5,205 matches
-
confirma pe Steinhardt, fostul său coleg de liceu reproduce discuția într-o notă informativă din 3 aprilie 1974. Și, din nefericire, n-a fost singurul apropiat care l-a trădat. Ba dimpotrivă. Acesta pare să fi fost unul din marile blesteme ale lui Steinhardt: să fie trădat, turnat de o parte dintre cei mai apropiați prieteni ai săi. Cât de trist trebuie să fi fost acest fapt pentru cel ce terorizat, speriat de ancheta declanșată după prima confiscare a Jurnalului (cea
Literatură și convertire by Adrian Vasile SABĂU () [Corola-publishinghouse/Science/984_a_2492]
-
dat note (indiferent de caracterul acestora) sunt vinovați. "I-am rugat să nu mă facă turnător. Orice, dar asta nu". Iată că Steinhardt poate să spună nu. Din nefericire pentru el, am mai spus-o pe parcursul acestui capitol, unul din blestemele ce l-au urmărit a fost acela că unii dintre prietenii săi foarte apropiați n-au putut sau n-au vrut să spună nu. Astfel în șirul acela imens de informatori descoperim cel puțin trei mari nume de prieteni foarte
Literatură și convertire by Adrian Vasile SABĂU () [Corola-publishinghouse/Science/984_a_2492]
-
Memoriile mele) Necazurile pricinuite serdarului Dimitrie Aricescu de către fiul său mai mare nu erau încă la capătul lor. Cu trei ani mai târziu, la 30 septembrie 1849, C.D. Aricescu va fi arestat la București pentru difuzarea în manuscris a poeziei Blestemul României contra apăsătorilor ei, iar casa din Câmpulung a părinților va fi supusă percheziției. „Ce boață ai mai făcut iarăși? - îi scrie obidit bătrânul -. Te-i fi apucat să mai faci vro secătură de poezie, ca cea de la leatu 1846
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
același demers ca și fratele de la Răsărit, cel grăbit să ajungă la Berlin. Problema este că în țară a rămas omul cotropitorului, adică "legionaru'nvrăjbitor", harnic în uneltiri, pentru care poetul emite un îndemn ("cu el la spânzurătoare") și un blestem ("Putrezească-i stârvu-n soare"), moment în care drama se cam încheie. Sfârșitul este unul fericit, ce anunță venirea vremii lui Stan, cel care nu va mai fi înșelat, dar care, după jumătate de secol de dezvrăjire, își va spune "Stan Pățitul
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
care preferă să facă scandal și versuri. Domnilor, Doamnelor și Domnișoarelor, care și-au refugiat în artă insuficiențele unei adolescențe oropsite, necazurile unui trai neîmplinit, care au putut să le subție sensibilitatea și să le stimuleze imaginația; celor pe care blestemul unei cocoașe fizice sau psihice i-a împiedicat să devie vedete sau financiari, și care și-au trasportat lamentele și veninul în literatură". Se exprimă explicit refuzul unei literaturi de circumstanță, care nu face decât să redea frustrările personale fără
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
visul ăsta pe care-l creșteam împreună" e dorința de a lucra pământul, de a se comporta exemplar în raport cu tradiția rurală, "vom face copii mari, proști și frumoși" chiar cu regretul că "oricât ar fi de nefiresc și de rușinos - blestem de oraș -/ eu, draga mea, n-am să te pot bate niciodată." (Scrisoare nouă). Textul se constituie tocmai pe înșelarea, am spune chiar fentarea orizontului de așteptare. Eul liric adoptă o convenție literară, aceea a epistolei, ar trebui să fie
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
care are loc seducerea, accederea la sufletului celuilalt. Iubirea este un act magic, răscolitor. Transformarea alchimică are loc sub puterea lacrimei de opal, acesta din urmă fiind considerat o piatră a iubirii, a speranței, căpătând însă și semnificația nefastă a blestemului, a nefericirii. În jocul sentimentelor, orice acțiune poate duce fie la fericirea supremă, fie la catastrofă. Trăirile vor fi în acest caz tulburi, contradictorii și, într-un alt registru decât cel pe care-l folosea Ion Helide Rădulescu, redate oximoronic
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
și ea: "Sub Crucea Sudului peste cel mai mare existent poem/ ca o rochie de seară flutură plânsul iubitei purtat de muson;/ flutură plânsul iubitei purtat de muson ca o rochie de seară/ străpunsă de fantomele peștilor-spadă ce navigau prin blestem". Reluarea în chiasm, de data aceasta, sugerează aceeași disipare a universului, aceeași pierdere pe mările marii călătorii, adică-n moarte. Textul de fapt pune sub semnul dispariției întregul univers uman, dar și întregul imaginar literar, iubirea, timpul, destinul. Universul acvatic
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
sorbeam vinul roșu cu primăvară", "Goi/ amândoi pe blănuri de urs", "Prințesa topea cu sânii gheața de pe vitralii". E o multiplicare a evadărilor pentru că amanții de pe "malul Balticei" visează la insulele însorite nou descoperite. Numai că trubadurul vremurilor apuse primește blestemul îngerului căzut și este exilat într-un alt ev. Existența se cufundă-n nedeslușirea acvaticului pentru că e numai amintire și trecere-n moarte: "ah, în mine se află un ierbar,/ o algă neagră, amară, mi-a crescut în tăcere". În
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
act mecanic. Citesc, dar totul rămîne la suprafața creierului. Nimic nu mișcă în mine, în adînc. Un fel de moarte a inteligenței. în momente dintr-astea nu vibrează decît sentimentele”. (p. 300-301) Și: „Cel mai îngrozitor lucru în viață: singurătatea. Blestem. Seamănă a moarte sau mai bine zis seamănă a ceea ce credem că ar putea fi moarte”. (p. 387) Similarități se găsesc și în unele pagini din jurnalul lui Alice Voinescu, notate cu un deceniu mai tîrziu: „Curg zilele fără să
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
moartea impusă de autoritățile ateniene, îi spune lui Socrate: "Măcar de tine nu voi avea să mă plâng, ca de alții care, când vin să le aduc otrava, căci așa este porunca, se mânie pe mine și mă umplu de blesteme. Tu însă, am văzut eu bine în toată vremea asta, ești, dintre toți care au venit aici, omul cel mai generos și mai blând și mai nobil. Sunt încredințat că nici în clipa asta nu pe mine te vei supăra
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
înțelege subiectivitățile celorlalți prin recunoașterea propriilor lor subiectivități, Mailer și Didion conchid că prezentul este incert și că este imposibil să tragi concluzii importante. Mailer face acest lucru în Armatele nopții când încearcă să prevadă viitorul Americii: "Izbăvește-ne de blestemul nostru. Căci trebuie să ajungem pe drumul către acel mister în care curajul, moartea și visul iubirii dau speranța somnului" (317). În final, este vorba cel mult despre un somn ambiguu, un somn foarte asemănător cu cel atribuit de către Lafcadio
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
la elaborarea modelelor care inspiră reprezentarea femeii. Imaginarul despre femei este în general construit în funcție de două coordonate pe de o parte, demonizarea femeii prin reproducerea parabolei biblice a păcatului originar al Evei, iar pe de alta, divinizarea ei prin recuperarea blestemului de către fecioara Maria. Credință creștină închide itinerarul feminin în două extreme: Eva la început, Maria la sfârșit. Eva este acuzată de păcatul originar, Maria salvează și răscumpără blestemul Evei. Conform acestui model, reluat de toate timpurile sub diferite aspecte, femeia
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
păcatului originar al Evei, iar pe de alta, divinizarea ei prin recuperarea blestemului de către fecioara Maria. Credință creștină închide itinerarul feminin în două extreme: Eva la început, Maria la sfârșit. Eva este acuzată de păcatul originar, Maria salvează și răscumpără blestemul Evei. Conform acestui model, reluat de toate timpurile sub diferite aspecte, femeia devine ființă complexă, alegorie a Binelui și Râului, valorii și antivalorii, având în același timp cele două chipuri: al Mamei devotate și al Amantei perfide. "Între acești poli
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
face Sar Péladan, "le relatif de l'homme" (Curieuse!), buna amantă, dar departe de activitatea spirituală. Femeia este un compus binar (corp și sentiment) și nu ternar, cum este bărbatul, deoarece nu posedă spirit. Femeia și orașul sunt legate prin blestem. La Péladan, sexul este regele capitalei: marchiza din rafinatul cartier Saint-Germain își plătește bărbații în trăsura închisă; un principe cumpăra o fată virgina; casele de toleranță și berăriile sunt deschise pentru bărbați și femei, casele pentru întâlniri sunt dispuse aproape de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
sau cînd apare teama de a nu transmite diabetul și altui copil. În cazuistica noastră 50% din părinți acuză sentimente de neputință, de pesimism și chiar de disperare („mai bine nu-l făceam”, „este numai vina mea”, „este ca un blestem”). Șocul sau „criza psihologică” indusă de comunicarea diagnosticului de diabet zaharat insulinodependent va determina reacții sau tulburări emoționale mai mult sau mai puțin intense părinților acestor copii. Reacțiile anxioase sau depresiv anxioase, mai ales ale mamelor, care în cultura nostră
Tratat de diabet Paulescu by Mariana Costea, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92211_a_92706]
-
înșiși. Se înțelege, sper, că Emil Cioran a fost doar un pretext pentru a nu vorbi, de la bun început, despre prezent. Un pretext necesar totuși, fie și pentru a nu uita că, uneori, excesul de raționalitate poate duce, ca un blestem ignorat, la Alzheimer. Lecția cumplită a destinului poate veni pe neașteptate sau pe nemeritate, oricând. Mă voi strădui, deci, să fiu un sceptic "vaccinat", cu jumătate de normă, atent totuși la slujbă (în dubla sa accepțiune de serviciu și de
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
ceva timp nu puteam decât visa. Spațiul virtual ne-a completat existența, a dat consistență proiectelor imaginare, a făcut posibilă joaca și căutarea de informații până la epuizarea fizică a internautului. E, bineînțeles, ca toate cuceririle tehnologiei, o minune și un blestem în același timp. Spațiul virtual, cu informațiile și motoarele sale de căutare neobosite, este, în același timp, o neprețuită universitate în sine. Poți afla practic orice de aici, dacă știi niște reguli elementare de scotocire și dacă ai o familiarizare
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
și sufocantă a Magnei Cloaca? Cine să țină piept acestui tsunami de mitocănie, țopism și hoție pe care precupețele și mârlanii de la televizor și guvern îl revarsă gros, sufocant și ucigător asupra noastră, zi de zi. Cum să faci față blestemului de a fi condus de o formă de mutant a lui homo sapiens, aclimatizată pe Dâmbovița, și pe care ar trebui să-l disecăm antropologic aici, dacă am avea spațiu. Doar două vorbe m-aș grăbi să spun despre habitatul
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
dezvăluit de istorie: "Olio, olio - se tânguie fiica de domn valah mazilit - las' că pune taica pungă dă pungă pân' la Țarigrad și ia el domnia îndărăpt!" Chiar așa, nu? Ca-n ziua de azi, nu alta. Că nu degeaba blestemul tradițional al românului a fost, de secole, cel plasat de noi, din motive stilistice și emoționale, și nu drept îndemn la acte antisociale, Doamne ferește!, ca titlu. Adică "Arză-l focu', Bucuresci!" Nu de alta, dar "proștii de moldoveni" mai pun
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
de lei necesari reparării interfonului și a închizătorului aferent - spre ușurarea veselă a câtorva homeleși care s-au aciuat noaptea pe holurile etajelor superioare ale blocului) am simțit că ceva e în neregulă. Era un aer prevestitor de rele, de blesteme și moarte, era frig și întuneric la cote cu mult mai grave decât de obicei. Văzând că în locul beculețului familiar de la lift îmi răspunde doar un hohot tăcut și negru, am lăsat la podea, disperat, papornițele cu mâncare și apă
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
fel de femei vor fi fost sau vor fi fiind Golda Meir, Margaret Thatcher, Madeleine Albright, Angela Merkel sau Hillary Clinton nu e curtenitor să ne întrebăm. Să le urăm, deci, doamnelor noastre succes în încercarea de a scăpa de blestemul caragialiean al lui "Zoe, fii bărbată!" și să sperăm că nu ne-o vor lua în nume de rău când le vom ruga să mai renunțe la pantaloni, chiar dacă îi poartă, vorba Gildei Lazăr, ca să se poată urca nestingherite în
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
la îndemână, până la ora 14.30, când e lovit de o altă frenezie zgomotoasă până pe la 16.30 când, sindicalist erect, descoperă că nesupunurea civică în fața "lu dom injiner" sau, după caz, a "șăfului", poate începe, prin mârâieli, bolboroseli și blesteme strucurate printre dinți pregătind plecarea indignată, "după zece ore de muncă", de la ora 17. Nu aș vrea să creadă cineva, citind rândurile de mai sus, că îi desconsider pe amărâții descriși oarecum acid aici, răpănoși alcoolici de cele mai multe ori, angajați
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
tot felul de năzbâtii propagandistice și ideologice, complet depășite astăzi. Iată deci că și în ascensiunea aparent neutră și aspră de construcție a unui corp științific de argumente istorice și instituționale în vederea afirmării noastre identitare, regionale, naționale și europene, eternul blestem al Meșterului Manole, al eforturilor neîncetate de a o lua mereu de la început, în toate domeniile, ne apasă. Ne apasă, dar nu ne înfrânge! 15 septembrie 2014 Pe 15 septembrie 1969, la Liceul de Muzică din Botoșani, începeam un sinuos
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
Și-n urmă-l Înghite lumina...” - hiperbolă: exagerearea expresiei (mărind imaginea); „Sălbatecul vodă e-n zale și fier și zalele zuruie crunte...” (G. Coșbuc) „Dar nici nu aș vrea să-l supăr (micșorând imaginea) Cât piperul de ienupăr...” (Arghezi) - imprecație: blestem (dorința de a pedepsi pe cineva) „În două surcele de lemn să se facă Picerele tale, făptură buimacă...” (Arghezi); - perifraza: exprimă În mai multe cuvinte ceea se poate exprima Într-unul singur; Capitala Franței (Paris) Învingătorul de la Austerlitz (Napoleon) Astrul
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]