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]