4,944 matches
-
Domnilor, Eminescu era bătrîn la 21 de ani. Pentru el scriitorii din trecut erau mai apropiați de sufletul său decît cei cu care era contemporan...” Verific experiența lui Ibrăileanu: Eu nu vorbesc cu Călin de la Ateneu, ci cu tînărul prea blond, timid sau ironic de altădată. și eu îmbătrînisem, căci credeam mai mult în Ureche, în Varlaam, în Miron Costin, în Dosoftei, în Antim Ivireanul, în Cantemir decît în cei din vremea cînd „eu vorbeam - eu auzeam”. Profesor și student, fiecare
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
mă dau mai lângă masă și aflu și mai multe detalii: unul dintre șamani va fi Eliza, femeia Shipibo, și în plus vor mai fi încă nouă șamani care nu au fost de față astăzi. Lista este făcută de un blond cu accent englez puternic care mă face să am rețineri. Englezul, Matt, precizează că ceremonia va avea loc la un templu în junglă, că într-adevăr vor fi zece șamani și că el doar organizează toată acțiunea. În plus, lista
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
în final, mers pe jos prin junglă încă aproape două ore. Urc în mototaxi cu Chris și Scott și de-a lungul primei bucăți de călătorie schimbăm date biografice. Scott are 24 de ani, este scriitor în devenire, este înalt, blond cu ochii albaștri și foarte comunicativ. Și el și Chris sunt fani ai lui David Icke despre care eu nu știu mare lucru. Aflu de la ei câteva idei de bază despre conceptul de conspirație mondială și de oameni-reptile. Ajungem la
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
și apariția colorată a unui cap de papagal. Mda. Răspund la binețe, papagalul continuă să țipe netulburat și mă întind într-un hamac la umbră să-mi continui reflecțiile. Un pic mai încolo, la o masă de lemn, văd un blond slab, concentrat în fața unui laptop. Intrăm în vorbă, ne prezentam blondul este german, are vreo patruzeci și ceva de ani și se prezintă drept Udita. „Este numele meu spiritual” adaugă, explicativ. „Înseamnă ascensionat sau treaz în limba sanscrita”. Udita trăiește
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
mele. Pe vremea aceea, personajul meu preferat din viață și din artă era, desigur, ștefan (într-una dintre primele mele fantezii erotice, mă vedeam mergînd călare printr-o pădure, spre un cîmp de bătălie, strîngîndu-mi buzele cu stoicism sub mustața blondă, încrețindu-mi fruntea sumbră sub coroana Moldovei, fără să mă uit înapoi, la doamna una dintre educatoarele mele de la grădiniță care plîngea într-un luminiș). Dar la mică distanță în urma lui ștefan venea Tiberius, comandantul și colonistul roman din Columna
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
altele ca tot atîtea băuturi diferite vărsate pe tejghea. Ne uităm la ele cum se combină, vedem cît de estetic cade o șuviță de păr peste ochii rătăciți ai unei soții fugite de-acasă (Rachel Weisz), observăm asortarea dintre coafura blondă arborată de Natalie Portman, cămașa galbenă purtată de Norah Jones și stîlpul galben care se zărește în spatele lor în secvența în care personajul lui Portman află de la personajul lui Jones că tatăl său a murit. Motivul pentru care observăm toate
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
avut prilejuri, mai puține, ce-i drept, să verse și lacrimi de bucurie cînd a avut împliniri după vrerea inimii sale și a sufletului său mărinimos. Era o femeie de statură mijlocie, cu păr castaniu care bătea mai mult spre blond, păr lung și cu unduiri aurii cînd și-l pieptăna în zilele de sărbătoare, lăsîndu-l să curgă pe spate. în zilele de lucru îl împletea în două cozi groase pe care le răsucea și le tocmea astfel încât să n-o
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
în zilele de sărbătoare, lăsîndu-l să curgă pe spate. în zilele de lucru îl împletea în două cozi groase pe care le răsucea și le tocmea astfel încât să n-o încurce în treburile zilnice. Avea obrajii mai albi, ca toți blonzii, iar înfățișarea aceasta îi era completată de cei doi ochi albaștri și limpezi, cu o privire plină de căldură și inteligență. Urmase cursurile școlii primare din satul natal, Cursești-Deal, dar datorită prejudecății părinților ce spuneau că băieții trebuie să învețe
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
o vorbă, ce cu durere trebue s-o spun și eu, morții cu morții. Noi am făcut totul ce se cere făcut ». Atunci mătușa Maria și-a șters obrazul de lacrimile ce-i izvorâseră din ochii ei albaștri pe obrazul blond, ce amintea de o frumusețe deosebită în tinerețea ei. Nu știu dacă întâmplător sau nu, dar la acel bal au fost mulți flăcăi și fete din satele vecine, printre care și multe rude de la Cursești, Gârceni, Armășoaia și alte sate
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
de om muncitor și serios. În penultima clasă la normală chiar de la începutul anului școlar - octombrie 1935 - meditam un consătean care era în clasa I, cam slăbuț, dar serios susținut material de părinți. Avea coleg de școală un băiat micuț, blond, de la Cârțișoara Făgărașului, inteligent, dar cu mult dor de casă, de părinții aflați la 400 km depărtare. L-am îmbiat și pe el să participe la pregătirea colegului în așa fel încât Niculae Stoica, băiețașul de 11 ani atunci, obținea
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
deosebiți, locuri de un pitoresc și farmec nemaiîntâlnit până acum, obiceiuri altfel decât la noi, costume românești ce veneau de la străbunii noștri și o primire ce mi-au făcut gazdele mele și chiar satul întreg!... Ce se întâmplase? Băiețelul acela blond, sfios și cu priviri agere, inteligente, povestise tuturor că-l ajutasem și-l ocrotisem. Familia, rudele apropiate, învățătorii și preotul satului și cât mai mulți prieteni și apropiați știau că: „Un domn de la Moldova l-a ajutat mult pe Nicu
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
să nu mai fiu director, secretara din acea perioadă, fără menajamente a spus: „Ce i-a mai trebuit direcția școlii dacă avea «bube în cap»?” De parcă eu aș fi cerut să fiu director! Mai mult încă: noul inspector, un tinerel blond, a venit în școală manifestându-și dezamăgirea că am fost legionar și că eu sunt o pată pentru școală și pentru el ca inspector... Mai era acum coleg cu mine? Reabilitat, nimeni n-a venit să-și ceară măcar formal
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
obicei păgân, prea puțin convingător și ușor emoționant, stârnind controverse în rândul spectatorilor, de acum cu mințile aburite. După ce-a plecat mulțimea, am mai stat cu amfitronii restaurantului - Darina, care a și prezentat în trei limbi spectacolul, o femeie blondă, veselă și comunicativă și sotul ei, Vanco, un bărbat înalt, brunet spre negricios, care ne-a cântat „Radu neichii, Radule” și ne spunea din cinci în cinci minute „Hai noroc, bre!” dînd cu paharul în masă. În general ne-am
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
câteva drumuri și, după ce am epuizat lista de "priorități", ne-am stabilit pentru prânz la restaurantul din piață, unde, contra a 6 mărci am mâncat boierește "Goldbroiler", pui fript cu cartofi prăjiți, stropiți cu câte o halbă de excelentă bere blondă, pâinea cea de toate zilele, lichidă, a nemților. Pe seară am ieșit în recunoașterea zonei. Am reperat în drum spre Alexanderplatz un bar dichisit, "Moskau", unde am băut o cafea și am mâncat o înghețată, am dat un ocol prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
spus, "MAE nu se ocupă de cultură", iar cei care se ocupă investesc fondurile în operații de promovare pe la Paris și aiurea a cărților unor amici, ultima găselniță fiind trimiterea unor formații muzicale "de culoare" pentru a ne reprezenta pe la blonzii scandinavi. "De gustibus et coloribus non disputandum", vorba bătrânilor filozofi scolastici! Am avut succes în întreprinderile mele cultural-științifice, generalii dându-și seama că "joc corect" și că nu sunt un pericol pentru regim, iar lumea academică și artistică percepându-mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
deplasarea la Londra nu afectează pregătirea vizitei prezidențiale..." Am avut verticalitatea să menționez pe telegrama expediată în noua formulă că subsemnatul nu avizează efectuarea deplasării. La Oslo și Helsinki nu am participat în delegație, fiind prezentă adjuncta mea, o doamnă blondă, viitor ambasador în Australia și Mexic, de care presa națională s-a ocupat cu picanterie recent. (Apropo de blonde și de Norvegia, o altă Walkirie națională avea să afle într-o emisiune Tv în direct că Norvegia are Rege și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Înșine. Ins)și experiența noastr) ca popor a devenit o surs) de ecstasy. Și iat)-m) aici, f)când același lucru. Schimmel și Silk readuc discuția la poezie și poeți. Cum ar)ta Ted Roethke? Ei bine, era un uriaș blond, cu fața rotund) - sem)na puțin cu Silk, dac) m) gândesc mai bine. Îi pl)cea s)-si scoat) pantofii și haină și Își l)rgea cureaua pentru a sl)bi burtă din strânsoare. Cand juca tenis la Yaddo, În
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
de a fi o profesionistă matură pe vremea aceea, dar, cu o bucurie și o vervă care compensau lipsa de experiență, a inventat ritmuri și asociații de sunete cu totul neașteptate. În aceeași zi, o fetiță cam de șase ani, blondă și diafană, a sosit la „La Mama“ Însoțită de șoferul taxiului din care coborâse. El s-a prezentat drept tatăl fetiței: „Ea e Diane și vreau să devină actriță. O las În seama voastră, sunt convins că va trece audiția
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
argumentez: „Domnule Volpe, despre ce logică vorbiți ? Odată ce Diavolul intră În spațiul locativ al savantului, unde e realismul (era să spun chiar socialist)?“. „N-avem ce discuta! Mefisto e marcat În partitură, pe el Îl accept. Însă pe balerinele astea blonde și brunete ale dumitale să nu le mai văd. Și pe devileții ăștia (se referea la asistenții lui Mefisto) să nu-i mai prind pe scenă, că le rup picioarele!“ Nu-mi venea să-mi cred urechilor. De la optsprezece ani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
lui beți - și cealaltă jumătate ca să te salvez de primejdia asta.“ Și În acest punct, bravul autor interpolează o ciudată confesiune: „Cea mai dulce sărutare pe care am primit-o În viața mea a fost când o femeie - o făptură blondă, pe terenul de vânătoare - s-a aplecat În șa și m-a sărutat În timp ce ședeam În șaua mea.“ Să considerăm că „ședeam“ conferă durată și concretețe sărutării pe care căpitanul „a primit-o“ atât de confortabil, dar nu puteam să
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Fiul nostru avea un model micuț al celebrului „Bluebird“ al lui Sir Malcolm Campbell, din oțel vopsit și cu cauciucuri detașabile și se juca la nesfârșit cu el pe pământ, În timp ce soarele alcătuia un fel de nimb din părul lui blond destul de lung și dădea o nuanță caramel spatelui gol pe care erau Încrucișate bretelele pantalonilor scurți bleumarin (pe sub care, când era dezbrăcat, se arăta un model cu funduleț și bretele de un alb natural). N-am stat În viața mea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Stai! îl îmbie bătrânul, inimos, aprinzând încă o lumânare... Încălzește-te... Ce furtună!... Străinul se apropie încet, cu pași șovăitori... Pare a fi un oștean; nu prea mare de stat, cu tunica udă, cu capul gol, peste frunte, peste pletele blonde e legat cu o fașă murdară, pătrunsă de sânge, bărbos, cu ochi sticloși, arși, mijiți de nesomn și oboseală... Străinul pășește încet, șchiopătând, târșind ușor laba piciorului stâng înfășurată în cârpe legate cu sfoară; la cingătoare atârnă o spadă mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ucigând balaurul", se ridică, în mână cu ulcica sa smălțuită cu margarete și albăstrele. E cam scurticel de stat, dar vânjos și în cabanița de brocart roșu tivită cu blăniță de samur, mustăcios, cu ochi albaștri de cicoare, cu pletele blonde încercuite de magnifica coroană Mușatină, pare mai 'năltuț și nu-i dai cei patruzeci, patruzeci și doi de ani pe care-i are. Vă mulțămesc! închină el spre adunare. Am împlinit un gând drag nouă: neatârnarea. Am ridicat fruntea. Vă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
hatman al oștirii și cumnat, ce ținea de soție pe Maria, sora mai mică a Domnului. Mici-mici, dar afurisiți moldovenii iștea, parcă ar fi greci! cuvântă Țamblac cu admirație. Ce frumos a fost! exclamă Alexandru în extaz. E un adolescent blond, cu ochi albaștri, copie și vlăstar din flori al Domnului Ștefan. Unde vezi tu, frumusețe, băiete? îl dezumflă Ștefan. Războiul e o afacere murdară, în care cei mai buni, pier... Desigur, fără aiasta nu se poate, adaugă el cu glas
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
își ciocănește fruntea: "O coroană prea mare pentru un cap atât de mic", spune și o cântărește în mâini. Ce de-a săbii aș prețălui cu aurul ista... Pune coroana pe treapta de jos; rămâne cu capul gol, cu pletele blonde pe spate. Aferim nostimadă când o afla Mohamed-sultan, de așa trântaie ce-o mâncat strălucita armie a Împărăției, rușinată în mlaștina ce-i zice "La Podul Înalt", hohotește vornicul Bodea, un roșcovan cu ochi de viezure, musteți pe oală și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]