4,829 matches
-
fațete ale realității (p. 179), căci individul rămâne cu adevărurile sale fragmentate, parțiale, imperfecte, variabile, după retragerea din lume a zeilor (p. 180). În solilocviile sale, eroul își arată bogăția de gândire și adâncimea, dramaturgul refăcând o imagine complexă a făpturii umane. Exegeta consideră că Sofocle este cel mai interesant analist al omului dintre tragicii elini : el își exercită puterea de analiză pe numeroasele planuri ale ființei, în caracterele lui pline de adevăr umanul se înfățișează întreg, fiind investigate toate zonele
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
crede că în creațiile acestuia omul se impune ca erou tragic în luptă cu destinul. În schimb, Zoe Dumitrescu-Bușulenga consideră că primul reprezentant de seamă al tragediei eline ținea de o epocă legată de tradiții arhaice, căci în opera lui făptura umană nu se desfăcuse încă dintr-un univers global, ca și cel homeric, dominat de zei și de forțe magice rămânând încă instrument, neajuns încă la mărimea sa naturală (p. 15). Abia cu Sofocle se afirmă omul cu puterile lui
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
fata asta! -, năvălește spre ea pulverizând un parfum care o face să tușească. Se clatină și își apără fața cu mâinile. Fata nu încetează să-și descarce revolverul olfactiv, râzând ca de o glumă bună: "Nu vă mișcați, sunteți ..." Agasanta făptură încearcă chiar s-o bage cu forța în buticul ei: "Găsiți înăuntru o mare varietate." Între două reprize de tuse, reușește să articuleze: "Încetează, parfumul dumitale pute!" "Este mai atractiv așa!" Ah, pricep, e unul dintre trucurile postmoderne..." Aveți nasul
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
dau seama câte simetrii ascunse cumulează secvența aceasta de viață spre sfârșite cu ravagiile produse de boală, nu peste mult timp, asupra celei ce relata episodul bucureștean al despărțirii finale. Plutește în pagină o tainică înfiorare crepusculară furișată în adâncurile făpturii, înainte de a se declanșa la vedere procesul destrămării. Și totuși, unele indicii ar fi putut fi descifrate, dacă cineva privea cu atenție fotografia Georgetei Horodincă de pe coperta a IV-a a volumului. Ochii umbriți de regrete, zâmbetul sceptic-îngăduitor, părul chiar
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
conștiinței de prozatoare experimentată. Oricât de obișnuită, acum, cu urmările tranchilizantelor, inclusiv cu lunecarea spectrală în vis, ea nu vrea să piardă nimic din substanța vitală de care sunt impregnate segmentele autobiografice recuperate din zborul anilor. Nu vrea ca fragilitatea făpturii cotropite de consecințele bolii să frâneze desfășurarea fluxului epic. Se observă curent că izvorul practic inepuizabil al amintirilor iese la suprafață lipsit de limpezime, când și când, mai ales sub raportul cronologiei. Fapte distanțate în timp ajung să se învecineze
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
figurat, proces în care Hristos nu se implică prin nimic, fiind doar un spectator al performanțelor atinse de om, prin sine însuși. În felul acesta, Paisie Velicikovski trăiește de timpuriu în adevărata smerenie, recunoscând că toate le face Hristos, prin făptura neputincioasă a călugărului-preot, în timp ce Serghi atinge o smerenie înșelătoare, care nu este de fapt, decât un alt chip al ambiției și mândriei sale, de a atinge perfecțiunea și a fi primul în toate. După această buclă despărțitoare în evoluția lor
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
a păstrat ființa vie, a rămas un loc binecuvântat. Privim colinele lui cu amețitoare miresme de pe care răsar miraculos turnurile clopotnițelor, privim seninătatea cerului ocrotitor, călcăm pietrele străzilor lui cu vibrații adânci, simțim monumentele și clădirile urbei ca pe niște făpturi apropiate, peste tot spațiul acesta își poartă ambianța magică și atmosfera unică. Mai presus de toate însă spiritul locului, genius loci, se exprimă prin sensibilitatea pentru cultură, istorie și pentru creațiile minții, umanismul fiindu-i forma cea mai înaltă de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
spune faptul că Turnul este mai vechi decât mănăstirea, el însoțind lăcașul de cult construit de Ioan Golia și restaurat de Vasile Lupu. Cât despre mănăstire, în "Letopisețul țării Moldovei de la Aron Vodă încoace", Miron Costin arată că "este cu făptură, cum se vede, peste toate mănăstirile aici în țară, mai iscusită". Am coborât scările multe și am urcat agale dealul Copoului. Dialogul s-a înfiripat ușor și a alunecat tocmai spre ideile care mă interesau. Geometria locului parcă se complică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
a întâmplat mai nimic imediat și în afară, chiar dacă fantoma orașului bântuie, neținând seama de inimaginabilul nostru cerc. Timpul este încremenit. În atâtea veacuri scurse, ființa orașului a luat înfățișarea unor cercuri mici, circumscrise concentric celui uriaș. În ele conviețuiesc făpturi și mai mici alergând în neștire ca miriapodele inconștient atrase de timpul calculatorului. Doar vulturul măreț face un popas din zborul lui magnific pentru a asculta orologiul din turn. A înțeles și el că până nu cad schelele ceasul horei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
ca pe ceva ce continuu revigorează și însuflețește povestea de viață. Istoria nu înseamnă o simplă știință a trecutului, o memorie mai mult sau mai puțin eclectică, o aglomerare de întâmplări liniștite sau dramatice. Pentru noi, ieșenii, e ca o făptură vie, naturală, cu care stăm de vorbă la orice colț de stradă din bătrânul oraș. SCURTE OPINII CRITICE Dintre toate personajele care m-au onorat cu prezența la pavilionul din grădină (cum se știe, în urma acestor întâlniri colocviale, colegiale, amicale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
starea de grație a versurilor: Mulțumescu-ți, Doamne, lucri noapte, zi să mă pot în tine însumi oglindi și Opt milioane patru su' de mii de lighioane-n foc și-n apă s-au încarnat ca mie tu să-mi vii, făptură-a celor vii în veci Regină și Marie-a vieții mele blândă foarte, fără greșeală, fără Timp și Moarte, curăță-mi gândul morții de otravă (Cezar Ivănescu). Azi, la masa cu poeți de sub copertina în dungi alb-albastre se uită de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
fi încântată, volubilă și voluptuoasă mai mult ca niciodată, trecând cu vederea vulgarele plante vecine care se târăsc umilite pe pământ. I-ar ține isonul legendarei regine asiriene o ciocârlie cu trilul ei emis în zbor vertical amețitor. Dar frumoasa făptură de zeiță nu s-ar simți prea fericită și adulată, așa ca în babilonicele ei grădini, dacă i-ar lipsi un anturaj pe măsură. Și nu știu cum se face că din seninul cerului, cu o anvergură înspăimântătoare a aripilor, apare un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
înaintarea în timp, ajunge să fie un sceptic, poate că înțelepciunea are în structură și așa ceva, poate el realizează că tot ce percepea la tinerețe nu mai are corespondență cu trecerea prin viață, care și-a lăsat apăsat deja urmele. Făptura fragilă devine și îngustă, acceptând că înțelegerea lui nu cuprinde mare lucru din adevărul mereu căutat. Dezlegarea acestui fenomen este dificilă și așa va rămâne. Adevărul în deslușirea ființei noastre este relativ pentru că rațiunea ne este imperfectă, cunoașterea insuficientă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
vor stăpîni, așa cum arată Baudrillard, iar domnia acestora semnifică apropiatul sfîrșit al omenirii ca specie. Atît Baudrillard, cît și Gibson împărtășesc o perspectivă postmodernistă ce reprezintă o răsturnare a ideii moderne conform căreia tehnologia este percepută ca o prelungire a făpturii umane, care o folosește pentru a controla și domina natura. În acest caz însă, tehnologia preia controlul chiar și asupra oamenilor care luptă pentru a-și păstra independența, puterea, autonomia, ba mai mult, propria umanitate. În finalul romanului, tehnologia triumfă
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
în sala Cinei de Taină «împreună cu Maria, Mama lui Isus». În momentul hotărâtor al începerii să devină „martori” efectiv, o aflăm pe Maria cu ei. Care e rolul ei? Trebuie să aruncăm o privire la planul lui Dumnezeu asupra acestei făpturi privilegiate, ca să o înțelegem mai bine. Maria este atât de intim legată de opera mântuirii noastre, așa încât este numită de către sfinții Părinți ai Bisericii și de către Biserică, pe bună dreptate, co-răscumpărătoare. În slujirea noastră de mântuire și de reînnoire, nu
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
ci era în picioare, într-o deplină conștiință de sine și de toate. Arta, datorită perspectivei, ne-o reprezintă lângă Cruce; în realitate, ea trebuie să fi fost în fața acesteia. O mamă simte nevoia să-și fixeze privirea pe chipul făpturii sale, cu atât mai mult dacă aceasta suferă. Dar cine va reuși să înțeleagă pe deplin semnificația acelui «stabat» (stătea)?! În Ghetsemani apăruse și un înger să-L mângâie pe Isus cuprins de o tristețe de moarte; pe Calvar, Maria
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
care l-a avut Maica Domnului în educarea sfinților din toate timpurile și din orice categorie socială, ca și în fondarea Ordinelor religioase. Și nu putea să fie altfel în economia Divinei Providențe, care a destinat și a pregătit această făptură specială pentru a fi educatoarea Preasfântului și a Apostolului, prin excelență, Isus Cristos. Ca să reconstituim forma de viață apostolică, trebuia să revenim la izvoare ca să reamintim aportul Sfintei Fecioare Maria în formarea și în călăuzirea reformatorilor societății. Preamărirea femeii, prețuirea
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
lui Cristos este o Biserică universală, catolică, care cuprinde toate națiunile fără a fi legată de vreuna. Acest spirit de universalitate, acordat de profeți lui Mesia, este consacrat de porunca Sa categorică: «Mergeți în toată lumea și predicați Evanghelia la toată făptura... Îmi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea și Samaria, și până la marginile pământului» (Mc 16,15; Fap 1,8). Lucruri clare, dar care pentru iudei deveneau o revoluție în domeniul intelectual. Apoi va veni și Evanghelia după Sfântul
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
multă decență. Îți spun sincer: aș vrea să plec pentru cîțiva ani din țară! Din păcate, nu știu cum m-aș descurca avînd eu atîtea conturi la marile bănci! Nu pentru că n-aș mai vrea să înalț socialismul, e vorba doar de făptura mea interioară, de nevoia mea de alte spații metafizice și culturale. Nu-mi vine să cred că am făcut doar o criză de maturitate acum de cînd cu cartea, ci că sînt realmente matur. Dar am aflat și ce-nseamnă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
prin sală. Conrad, cu părul mai blond și ceva mai tânăr decât ducele Bertold, părea copia fidelă a fratelui său. Aveau aceleași trăsături, același nas ușor Încovoiat, aceeași statură. Dar, pe când În ochii Îndrăz neți ai lui Bertold, În toată făptura lui, era ușor de ghicit un temperament nestăpânit, Conrad părea statuia Însăși a liniștii. Interesul veșnic treaz al lui Bertold, care-l făcea să semene Întru câtva cu un splendid armăsar arab, se transformase la fratele său mai tânăr Într-
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să trăiască cu ea, așa cum trăiești cu un mădular bolnav, pe care nu-l poți Îndepărta. Până la moarte. Începu să existe iarăși, să simtă foame, sete, osteneală. Privea cu plăcere florile, copacii, diminețile aurii. Însă disperarea care-i stăpânise toată făptura, ca o ceață atotcuprinzătoare, ca o amorțeală care-i paraliza orice funcție biologică a organismului, se transforma treptat Într-un corp consistent, precis, ca o ghiulea legată de picior, pe care o târa cu el peste tot. Stătuse mulți ani
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de sub cal. Slavă Domnului, nu era rupt și putea să pășească. Doar brațele Îl dureau. și le scutură privindu-l cu luare-aminte pe tânărul călăreț. De sub boneta de catifea un păr bogat, auriu, se revărsase pe umerii subțiri. Era o făptură delicată, frumoasă, cu ochi albaștri ca cerul. Pielea feței era neîn chipuit de fină și o rumeneală de piersică gonea treptat pa loarea spaimei. În aceeași clipă se auzi iarăși tropot de cal și un nou călăreț apăru din marginea
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
făcu semnul crucii. Simeon Îngenunche lângă calul căzut, cercetând-i cu grijă gleznele fine. Mintea lui lucra febril. Fata cea blondă avea o voce dulce, dar se vedea că-i deprinsă să poruncească, să fie ascultată. În totul, răzbătea din făptura nespus de frumoasă o măreție princiară. Omul trăit vreme Îndelungată În Bizanțul intrigilor și al crimelor politice rafinate Își dădu seama că avea În față o persoană de viță aleasă și-și spuse că va trebui să fie pre văzător
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
făcut cerșetor, blestemații. Mai bine m-ar fi omorât. — Cerșetor? Nu s-ar zice, preasfinte părinte, ripostă cavalerul Înfrânându-și armăsarul. Cine vă vede, monseniore, se poate gândi la orice, numai la mizerie nu. Privirea lui Eglord cercetă cu ironie făptura bucălată a omului sfânt, capul lui rotund ca o bilă, fața strălucind de sudoare și ochii mici care trădau o inteligență și iscusință neobișnuite, gura cu buze cărnoase, rasa bogată și crucea cu pietre prețioase care-i atârna pe piept
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ei. Inima doamnei din Appenweier aproape uitase să bată. Îngenunche În tăcere În fața puternicului stăpân, sărutându-i mâna. Acesta o ridică și-i atinse fruntea cu buzele, zâmbind, În vreme ce Hildebrand urca Încetișor scara, potrivindu-și pașii uriași după cei ai făpturii micuțe, care Îl ținea de mână cu o Încredere Înduioșătoare, și Încruntându-se la soața sa, care uitase să ureze bun venit ducelui. Din fericire, părintele Anselm salvă situația, binecu vântându-l pe oaspete și urându-i bun venit În limba
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]