5,257 matches
-
orășenesc. Nu știam dacă episodul șoptit era sau nu adevărat; în schimb, mă copleșea un sentiment de tristețe nedefinită de fiecare dată când o întrezăream stând la geam de parcă aștepta să se producă o minune. Ce fel de minune anume? Habar nu aveam. Destinul care nu m-a cruțat de surprize penibile pe parcursul itinerariului academic mă aștepta la sfârșit de vacanță, când mă întorsesem la Cluj la începutul celui de-al doilea an universitar, setos să mă strivească. Întoarcerile la facultate
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
minus, față de noi. Adică nu mănîncă șerpi, cîini, șobolani și altele? N-am auzit. Nici nu prea sînt șerpi pe acolo! Ba sînt, groși cît piciorul meu. Nu, nu sînt, asta este sigur. De unde să știi mata? Stai la oraș, habar n-ai ce este prin junglă. Care junglă? Păi, jungla de acolo. Cine intră în ea? Este mai mare ca Europa? Sînt triburi încă necunoscute... Aia o fi în Brazilia, în lungul Amazonului și afluenților săi. Păi, nu-s latino-americani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
contează cînd rachiul este băut pe căldură? Cucoana Anica chicotea și chiar punea mîna pe piciorul lui Musolin, așa, mai pe sus. Îndrăzneț unul, îndrăzneț și celălalt pînă ce n-au mai putut răbda și au oprit hodorogul de camion. Habar n-avea cucoana Anica de forța de strîngere a lui Musolin ăsta. Deci cînd a încleștat-o Musolin și a strîns-o a scos doar un "au" și s-a prăbușit într-un leșin aproape mortal. Cucoană, nu muri! țipă omul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
dum-dum. Salvarea vine să facă puțină curățenie. Poliția este calmă, foarte calmă. Mai apuc să aud: Haideți în mașina noastră, dom' Sorin. Dar..., geme mulțimea. Dar ce? se rățoiește și polițistul. Ce prost sînt! Eu îl credeam vinovat pe Sorin. Habar n-aveam că cineva, o mînă criminală, a tras bariera cu un metru mai spre stînga. Adică exact cît trebuia ca să încapă BMW-ul. Noroc de Poliție că a făcut lumină... Săracu' copil, Sorinel! De unde să știe el că o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
să înțeleagă trucul și devine puțin nervos. De ce nu lucrezi? Eu trebuie să am grijă de copil... Dar am vorbit la creșă. Nu dau eu copilul la creșă. Îl cresc eu. Dar parcă nevastă-ta este în concediu! Bumbărează (Bumberică) habar n-avea că primarul se informase. Ei? insistă primarul. Doar acum... un timp pînă... Pînă ce? Mă mai liniștesc. Adică pînă topești pensia bătrînei? Mi-ai adus împrumutul? Nu mi-au plătit trenul cei de la TV. Dar ai banii de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
venit, se repede funcționara. Vrei, domnule doctor, la azil? Zi că vrei, țipă funcționara. Da, vreau, spune doctorul. Să intre următorul, țipă polițistul la ușă. Spre capătul firului Acum mulți ani, pe cînd colindam pe culoarele Universității "Alexandru I. Cuza", habar n-aveam de cum ne vom trăi anii mulți de muncă, ani care ne vor asigura o pensie. Cei care vor apuca, firește, această pensie. Pentru că mulți colegi au părăsit scena asta aglomerată, fără a ne avertiza, fără a-și mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
anii mulți de muncă, ani care ne vor asigura o pensie. Cei care vor apuca, firește, această pensie. Pentru că mulți colegi au părăsit scena asta aglomerată, fără a ne avertiza, fără a-și mai lua rămas bun. Pe atunci însă, habar n-aveam că acei care au umplut "Eternitatea" pînă la refuz au fost exact ca și noi. Puțin defazaj în timp, nu și în spațiu. Deci, pe culoarele bătrînei universități ne trăiam pauzele dintre ore și dintre cursuri. Unii scoteau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
fără perdea al fetei și uneori stătea martor la scene reușite, chiar dacă erau improvizate de flăcăi amatori și începători. Bărbatul suferea la vederea unui corp splendid de femeie, cu o carnație minunată, cu o dăruire totală pentru niște mucoși. Cu toții habar n-aveau de ce bijuterie de femeie aveau parte și ieșeau repede ca să se laude cu trecerea lor în rîndul bărbaților. Lara, nu te mai da și tu așa de ușor la toți mucoșii ăștia, o sfătuia Costică. La început fata
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
lucrat singur la proiectul acesta. A fost și profesorul Giurăscu și... mă pomenește și pe mine. Tupeul ciripitorului nu are egal. În sală erau tineri care nici nu erau născuți cînd profesorul Giurăscu realiza cu mine și cu ceilalți proiectul. Habar nu aveau de X, care pe vremuri își turna prietenii, colegii și chiar neamurile. Nimeni din sală, poate cu două-trei excepții, nu cunoștea cît de abject era turnătorul care acum a scos din nou capul la lumină. Cei care știau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
cînd să zicem aleluia, saltă peste el. Apoi se îndreaptă spre un copac solitar și iar saltă la mustață. Se urcă deasupra norilor și ne lasă în cădere liberă. Inima s-a urcat în gît, stomacul se răsucește și sîngele habar n-are ce mai trebuie oxigenat prin corpul meu. Fata este speriată, animalul rîde și eu fac pe-a curajosul. După canonul ăsta, ajungem din nou pe sol. Cobo rîm și pilotul ne întreabă teatral: Cum a fost? Îmi îngroș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
vaci albe, curate și dolofane. Oamenii se zăresc rar și nici unul nu cască gura să vadă trenul. Fiecare are ceva de făcut, chiar și cei trei care beau ceva la o masă scoasă pe terasă. Sînt concentrați la discuție și habar nu au că eu trec pe acolo. Intuiesc că vorbesc despre subvenția americană la grîu și pun la cale o mișcare de protest. Chiar și cînd beau la bodegă nu pierd timpul, meditez cu pizmă. Un autobuz a adus copiii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
o sticlă și nouă. Ți-ai găsit să afli înțelegere la tînărul arab! Victor se întoarce cam plouat și comentează în surdină: Erau aburite. Ce-ar fi mers un păhărel! Chiar! Și mai zic că ăștia respectă Coranul! În plus habar n-au de limba română! A fost frumos la iarbă verde, dar parcă n-a fost cine știe ce. Drepturile omului Ghiocel era un om nervos, nu glumă. Se enerva foarte repede și cîteva ore tot nervos rămînea. Atunci era bine să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
aici. Jean rîde amuzat, olandezii privesc soarele. Este prea sus, se mai poate merge. Văzînd că se codesc, intervin ferm. S-ar putea să avem grindină în următoarele ore... copiii... Ni s-a spus de jos că azi nu va... Habar n-au. N-o nimeresc întotdeauna. Olandezii sînt derutați, devin ezitanți. Jean remarcă momentul critic și dă lovitura de grație. Să nu puneți copiii în pericol... Familia se deshamă, preia o cameră, se spală, se schimbă și prichindeii cad urgent
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
grozav. Meniul este același (bucătărie internațională), dar tariful este dublu, triplu, după confort și reputație. Nu aici veți vedea realitatea cubaneză. Eu vă recomand, spune el, unul dintre "los paladares". Accept propunerea, spun eu. Alege tu unul convenabil! De fapt habar nu aveam ce-i acela un "paladar" și mă jenam să întreb. În mașină, prind însă curaj și întreb, totuși. Cuvîntul "paladar" vine de la o "novela", un foileton brazilian foarte popular în Cuba și în toată America de Sud, și care se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
printre căsuțele locuite de confrații lui. Polițistul mă consolează: N-a avut cui s-o vîndă. Este o măsură prea mare, fără căutare... Ce noroc pe capul meu să-mi regăsesc pălăria! Mexicană, colorată, umbroasă și... încăpătoare. Conflict de interese Habar n-am avut cu cîte lighioane împart, pașnic, grădina asta a Reședinței de la Havana. Pașnic, este un fel de a spune, pentru că, în realitate, conflictele se iscă foarte frecvent. Sînt conflicte de interese, nu chiar ca acele întîlnite la demnitari
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
înțeles. Las profesorul să tacă. Nu mai vorbește. Dar două lacrimi se scurg pe fața lui delicată și vădit îndurerată. Ei, profesore, înseamnă că tot o mai iubești. Da... mult... Doi ochi curați, mari, mă privesc aproape rugător și eu habar n-am ce să fac. Zăpușeala și berea Aleg o masă la umbra unui ficus gigant. Cu fața spre mare și cu spatele spre micul golf în care se scurg, prin cîteva tuburi imense, mizeriile Havanei. În fața mea sublimul, în spatele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Drept să spun, mărite Spirit, m-au cam trecut fiorii când am auzit că în apropierea Trei Sfetitelor se afla temnița domnească. Stiam de fântânile din fața Curții Domnești, știam că au fost și spânzurători în preajma acestora, dar despre temnița domnească habar nu aveam. - Uite că ai aflat acum. Dar să mergem mai departe și să vorbim despre alte danii. Una, care o să te mire, este o velniță. Aceasta a fost făcută de Gheorghe Duca voievod la 4 august 1670 (7178): „Io
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
bărbat sau femeie. Storm va deveni, așadar, un pion al luptei pentru dreptate și pentru o lume mai bună, o mașină de război transsexuală opunându-se liber oricăror tendințe con trarevoluționare. I-am văzut fotografia. E un băiețel foarte drăguț. Habar n-are, deocamdată, câtă libertate a dat peste el! Meșteșuguri de tâmpenie Nu se vorbește destul despre poluarea sonoră la care ne condamnă nu statul sau politica globală, ci se menii noștri. În comparație cu alte seminții, românii au tendința să vorbească
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
pahar plin cu lacrimi în mâini. Poezia „Pe un zid de temniță” îmi amintește vorbele unuia dintre deținuții politic, care mi-au marcat viața, și anume Dan Lucinescu: „Dragă, ne chinuiau ziua, ne înfometau, ne torturau, ne umile-au, dar habar n-aveau pe unde umblam noi noaptea”. Este vorba evident de o evadare spirituală, de o libertate a sufletului, pe care prezența lui Dumnezeu în tine, un Dumnezeu omniprezent și infinit, o face posibilă. Astfel, deținuții puteau parcurge cu imaginația
Poezia închisorilor by Cristian Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/822_a_1750]
-
precum nemților de la poșirca aia de bere. Dar priviți, vitejii mei, la prunii aceia falnici: Se coc Întotdeauna, și pe pace și pe război, nu trebuie Îngropați, cotorâți, legați, prășiți, iar țuica-i tare... bună. Bașca că nătângii de romani habar n’au de distilare - aia cu o oală, o strachină și blidul cu apă de deasupra, știută de noi Încă din neolitic - ca să ne fure arma secretă... Dar, vitejii mei, nu uitați de bunii zei, care mi-au inspirat porunca
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
făptașii. À propos, Cristi, știi ce-i aia „cui pe cui se scoate“? - Păi ce să Însemne decât a trata ceva, o boală de pildă, cu indiferență, a lăsa lucrurile să se rezolve singure? Ce-are asta cu un cui, habar n’am. Și nici cum se poate Înlocui cleștele cu un alt cui... - Rezolvarea de la sine... ăsta vă e feleșagul. Deci nu-ți bați capul nici să pătrunzi propria-ți expresie. Îți spun eu, iar asta pentru că stai la bloc
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
oare vorba de chemarea unui trecut nu doar istoric, dar chiar geologic, care a legat un popor de o baștină deloc liniștită prin lanțuri de sare? Retoric, ca și vorba românească „ca sarea’n bucate“... 4. Un strop de vin Habar n’am ce-o fi cu turcul eponim locului În care am ajuns; știu cu siguranță oamenii, locului desigur. Dar, chiar de-o fi vreunul, n’am motiv de teamă că m’ar sorbi Însetat: cum ulciorul nu merge de
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
ceea ce nu le făcea mai puțin periculoase altele amical-contondente, dar și unele abia bănuite, întrezărite, inaccesibile. Destinul cuvântului scris își încâlcea firul într-o rețea orwelliană complicată și contorsionată, de care generația post-decembristă de scriitori pur și simplu n-are habar. Capitolul I: PRE-CENZURA. Își închipuie cineva, astăzi, că, pentru "a ieși în lume", orice text avea nevoie de aprobarea (cu ștampilă!) unui... cenaclu? De necrezut (acum), dar și Marin Preda și Paul Everac și Nichita Stănescu, erau obligați să prezinte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
întrebarea "Români? Eu sunt Pamfil Șeicaru" s-o adreseze taman lui Rică Răducanu, care l-a expediat pe nepoftit cu un sec "să fii matale sănătos, tataie!"(nu prea era voie să intri-n vorbă cu străinii și, oricum, Rică habar n-avea de istoria presei românești...) Am intrat în vorbă ("ziarilă" aștepta o cursă către RFG) și, după 10 de ani primesc la Editura "Junimea" un plic de la Pamfil Șeicaru. Adresa expeditorului atestă faptul că, în afară de Dachau, a locuit o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
constata că, în anno domini 2009, avem belșug de "ruinuri". Cântăreți, ioc! S-a început cu demolările în lumea satului, unde au fost puse cu grăbire la pământ acareturile CAP-urilor, gest salutat entuziast de o gazetăriță care, sunt sigur, habar n-are nici acum câte țâțe are vaca, dar se pricepea, atunci, în 1990, să vadă în dărâmarea grajdurilor o salutară eradicare a "simbolurilor comunismului" ! De parcă bietul chirpici rural era purtător de ideologie! A urmat industria, după ce s-a constatat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]