4,943 matches
-
sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea i-a determinat pe mulți bulgari să părăsească Imperiul Otoman și să se stabilească pe teritoriile din partea de sud a Imperiului Rus și în special în Gubernia Basarabia. Acei bulgari basarabeni, împreună cu coloniștii găgăuzi au fondat 43 sate în Basarabia, precum și orașele Bolgrad și Comrat. În anul 1832, slavistul ucrainean Iuri Venelin (1802-1839) a sugerat ca orașul Bolgrad să devină un centru al culturii și educației bulgare din Imperiul Rus
Gimnaziul din Bolgrad () [Corola-website/Science/318326_a_319655]
-
Basarabiei (inclusiv Bolgradul) au fost retrocedate de către ruși Principatului Moldovei "(vezi și: Cahul, Bolgrad și Ismail)". În 1857, Nicolae Vogoride, un om politic otoman de origine bulgară, a devenit caimacam al Moldovei. În ianuarie 1858, un grup de reprezentanți ai bulgarilor din Moldova au trimis, în numele a 39 de sate și a orașului Bolgrad, o scrisoare în care cereau prințului Vogoride crearea unui gimnaziu pentru membrii minorității. Revoluționarul bulgar Gheorghi Rakovski, patronul modern al școlii, a susținut personal în fața caimacamului deschiderea
Gimnaziul din Bolgrad () [Corola-website/Science/318326_a_319655]
-
de exploatare a lacurilor dunărene. Primul director al Gimnaziului din Bolgrad a fost Sava Radulov din Panagyurishte. Între anii 1858 și 1879, 685 de persoane s-au înscris la gimnaziu și 214 au absolvit; dintre acești 214, 203 erau etnici bulgari. Printre elevii celebri ai gimnaziului sunt de menționat Aleksandar Malinov, Anghel Kancev, Danail Nikolaev, Dimitar Agura, Dimitar Grekov și Aleksandar Teodorov-Balan. În 1879, după ce sudul Basarabiei a revenit din nou Imperiului Rus și după înființarea Principatului Bulgariei, școala și-a
Gimnaziul din Bolgrad () [Corola-website/Science/318326_a_319655]
-
după ce sudul Basarabiei a revenit din nou Imperiului Rus și după înființarea Principatului Bulgariei, școala și-a pierdut treptat caracterul său bulgăresc sub administrația rusească, fiind supusă procesului de rusificare. O parte semnificativă dintre elevii săi, totuși, au rămas etnici bulgari, iar limba bulgară, precum și istoria și geografia Bulgariei, au rămas materii predate la gimnaziu pentru o lungă perioadă din existența sa, inclusiv în prezent. În 2001, a fost semnat un protocol între Bulgaria și Ucraina, prin care limba de predare
Gimnaziul din Bolgrad () [Corola-website/Science/318326_a_319655]
-
sat. Intervenția armatei române a dus la înăbușirea rebeliunii bolșevice. După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Dermendere a făcut parte din componența României, în Plasa Bolgrad a județului Ismail. Pe atunci, majoritatea populației era formată din bulgari, existând și comunități de ruși și de ucraineni. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 1.472 locuitori din sat, 1.071 erau bulgari (72.76%), 314 ruși (21.33%), 65 ucraineni (4.42%), 17 români (1
Dermendere, Ismail () [Corola-website/Science/318344_a_319673]
-
în Plasa Bolgrad a județului Ismail. Pe atunci, majoritatea populației era formată din bulgari, existând și comunități de ruși și de ucraineni. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 1.472 locuitori din sat, 1.071 erau bulgari (72.76%), 314 ruși (21.33%), 65 ucraineni (4.42%), 17 români (1.15%) și 5 evrei. La 1 ianuarie 1940, din cei 2.026 locuitori ai satului, 1.351 erau bulgari (66.68%), 633 ruși (31.24%), 33 români
Dermendere, Ismail () [Corola-website/Science/318344_a_319673]
-
1.472 locuitori din sat, 1.071 erau bulgari (72.76%), 314 ruși (21.33%), 65 ucraineni (4.42%), 17 români (1.15%) și 5 evrei. La 1 ianuarie 1940, din cei 2.026 locuitori ai satului, 1.351 erau bulgari (66.68%), 633 ruși (31.24%), 33 români (1.63%), 2 evrei și 7 de alte etnii. În anul 1924, o parte dintre locuitorii din sat au participat la Răscoala de la Tatarbunar (încercare de lovitură de stat bolșevică comandată de la
Dermendere, Ismail () [Corola-website/Science/318344_a_319673]
-
în sudul Basarabiei a familiilor de imigranți bulgari și găgăuzi din sudul Dunării, aceștia primind terenuri de la ocupanții ruși ai Basarabiei. Satul Tașbunar a fost fondat în anul 1811 de către coloniști bulgari și găgăuzi. După război, în colonie au venit bulgari din Macedonia care au solicitat protecție Rusiei. În anul 1825, aici existau 105 case în care trăiau 761 persoane. În intervalul 1828-1834 au sosit în colonie alte 35 de familii. Fiecare colonist a primit dreptul de utilizare gratuită a 60
Tașbunar, Ismail () [Corola-website/Science/318355_a_319684]
-
avut acces la gurile Dunării. În urma Unirii Moldovei cu Țara Românească din 1859, acest teritoriu a intrat în componența noului stat România (numit până în 1866 "Principatele Unite ale Valahiei și Moldovei"). În perioada 1856-1878 au existat nemulțumiri în rândul etnicilor bulgari, cauzată în principal de încercarea autorităților moldovene de a introduce serviciul militar obligatoriu pentru coloniști în anul 1860. Ca urmare, în perioada 1861-1862, mai multe familii din sat s-au mutat în Taurida , stabilindu-se în apropiere de Marea Azov
Tașbunar, Ismail () [Corola-website/Science/318355_a_319684]
-
a dus la înăbușirea rebeliunii bolșevice și la pacificarea localității. După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Tașbunar a făcut parte din componența României, în Plasa Bolgrad a județului Ismail. Pe atunci, majoritatea populației era formată din bulgari, existând și o comunitate mică de români. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 2.415 locuitori din sat, 2.333 erau bulgari (96.60%), 49 români (2.03%), 17 ruși (0.70%), 9 găgăuzi și 1
Tașbunar, Ismail () [Corola-website/Science/318355_a_319684]
-
României, în Plasa Bolgrad a județului Ismail. Pe atunci, majoritatea populației era formată din bulgari, existând și o comunitate mică de români. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 2.415 locuitori din sat, 2.333 erau bulgari (96.60%), 49 români (2.03%), 17 ruși (0.70%), 9 găgăuzi și 1 grec. La 1 ianuarie 1940, din cei 2.968 locuitori ai satului, 2.947 erau bulgari (99.29%), 14 români (0.47%) și 7 evrei (0
Tașbunar, Ismail () [Corola-website/Science/318355_a_319684]
-
din cei 2.415 locuitori din sat, 2.333 erau bulgari (96.60%), 49 români (2.03%), 17 ruși (0.70%), 9 găgăuzi și 1 grec. La 1 ianuarie 1940, din cei 2.968 locuitori ai satului, 2.947 erau bulgari (99.29%), 14 români (0.47%) și 7 evrei (0,24%). În perioada interbelică, satul s-a aflat în aria de interes a activiștilor bolșevici din URSS, aici existând un comitet revoluționar clandestin. Mai mulți săteni au participat la Răscoala
Tașbunar, Ismail () [Corola-website/Science/318355_a_319684]
-
Intervenția armatei române a dus la înăbușirea rebeliunii bolșevice. După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Fântâna-Zânelor a făcut parte din componența României, în Plasa Fântâna Zânelor a județului Ismail. Pe atunci, majoritatea populației era formată din bulgari, existând și comunități mici de ruși și români. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 2.564 locuitori din sat, 2.122 erau bulgari (82.76%), 386 ruși (15.05%), 48 români (1.87%), 4 țigani, 3
Fântâna-Zânelor, Ismail () [Corola-website/Science/318357_a_319686]
-
Plasa Fântâna Zânelor a județului Ismail. Pe atunci, majoritatea populației era formată din bulgari, existând și comunități mici de ruși și români. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 2.564 locuitori din sat, 2.122 erau bulgari (82.76%), 386 ruși (15.05%), 48 români (1.87%), 4 țigani, 3 găgăuzi și 1 ungur. La 1 ianuarie 1940, din cei 2.771 locuitori ai satului, 2.381 erau bulgari (85.93%), 383 ruși (13.82%) și 7
Fântâna-Zânelor, Ismail () [Corola-website/Science/318357_a_319686]
-
2.564 locuitori din sat, 2.122 erau bulgari (82.76%), 386 ruși (15.05%), 48 români (1.87%), 4 țigani, 3 găgăuzi și 1 ungur. La 1 ianuarie 1940, din cei 2.771 locuitori ai satului, 2.381 erau bulgari (85.93%), 383 ruși (13.82%) și 7 români (0.25%). În perioada interbelică, satul s-a aflat în aria de interes a activiștilor bolșevici din URSS, aici existând un comitet revoluționar clandestin. În august 1923, câțiva țărani săraci au
Fântâna-Zânelor, Ismail () [Corola-website/Science/318357_a_319686]
-
Basarabiei, începând din anul 1812 autoritățile țariste au alungat din Bugeac Tătarii musulmani (care denumeau această cîșlă „Șekerlî-Kitay”, adică „Chitaiul Dulce” prin deosebire de rîul vecin : „Chitaiul Sărat”) spre Dobrogea, apoi au sprijinit stabilirea în locul lor a familiilor de imigranți bulgari dobrogeni, care erau ortodocși, aceștia primind terenurile tătarilor. Satul Șichirlichitaii-Noi a fost întemeiat în anul 1811 de către coloniști bulgari. În urma Tratatului de la Paris din 1856, care încheia Războiul Crimeii (1853-1856), Rusia a retrocedat Moldovei o fâșie de pământ din sud-vestul
Șichirlichitai-Noi, Ismail () [Corola-website/Science/318356_a_319685]
-
România a fost constrânsă să cedeze Rusiei sudul Basarabiei. După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Șichirlichitaii-Noui a făcut parte din România, în Plasa Bolgrad a județului Ismail. În această întreagă perioadă, majoritatea populației era formată din bulgari, dar mulți știau atât rusește cît și românește, deoarece școala sătească a avut pe rînd învățători ruși și români. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 190 locuitori din sat, 153 erau bulgari (80.53%), 21 ruși
Șichirlichitai-Noi, Ismail () [Corola-website/Science/318356_a_319685]
-
populației era formată din bulgari, dar mulți știau atât rusește cît și românește, deoarece școala sătească a avut pe rînd învățători ruși și români. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 190 locuitori din sat, 153 erau bulgari (80.53%), 21 ruși (11.05%) și 16 români (8.42%). În perioada interbelică, a funcționat în sat organizația culturală „Centrala Caselor Naționale”. Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța au fost anexate de către
Șichirlichitai-Noi, Ismail () [Corola-website/Science/318356_a_319685]
-
1.490 erau ruși (69.69%), 19 români (0.89%), 1 grec și 628 de altă etnie. La 1 ianuarie 1940, din cei 2.530 locuitori ai satului, 2.502 erau ruși (98.89%), 24 români (0.96%) și 4 bulgari. În sat exista o mănăstire ortodoxă . În perioada interbelică, satul s-a aflat în aria de interes a activiștilor bolșevici din URSS, aici existând un comitet revoluționar clandestin care era coordonat de la Ismail. Mai mulți săteni au participat la Răscoala
Muravleanca, Ismail () [Corola-website/Science/318373_a_319702]
-
comunitate mică de români. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 2.378 locuitori din sat, 1.290 erau lipoveni (54.25%), 755 ruși (31.75%), 315 ucraineni (13.25%), 8 români (0.34%), 8 evrei, 1 bulgar și 1 care nu și-a declarat etnia. La 1 ianuarie 1940, din cei 2.552 locuitori ai satului, 2.543 erau ruși (99.65%) și 8 români (0.35%). În perioada interbelică, satul s-a aflat în aria de
Necrasovca-Nouă, Ismail () [Corola-website/Science/318377_a_319706]
-
dus la înăbușirea rebeliunii bolșevice și la pacificarea localității. După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Doluchioi a făcut parte din componența României, în Plasa Fântâna Zânelor a județului Ismail. Pe atunci, majoritatea populației era formată din bulgari, existând și o comunitate de români. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 3.554 locuitori din sat, 2.821 erau bulgari (79.38%), 712 români (20.03%), 18 ruși și 3 țigani. La 1 ianuarie 1940
Doluchioi, Ismail () [Corola-website/Science/318375_a_319704]
-
României, în Plasa Fântâna Zânelor a județului Ismail. Pe atunci, majoritatea populației era formată din bulgari, existând și o comunitate de români. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 3.554 locuitori din sat, 2.821 erau bulgari (79.38%), 712 români (20.03%), 18 ruși și 3 țigani. La 1 ianuarie 1940, din cei 4.100 locuitori ai satului, 2.803 erau bulgari (68.37%) și 1.297 români (31.63%). În perioada interbelică, satul s-a
Doluchioi, Ismail () [Corola-website/Science/318375_a_319704]
-
s-a constatat că din cei 3.554 locuitori din sat, 2.821 erau bulgari (79.38%), 712 români (20.03%), 18 ruși și 3 țigani. La 1 ianuarie 1940, din cei 4.100 locuitori ai satului, 2.803 erau bulgari (68.37%) și 1.297 români (31.63%). În perioada interbelică, satul s-a aflat în aria de interes a activiștilor bolșevici din URSS, aici existând un comitet revoluționar clandestin. Mai mulți săteni au participat la Răscoala de la Tatarbunar din
Doluchioi, Ismail () [Corola-website/Science/318375_a_319704]
-
sens: el dorește să navigheze de-a lungul celor 3.000 kilometri ai Dunării, fără a trăi din alte resurse decât din capturile pescuite de el. Malurile fluviului sunt bântuite de o bandă de tâlhari, condusă de un oarecare Ladko, bulgar din Rusciuc, iar șeful poliției dunărene, Carol Dragoș, este desemnat să se ocupe de prinderea ei. Acesta, deghizat într-un pescar amator, reușește să îl convingă pe Bruș să îl ia la bordul bărcii sale, pentru a putea supraveghea mai
Pilotul de pe Dunăre () [Corola-website/Science/319518_a_320847]
-
pe care apare numele Ladko. Între timp, banda de tâlhari își continuă jafurile și, dintr-o eroare, ajunge la concluzia că, sub chipul lui Bruș, se ascunde Carol Dragoș. Se dovedește astfel că banda este condusă de un anume Striga, bulgar din Rusciuc. Acesta, dușman declarat al lui Ladko (despre care consideră că i-a furat iubita), încearcă să îl compromită folosindu-i numele în acțiunile sale. Tâlharii îl capturează pe Bruș, despre care ei cred că e Dragoș, dar acesta
Pilotul de pe Dunăre () [Corola-website/Science/319518_a_320847]