KorAP: Find »[drukola/base=gunoi & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...177 178 179 ...445 >

11,105 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441

peisajul e o stare sufletească, că vedem lumea dinafară cu ochii dinăuntru, să fie pentru că aceste extraordinare organe interioare ale vederii n-au știut să vadă fabricile și hangarele, fumul ce devorează cerul, prafurile toxice, eternele noroaie, crustele de funingine, gunoiul de ieri întins peste gunoiul de fiecare zi, gunoiul de mâine grămădit peste gunoiul de azi, aici ar fi suficienți și ochii obișnuiți ca să convingă și sufletul cel mai mulțumit să pună la îndoială norocul în care presupunea că se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
că vedem lumea dinafară cu ochii dinăuntru, să fie pentru că aceste extraordinare organe interioare ale vederii n-au știut să vadă fabricile și hangarele, fumul ce devorează cerul, prafurile toxice, eternele noroaie, crustele de funingine, gunoiul de ieri întins peste gunoiul de fiecare zi, gunoiul de mâine grămădit peste gunoiul de azi, aici ar fi suficienți și ochii obișnuiți ca să convingă și sufletul cel mai mulțumit să pună la îndoială norocul în care presupunea că se scaldă. După Centura Industrială, pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
cu ochii dinăuntru, să fie pentru că aceste extraordinare organe interioare ale vederii n-au știut să vadă fabricile și hangarele, fumul ce devorează cerul, prafurile toxice, eternele noroaie, crustele de funingine, gunoiul de ieri întins peste gunoiul de fiecare zi, gunoiul de mâine grămădit peste gunoiul de azi, aici ar fi suficienți și ochii obișnuiți ca să convingă și sufletul cel mai mulțumit să pună la îndoială norocul în care presupunea că se scaldă. După Centura Industrială, pe șosea, pe terenurile pustii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
pentru că aceste extraordinare organe interioare ale vederii n-au știut să vadă fabricile și hangarele, fumul ce devorează cerul, prafurile toxice, eternele noroaie, crustele de funingine, gunoiul de ieri întins peste gunoiul de fiecare zi, gunoiul de mâine grămădit peste gunoiul de azi, aici ar fi suficienți și ochii obișnuiți ca să convingă și sufletul cel mai mulțumit să pună la îndoială norocul în care presupunea că se scaldă. După Centura Industrială, pe șosea, pe terenurile pustii ocupate de barăci, se vede

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
pânză udă ale cărei capete le-ar ține cu putere. Când prima săptămână de creație va fi pe sfârșite, când Cipriano Algor va trece la prima săptămână de distrugere, transportând vasele din magazia Centrului și aruncându-le ca pe niște gunoaie nefolositoare, doar atunci degetele celor doi olari, în același timp libere și disciplinate, vor începe în sfârșit să inventeze și să traseze drumul drept care îi va duce la volumul exact, la linia justă, la planul armonios. Momentele nu vin niciodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
când Marta va repeta peiorativa și nefericita vorbă pe care a folosoit-o în conversația cu tatăl, propriul ei soț, grație incontestabilei autorități a celui care cu proprii lui ochi a văzut ce era de văzut, s-o corecteze, Nu e gunoi. Și dacă ea, pe care am cunoscut-o ca pe cineva care în totul are nevoie de explicație și limpezime, va insista că e gunoi, așa sunt numite dintotdeauna resturile și materialele inutile care sunt aruncate în gropi ca să le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
cu proprii lui ochi a văzut ce era de văzut, s-o corecteze, Nu e gunoi. Și dacă ea, pe care am cunoscut-o ca pe cineva care în totul are nevoie de explicație și limpezime, va insista că e gunoi, așa sunt numite dintotdeauna resturile și materialele inutile care sunt aruncate în gropi ca să le umple, fiind excluse din această denumire rămășițele umane care au alt nume, cu siguranță Marçal îi va spune cu glasul lui serios, Nu e gunoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
gunoi, așa sunt numite dintotdeauna resturile și materialele inutile care sunt aruncate în gropi ca să le umple, fiind excluse din această denumire rămășițele umane care au alt nume, cu siguranță Marçal îi va spune cu glasul lui serios, Nu e gunoi, am fost acolo. Nici ridicol, ar adăuga, dacă s-ar pune problema. Când au intrat în casă au aflat două noutăți importante, fiecare în genul ei. Tâmplarul adusese în sfârșit cofrajele, iar Marta citise în cartea ei că, în cazul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
le-ar fi putut turti fără milă cum făcuse cu cele două figuri de bărbat și de femeie pe care le modelase la început, lutul lor e încă aici, uscat, crăpat, inform, și totuși s-a dus să ridice din gunoi zămislirile diforme, le-a protejat, le-a adăpostit, de parcă și-ar fi iubit mai puțin reușitele decât erorile pe care n-a știut să le evite. Nu va băga aceste păpuși în cuptor, ar fi irosit lemnul ars pentru ele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

plăceau lui romanțele? Eu le detestam. Se lăuda că muncise din greu ca să-și întemeieze un rost? Cu atât mai mult m-am simțit îndemnat să-mi pierd timpul hoinărind prin cartier unde mă înhăitasem, cum zicea el, „cu toate gunoaiele”. Desigur, pentru firea autoritară a tatei - părea născut să comande - existența unui copil neascultător ca mine era o mare tristețe. Dar mult mai grav s-a dovedit faptul că în fața mea tata își pierdea mulțumirea de sine care fusese totdeauna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
copilărie s-a petrecut, poate, sub soarele deșertului și al junglei, pregătindu-mă, fără să știu, pentru sala cu oglinzi de la azil. Tata venea uneori să-mi facă morală. Mă învinuia că-mi pierdeam timpul și mă amenința că mătură „gunoaiele” de pe pereți; adică imperiile mele. Atunci îmi arătam colții: „Îndrăznește”. Știa la ce mă refer. Suferea de migrene teribile și era o adevărată sărbătoare pentru mine să tropăi, când îl durea capul, în camera alăturată. De aceea trântea ușa și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
că mă amăgisem. În realitate, nici nu-i păsa de mine. M-am blestemat pentru slăbiciunea care mă împinsese să-i scriu și am renunțat cu totul să mă apăr. Mai mult, am declarat la anchetă că mă socoteam un gunoi al societății, că acceptam orice concluzii doreau să-mi pună în cârcă, deoarece și silnică autoritatea tot autoritate rămâne. Din nefericire, aceste vorbe au fost interpretate ca o sfidare. La proces, am avut surpriza să-l descopăr pe tata în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
să pună ordine în mediocritatea lor, eu mi-am dereticat-o, am scuturat-o de praf și am privit-o atent, chiar dacă am făcut asta cu silă. Încât mediocritatea mea semăna cu o cameră curată în care nu găseai nici un gunoi. Totul era de duzină, ieftin, descurajant; eram prea conștient de asta ca să devin un impostor oarecare. Mi-am amintit fraza chicotită de Emilia: „Nu-i nimic, ai să faci tu o sculptură mare, dacă o să ai energia necesară”. Nu, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Erau melodii tărăgănate, în care te așteptai să fie invocat cerul, dar deodată descopereai, uimit, că fostul călugăr își amintea de o femeiușcă pe care o iubise. Când se trezea din beție, era cuprins de remușcări negre. Striga: „Sunt un gunoi, Doamne, un gunoi” și se lovea cu capul de podea. Se ruga lui Dumnezeu să-l ierte, bătea mătănii, apoi în disperarea pocăinței se îmbăta iar. Nimeni nu știa cum făcea rost de băutură, unde își ascundea sticlele și cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
în care te așteptai să fie invocat cerul, dar deodată descopereai, uimit, că fostul călugăr își amintea de o femeiușcă pe care o iubise. Când se trezea din beție, era cuprins de remușcări negre. Striga: „Sunt un gunoi, Doamne, un gunoi” și se lovea cu capul de podea. Se ruga lui Dumnezeu să-l ierte, bătea mătănii, apoi în disperarea pocăinței se îmbăta iar. Nimeni nu știa cum făcea rost de băutură, unde își ascundea sticlele și cum reușea să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Am căutat cu privirea înfrigurată în locul știut. Pe peretele din fața scării. Dar n-am văzut nimic. Peretele era gol. Poate a fost mutată, mi-am zis. Pe urmă am aflat că placa a fost spartă cu ciocanul și aruncată la gunoi. De ce? Probabil, fiindcă numele unui premiant nu convenise cuiva. Mi s-a făcut frig. Mai bine nu știam. Fusesem, parcă, pedepsit în contumacie. Am ieșit abătut pe poartă, hotărât să nu mă mai întorc niciodată în curtea cu nisip auriu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
le-ați cunoscut voi sunt niște maimuțăreli? N-aveți geniu, domnilor, n-aveți geniu. Mă rog, faceți și voi ce puteți, Dumnezeu să vă binecuvânteze. Bătrânii trepidau. Călugărul le făcu semn să se astâmpere. Aveți răbdare că vă povestesc tot, gunoaielor. Și cum se ploconiseră toți dinaintea papei Formosus câtă vreme a trăit; și cum, după ce a murit, ți se făcea greață cât de demni erau toți. De parcă niciodată nu se guduraseră pe lângă papa Formosus, sărutându-i mâna cu inele scumpe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
câteva ore mai târziu. Domnul Andrei a aruncat o privire nemulțumită spre goliciunea urâtă de marmură. — Ce, așa arătau fetele care mă așteptau să aterizez? Mă jigniți, domnule sculptor. Nici cu Călugărul n-am avut mai mult succes. Sunt un gunoi, Doamne, un păcătos, iartă-l pe robul tău care nici la bătrânețe n-a devenit cucernic, s-a văicărit el și s-a îndepărtat clătinându-se. În schimb, Leon a fost încântat. A învelit statueta într-o batistă murdară și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
neantului pentru Judecata de Apoi. Am preferat să mai adun păcate și să uit că le-aș putea plăti într-o zi. În loc să putrezesc undeva într-o închisoare, să șterg praful sau paharele murdare într-o berărie ori să strâng, gunoaiele din parcuri, acum aveam posibilitatea să fac ceva ieșit din comun. Azilul mă scosese din modestia în care amorțisem în atelierul meșterului de cruci și aveam visuri mari de glorie. În plus, marea era la doi pași de stâncile de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
dimineață m-am hotărât să văd ce mai pot vedea din lume înainte de a ajunge într-un cărucior ca ăsta. Am început să mă fardez violent, fiindcă nu vroiam să mă simt ca o cutie goală de conserve aruncată la gunoi. Dar, vai, era cam târziu. Din nefericire, devenim înțelepți când asta nu ne mai e de mare folos. Mai e nevoie să vă spun că n-am avut timp să recuperez? În Grecia m-am împrietenit cu un poet bolnav

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
e drama renunțării la mediocritate. Am vrut să devin neapărat „cineva” și am disprețuit fericirea „oarecare”. Asta încă de pe vremea când am refuzat să mă joc cu pisicile și mi-am umplut camera cu poze de lei și pantere, cu „gunoaiele” pe care tata vroia să le măture de pe pereți ca să mă vâre cu nasul în realitățile din care mă refugiam. Și mai târziu când n-am pierdut nici un prilej pentru a repeta întruna: eu, mie, eu simt, eu, pentru mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436

adevărat, că Belbo e viu și că Tres nu există. Ce ușurare, dacă aș fi bolnav. Las În urmă piața aproape alergând. Mă urmează o mașină. Nu, poate că Încearcă să parcheze. Mă Împiedic de niște saci de plastic pentru gunoi. Mașina parchează. Nu pe mine mă căuta. Sunt pe rue St-Antoine. Caut un taxi. Ca la o invocație magică, apare. Îi spun: „Sept, avenue Elisée Reclus“. 116 Je voudrais être la tour, pendre à la Tour Eiffel. (Blaise Cendrars) Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
aici. Cel de colo planează printre corali ca aeroplanul lui Bréguet - lungi bătăi din aripi de lepidopter, ai putea paria o sută contra unu că și-a ochit foetusul de homunculus abandonat pe fundul unui athanor acum găurit, aruncat la gunoi În fața casei lui Flamet. Apoi un pește templier, Împlătoșat de sus până jos În negru, Îl caută pe Noffo Dei. Trece pe lângă isihastul astmatic, care navighează absorbit și Încruntat către indicibil, Întorc privirea, pe partea cealaltă a străzii zăresc firma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620

Artistul intră În neant gol și se Întoarce cu un fel de suvenir, dacă vreți. Călugărul abordează neantul cu un corp tradițional de cunoștințe și ajunge la vid. Lumea noastră, nu mai puțin ca cea a călugărilor, este plină de gunoaie care stau În calea practicii spirituale. Artistul se joacă cu aceste gunoaie, călugărul le ordonă să dispară În neant. Produsul finit are valoare pecuniară numai pentru cei din afara procesului. Este o excrescență grotescă, născută din impuritățile creatorului ei, un obiect

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
suvenir, dacă vreți. Călugărul abordează neantul cu un corp tradițional de cunoștințe și ajunge la vid. Lumea noastră, nu mai puțin ca cea a călugărilor, este plină de gunoaie care stau În calea practicii spirituale. Artistul se joacă cu aceste gunoaie, călugărul le ordonă să dispară În neant. Produsul finit are valoare pecuniară numai pentru cei din afara procesului. Este o excrescență grotescă, născută din impuritățile creatorului ei, un obiect cu adevărat spurcat care trebuie Îndepărtat de Îndată, fie distrus, fie vîndut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]