10,108 matches
-
studenți, un coș cu merinde și un steag britanic uriaș, pe care cineva l-a împrumutat de la colegiul lor, Officer Training Corps. Când ajung la Paddington, coșul este deteriorat și sticlele goale de șampanie se rostogolesc afară din compartiment, pe coridor. Unii încep să cânte barcarole, care-l deranjează pe controlor și-i amenință să le noteze numele. De la gară, iau un taxi până la East End, unde observă cum blocurile de pe Marylebone Road și Regent's Park se schimbă în locuințele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
de prețul biletelor și orarul vapoarelor. Uneori, mintea lui ajunge cu totul în altă parte, tavanele înalte ale sălilor de examinare îl trag în sus dizolvându-l într-o imagistică pe care credea c-a lăsat-o în urmă definitiv; coridoare întunecate ale palatelor, miros de gin și suc de lămâie. Oxfordul i se pare provizoriu și fragil. După ultimul examen, se trezește atras într-o mulțime de studenți care se bat cu făină și beau șampanie din sticlă. Strânge în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
al motorului și încercând să-și lămurească ceva, orice, din ceea ce gândește și simte. Dar este incapabil s-o facă, orice motivație pentru cele mai simple lucruri, zburând din cadrul instrospecției sale, ca un chip din vis care dispare pe un coridor. Neștiind ce să facă, nu face nimic, ca și ceilalți. Curând, șirul zilelor iese din ritm. Timpul începe să se organizeze în tipare mai evazive. Lucrurile se repetă. Suntele îl proiectează înainte sau îl trag înapoi. Minute sau ore? Profesorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
împărătesei Chu An să se grăbească. Ea își îmbrățișă fiul încă o dată. Sunetul tobelor devenea din ce în ce mai tare. Hsien Feng arăta înspăimântat. Mama sa își îngropă fața în vestuța lui și șopti: „Fii binecuvântat, fiule“. Vocea ministrului casei imperiale răsună pe coridor: „Majestatea Voastră, să mergem, vă conjur!“. Pentru a-l proteja pe fiul ei de la a vedea grozăvia, împărăteasa Chu An îmi ordonă să-l duc de acolo pe Hsien Feng. A fost cel mai greu lucru pe care l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
în soare. Lespezi de marmură șlefuită se aștern sub picioarele mele. Abia când văd Sala Armoniei Supreme îmi dau seama că ceea ce văd e doar începutul. În răstimpul cât ar arde două lumânări, trecem pe lângă porți ornate, curți spațioase și coridoare cu sculpturi pe fiecare bârnă și în fiecare colț. — Voi mergeți pe drumurile laterale, care sunt cele pentru servitori și pentru oficialii Curții, subliniază eunucul-șef Shim. Nimeni, cu excepția Majestății Sale, nu folosește intrarea centrală. Pășim dintr-un spațiu gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
picioare. Zăresc umbra Majestății Sale, care s-a apropiat de pat și trage pătura de pe capul meu. Se așază pe marginea patului și oftează adânc, în timp ce își dă roba jos. — Ceai, Majestatea Voastră? se aude glasul eunucului-șef Shim de pe coridor. — O să-mi beau propria urină! e replica Majestății Sale. — Vă dorim o noapte excelentă, Majestatea Voastră! Pașii din Curte se îndepărtează. Nu sunt sigură dacă împăratul Hsien Feng știe că mă aflu în patul său. În mod sigur, nu vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
ales. Trupe străine staționează deja în Tientsin, ținta lor directă fiind Pekingul. Suntem cu baioneta la gât. Uitându-se la Tung Chih, prințul Kung rostește: Din păcate, acum trebuie să merg înapoi la treabă. În timp ce-l privesc îndepărtându-se pe coridor, mă simt norocoasă că Tung Chih îl are pe acest bărbat drept unchi. 15 În termen de trei săptămâni de la nașterea sa, Tung Chih trebuie să participe la prima sa ceremonie. Se numește Shih-san, „cele tei băi“. Potrivit credinței strămoșilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
fi deja stăpânul lor. Ridică fiecare sigiliu și își trece degetele peste suprafețele din piatră. — Sunt multe modalități de a schimba destinul cuiva, zice Su Shun, aplecându-și bărbia în față ca un înțelept. Cu siguranță, Majestatea Sa pășește prin coridoarele întunecate ale sufletului său. Mi-l imaginez ținându-se pe lângă un zid roșu, făcând pași înceți. El nu moare de-adevăratelea, ci trece printr-o renaștere. Nu un sprijin de oase uscate caută spiritul său, ci lumina purpurie a nemuririi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
contează. Nuharoo este prea speriată ca să gândească. Știu că nu are încredere în Su Shun, dar s-ar putea să nu fie în stare să reziste viziunii pe care el i-o expune despre viitorul ei. Gărzile mă târăsc pe coridor. Toată lumea pare înmărmurită. Dacă există întrebări, nimeni nu le pune. Sunt pierdută și știu că voi dispărea înainte ca oamenii să-i poată veni în fire. Mă lupt ca să mă eliberez de gărzi. Mai întâi îmi obosesc brațele, apoi picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
oraș cu un farmec poetic“. Stilul arhitectural sudic a fost copiat cu fidelitate. Când a fost gata, palatul era transformat într-o pictură vie de o frumusețe fără egal. Îmi plăcea foarte mult să mă plimb pe Lunga Promenadă, un coridor acoperit împărțit în două sute de secțiuni. Începeam de la Poarta Invită-Luna, la est, și încheiam la Pavilionul Stâncii-de-Zece-Picioare. Într-o zi, când m-am oprit să mă odihnesc la Poarta Norilor Care Se Risipesc, m-am gândit la doamna Yun și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
I-am răspuns monitorului că nu mă duc. Acesta ieși și reveni după câtva timp. ― Domnul profesor, zise el, te roagă să poftești numai câteva minute. Simțind că se petrece ceva neobișnuit, m-am sculat din bancă, am ieșit pe coridor și am intrat fără să bat în ușă în mica bibliotecă geografică. Bătrânul domn mă întîmpină în picioare, dar întors în profil, cu fața spre rafturi, și așa rămase în timp ce rosti: ― ...N-am vrut să-ți fac nici un rău... dar
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
vorbi răsunător publicului înșirat pe lîngă pereți. Șters și gălbui ca un biscuit, un profesor de limbi surd asculta cu atenția încordată. Cîțiva tineri livizi și o bibliotecară cu zulufi consumau exaltați hrana sufletească ce li se oferea. Deodată, dinspre coridor, răsună un tîrșîit de pîslari. Fredonînd, în ușă apăru un paznic grăsuț care, blajin, se opri să ne cîntărească din priviri. Cucerit de elocvența vorbitorului, se sprijini apoi cu palmele în canaturi. În luptă cu o atenție anevoioasă, puțin cîte
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
într o fostă casă boierească, aspectul monumental al secției de învățămînt era în perfect contrast cu furnicarul omenesc ce-i asalta ușile. În dosul acestora, inspectorii ședeau bine ascunși. Murdari, nerași, mulți dintre ei băuți, solicitanții pîndeau cu îngrijorare pe coridor. Surtuce ponosite, ghete pline de noroi, mutre neroade și figuri viclene exprimînd orice afară de preocupări intelectuale, dădeau secției culoarea sordidă a sălilor de tribunal. Agățîndu-și speranțele de ceva mai puțin rău, mulțimea asta de suplinitori căuta, la fiecare început de
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
un inspector aruncă gloatei o privire marțială și cîrîi cicălitor: - Tovarăși, degeaba stați. Mai avem de lucru. Îndobitocit de respect, tot acest popor îl asculta încremenit. Nimeni nu clintea din loc. Năclăită în vopseaua proaspătă, fiecare ușă care dădea pe coridor era însemnată cu o cifră. Nu numai după numărul mic o recunoșteai pe-a șefului, ci și după înfrigurarea cu care mulțimea adăsta în fața ei, ca și după agitația stîrnită ori de cîte ori ieșea dinăuntru un ins ce pescuia
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
pescuia cîte un client. De regulă, la ușa șefului se înghesuiau numai solicitanți; uneori însă pica și cîte un control, altminteri anunțat din vreme. Pentru ambele împrejurări, micul dumnezeu instalat la birou avea cîte un comportament adecvat. Tocmai întîlnisem pe coridor doi foști colegi de facultate. Bine dispuși, intrarăm tustrei, fără să ne anunțăm, în cabinet. De la toate mesele, pe loc se ridicară priviri alarmate. Din spatele unui birou aflat în mijlocul încăperii, un soi de javră creață și fălcoasă, împinsă parcă de
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
primăriei îl aștepta o mulțime de oameni. Pe la opt, cînd își arăta obrazul cărnos din care te ațintea, cu bobul negru, un ochi sclipitor, în urma sa năzuia un val de împricinați. Peste umăr, contabilul le poruncea: - Așteptați! Țăranii rămîneau în coridor iar cînd, cîte unul, băga nasul pe ușă, taman așezat la cafea și la țigară, slujbașul îl oprea cu bobul lui arzător. - Am zis s-aștepți. 140 Resemnat, omul se liniștea. Peste un ceas ori două, ca tot omul, contabilul
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
evantai lovindu-i de două-trei ori ceafa. Da, stăpâne? Culoarea, beția, chiar și luciul cheliei lui Mitsuhide păliră dintr-o dată, căpătând culoarea lutului. — Ieși din încăpere. Evantaiul lui Nobunaga i se dezlipi de ceafă, dar numai pentru a arăta spre coridor, întocmai ca o sabie. Nu știu ce-am făcut, dar, dacă v-am jignit cu ceva, stăpâne, pe dumneavoastră și pe ceilalți, nu sunt sigur încotro să mă îndrept. Vă rog, condamnați orice am greșit. Nu mă supăr dacă mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
l aduse. Când Nobunaga luă apa, ochii săi păreau să arunce flăcări. Umerii i se cutremurau cu fiecare respirație. Mitsuhide, însă, se retrăsese, la un moment dat, de la picioarele stăpânului său, ajungând acum la vreo șapte-opt pași mai încolo pe coridor, aranjându-și gulerul și netezindu-și părul. Stătea prosternat atât de jos, încât atingea cu pieptul lemnul podelei. Încercările lui Mitsuhide ca până și într-o asemenea situație să nu arate răvășit nu prea puteau fi văzute într-o lumină favorabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fiecare preluând stilul de viață pe care i-l dicta propria-i inimă. „Ei, cred că de-acum s-o fi schimbat de haine,“ spuse, în sinea lui, Mitsuharu. Se ridică de la locul său din fața ibricului. Traversând veranda udă, parcurse coridorul până în apartamentul repartizat vărului său. Îi auzea pe vasalii apropiați ai lui Mitsuhide în altă cameră, dar Mitsuhide era singur, stând așezat țeapăn, cu privirea spre lac. — Aș dori să-ți ofer un ceai, spuse Mitsuharu. Mitsuhide se întoarse spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ajungându-se până la situația de față. Cei trei tăcură. Mai erau multe incidente pe care ar fi vrut să le descrie. De exemplu, la tabăra din Suwa, în timpul invaziei provinciei Kai, Nobunaga îl împinsese pe Mitsuhide cu fața peste podeaua coridorului, numindu-l „Cap de Kumquat“ și ordonându-i să plece. Fusese insultat astfel în fața tuturor și existaseră numeroase ocazii când îl făcuse de râs în același fel, la Azuchi. Aceste incidente, a căror relatare s-ar fi putut prelungi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în fața celor trei, o strânse acum la loc. — De ce nu mai stați puțin? întrebă el, zâmbind. Nu, ne retragem. Nu vrem să vă mai deranjăm. După ce cei trei vasali închiseră bine ușa în urma lor, pașii lor se pierdură în direcția coridorului podit, răsunând ca și cum ar fi umblat pe un strat de gheață subțire. Peste câteva momente, Mitsuharu plecă și el. Trecând pe coridor, intră în apartamentele samurailor. Ceru imediat hârtie de scris și un penel, apoi lăsă pensula să alunece pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
vă mai deranjăm. După ce cei trei vasali închiseră bine ușa în urma lor, pașii lor se pierdură în direcția coridorului podit, răsunând ca și cum ar fi umblat pe un strat de gheață subțire. Peste câteva momente, Mitsuharu plecă și el. Trecând pe coridor, intră în apartamentele samurailor. Ceru imediat hârtie de scris și un penel, apoi lăsă pensula să alunece pe hârtie, ca și cum ar fi știut deja ceea ce urma să scrie. — Du-i-o mesagerului marelui preot din Yokawa și trimite-l înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
tare, dar avea să-și dea toată silința pentru a-și opri vărul. Și, astfel decis, Mitsuharu adormi. A doua zi dimineață se sculă mai devreme ca de obicei, dar, în timp ce se spăla, auzi un ropot de pași alergând pe coridorul principal, spre intrare. Mitsuharu strigă un samurai, oprindu-l pe loc: — Cine pleacă? — Seniorul Mitsuhide. — Ce?! Da, stăpâne. S-a gătit cu o ținută ușoară pentru munte și îl însoțește numai Amano Genemon. Plănuiesc să-și mâne caii până la Hiyoshi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Mitsuharu dormea, ezită un moment. Apoi se prosternă grăbit la podea și spuse: — Seniorul Mitsuhide vă așteaptă în fortăreața principală. Mitsuharu se sculă și începu să se îmbrace; întrebă ce oră era. — Prima jumătatea Orei Șobolanului, răspunse străjerul. Ieși în coridorul negru precum cerneala. Când îl văzu pe Saito Toshimitsu în genunchi lângă ușă, așteptându-l, Mitsuharu se întrebă care era motivul acelei convocări neașteptate în toiul nopții. Toshimitsu o luă înainte, cu o lumânare în mână. În timpul lungului drum pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
negru precum cerneala. Când îl văzu pe Saito Toshimitsu în genunchi lângă ușă, așteptându-l, Mitsuharu se întrebă care era motivul acelei convocări neașteptate în toiul nopții. Toshimitsu o luă înainte, cu o lumânare în mână. În timpul lungului drum pe coridorul întortocheat, nu întâlniră pe nimeni. Aproape toți cei din fortăreața principală dormeau liniștiți, dar, în acea unică parte a clădirii, domnea o atmosferă neobișnuită și se părea că, în două sau trei camere, oamenii erau treji. — Unde e Domnia Sa? — În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]