KorAP: Find »[drukola/base=discursiv & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...177 178 179 ...188 >

4,692 matches

Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483

judicative a dictaturii judicativului. Problema adecvării cuvintelor la lucruri (sau a cuvintelor legate la stările de lucruri, ceea ce trece, totuși, dincolo de simpla adecvare, fiind vorba, aici, despre "corespondență") nu era nouă. Numai că Aristotel o așează într-un alt orizont (discursiv). Parmenides, spre exemplu, discutând despre cunoașterea veritabilă (episteme) și cunoașterea opinativă (doxa), implica ideea adecvării; în virtutea acesteia, cunoștința veritabilă exprimă (are drept "obiect") însăși ființa; ea are calitatea veritabilității tocmai datorită adecvării sale la propriul obiect, ființa sau ceea-ce-este; exprimând

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
adică pe judicativul ca atare. Oarecum, era necesar să se constituie un organon al controlului corectitudinii gândirii, chiar pe temeiul judicativului, fiindcă acesta (judicativul) deține două aspecte normative (regulative și constitutive) pentru orice discurs (iar gândirea funcționează, în ultimă instanță, discursiv): este vorba despre aspectul formal și despre cel "material" (numit, întrucât are legătură cu adevărul, "alethic"), cel dintâi fiind mai semnificativ în privința normelor corectitudinii gândirii decât cel de-al doilea, fiindcă acesta din urmă este el însuși predeterminat formal. Aspectul

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
logice) originare S P, în forme logice mai complexe, cele care alcătuiesc, încă o dată spun, strict formal, structura discursului: a) este vorba despre raționament (raționare, termen care accentuează statutul de operație "logică", dar care rămâne, în ciuda acestui fapt, o structură discursivă, în genere) și argument (argumentare, în același sens operațional întărit, dar, cu toate acestea, rămasă o structură discursivă, așa cum s-a precizat mai devreme pentru raționare; diferența față de aceasta din urmă constând în natura unor elemente ale structurii, fapt ce

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
discursului: a) este vorba despre raționament (raționare, termen care accentuează statutul de operație "logică", dar care rămâne, în ciuda acestui fapt, o structură discursivă, în genere) și argument (argumentare, în același sens operațional întărit, dar, cu toate acestea, rămasă o structură discursivă, așa cum s-a precizat mai devreme pentru raționare; diferența față de aceasta din urmă constând în natura unor elemente ale structurii, fapt ce particularizează raționarea sau o determină ca demers dialectic); b) apoi este vorba despre analitică și dialectică. 2.2

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
operarea unei reducții judicative asupra înseși dictaturii judicativului. Analitica și dialectica pun la lucru structura logică originară S P. Dar ele nu se substituie logicii, construcțiilor formale ale acesteia, ceea ce înseamnă că structura logică originară intră ea însăși în alcătuiri discursive mai complexe; acestea au fost numite mai sus: este vorba despre raționament (în genere) și argumentare (aceasta din urmă fiind, de fapt, o ipostază a raționamentului, anume raționament dialectic). Mai întâi vor fi ilustrate constituirile discursive complexe pe temeiul structurii

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
ea însăși în alcătuiri discursive mai complexe; acestea au fost numite mai sus: este vorba despre raționament (în genere) și argumentare (aceasta din urmă fiind, de fapt, o ipostază a raționamentului, anume raționament dialectic). Mai întâi vor fi ilustrate constituirile discursive complexe pe temeiul structurii logice originare pornind de la câteva reconstrucții filosofice care în mod explicit au țintit către statutul de "analitică" sau "dialectică". Apoi, prin operarea unei reducții judicative a dictaturii judicativului, vor fi reconstruite sistematic înseși "condițiile de constituire

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
începutul Analiticii prime apare o precizare semnificativă pentru discuția noastră: premisa silogistică (logică, în genere) poate fi demonstrativă sau dialectică.50 Aristotel însă distribuie problemele legate de premisa în genere și de cele două specii ale sale, precum și de structurile discursive corespunzătoare, în trei compartimente ale Organon-ului (din cele șase care îl alcătuiesc 51). Cel dintâi este Analitica primă, care se ocupă, cum spuneam mai sus, cu raționamentul (silogismul; gr. logismos, syllogismos) în genere, sarcina ei fiind, așadar, cercetarea formală

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
așezarea faptelor logice", către o atitudine propriu-zis filosofică, interesată de "rațiunile" proiectării discursului în aceste două forme. De asemenea, constatând că analitica și dialectica sunt atotprezente în spațiul logicului, al discursului, în genere, acolo unde prind sens toate regulile gândirii discursive, dar și ale rostirii și făptuirii, conștiința întrebătoare lasă la o parte istoria logicii, pentru a încerca dezvăluirea temeiului însuși al prezenței analiticii și dialecticii în orizontul logic ca atare, cel care se regenerează cu fiecare rostire a unui gând

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
al prezenței analiticii și dialecticii în orizontul logic ca atare, cel care se regenerează cu fiecare rostire a unui gând și cu fiecare făptuire. Face aceasta, însă, fără a nesocoti contextul-origine al acestui fenomen de instituire formală a unui model discursiv atât de puternic, așa cum a fost arătată până aici dictatura judicativului și cum a fost ea, de fapt, construită de Aristotel chiar prin constituirea analiticii și a dialecticii. Diferența dintre raționamentul corect și cel sofistic are valabilitate în sine și

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
luată și în sensul ei autentic, acela de constituire a cunoștinței; dar a unei cunoștințe condiționante pentru alte cunoștințe, anume pentru cele propriu-zis științifice. Scenariul alcătuit din cele patru operații (percepția, amintirea, experiența și principiul) doar pune la dispoziția gândirii discursive (dianoia) principiile (premisele) de la care aceasta poate porni pentru a ajunge la noi adevăruri (cunoștințe veritabile). De aici încolo, principala problemă este aceea a corectitudinii gândirii. Dar nu în sensul unei verificări post factum a cunoștințelor, deși o asemenea sarcină

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
intuițiile pure de spațiu și timp. Analogiile experienței și postulatele gândirii empirice, numite principii dinamice, proprii categoriilor relației (substanță, cauzalitate, comunitate), respectiv celor ale modalității (posibilitate, existență, necesitate), care sunt, de asemenea, necesare și a priori, posedă o "certitudine perfectă discursivă", însă, nu intuitivă asemenea celor dintâi. Cumva, tocmai raportul de timp implicat de fiecare tip de principiu al intelectului pur determină specia de certitudine care însoțește principiul. Acest fapt este cu totul semnificativ pentru aplicarea acestor principii, ceea ce înseamnă: pentru

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
atitudini fenomenologice, care aneantizează "atitudinea naturală" (ontică, proprie prezenței cotidiene a omului). De altfel, de la bun început analitica existențială angajează un procedeu "recalcitrant" față de regulile de constituire judicativă a discursului. Acest procedeu este neobișnuit într-un demers stăpânit de normele discursive acreditate (judicativ) și constă în "scoaterea la iveală, prin punere în evidență, a unui temei (subl. C.)."160 Datorită unei astfel de tehnici de construcție filosofică, Heidegger se apropie de gânditorii presocratici; dar trebuie să observăm, în lucrarea citată precum și

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
aici. 3.3.2.3. Sensurile judicative ale descrierii analitice existențiale Scopul reconstituirii unor sensuri proprii analiticii existențiale puse la cale aici a fost definit de la început: este vorba despre evidențierea unor sensuri judicative și a unora non-judicative din structura discursivă a acesteia. Sensurile non-judicative nu pot fi încă adunate într-o unitate într-o "analitică non-judicativă", de exemplu pentru că dictatura judicativului constituie sau cel puțin reglează orice tip de gând, rostire, făptuire, iar analitica existențială nu pare a avea, din

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
a gradelor de constituire judicativă, fiindcă dictatura judicativului ni s-a dezvăluit, până aici, numai în orizontul de constituire a elementelor judecății. În privința problemei ierarhiei, sens cerut, totuși, de sensul de transcendență, trebuie adăugat că dictatura judicativului are drept formă discursivă desăvârșită a sa ideologia, iar aceasta are drept țintă justificarea "superiorităților", a diferențelor de nivel, care, deși sunt expresia propriei ființe a ideologiei (desigur, și a dictaturii judicativului), sunt transferate asupra tuturor ființărilor aparținând lumii vieții umane; pot fi superioare

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
justificat adevărată; c) concentrarea ideii de adevăr în conceptul corespondenței și predeterminarea discursului filosofic în sensul unui "realism", uneori direct, alteori ascuns; d) deschiderea și întreținerea conflictului între mithos și logos; marginalizarea, din această perspectivă, a sensurilor survenite prin forme discursive non-logic formale, cum sunt maximele înțelepciunii; e) preeminența lui "este" copulativ, dar și angajarea lui "este" existențial în reconstrucții filosofice de tipul ontologiei; poziția dominantă, printre instanțele lui "este" ființa, ființa ființării, ființarea -, a ființării; f) identificarea timpului cu instanțele

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
fi anulată, chiar dacă este relaxată într-o măsură considerabilă, cum se întâmplă în fenomenologia constitutivă husserliană, unde "sintezele", pasive sau active, sunt originare, cum se întâmplă în analitica existențială heideggeriană, unde pozițiile de "subiect" și "obiect" nu mai semnifică funcții discursive importante, cum se întâmplă, de asemenea, în fenomenologia merleaupontiană, unde "chiasmul" (care nu are nici o legătură cu distincția dintre subiect și obiect) reprezintă originaritatea oricărui fapt "subiectiv" sau "obiectiv" ca "lume trăită" (monde vécu). Fi-ul însă, spunându-se (arătându

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

alegerea sistemului............................................................................... 23 3.2. Ergativitatea sintactică (interpropozițională)........................................ 27 3.2.1. Limbi cu pivot S/ A...................................................................... 27 3.2.2. Limbi cu pivot S/O...................................................................... 28 3.2.3. Limbi cu pivot mixt..................................................................... 29 3.3. Ergativitatea la nivel discursiv/informațional....................................... 29 3.4. Ergativitatea la nivel lexical și semantic............................................... 30 4. Definiții, accepții, extinderi ale termenului ergativ(itate).............................. 31 4.1. Alte definiții ale ergativității................................................................. 31 4.1.1. Ergativitatea ca variație sintactică............................................... 31 4.1.2. Ergativitatea ca

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
motivație puternică pentru un nivel separat, structura argumentală, și că aceasta demonstrează disocierea clară a relațiilor gramaticale de structura argumentală. Din punct de vedere diacronic, pivotul este derivat prin gramaticalizare din topic sau din focus. 3.3. Ergativitatea la nivel discursiv/informațional Fenomenul ergativității a fost puțin studiat la nivelul organizării discursului, însă acest tip de studiu poate oferi date importante despre justificările pragmatice și rațiunea de a (co)exista a sistemelor gramaticale acuzative și ergative. Există cel puțin două accepții

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
a fost puțin studiat la nivelul organizării discursului, însă acest tip de studiu poate oferi date importante despre justificările pragmatice și rațiunea de a (co)exista a sistemelor gramaticale acuzative și ergative. Există cel puțin două accepții diferite ale ergativității discursive: în accepția cea mai frecventă, ergativitatea discursivă este un fenomen esențial pragmatic-informațional, care are în vedere introducerea topicului, numărul de propoziții dintre prima mențiune a topicului și următoarea sa apariție, numărul propozițiilor în care se poate propaga topicul (Dixon 1987

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
discursului, însă acest tip de studiu poate oferi date importante despre justificările pragmatice și rațiunea de a (co)exista a sistemelor gramaticale acuzative și ergative. Există cel puțin două accepții diferite ale ergativității discursive: în accepția cea mai frecventă, ergativitatea discursivă este un fenomen esențial pragmatic-informațional, care are în vedere introducerea topicului, numărul de propoziții dintre prima mențiune a topicului și următoarea sa apariție, numărul propozițiilor în care se poate propaga topicul (Dixon 1987: 5), dar există și opinia că ergativitatea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
este un fenomen esențial pragmatic-informațional, care are în vedere introducerea topicului, numărul de propoziții dintre prima mențiune a topicului și următoarea sa apariție, numărul propozițiilor în care se poate propaga topicul (Dixon 1987: 5), dar există și opinia că ergativitatea discursivă este un fenomen textual și discursiv amplu, care apare, în măsură mai mare sau mai mică, în orice tip de text. Du Bois (1987), analizând un corpus de texte narative din limba sacapultec, ajunge la concluzia că există o preferință

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
are în vedere introducerea topicului, numărul de propoziții dintre prima mențiune a topicului și următoarea sa apariție, numărul propozițiilor în care se poate propaga topicul (Dixon 1987: 5), dar există și opinia că ergativitatea discursivă este un fenomen textual și discursiv amplu, care apare, în măsură mai mare sau mai mică, în orice tip de text. Du Bois (1987), analizând un corpus de texte narative din limba sacapultec, ajunge la concluzia că există o preferință sistematică în discurs pentru o anumită

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
limba sacapultec, ajunge la concluzia că există o preferință sistematică în discurs pentru o anumită configurație a argumentelor lexicale în structura de suprafață. Această preferință este numită structură argumentală preferată (engl. Preferred Argument Structure). În limba sacapultec, există două constrângeri discursive: o constrângere de cantitate, manifestată prin tendința ca o propoziție să conțină numai un argument lexical, și o constrângere de rol, care constă în tendința ca acel unic argument să fie S sau O. În plus, informația nouă este introdusă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
lexical, și o constrângere de rol, care constă în tendința ca acel unic argument să fie S sau O. În plus, informația nouă este introdusă în poziția S sau A. Concluzia mai profundă a acestui studiu este că un model discursiv poate influența relațiile gramaticale. Comentând concluziile la care a ajuns Du Bois, Dixon (1994: 209) arată că, în limbile cu morfologie ergativă, un nominal reprezentând un nou participant va avea cazul absolutiv, ocupând fie poziția S, fie poziția O, spre deosebire de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ocupând fie poziția S, fie poziția O, spre deosebire de limbile acuzative, în care un nou participant este introdus, de obicei, ca A sau ca S. Cumming și Wouk (1987), preocupați de problema ergativității în limbile austroneziene, ajung la concluzia că ergativitatea discursivă poate constitui explicația bazei funcționale pentru variația morfologică și sintactică. Autorii consideră că o definiție adecvată a ergativității discursive − paralelă cu definiția ergativității morfologice și a ergativității sintactice − trebuie să aibă în vedere faptul că există fenomene discursive care tratează

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]