6,099 matches
-
un timp se face iarăși o zi noroasă. Deci chiar cafea autentică de ai fi băut, eclipsa de soare n-ai fi văzut. Sau, cu o simplă cicoare nu poți studia o eclipsă de soare. Curând vei intra În focurile iadului. Se apropie cu pași repezi examenul de absolvire a șapte clase primare. Mai ai un trimestru. Așa, din când În când, mai ales dimineața Înveți la gramatică. Despre diftongi și triftongi. Triftongii sunt mai greu de Învățat decât diftongii. Diftongii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
din Primul Război Mondial. Este atât de departe, Încât această depărtare inspiră mila și folclorul. „Vă rog frumos, drăguț și politicos / Că din Cioplea viu pe jos / Pentr-un kil de zahăr tos!” Talciocul e un rai de tinichele, un iad de boarfe, e locul unde Dumnezeu a fugit de pe lume și unde a rămas doar norocul, și el orb, bântuind În devălmășie printre oameni și nimicuri de vânzare. Ăia care primesc pachete din Israel și Franța vând gumă de mestecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
simtă și mai prost. —A trebuit să o fac, șopti Bridget conspirativ. Dacă s-ar Întâmpla ca rabinul să scape cuțitul și să-l omoare pe micuț Înainte de a fi botezat, sufletul său ar fi la granița dintre rai și iad. I-a dat lui Connor un ultim pupic și l-a așezat În scăunelul său. În ciuda șocului provocat de apă, Începea să adoarmă. Ruby nu avea de gând să Înceapă o discuție cu Bridget, Întrebând-o dacă un Dumnezeu iubitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
cu povestea la ziar și ca reputația mea să fie distrusă. Ruby dădu din cap. —Sam, nici nu pot să-ți spun cât de rău Îmi pare. Cu chestia asta plus toate celelalte probleme, cred că ai trecut printr-un iad Îngrozitor... Oricum, am aflat că Jill scanase numele tău și l-a pus pe formular. A făcut la fel și cu ceilalți doctori străini. Ideea era că, dacă afacerea cu surogatele se va afla vreodată, tu și cu ceilalți doctori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
-mă bine. În primul rând, În privința arabilor. Ți-am explicat deja de o mie de ori că În ochii mei nu par chiar niște sfinți. Înțelege odată că disputa noastră nu este Între cușer și spurcat, nici Între rai și iad. E vorba doar de simplul element uman - al lor și al nostru. Baruch fu imediat de acord: Firește, spuse lungind cuvintele ca Într-o psalmodiere talmudică, nimeni nu va tăgădui că și arabul a fost creat după chipul și asemănarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
am spus că știu să fac o mașină de Formula Unu dintr-o bancnotă de 5 lire. El mi-a spus că are numărul de mobil al lui Eric Knowles, expertul în antichități de la BBC. Da, era adevărat, nimerisem în iad. Sau așa am crezut până când, în mod inexplicabil, Lisa și-a făcut apariția pe ringul de dans. Înainte să-mi vină în minte măcar un motiv plauzibil pentru prezența ei acolo, ea a venit direct la mine și m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
sigur 100%, dar nu sunt nici complet împotrivă și... poate am putea încerca să întemeiem o familie? Familie. A pronunțat cuvântul. Asta însemna că-mi oferea tot ce-mi doream. Trăsesem pe toată lumea după mine prin cele nouă cercuri ale iadului, dar îmi atinsesem scopul. O, da, nu numai că-mi primisem soțul înapoi și urma să am un copil, îmi mai construiam și o carieră profitabilă, creativă și care mă face să mă simt împlinită. O, da, și pe deasupra mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
mamiferelor. Omul cu ciocul de aramă mă însoțea prin întuneric. Prevăzător și inteligent, el susținea existența fluidului spiritual, vorbindu-mi despre masturbația sufletească, de care încercase să mă vindece în atâtea rânduri. Alunecarăm în ulicioara neagră ca un gât de iad și scârțâitul scărilor de lemn, pe care le urcam prin beznă cu pas sigur, făcu să se deschidă ușa de la primul etaj, de unde se întinse până la noi un covor îngust de lumină murdară. Doamna Patanetschek, o femeie de cincizeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
sexului. Smuci cămașa din mâna omului cu ciocul de armă și intrase în ea cu brațele întinse înainte, când mă răsucii pe loc și mă aplecai în afară, prin fereastra deschisă. Întunericul se făcuse mai adânc. Era o beznă de iad. Simțeam totuși cum alunecă oamenii, nu departe de mine și cum se prăvălește în înfiorătoarea adâncime a sufletului meu târfa bătrână cu peruca roșie. Viziunea ei îmi apăru iar cu cheia raiului strânsă în mâna-i scheletică, și iată că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ochii plesniți, pironiți spre bolta cuptorului. Atunci mă voi opri iar o dată, până când întreaga clădărie a trupului se va prăbuși pentru totdeauna pe pulberea fină a măruntaielor mele prefăcute în cenușă. Omul cu drugul de fier va deschide apoi capacul iadului de foc, să sfărâme ciolanele înnegrite, insuficient carbonizate. El va găsi mădularele piticului, înfipt ca un uriaș păduche lat în colivia oaselor mele. Îl va recunoaște după forma de dovleac micuț a craniului și după piciorușele lui de Mickey Mouse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
era comandantul Companiei C, În care eram eu. Era 9 mai, o duminică, o dimineață frumoasă de duminică. Când a răsărit soarele, pe cer nu era nici un nor. Se auzeau păsările cântând. Pe urmă, la cinci jumate, s-a dezlănțuit iadul și artileria noastră a deschis focul asupra linilor germane. Ideea era că focul de baraj avea să le distrugă apărarea, să-i omoare În tranșee și gropi personale, să le Întrerupă comunicațiile, iar noi n-o să mai avem altceva de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
în luna mai. Breyel, așa se chema satul. Acolo, viața se desfășura mai catolic decât în Biserica Inima lui Christos. Mânați de țărancă, Matthias și cu mine trebuia să mergem în fiecare sâmbătă să ne spovedim. Încă mai credeam în iad și știam destule păcate. Drumul de la gospodăria țăranilor până la școala din sat nu a lăsat nici o urmă. Și nici alte lucruri nu prea au mai rămas. Totuși, văd nenumărate muște lucind colorat pe pereții cu faianță albă ai bucătăriei țărănești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Libanului, eu i-am dat al naibii de bine de cap; dar, Înaintea ei, maeștrii Îmi rezervaseră alte probe, mai ușoare: am aflat o patacă pe fundul mării, o pădure izvodită din văzduh, un potir În fundul pământului, un hanger condamnat la chinurile Iadului. Tu nu vei căuta patru obiecte magice, ci pe cei patru maeștri care compun tetragonul Divinității, ascuns În dosul vălurilor. Acum, devotându-se unor pioase Însărcinări, ei stau roată În jurul taurului de fier; se roagă alături de frații lor, akilii, ascunși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
nepusă masă că ești altcineva. Ricardo se crezuse mare sculă: acum pricepuse că tot trecutul și toate izbânzile lui erau opera lui taică-său și că, cine știe din ce pricină, el Îl dușmănea și-i pregătea cazane cu smoala iadului. Și s-a gândit că nu prea merita să trăiască. Nu s-a plâns, n-a spus nimic contra Comandorului, pe care a continuat să-l iubească; dar a lăsat o scrisoare de adio pentru toți, tocmai pentru ca tatăl să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
-Icar prăbușit“-îmi șoptește el pe tonul cu care mi-ar fi spus „Măi, Bulă“-„...fără sens. Poți cunoaște adevărul cînd ți se revelează dar, nu-l poți împărtăși. Ca să-l cunoască, semenul tău trebuie să-ți refacă drumul prin iad. Lasă-te de scris!“. Și V. tînăr, ca să o fac, mă plimb pe mal. Iată, silueta mea oglindită de fluviul limpede a cărui proprie imagine, purtîndu-mă înăuntru, e răsfrîntă cumva, de apele altei lumi, reflectată și ea de transparența unui
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
alarma care m-a paralizat cînd am văzut un urs sălbatic atacînd cu furie și forță strivitoare o femeie. Sau văzînd oamenii lovindu-se între ei, mutilîndu-se. Spaima din fața naturii turbate în cutremur. Zidurile dansînd, scrîșnind, pulverizînd tencuiala. Uruitura de iad horcăită de adîncuri, unghiurile clătinîndu-se. E moartea izbindu-te acolo unde nu te aștepți. În liniștea somnului tău și al copiilor tăi. În poligonul de sprijin. Și tot în mine, iată tentația surdă care apare privind zidurile, sperînd ca un
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
prin mokșa Upanișadelor, împrăștiat în fiecare atom, sau disperînd pulsatoriu în Samsara reîncarnării. Încă un pas și va deveni zeu căci fiecare privire, dincolo de albeața tavanului înseamnă rituri, sacrificii. Soma. Sau anulează moartea substituind îndoielnicei nemuriri, prin inițierea într-un iad abstract, o fericire nemuritoare. Sărman V. tînăr! Scriind, simți o putere nemărginită de parcă ai putea săruta ciocîrlia în miezul cerului. Gîndești, gîndești, dar ai să te întorci, pînă la urmă, neîncrezător, ca un atomist la măsurarea umbrei. Renuntă la visul
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
că n-au ce să-i plătească!” „-Da,”-îi răspund. „-Descoperi că nebunul e singurul învingător. Și apoi te dai cu capul de pereți ca nu poți fi ca el.” Aici în spital, în creierul meu plutește un miros de iad și putreziciune printre gîndurile eșuate, înfipte în mîl. Au crăpat de căldură lăsînd să curgă din ele sensul așa că fluxul, de-ar veni acum, ar fi inutil. Totul se preschimbă repede și amintirile îmbătrînesc. Eternitatea nu-i o speranță ci
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
răsuflă ușurat de parcă tocmai i-aș fi spus contrariul. „-M-am liniștit”-răspunde el. „-Credeam că ai înnebunit dar ești numai imbecil. Căci, dacă fiecare am trece prin viață prin propriul nostru infern, aici secolul nostru s-ar înființa într-un iad programatic care ne-ar mîntui în serie. Cum nu poți vindeca lumea, înseamnă că încă mai poate exista fericire. Mă faci, așadar, și pe mine tîmpit că-s mulțumit că lumea e, în genere, oligofrenă și poate supraviețui. Mulțumesc! Îți
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
minții: Liniștește-te! Doar singură vezi că nu mai ai nici un rost! Rațiunea îl definește pe om și-l leagă. Speranța, numai, îl împinge mai sus. Gîndind și gîndind m-am nenorocit și-mi vine să strig: Dumnezeule, mintea e iadul! De ce m-ai pedepsit? Ar trebui să nu mă mai găndesc căci binele devine rău în viermuiala asta și răul, bine. Dar cum?” Doctorul tace și fumează în continuare țigara aceea care nu se mai termină. Deasupra fumului din încăpere
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
și-i lasă astfel speranța că, prin propriile suferințe, se va mîntui. Și o va ignora abia atunci cu desăvîrșire. Privesc în jur: străzi, arbori, oameni. Agitație. Unii vad frunzele din copaci, alții, caldarîmul. E doar amestecul de rai și iad. Cobor din pat, mă îmbrac și trec strada să-mi iau o pîine. De fapt, înot în Styx.” Prietenul meu tace. Sînt nemulțumit. Nu i-am putut transmite echilibrul meu. Pentru că acum sînt încredințat cum că greșeala se poate despărți
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
trupul gol de amintirile unde se nasc stelele... În zadar te mai caut Nu mai pot să rămân paravanul tăcerii dezbrăcate de golul nesfârșit al cuvintelor. În zadar te mai caut ... LICĂRUL LUNII Visul mi s-a făcut pârtie de iad, unde lupii s-au ascuns în tranșee de nori, m-au căutat să mă ningă prin timp, dar n-au găsit decât sufletul meu prea alb de iubire. Orașul oftează în muzica gerului, poeții sunt triști în blesteme, mi-adun
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
precum această zi în care am desenat în ploaia hapsână un pat de flori cu trupul înghețat de puritatea invadatorului de înțelesuri... Mă apasă un exil, în care mi-am lăsat cele două perfecțiuni de materie de dragoste ca un iad perforat de râsul îngerilor cu toată amfora îmbietoare a sângelui... Mă apasă statuile vânturilor ce încearcă adesea să mă convingă de naivitatea iubirilor de la prima vedere unde nu se cunoaște nici o deosebire în procesul neprevăzutului, verificându-mi oasele, cusute cu
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
ușor să nu te oprești în cerul de stele să pășești peste trupuri de ani și de dor rătăcind în edenuri, dormind în himere. Căci trupul lor de păcat încărnat într-o iarnă flămândă abandonată de muze cu destine de iad și trecătoare în ziua descarnată de nume. N-am cui să-i spun această tristețe decât unul frumos muritor ce în tăcerea din vise mai simte o viață născută din nouri de cer, pe-o furtună de sori. N-am
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
-și griji în legătură cu toate cele, începând cu „Voi fi dată afară?“, până la „O să întâlnesc oare pe cineva care să mă iubească într-adevăr?“ și „Oare sunt însărcinată?“. Dar gândul ăsta nu mă consola deloc. Pentru că mă simțeam de parcă eram în iad. Iar faptul că-ți compari propriul iad cu cel al altcuiva nu-ți diminuează durerea. Îmi pare rău că sunt așa de vehementă pe subiectul ăsta, dar atunci când ți se reteză piciorul cu un ferăstrău ruginit, nu te simți deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]