KorAP: Find »[drukola/base=capitalist & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...177 178 179 ...189 >

4,702 matches

Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563

principiul pluralității structurale, ajungem la ideea că asupra unui subsistem se exercită cerințe funcționale contradictorii, provenite din variatele structuri alternative aflate în concurență. Să luăm ca exemplu științele sociale, un subsistem tot mai important al societății actuale. Într-o societate capitalistă, ele sunt supuse unormultiple cerințe, contradictorii: structurile opresive vor presa în sensul transformării științelor sociale în instrumente ale manipulării (a se vedea în acest context critica radicală a sociologiei occidentale declanșată din 1968 încoace); pe de altă parte, structurile democratice

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
în concurență cu alte sisteme, oferindu-i acestuia un avantaj decisiv? să sprijine un subsistem în detrimentul intereselor colectivității în ansamblu? Modelul client/consultant se fundează în această privință pe o presupoziție referitoare la relația subsistem-societate: subsistemele (prototipul lor fiind întreprinderea capitalistă) sunt singurele elemente active; maximalizarea satisfacerii intereselor lor are ca rezultantă pozitivă dezvoltarea pe ansamblu a colectivității. Sprijinind deci sistemele particulare din care este compusă societatea, sociologul va contribui implicit la dezvoltarea de ansamblu a colectivității. Această presupoziție oferă justificarea

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
un sistem omogen. O întreprindere cere sprijinul sociologului pentru rezolvarea unei probleme. Dar termenul de întreprindere este vag. El se referă indistinct la un sistem social complex, în care sunt antrenate mai multe grupuri sociale (muncitori și patroni în sistemul capitalist), grupuri socioprofesionale. Cine comandă știința? Ale cui interese urmează a fi promovate cu sprijinul specialistului? În marea majoritate a cazurilor, comanda este făcută de conducerea întreprinderii, în numele patronatului, iar obiectivul urmărit este creșterea productivității, a eficienței, a competitivității. Este însă

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-și identifica propria cale de dezvoltare. Într-o societate socialistă, unde se accentuează strategiile globale de organizare și conducere, modelul coparticipării este, de asemenea, predominant, fără a fi însă excluse și elemente ale modelului client/consultant. De asemenea, în societățile capitaliste dezvoltate, pe măsură ce paradigma capitalismului clasic a „pieței libere” este tot mai mult limitată și corectată prin intervenția unor mecanisme integrative globale, modelul client/consultant cunoaște și el o deplasare vizibilă spre modelul coparticipării. Sociologul începe să se facă tot mai

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
multe ori, sociologia occidentală a ignorat observația lui Marx că societatea nu este omogenă din punctul de vedere al intereselor membrilor săi, că ea este compusă din clase și grupuri sociale cu poziții și deci și cu interese distincte. Societatea capitalistă s-a complăcut să se gândească pe sine în termenii modelului generalizat al pieței: societatea este compusă din „producători-întreprinzători”; fiecare dintre aceștia, orientat de interesele sale private, caută să producă ceva care este util celorlalți pentru a obține profit. Acest

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
al claselor și grupurilor sociale oprimate și marginalizate: clasa muncitoare, țărănimea, persoane fără calificare profesională, imigranți, tineri, bătrâni, femei. Analiza sociologică poate face abstracție cu greu, la ora actuală, de multiplicitatea perspectivelor. Când se analizează căile de perfecționare a întreprinderilor capitaliste, punctele de vedere ale patronatului și ale muncitorilor sunt tot mai mult distinse cu grijă. În ultimele două decenii, în sociologia occidentală se poate remarca un proces de cristalizare progresivă a unei conștiințe critice vigilente față de tendințele de ideologizare tacită

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
nemărturisit angajată, orientată manipulativ) la o sociologie a democrației (o sociologie care aspiră progresiv la obiectivitate și echidistanțare). Experiența sociologiei industriale este ilustrativă pentru o asemenea evoluție. Proiectele sociologilor occidentali de a acționa asupra componentelor sociale și umane ale întreprinderii capitaliste s-au izbit de la început de neîncrederea și chiar opoziția muncitorilor care vedeau, nu fără temei, în aceste încercări promovarea cu mijloacele științei a intereselor patronatului. De aici, o primă lecție pe care sociologul practician a trebuit să o tragă

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
în formularea și implementarea soluțiilor s-a prefigurat ca o normă fundamentală de acțiune a sociologului practician. Nu este, din acest motiv, surprinzător faptul că sociologul occidental caută adesea să-și construiască o platformă echidistantă în raport cu diversitatea intereselor specifice întreprinderii capitaliste, asociată cu un set de tehnici menite să ajute părțile să comunice, să negocieze și, în final, posibil, să coopereze pentru realizarea obiectivelor asupra cărora au căzut de acord. Este cazul perspectivei „relațiilor umane”, al promovării unor noi stiluri de

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
o aduce la perfecționarea sistemelor sociale: inițierea de noi obiective. Pe lângă clarificarea obiectivelor difuz formulate, sociologul poate propune noi obiective, lărgind astfel sfera responsabilităților sistemelor, asigurând o integrare mai eficace a lor. Întreprinderea industrială ne oferă un bun exemplu. Întreprinderea capitalistă clasică avea ca unic obiectiv obținerea de profit. În contextul societății contemporane, întreprinderea este determinată să-și lărgească obiectivele. În primul rând, o lărgire masivă a responsabilităților în ceea ce privește produsele oferite. Nu este suficient ca ele să fie doar cerute, cumpărate

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
societatea actuală o tranziție clară de la feedbackul material asupra performanțelor la cel informațional. Sistemele rudimentare se modifică doar ca rezultat al efectelor negative, obiective ale lipsei de performanță. Evoluția speciilor are loc prin intervenția forțelor brutale ale selecției naturale. Întreprinderea capitalistă se dezvoltă sub amenințarea concurenței. Feedbackul material este, în general, unul al supraviețuirii. El este tot mai mult înlocuit cu un feedback informațional, al perfecționării. Motivația perfecționării nu este susținută de reacția brutală, negativă a mediului, ci de informațiile sistematice

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
Rosenberg, M. (1968), The Logic of Survey Analysis, Basic Books, New York. Rossi, P.H. (1970), „Evaluating social action programs”, în N.K. Denzin (ed.), The Value of Social Science, Aldine Publishing Company, Chicago. Rotariu, T. (1980), Școala și mobilitatea socială în țările capitaliste, Editura Științifică și Enciclopedică, București. Rotariu, T. (1986), Curs de metode și tehnici de cercetare sociologică, Editura Universității, Cluj-Napoca. Sahlin, M. (1958), Social Stratification in Polynesia, University of Washington Press, Seattle. Sandi, A.M., Dragomirescu, I., Ionescu Sisești, I., Mihai, V.

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
obiect de cercetare al respectivei științe. În teoria căderii corpurilor nu apare termenul de piatră sau brontozaur. Conceptele cu care se operează în științele generalului desemnează clase abstracte de fenomene sau de proprietăți: corpuri fizice, acizi, baze, relații de producție capitaliste. Termenii desemnând lucruri individuale pot apare doar în „aplicațiile” acestor științe. Într-un manual de fizică, de exemplu, putem găsi la capitolul „probleme” formulări de genul: „Un creion care cade dintr-un avion de la o înălțime de 5.000 metri

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
staționară în timp, pe care se ridica o suprastructură politică extrem de colorată, variată și mobilă. Caracterul eminamente politic al feudalismului, în general, este destul de evident. Istoria acestuia este, explicabil, mai mult politică decât economică. Chiar modul de organizare a societății capitaliste tinde să accentueze rolul evenimentelor politice ca sursă importantă de schimbare. Acumulările de la nivelul activității productive, pulverizată datorită formei private în care are loc, sunt mai puțin vizibile la nivelul societății globale. Evenimentele politice interne, dar în special cele externe

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
sau descompunerea acestora într-o pluralitate de state naționale. Societățile evolutive. Dinamica lor în timp este caracterizată printr-un model relativ ordonat de creștere, de la o stare mai puțin diferențială, mai rudimentară, la o stare mai diferențială, mai dezvoltată. Societatea capitalistă este o societate evolutivă din punct de vedere economic. Dacă am compara societatea americană de la începutul secolului cu societatea americană din prezent, ceea ce ne-ar „sări în ochi” de la bun început este creșterea economică, cu toate consecințele sale. Remarcabil pentru

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
este acțiunea individuală, cu atât metoda este mai inaplicabilă, până când devine principial inoperantă. Câteva tipuri de fenomene istorice imposibil de pătruns comprehensiv vor lămuri această afirmație. a) Formele de organizare socială - familia monogamă, cetatea antică grecească, organizarea feudală, sistemul economic capitalist etc. - nu sunt produse conștiente, programe ale colectivității. Ele sunt produse ale unei activități colective, desfășurate pe generații, în care intențiile fiecărui participant sau chiar ale tuturor nu au o contribuție determinativă esențială. Interacțiunea multiplă și repetată dintre oameni, în

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
organizare socială, instituțiile sociale, reprezintă un fel de structuri. Ele sunt sisteme aflate în echilibru dinamic. Modificările accidentale din mediu acționează asupra lor, suscitând o reacție adaptativă. Ele tind să se conserve în fluctuația evenimentelor. Să luăm drept exemplu organizarea capitalistă a economiei. Există legi structurale ce reglează comportamentul economic astfel încât sistemul să se mențină ca atare. Același lucru se petrece și cu sistemul feudal. Apariția unui eveniment nou stârnește o reacție așteptată, înscrisă în legile de funcționare ale sistemului însuși

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
stârnește o reacție așteptată, înscrisă în legile de funcționare ale sistemului însuși. Istoria unor asemenea forme nu reprezintă decât repetarea în timp, în condiții variabile de mediu ale comportamentului sistemului, orientat de structura sa fundamentală. În acest sens, analizând economia capitalistă, Marx declara de la început că el practică o abordare strict logică, și nu istorică. Ceea ce îl interesa pe Marx era desprinderea tocmai a structurii intime a producției capitaliste, legea sa fundamentală de funcționare. În funcționarea modelului economiei capitaliste elaborat teoretic

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
comportamentului sistemului, orientat de structura sa fundamentală. În acest sens, analizând economia capitalistă, Marx declara de la început că el practică o abordare strict logică, și nu istorică. Ceea ce îl interesa pe Marx era desprinderea tocmai a structurii intime a producției capitaliste, legea sa fundamentală de funcționare. În funcționarea modelului economiei capitaliste elaborat teoretic de Marx, timpul nu intră ca o dimensiune semnificativă. Odată ce modelul teoretic al funcționării economiei capitaliste a fost formulat, evenimentele economice în sine își pierd orice interes. Ce

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
analizând economia capitalistă, Marx declara de la început că el practică o abordare strict logică, și nu istorică. Ceea ce îl interesa pe Marx era desprinderea tocmai a structurii intime a producției capitaliste, legea sa fundamentală de funcționare. În funcționarea modelului economiei capitaliste elaborat teoretic de Marx, timpul nu intră ca o dimensiune semnificativă. Odată ce modelul teoretic al funcționării economiei capitaliste a fost formulat, evenimentele economice în sine își pierd orice interes. Ce a făcut capitalistul X, ce bunuri a ales să producă

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
îl interesa pe Marx era desprinderea tocmai a structurii intime a producției capitaliste, legea sa fundamentală de funcționare. În funcționarea modelului economiei capitaliste elaborat teoretic de Marx, timpul nu intră ca o dimensiune semnificativă. Odată ce modelul teoretic al funcționării economiei capitaliste a fost formulat, evenimentele economice în sine își pierd orice interes. Ce a făcut capitalistul X, ce bunuri a ales să producă, ce piață dedesfacere a căutat etc. sunt evenimente care nu mai conțin pentru economist nici un fel de informație

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
le-a modelat. În rest, ele sunt variații accidentale, neinteresante, ce nu au nici o forță de a determina evoluția ulterioară a sistemului. Să luăm alt exemplu. Greva generală a muncitorilor români din 1920. Din punctul de vedere al structurii societății capitaliste, ea este un eveniment așteptat. Clasa muncitoare are interese opuse capitaliștilor. Singura posibilitate de a-și apăra și promova propriile sale interese este lupta, greva fiind o formă a acesteia. În condițiile particulare ale anului 1920, clasa muncitoare din România

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
a-i altera neapărat profilul general. Mișcarea muncitorească nu reprezintă o repetare monotonă a aceluiași joc structural, ci manifestă o puternică tendință cumulativă. Ea modifică într-un fel întregul sistem, lărgind drepturile de care se bucură clasa muncitoare în interiorul sistemului capitalist însuși. De asemenea, ea câștigă tradiție, în conștiință, în experiență. Din această perspectivă, greva generală din 1920 din România nu mai este pur și simplu un eveniment așteptat și fără influență, produs al structurii capitaliste, ci un moment important în

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
bucură clasa muncitoare în interiorul sistemului capitalist însuși. De asemenea, ea câștigă tradiție, în conștiință, în experiență. Din această perspectivă, greva generală din 1920 din România nu mai este pur și simplu un eveniment așteptat și fără influență, produs al structurii capitaliste, ci un moment important în evoluția mișcării noastre muncitorești, cu influențe semnificative asupra desfășurării ei ulterioare. În cazul în care considerăm structurile ca fiind în evoluție, în creștere, atunci și din acest punct de vedere evenimentul capătă o importanță în

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
timpului decât cea tradițională: nici reproducere a structurilor stabile și nici fluctuație fără sens, ci proces progresiv. Nu este deloc întâmplător faptul că ideea de progres s-a consolidat de abia în cadrul filosofiei moderne și este legată de apariția societății capitaliste. Ne putem întreba ce anume s-a schimbat în structura societăților înseși care să ducă lacristalizarea unei noi viziuni, progresive, asupra temporalității? A apărut un nou factor care, pe de o parte, cunoaște o dinamică ascedentă în timp, relativ continuă

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
este necesară, în fața mecanismelor eficace ale evoluției reale. Evoluția are loc prin mecanismul luptei pentru existență, prin supraviețuirea celui mai adaptat. S-a făcut observația că o asemenea idee reprezenta în fond o reflectare a mecanismelor reale ale dezvoltării societății capitaliste. Nu rațiunea cu valorile ei și acțiunea transformatoare sunt forțele istoriei, ci procesul social global impersonal, care se desfășoară în timp. Criteriul evoluției este obiectiv - creșterea în complexitate, o adaptare mai bună. Până la urmă, rezultatul este pozitiv pe ansamblu, dar

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]