12,690 matches
-
CORNIȘ-POP, Marcel (14.II.1946, Arad), critic literar, eseist și traducător. Tatăl său, Gheorghe Corniș-Pop, a fost profesor și, în perioada interbelică, editor al revistei „Școala noastră” din Zalău. În 1968 C.-P. a absolvit Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, cu o lucrare de licență despre poezia lui Robert Frost. În 1968 și în 1971 urmează cursuri postuniversitare la Oxford
CORNIS-POP. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286426_a_287755]
-
de zidire sufletească pentru popor”, încurajează dialogul intercreștin, chemând la înțelegere, frățietate și împreună-lucrare pentru refacerea unității de credință, în spiritul solidarității de neam. Din 1965 (8-9), apare cu subtitlul „Revistă românească de spiritualitate ortodoxă”. Începând cu numărul 12 / 1966, editor este arhidiaconul Bartolomeu Valeriu Anania, căruia i se alătură, în 1970, George Alexe, editor-asociat și business manager. După 1977, din comitetul de redacție, de mai multe ori schimbat de-a lungul anilor, fac parte Vasile Vasilachi, John Bugariu, Ștefan Slevoacă
CREDINŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286481_a_287810]
-
CREȚU, Ion (20.X.1893, Bălțați, j. Iași - 18.I.1970, București), istoric literar și editor. Este fiul Petrei și al lui Gheorghe Crețu, țărani, purtând la naștere numele Ion Gheorghe Oancea Crețu. După ce a urmat la București, între anii 1907 și 1915, cursurile Seminarului „Nifon Mitropolitul”, în 1918 a absolvit Facultatea de Litere a Universității
CREŢU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286487_a_287816]
-
biografie documentară”, nu pune în pagină descoperiri noi, ci reia date cunoscute. Avându-l profesor, la Iași, pe G. Ibrăileanu, C. manifestă o statornică pasiune pentru cercetarea și editarea operei eminesciene și pentru aceea a criticului de la „Viața românească”. Ca editor, și-a îndreptat atenția asupra atribuirii lui Eminescu a unui mare număr de articole, Opera politică (I-II, 1941) incluzând 163 de articole nesemnate de poet, pentru că acesta - crede C. - ar fi voit să se „deghizeze”, să se „camufleze”. Ca
CREŢU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286487_a_287816]
-
să se „deghizeze”, să se „camufleze”. Ca și G. Ibrăileanu, a negat valoarea postumelor eminesciene. Aceeași pasiune a atribuirilor și în ediția G. Ibrăileanu, Restituiri literare (I-II, 1968), unde sunt inserate numeroase articole nesemnate apărute în „Viața românească”, opinia editorului fiind că mai tot ceea ce a apărut la rubrica „Miscellanea” i-ar aparține lui Ibrăileanu, care n-ar fi semnat doar cu pseudonimele cunoscute (Cezar Vraja, P. Nicanor et Co., T. P.), ci și cu multe altele. Criteriile de atribuire
CREŢU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286487_a_287816]
-
a cărei purtătoare de cuvânt era în bună măsură și ai cărei membri au contribuit bănește la apariția ei. Câtva timp revista a fost scoasă aproape numai ca urmare a sacrificiilor materiale făcute de Iacob Negruzzi. În 1885, e cedată editorului I. V. Socec. Mai ales în timpul cât s-a aflat sub conducerea lui Negruzzi, a păstrat o anumită independență față de Junimea, unele din lucrările acceptate în paginile ei nefiind citite și aprobate la întrunirile societății. Cu deosebire după 1893, un
CONVORBIRI LITERARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286404_a_287733]
-
octombrie și 10 decembrie 1919. Nu are o casetă pentru echipa de redacție, dar rubricile fixe („Cronica teatrală”, „În treacăt”) sunt semnate la fiecare număr de Sandu Pop, Alex. Alexandrescu, Miron Negrea. Din O vorbă înainte reiese intenția „idealistă” a editorilor, doritori de „încurajarea tinerelor talente”, urmând „calea de mijloc”, care în numerele următoare se arată a fi un anticitadinism moderat, de sorginte poporanistă (sunt, astfel, primite extrem de favorabil nuvelele lui Vasile Demetrius, cu accent pe „obidita noastră țărănime”). În numărul
CRINUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286494_a_287823]
-
rezultă chiar din definiție. Conform unor autori (Diamantis, 1999: 29), segmentul de turiști care vizitează resurse naturale Și faună sălbatică generează între 20 Și 40% din totalul încasărilor din turism. Cele mai importante destinații ecoturistice<footnote Conform Encyclopedia of Ecotourism (editor: Weaver, D.), Societatea Internațională de Ecoturism (http://www.ecotourism.org/). footnote> la nivel mondial sunt: Alaska, Amazonul, Antarctica, Munții Albaștri (Australia), Borneo, Botswana, Costa Rica, Republica Dominicană (Marea Caraibelor), Insulele Galapagos, Munții Himalaya (Nepal Și Bhutan). În ceea ce privește aceste destinații putem observa câteva
Turismul și dezvoltarea durabilă by Dorin Paul Bâc () [Corola-publishinghouse/Science/238_a_160]
-
transport decât cel aerian (rutier sau naval), ne putem pune unele semne de întrebare cu privire la soluțiile pentru țările sau regiunile aflate la o oarecare distanță de piețele generatoare de turiști (Caraibele, Maldivele etc.). Din păcate, Bramwell Și Lane (2011: 419), editorii Journal of Sustainable Tourism, consideră că există foarte puține semnale care să demonstreze faptul că factorii de decizie ar fi interesați de dezvoltarea unei noi paradigme a turismului bazată pe descreștere (de-growth) sau turism slow. Capitolul 4 Potențialul Și provocările
Turismul și dezvoltarea durabilă by Dorin Paul Bâc () [Corola-publishinghouse/Science/238_a_160]
-
Limbă și literatură”, „Orizont”, „Revista de folclor”, „Revista de etnografie și folclor”, „Revista Fundațiilor Regale”, „România literară”, „Satul”, „Sociologie românească”, „Steaua”, „Tribuna”. Prin rigoare, caracter larg comprehensiv și varietate a operei sale de culegător, exeget, metodolog, istoric al folcloristicii și editor, B. continuă activitatea pleiadei de folcloriști alcătuită din P. Caraman, T. Papahagi, I. Diaconu, D. Caracostea și I. Mușlea, fiind însă mai apropiat, prin afinități spirituale și preocupări, de ultimii doi, al căror travaliu științific îl duce mai departe. Astfel
BARLEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285647_a_286976]
-
relatările contemporane expunerii lor, un efect deosebit de favorabil. Pe de altă parte, definindu-l poate în egală măsură, există la el un orizont al scrisului în care sunt proiectate originile sale, lumea „împietrită sub o vrajă” a aromânilor. Tache Papahagi, editor al literaturii în dialect a autorului, l-a apreciat ca pe un poet etnoliric „de o inspirație profundă și cumpănită”. B. este, printre scriitorii aromâni, cel mai apt să susțină dimensiunea reflexivă, fără a ignora nici metafora, ceea ce conferă densitate
BEZA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285714_a_287043]
-
traducere și editare a Bibliei. Încă episcopul Petru Pavel Aaron, în jurul anului 1760, se încumetase la o traducere, fără a o fi putut publica. Misiunea avea să fie asumată și dusă la bun sfârșit de Samuil Micu, cel mai fecund editor și traducător de carte religioasă dintre învățații Școlii Ardelene. Îndemnul i-a venit mai întâi de la episcopul de Oradea, Ignatie Darabant, unul dintre prelații care au încurajat mult această mișcare de înnoire culturală și națională. A început munca pe la 1783
BIBLIA DE LA BLAJ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285723_a_287052]
-
se îmbină cu studiul etnografic și cu cercetarea sociologică. Scriitorul a coordonat, de asemenea, o valoroasă antologie (Poezia nouă bănățeană, 1944), prin care a încercat să impună atenției cititorilor un grup de tineri poeți, dintre care unii au confirmat previziunile editorului. SCRIERI: Oameni și locuri din Căraș, Timișoara, 1940; ed. îngr. și pref. Nicolae Țirioi, Timișoara, 1982; Crucile de piatră de pe Valea Cărașului, Timișoara, 1941; Năzuințe și realizări. Etape din viața culturală bănățeană, Timișoara, 1941; Oglinda lui moș Ion Stăvan, cu
BIROU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285744_a_287073]
-
care a terminat-o în 1995. A urmat cursuri de master în teoria literaturii și literatură comparată, la aceeași facultate, fără a le finaliza. În 1995, a lucrat ca secretar literar la Teatrul Mic din București, iar din 1996, ca editor la Mediavision, Casa de producție a PRO TV. Este unul dintre membrii fondatori ai cenaclurilor „Central”, respectiv „Litere”. Debutează publicistic în revista „Contrapunct” (1992) și editorial în Tablou de familie, care a primit Premiul revistei „Tomis” pentru cel mai bun volum
BOBE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285769_a_287098]
-
de azi, cărora le-a dat drept de cetate și le-a fost părinte pe teren românesc. Așa se întâmplă în bibliografie, bibliologie sau bibliofilie, în arabistică, arhivistică și folclor [...] Este, de asemenea, printre primii cercetători ai vechii literaturi românești, editor și tipograf, inițiator și conducător de reviste literare, filologice și politice [...] Corifeu al Bisericii Unite, apărător al cauzei revoluției de la 1848 și al drepturilor naționale ale românilor, inițiator și militant de frunte al Astrei, el s-a dovedit unul din
CIPARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286272_a_287601]
-
Patria” (1927-1931) și „Tribuna democrată” (1932); din septembrie 1938 este redactor la „România de Vest”. Între 1928 și 1931 deține deputăția Făgărașului. Se află printre cei care înființează în 1924 revista „Societatea de mâine”, pe care o va conduce, ca editor și redactor-șef, pe toată durata apariției, până în 1945, cu o întrerupere în anii 1939 și 1940, în contextul presiunilor legionare. Președinte al Sindicatului Presei din Ardeal și Banat (1920-1936), inițiază editarea „Almanahului presei române”. Deține funcțiile de rector al
CLOPOŢEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286301_a_287630]
-
erau acolo, înghesuite, gata să-mi dea prin asta o amețeală megalomană, între ale lui Lermontov și Nabokov. Din partea mea, era vorba de o mistificare literară pur și simplu. Căci cărțile acelea fuseseră scrise direct în franceză și refuzate de editori: eram „un rus ciudat care se apucase să scrie în franceză”. Într-un gest de disperare, inventasem atunci un traducător și trimisesem manuscrisul ca tradus din rusă. Fusese acceptat, publicat și salutat pentru calitatea traducerii. Îmi spuneam, mai întâi cu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
mai pe larg asupra acestei probleme, într-o lucrare de ansamblu privind cultura populară română. Trecerea în neființă a cercetătorului (în 1980) a întrerupt însă acest proiect sau poate că proiectul a fost finalizat într- un manuscris care își așteaptă editorul. Desigur, ipoteza este spectaculoasă și ispititoare. Din păcate însă, lipsa de informații pe o perioadă de circa 1.900 de ani (între mărturia lui Poseidonios, reluată de Strabon, și primele atestări despre solomonari) face ca această ipoteză să rămână doar
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
ideii de bază a romanului (un bărbat care a trecut de prima tinerețe își dă seama că a ratat ocazia de a se împlini) și despre un rezumat detaliat ("scenariu") al întregului roman pe care James l-a pregătit pentru editor înainte de finalizarea manuscrisului 92. Astfel, avem la dispoziție trei stadii de creație ale narațiunii romanului Ambasadorii: prima notă, rezumatul detaliat (scenariul) și textul final. Cu toate că scenariul romanului Ambasadorii este singurul rezumat detaliat care pare să se fi păstrat, se știe
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
persoana întîi narativă la persoana a treia folosită în rezumat e concordantă cu utilizarea predominantă a timpului prezent în titlurile de capitole din romanul Călătoriile lui Gulliver. Despre acestea din urmă ni se spune că ar fi fost adăugate de editorul (ficțional) Richard Sympson. Din moment ce el este cel care se adresează cititorului în titlurile de capitol, e posibil ca el să includă actul narativ al lui Gulliver în rezumatul său, fără ca titlul să devină o narațiune. Roy Pascal a atras deja
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
includă actul narativ al lui Gulliver în rezumatul său, fără ca titlul să devină o narațiune. Roy Pascal a atras deja atenția asupra acestui lucru: " În aceste titluri întîmplările sînt văzute dintr-o altă perspectivă, ele sînt rezumate de autor în calitate de editor (nu de povestitor)"112. Metoda lui Swift privind titlurile de capitol din narațiunea sa la persona întîi pare să fi fost concordantă cu practica generală a secolului al XVIII-lea113. Astfel, titlul primului capitol al narațiunii cvasiautobiografice a lui Robert Paltock
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
problemele structurale. Unii critici își bazează afirmațiile pe modul în care autorul a revizuit romanul Henry Esmond 245. Totuși, este o diferență între modificarea pe care Thackeray a făcut-o pe parcursul scrierii și cea realizată pe parcursul revizuirii. Adăugirea la aparatul editorului începînd cu cea de-a treia carte aparține celei din urmă categorii, în timp ce alternarea referinței la persoana întîi și a referinței la persoana a treia, care era deja inclusă în schema inițială a romanului, aparține celei dintîi. Este o parte
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
existența naratorului la persoana întîi în calitate de personaj de ficțiune. Pentru o mai mare claritate, voi distinge cîteva niveluri în acest proces de corporalizare a naratorului. Cel mai aproape de naratorul auctorial se află naratorul la persoana întîi, care pretinde că este editorul sau redactorul unui manuscris (redactorul ficțional din romanul Moll Flanders sau Richard Sympson din Călătoriile lui Gulliver), persoana care dă citire unei povestiri (Douglas din romanul O coardă prea întinsă), și naratorul unei povești în ramă dintr-un ciclu de
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Romanul timpuriu a folosit în principal forma epistolară pentru acest subiect, pentru că îi permite autorului să reprezinte autoprezentarea intimă a gîndurilor și a sentimentelor persoanei care moare pînă în pragul de la finalul vieții. După moarte, un narator auctorial în rolul editorului scrisorilor apare de obicei pentru a completa povestirea, ca în romanul Suferințele tînărului Werther; sau ceilalți corespondenți încheie narațiunea, cîteodată cu editorul ficțional pătrunzînd în narațiune, ca în Clarissa Harlowe. În toate aceste cazuri, narațiunea este continuată de alți naratori
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
a sentimentelor persoanei care moare pînă în pragul de la finalul vieții. După moarte, un narator auctorial în rolul editorului scrisorilor apare de obicei pentru a completa povestirea, ca în romanul Suferințele tînărului Werther; sau ceilalți corespondenți încheie narațiunea, cîteodată cu editorul ficțional pătrunzînd în narațiune, ca în Clarissa Harlowe. În toate aceste cazuri, narațiunea este continuată de alți naratori după moartea naratorului la persoana întîi. Perspectiva internă a prezentării este înlocuită de o perspectivă externă. Această soluție pentru problema reprezentării se
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]