4,507 matches
-
Paris și să obțină informații legate de mișcarea trupelor. Cum fusese deposedată de blănuri și bijuterii, avea mare nevoie de bani să le recupereze, a acceptat, codul ei era H 21. Confuză, a plecat la Paris prin Anglia, la controale englezii au considerat-o suspectă și au informat Parisul. Și-a făcut noi amanți pentru a face față cheltuielilor, a călătorit la Barcelona, Madrid, Lisabona. I s-a creat și posibilitatea unui instructaj în Köln, în Frankfurt, s-a întreținut cu
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
va face aceleași impresii... Majoritatea pieselor noastre nu sunt decât dialoguri și povestiri și ceea ce este surprinzător, însăși acțiunea care l-a frapat pe autor și l-a determinat să-și aleagă subiectul se petrece aproape totdeauna în spatele scenei teatrului. Englezii au un gust cu totul opus. Se spune că îl au în exces, s-ar putea: căci există fără îndoială acțiuni care nu ar fi bune să fie puse sub ochii noștri, fie din dificultatea execuției pentru a le reda
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și-a creat rolul." Un nou tip de joc se năștea datorită ei pe scenele franceze 33. În afara faptului că drama burgheză nu se putea mulțumi cu un joc declamatoriu, două alte motive, modificările din scenă și influența comedianților străini, englezi și italieni, au favorizat înflorirea acestui joc nou. Scena, cum am văzut, se transformă în același timp cu nașterea dramei, când, în 1759, în epoca în care Fiul nelegitim și Tatăl de familie tocmai fuseseră create, aria de joc se
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de apariția, în mai multe rânduri, a termenului "batistă"77, considerat de o vulgaritate nelalocul ei. Uciderea Desdemonei, strangulată sub ochii spectatorului, a șocat o mare parte a publicului. Iată ce scrie Vigny cu privire la acest lucru: "Puteți să credeți voi, englezii! Voi care știți ce cuvinte sunt spuse în tragediile lui Shakespeare, că muzei tragice franceze sau Melpomenei i-au trebuit nouăzeci și opt de ani ca să se decidă să spună cu voce tare: un mouchoir (o batistă), ea care spunea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
comunitate, ducând, printre altele, la Întemeierea de noi temple ale focului. În secolul al XVIII-lea, Bombay a Început să se impună ca principal centru al comunității parse, care s-a stabilit aici și a devenit tot mai numeroasă după ce englezii, care au luat locul portughezilor (1661), au hotărât să construiască aici cel mai mare port de pe coasta occidentală a Indiei (Kulke, 1978, pp. 34 sq.). În 1728, a fost fondat „Parsi Panchayat” din Bombay, Consiliul Comunității, Însărcinat cu administrarea vieții
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care Îi oferea baza cea mai solidă. Decisivă a fost Întâlnirea cu cercetătorii occidentali - francezul A.H. Anquetil-Duperron, care a descoperit Avesta și a făcut-o cunoscută culturii europene, germanul M. Haug, care a pus În lumină importanța scrierilor G³th³, englezul E.W. West, care a studiat literatura de limbă pahlavi, și mulți alții - care a contribuit la lărgirea orizonturilor culturale ale Învățaților parsi: aceștia au Învățat metodele filologiei și ale istoriei (Duchesne-Guillemin, 1958, pp. 1-37). Încetul cu Încetul, parsii au
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și primele decenii din secolul XX). Astfel, parsii au intrat În contact direct cu creștinismul, cu islamul și hinduismul, religii cu care au fost, de altfel, chemați să se confrunte, chiar În perioada În care se Întărea legătura preferențială cu englezii. Evoluția culturală a Întregii comunități a cuprins chiar și clerul cel mai conservator. S-a resimțit din ce În ce mai mult nevoia unei educații religioase mai vaste și mai solide, capabilă să răspundă exigențelor unei societăți avansate din punct de vedere cultural. S-
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
una semnificativă În acest sens, Kuruș Memorial Volume, dedicat lui Cirus cel Mare, publicat la Bombay În 1974 În cadrul celebrărilor care s-au ținut la Persepolis (1971) cu ocazia aniversării a 2500 de ani de la fondarea Imperiului Persan. Cât despre englezi, aceștia nu au ademenit elita parsă doar cu titluri nobiliare (cf. supra), ci și cu instrumentul persuasiv și concret al masoneriei: mulți parsi eminenți - printre care cercetători precum Kharshedji Rustomji Cama, Dosabhai Framji Karaka și Jivanji Jamshedji Modi - au fost
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
nu le plasează la o distanță temporală foarte mare de faza unitară anterioară diversificărilor regionale. Se acceptă fără dificultate că Mercurxe "Mercur", definit drept cel mai mare dintre zei, Îl maschează pe germanicul *W½danxe "Wo>dan"az (nordicul antic Óäinn, englezul antic W½den, germanul nordic vechi Wuotan), care se află chiar În vârful panteonului german; rămâne totuși de explicat de ce acesta a fost identificat tocmai cu un zeu ca Mercur, care nu era În nici Într-un caz cel mai mare
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
au tendința să se integreze numai într-o cultură pe care o consideră atrăgătoare. Este nedrept și chiar periculos să consideri că o cultură este superioară alteia. Dar germanii (sașii) din Transilvania rareori s-au integrat popoarelor din jurul lor; nici englezii nu s-au integrat mediului înconjurător din coloniile lor; putem urma acest filon pe parcursul întregii istorii a omenirii. Acest element nu constituie o particularitate a evreilor. Dar era nevoie de evrei în România. Cîțiva înalți funcționari români îi explicau în
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
evenimentele relatate în Trilogia balcanică 35. Oricine cunoaște scena bucureșteană poate recunoaște personalitățile (pe care autoarea le menționază sub pseudonime): industriașul evreu Max Aușnit, sub numele fictiv de Drucker, și alții. Familia Drucker (Aușnit) îi invită pe intelectualii de stînga englezi, Guy și Harriet Pringle (domnul și doamna Manning) în apartamentul lor din București. Guy este fiul profesorului lor de la universitate, iar ei vor să mențină contactul social cu dascălul englez. Vizita are loc în toamna lui 1939. Familia Pringle își
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
diplomatice în franțuzește; și se adresau adesea Adunării Naționale a României în franțuzește. Educați de guvernante franțuzoaice, urmau cursurile universităților de peste hotare 13. În ceea ce privește literatura română, manifestau față de ea tot atîta interes ca și francezii față de literatura algeriană sau ca englezii față de cea indiană. Mulți intelectuali români întrebau, pe drept cuvînt, cu ce se alegea conducerea României din toate acestea? Despoți orientali denaturați posedînd instinctul politic sănătos caracteristic românilor, dar care era programul politic? Politicianismul. Partidele Conservator și Liberal veneau pe
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
scoțînd în evidență faptul că directivele Congresului de la Berlin nu au fost impuse cu forța (deși evreii plăteau taxe și erau obligați să satisfacă stagiul militar), dar descriind corupția românească. În privința guvernelor liberal și conservator, el i-a avertizat pe englezi să nu se lase înșelați, acestea fiind doar o acoperire pentru despotismul oriental și pentru voința de putere. Gaster a citat cifra deloc neglijabilă la vremea aceea de 60 de milioane de lire sterline achiziționate de România din împrumuturi străine
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
în aer liber de după-amiază remarcau că aerul din zona Tours este "atît de dulce încît practic te adoarme..." Atmosfera aceasta a fost consacrată de expresia: "Mai bine Hitler decît Blum!" Echivalenții din Anglia ai acestor oameni știau că chiar dacă englezii vor cîștiga iminentul război, Imperiul Britanic nu va supraviețui. Cuvîntul la ordinea zilei era împăciuitorismul. Iorga era partizanul împăciuitorismului (deoarece "împăciuitorii" nu voiau să tulbure starea de fapt din România, iar un război distrugător între Hitler și Stalin nu i-
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
care se opuneau Italiei. A sprijinit naționalismul egiptean antibritanic și l-a criticat pe "tînărul Eden", care (instigat de Sir Samuel Hoare) îndrăznise să ia atitudine împotriva politicii italiene. A urmat un alt nonsens, Iorga comparînd înapoiatele metode coloniale ale englezilor cu (chipurile) minunatul colonialism italian din insula Rhodos. Iorga vedea în spatele tuturor acestora mîna bancherilor londonezi din City și conchidea: "poți să te supui cuceritorilor, dar nimeni nu-i ascultă pe profitori"134. Trezirea s-a produs atunci cînd un
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
mi-a făcut-o în privința minorităților"45. La începutul lui ianuarie, fiul lui Cuza, Gheorghe, l-a vizitat pe Iorga și l-a asigurat că "nu este deloc nevoie să respectăm Constituția, din moment ce ea nu corespunde opiniei publice", ridiculizînd cererile englezilor ca România "să respecte tratatele". Retragerile de capital din băncile române s-au declanșat pe o scară extraordinar de largă, amenințînd să distrugă economia României. Cuza l-a vizitat pe Iorga la 9 ianuarie 1938. Era radios, simțind că "doctrina
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
reabilitați în fața istoriei. La șaptezeci de ani, Iorga vedea lumea prăbușindu-se în jurul lui, dar nu renunța. Găsind paralela istorică, el scria despre "Cannae a Romei antice și Cannae a epocii moderne", amintindu-le cititorilor săi "cît de dîrji sînt englezii" și exprimîndu-și "credința în ei"7. În săptămînile care vor urma, Iorga și-a pus tot mai mult încrederea în Statele Unite. Ziarul său relata despre orice cuvîntare a președintelui Roosvelt și despre orice creștere în domeniul înarmării Americii. Știrile privind
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
primejduit în măsura în care erau naționalismul românesc sau naționalismele balcanice. Dacă se simțea în pericol, reacționa împotriva americanilor nativi la fel de fără absolut nici un fel de scrupule, așa cum o făcuse în 1942 împotriva americanilor de origine japoneză. (Să nu uităm politica aplicată de englezi în Irlanda sau de alte manifestări naționaliste din Occident). Dacă naționalismul este o realitate atît de importantă (Iorga i-ar fi spus "manifestare organică), atunci nu este deloc înțelept să-l împingem într-un colț, cu spatele la zid. Dacă se întîmplă
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
vol. VII, p. 41 133 Ambasadorul francez în România din timpul Războiului, St. Aulaire, își amintea cum Brătianu refuzase toate garanțiile acordate de ruși României aliată acum insistînd categoric în schimb asupra acordării de garanții inechivoce din partea francezilor și a englezilor 134 "Neamul românesc", 8 martie, 6 iulie, 19 și 23 octombrie și 19 noiembrie 1935 și 15 mai, 25 septembrie, 6 octombrie și 6 decembrie 1936 135 "Neamul românesc", 13 ianuarie 1937 136 "Neamul românesc", 19 noiembrie 1936 137 Memorii
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
un angajament sonor pentru apărarea europeană, dar, provocat probabil de o scrisoare din iunie a lui Truman („M-am săturat să le cânt În strună rușilor”), reflecta frustrarea crescândă a americanilor față de dificila Uniune Sovietică. Germanii nu erau singurii Îngrijorați: englezii erau și ei neliniștiți de dorința explicită a americanilor de a scăpa de povara europeană. La Washington, nu toată lumea simpatiza Marea Britanie. La 12 aprilie 1946, vicepreședintele Henry Wallace amintea Într-o cuvântare că „În afară de limba și tradițiile literare comune, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de la 5,5 milioane de oameni la numai 1,1 milioane. În toamna anului 1947, Marea Britanie a fost nevoită să renunțe la manevrele navale pentru a economisi combustibil. În cuvintele ambasadorului american William Clayton, un observator empatic de altfel, „speranța englezilor că vor reuși cumva, cu ajutorul nostru, să salveze Imperiul Britanic și să rămână În fruntea lui atârnă de un fir de păr”. În aceste circumstanțe, britanicii se temeau nu atât de un atac sovietic - politica britanică era construită pe ipoteza
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Legea de neutralitate din 1937. și, desigur, Înțelegeau perfect ambivalența americanilor În materie de angajamente În străinătate, fiindcă și ei fuseseră cândva În aceeași situație. De la jumătatea secolului al XVIII-lea până la trimiterea Corpului Expediționar Britanic În Franța, În 1914, englezii preferaseră să lupte „prin procură”: fără o armată permanentă, evitând implicarea serioasă pe continent și abținându-se să desfășoare trupe pe pământ european. În trecut, o putere maritimă În căutare de mercenari se putea orienta spre spanioli, olandezi, elvețieni, suedezi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
coaliției victorioase: o putere mondială cu același statut ca și celelalte. Iluzie ce a fost alimentată până la un punct, fiindcă ea convenea celorlalți aliați. Uniunea Sovietică dorea un astfel de aliat strategic În Vest, care Îi Împărtășea suspiciunea față de „anglo-americani”; englezii doreau ca Franța să aibă rolul cuvenit În consiliile europene, scutind Marea Britanie de obligații continentale; chiar și americanii vedeau niște avantaje, deși nu foarte multe, În a-i da Parisului un loc la masa principală. Astfel, francezii au primit o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ocupației Parisul se Înstrăinase de colonii. În orice caz, În ciuda posesiunilor importante din Africa și sud-estul Asiei, Franța a fost Întotdeauna o putere eminamente continentală. Manevrele sovietice În Asia sau viitoarea criză din Orientul Mijlociu nu-i priveau pe francezi - spre deosebire de englezi - decât indirect. Tocmai pentru că teritoriul Franței se micșorase simțitor, Europa domina acum câmpul său vizual. Iar În Europa, Parisul avea Într-adevăr motive de Îngrijorare. Influența franceză În Est, o arenă În care diplomația franceză strălucise În perioada interbelică, era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
națiunii germane. Din fericire pentru Aliații vestici, politica de ocupație comunistă din Berlin și din teritoriile est-germane aflate sub control sovietic nu erau de natură să atragă voturile și simpatiile nemților debusolați. Oricât de antipatici le-ar fi fost americanii, englezii sau francezii, alternativa era mult mai rea; dacă Stalin chiar dorea ca Germania să rămână unită, cum i-a instruit pe comuniștii locali să susțină În primii ani de după război, atunci metodele alese erau complet greșite. De la Început, sovieticii au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]