4,790 matches
-
care nu sunt activi în viață, o lume care nu se mai mișcă, o lume care preferă să se uite la „corasoane” decât să trăiască propriile povești. Eu îi spun „viață la second- hand”. Acești oameni se vor umfla pe canapea și vor crăpa. Nu actorul trebuie să controleze acțiunea, ci acțiunea trebuie să-l controleze pe actor (Hausvater). Când plecăm, ne continuăm personajul. La fel și când intrăm. Pregătirea interioară! Mama - introdusă ca să testeze reacția, atitudinea lor. El nu fuge
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
Culorile vii și siluetele simple îmi amintesc de frescele din mormintele egiptene a căror modernitate, simplitate și sinteză le regăsesc tocmai aici, peste kilometri, întinderi terestre și oceane, peste secole și civilizații. Mă uit și la Liviu care stă pe canapeaua de vis-a-vis, având o expresie de bucurie, lumină și încântare. Marți, 2 ianuarie 2001 - Gaithesburg Am trecut în noul an și mileniu destul de domestic după ce trei zile la rând n-am făcut prea mare lucru. Vineri am fost cu Dana
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
Pentru "prima noapte de dragoste, de somn și visări" am avut la dispoziție o saltea împrumutată de la niște cunoștințe, plus tinerețea și optimismul nostru. În lunile următoare, contra a 3500 lei ne-am cumpărat o "garnitură de hol", respectiv o canapea extensibilă cu două fotolii și o măsuță, un aragaz cu două ochiuri și un frigider Fram. Cu aceste achiziții am considerat ca "ne-am ajuns". Cu perdelele, milieurile și covorașele de la mama-soacră, "livingul" arăta minunat și mulțumesc și astăzi lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
tablouri, sculpturi, țesături. Am cumpărat din Ferie multe lucruri frumoase, pe care le păstrăm așezate peste tot în vitrine, și tot de acolo am adus cale de 12000 de kilometri pielea culoarea ambrei croită special, cu care am îmbrăcat o canapea și două fotolii, pe care când mă odihnesc , închid ochii și mă trezesc la Rio! În organizarea Oficiului pentru Turism al Statului Rio de Janeiro, am avut ocazia să vizitez, împreună cu soția și cu ceilalți consuli generali din Rio, obiective
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
în prezența tânărului mulatru, care a fost expediat ulterior în Africa! În acest "decor", studenții de la Institutul de Teatru au amenajat un cadru propice pentru expoziția "Conde Dracula", inaugurată într-un întuneric străpuns ici-colo de câte o lumânare, cu o canapea roșie ascunsă într-o firidă, pe care odihnea un trandafir sângeriu, și un Dracula în carne și oase fâlfâindu-și mantia neagră cu căptușeală roșie de la balconul de unde fusese aruncată stăpâna nemiloasă. Vernisajul a fost precedat de o conferință a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
și cum s) Îmi relaxez gâtul Înțepenit trasând cu capul, pe rând, forma celor nou) cifre. Își prepar) singur propriile amestecuri de ulei de migdale, de m)sline și de perișor. Își scoate pantofii și se așaz) În spatele meu pe canapea pentru a-mi reașeza vertebrele la locul lor. Este plin de respect, din punct de vedere profesional este detașat, acord) o atenție maxim) oaselor și mușchilor ț)i, iar când stai de vorb) cu el afli o gr)mad) de
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
acele apartamente mari, Întunecoase și remarcabil de burgheze, În care am plasat atâtea familii de emigranți din romanele și povestirile mele. În noaptea de 28 martie 1922, pe la ora zece, În livingul unde, ca de obicei, mama stătea Întinsă pe canapeaua de pluș roșu din colțul camerei, se Întâmpla ca eu să-i citesc versurile lui Blok despre Italia - tocmai ajunsesem la sfârșitul micului poem despre Florența, pe care Blok o compara cu floarea delicată, eterică, de crin, când ea a
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cu cărți ale unor scriitori emigranți, predispuse dezintegrării În coperțile lor de hârtie ieftină. O cutie de săpunuri acoperită cu o pânză verde constituia suportul unor mici fotografii neclare, cu rame ciobite, pe care-i plăcea să le aibă lângă canapeaua ei. De fapt nu avea nevoie de ele, căci nimic nu se pierduse. Așa cum o trupă de actori ambulanți poartă cu ei pretutindeni, cât timp mai știu Încă replicile pe dinafară, o câmpie bătută de vânturi, un castel Învăluit În
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
meu, dar mai sunt supus și unui alt chin - amintirea mea despre el, retrăind copilăria lui prin intermediul acestor cărți. Revăd camera mea de școlar de la Vira, trandafirii albaștri de pe tapet, fereastra deschisă care se reflectă În oglinda ovală de deasupra canapelei de piele, pe care șade unchiul, savurând o carte jerpelită. Un sentiment de siguranță, de confort, de căldură văratică Îmi cuprinde memoria. Solida realitate face din prezent o nălucă. Oglinda debordează de strălucire; un bondar a intrat În odaie și
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
plasat oglinda aceea Înclinată și lampa și lacrimile policandrului. Puține lucruri au rămas, multe s-au irosit. Oare l-am dat și pe Box I (fiul și soțul lui Loulou, cățelușa menajerei), acel bătrân dachshund maro care doarme buștean pe canapea? Nu, cred că el Încă Îmi aparține. Botul lui sur, cu un neg În colțul Încrețit al gurii, stă cuibărit În curbura alcătuită de picioarele din spate și din când În când un oftat adânc Îi destinde coastele. Este atât
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
intenționată, așa cum o nedumereau majoritatea gesturilor lui. Înveșmântată Într-un halat de mătase ce-i flutura În jur și purtând mănuși ajurate, mai degrabă obiect de epocă, decât o persoană vie, bunica și-a petrecut aproape toată viața pe o canapea, făcându-și vânt cu un evantai din fildeș. Avea Întotdeauna lângă ea o cutie cu boules de gomme sau un pahar cu lapte de migdale, precum și o oglinjoară de mână, căci aproape la fiecare oră Își pudra fața cu un
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
din care fusese transformată Într-un garaj pentru două mașini). Deși fuseseră expulzate un vechi șifonier și două cufere, această odaie dosnică, deprimantă, cu lanterna magică la un capăt și șirurile de scaune dispuse de-a curmezișul, cu pernele și canapelele pregătite pentru douăzeci de spectatori (inclusiv logodnica lui Lenski și trei sau patru guvernante, fără a le mai socoti pe ale noastre, Mademoiselle și Miss Greenwood) părea aglomerată și mirosea a aer Închis. În stânga mea, una dintre verișoarele cele mai
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
adâncimi ale șanțurilor produse cu bățul. Când m-am angajat irevocabil să-mi termin poezia sau altminteri să mor, eram mai mult ca oricând Într-o stare de transă. Deloc surprins, m-am pomenit, dintre toate locurile posibile, tocmai pe canapeaua de piele din Încăperea rece, umedă, puțin folosită, care fusese biroul bunicului. Pe canapeaua aceea stăteam Întins pe burtă, Într-un fel de Încremenire de reptilă, cu un braț atârnând, astfel Încât dosul palmei atingea molatic motivele florale ale covorului. Când
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
poezia sau altminteri să mor, eram mai mult ca oricând Într-o stare de transă. Deloc surprins, m-am pomenit, dintre toate locurile posibile, tocmai pe canapeaua de piele din Încăperea rece, umedă, puțin folosită, care fusese biroul bunicului. Pe canapeaua aceea stăteam Întins pe burtă, Într-un fel de Încremenire de reptilă, cu un braț atârnând, astfel Încât dosul palmei atingea molatic motivele florale ale covorului. Când am ieșit din transă, flora verzuie era la locul ei, brațul Îmi atârna Încă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de la ultimul etaj (salonul mamei), casa era deja cufundată În Întuneric. Paznicul de noapte Îmi dădu drumul Înăuntru și, Încet-Încet, cu grijă ca să nu tulbur aranjamentul de cuvinte din capul care mă durea, am urcat scara. Mama era Întinsă pe canapea cu ziarul Rech din St. Petersburg În mâini și un Times din Londra În poală. Un telefon alb strălucea pe măsuța acoperită cu sticlă de lângă ea. Deși era târziu, ea Încă mai aștepta telefonul tatei de la St. Petersburg, unde era
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
și un Times din Londra În poală. Un telefon alb strălucea pe măsuța acoperită cu sticlă de lângă ea. Deși era târziu, ea Încă mai aștepta telefonul tatei de la St. Petersburg, unde era reținut de Încordarea produsă de apropierea războiului. Lângă canapea era un scaun, dar eu Îl evitam Întotdeauna din cauza satinului auriu cu care era Îmbrăcat, căci simpla lui vedere mă cutremura, dându-mi niște fiori ce porneau din șira spinării și se răspândeau ca niște nervuri prin tot corpul, ca
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
o aversiune morbidă față de restaurante și bistrouri, În special față de cele pariziene - detest Îmbulzeala, chelnerii agitați, boemii, cocktailurile cu vermut, zakuski, spectacolele de bar și așa mai departe. Îmi place să mănânc și să beau lungit (de preferință pe o canapea) și În liniște. Nici discuțiile de suflet, destăinuirile În manieră dostoievskiană nu sunt genul meu. Bunin, un bătrân domn vioi, cu un vocabular bogat și deocheat, a fost nedumerit de lipsa mea de reacție la servirea ieruncii de care mă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Am fost primit într-un birou spațios și elegant, cu fotolii îmbrăcate în pluș roșu, de un bărbat tânăr, înalt, corpolent, cu fața luminoasă, neînchipuit de prietenos. Era Tiberiu Utan. M-a invitat să iau loc lângă el pe o canapea și a stat afabil, destins câteva minute de vorbă cu mine. Orice umbră de teamă mi s-a risipit. Spațiul primei mele întâlniri cu Tiberiu Utan mi-a rămas în amintire inundat de lumina zâmbetului său. Așa a înțeles el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
text. Transmutația aceasta e cadoul pe care ți-l face Nu-știu cine, dar abia atunci începe o muncă, pentru mine de obicei teribilă, când nu mai știu nici de masă, nici de somn, dorm pe apucate câte o oră-două pe canapea în camera de lucru, mănânc pe apucate, fie că scrisul merge neîmpiedicat, fie că, cel mai adesea, trebuie să reiau aceeași pagină de nu știu câte ori. Câteodată mă apucă disperarea, e ceva infernal. Dar până la urmă are loc o exaltare, o
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
găsește la parter este proprietatea mea personală. Am pus cărți și ziare peste cărțile rare, manuscrise și gravuri (printre ele și gravura Piranesi, fetișul meu iubit) pentru a mă apăra de eventuala scotocire a intrușilor. Am decis să dorm pe canapeaua de piele pentru că patul nostru dublu e greu de mutat și acum e acoperit, și peste el stau lucruri unele peste altele, ca într-o pictură suprarealistă. Vorbesc la telefon în limbi străine, lucru care trezește și mai mult antipatia
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
colecțiile mele cu Pif? Nu puteam să implic pe nimeni în greutățile mele personale, mai ales la „ora lupului”, în plină obscuritate. 1 martie Începutul primăverii și sfârșitul lucrărilor în apartamentele noastre. Sunt epuizată de efortul de a dormi pe canapea. A fost un coșmar să-i văd în fiecare zi pe cei care au lucrat aici. Acum, s-a sfârșit calvarul. Am observat de mult prezența unei fantome în apartamentul nostru. Când trăia René, știam precis că fantoma nu era
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
vă veți simți bine. 205 Cineva o să vă conducă în sala unde au loc lucrările în plen ale congresului. Șuvoiul nesfârșit de tovarăși și tovarășe îmbrăcați în costume, așa cum primiseră dispoziție, intrau în Sala Palatului, cu mapele sub braț. Pe canapele din anticamerele grupurilor sanitare, zăceam aproape leșinați: bărbații într-o parte și femeile în cealaltă, așteptând prafurile salvatoare. Eram cam treizeci de persoane în aceeași situație. Lucrările începuseră și noi încă nu eram pe picioare. În cele din urmă a
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
oficială. 206 Capitolul IV BIETUL OM SUB VREMI Sâmbătă, 23 decembrie 1989 După plecarea soțului la fabrică cu prima cursă dis-de-dimineață, am făcut puțină ordine prin casă. Îmi aranjasem cele două camere cu lucrurile strict necesare aduse de la oraș: o canapea, un fotoliu pat, o masă și un șifonier într-o cameră, iar în cealaltă aveam un pat adus de la primărie, o masă încărcată de cărți și două scaune. Bucătăria era strâmtă, rece și umedă. Locuința era rece, urâtă, sărăcăcioasă și
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
era dispoziția mea ca musafir al părintelui. Camere mari, mucegăite, închise cu lacăte duble; printre grilele obloanelor nu se zăreau decât câteva roze care aminteau că afară este o vreme însorită. Folosea o singură cameră, dormind pe o zdreanță de canapea veche, și avea acolo doua sau trei scaune desperecheate. Pe perete, o iconiță afumată, murdară, care mi se părea că îmi cere să o iau de acolo, să o eliberez. Camera, murdară, cum sunt pe lângă magaziile de mărfuri, semăna cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
unei perdele, o aude pe prințesă vorbind cu cineva și ciulește urechile. Vorbea franțuzește, adresînd termeni aleși atașatului militar al Franței, dar imediat continuă discuția în germană cu ministrul Austriei. Intrigat, regele aruncă o privire prin perdea: aflată singură pe canapea, în fața a șase scaune goale, Margareta de Savoia ținea o adunare imaginară cu diplomați fantomă. Iar contele Primoli zicea că acest spectacol neașteptat îl hotărîse pe rege în alegerea viitoarei sale nurori... În acești ani de sfîrșit de secol XIX
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]