6,066 matches
-
mimetică") sau de cea mitică ("simbolică"). Latina medie ne-a lăsat moștenire câte trei termeni pentru aceeași noțiune, povestire, respectiv pentru rolul său corespondent, povestitor, dar toți caracterizați de o anumită ambiguitate semantică și aparent nespecializați. Ulterior însă, începând cu latina târzie, cele trei serii etimologice de termeni își subîmpart într-un mod mult mai nuanțat câmpul de semnificații, conducând: prima, către rezultatul procesului de configurare a schemei acțiunii și către denumirea rolului subiectului−configurator, respectiv narațiune și narator; a doua
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
relație care se impune a fi abordată este cea dintre "imaginație" și "fantezie", în accepțiunea lor modernă din limbile neo-romanice. După cum se poate constata în urma analizei semantice anterioare, limbile actuale au recuperat ambele substantive din limbile antice, specializând termenul din latină pentru "reținerea absentului", iar pe cel din greacă pentru "reelaborarea absentului".25 Procesul de reelaborare dovedindu-se mai dificil decât reținerea (imaginea a ceea ce e absent se fixează, e ușor de repetat), fantezia înclină către ireal mai mult decât imaginația
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
imaginea a ceea ce e absent se fixează, e ușor de repetat), fantezia înclină către ireal mai mult decât imaginația. Concordia această lexicală nu e însă întotdeauna foarte clară, deși distincția se menține în timp. Grecescul phantasia a fost tradus în latină în trei feluri: visiō,26 imaginatio și transliterarea phantasia (poetica). Într-o abordare cronologică, visio e atestat primul, la Cicero, la Aulius Gellius, apoi la Quintilian, la Sf. Augustin și Boetius (Ferraris 8); imaginatio apare mai târziu, la Pliniu cel
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
Ferraris 9). Mai târziu, în evul mediu, phantasia va fi constant asimilată cu himericul, în timp ce imaginatio se specializează printr-o valoare accentuat "realistă". De altfel, chiar în epoca lui Herodot, ca și la Aristotel, phantasia putea reda și ostentația; în latina târzie există mai multe atestări ale sintagmei phantasia poetica, iar în patristică s-a pus în repetate rânduri întrebarea dacă Christos poate să fie reprezentat ca un om adevărat sau ca mai degrabă ca o phantasia (Ferraris 9). Dacă, în ce privește
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
cu memoria, în timp ce fantezia ține mai curând de spiritul creator, diferit de ele (Ferraris 10). Studiul lingvistic întreprins de Maurizio Ferraris, la care am trimis până acum în câteva rânduri, atestă o evoluție paralelă a sensurilor celor două traduceri în latină ale aceluiași etimon grecesc, diferite însă, ca și, mai târziu, în engleză − la William Shakespeare (Visul unei nopți de vară), la Geoffrey Chaucer și la Samuel Taylor Coleridge −, precum și, în germană − la Paracelsus, în dicționarul alchimic al lui Martin Ruland
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
Ferraris 12). Practic, începând cu secolul XII, se recurge la o diferențiere chiar pentru aceeași formă grafică a cuvântului "fantezia", cu următoarele două înțelesuri: traducerea din textul filosofic grecesc înseamnă "facultatea reproductivă a spiritului", pe când termenul transliterat din greacă în latină și atestat începând cu perioada lui Pliniu cel Bătrân semnifică "o facultate de recompunere și de invenție spirituală". Secolul raționalist, după cum se știe, formulează cel mai aspru discurs critic la adresa acestor termeni, care, de altfel, apar uneori și cu definiții
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
și ajungând să reprezinte singură facultatea reproductivă și pe cea creativă a spiritului, în raport cu realitatea sensibilă. Limbile actuale europene integrează și dezvoltă nuanțat termenii, iar utilizarea lor în discursul contemporan, în funcție de contexte, relevă continuarea celor două direcții stabilite încă din latina târzie. Termenul actual de imaginație este folosit chiar autoreferențial la ora actuală în limbajul și în literatura non-ficțională ("imaginație științifică"), pe când diferitele grafii ale cuvântului "fantezie", în limbile europene de mai largă circulație sau influențate de acestea, atestă o cantonare
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
trăsăturile împăratului absent, acestea erau, se considera, locuite de o persona, cu sensul de substitut, de aceea și primeau onorurile în locul modelului lor. Statuia lui Constantin I era practic tot ce mai putea susține funcția desemnată de cuvântul imaginarius, din latina târzie imperială; și nu în forma lui gramaticală discutată în capitolul dedicat ceremonialului funerar (cea de adjectiv, din expresia funus imaginarium), ci în sensul în care atesta că împăratul nu e absent dintre cei vii, că el deține puterea și
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
înfrumusețări retorice "letopisețele" slavone, care începeau cu un hronograf de la Facere ("Adam au născut pe Sith, Sith au născut pe Enos, Enos pe Cainan, Cainan pe Malelen..."), continuând tot atât de sec. Macarie, Eftimie și Azarie sunt primii "autori", dar în slavonă, latina de atunci a bisericii noastre. Întâiul se ocupă cu domnia lui Petru Rareș, mergând până la 1551, al doilea împinse letopisețul până la a doua venire a Lăpușneanului (1553), al treilea până după domnia lui Ioan Armeanul (1574). Toți compilează, furând tropi
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
În filologie se observă două tendințe: de a dovedi cu orice chip că majoritatea cuvintelor sunt de origine latină și de a elimina rămășițele graiului "varvarelor ghinte", adică slavonismele. Spre deosebire de Clain și Șincai, Maior crede limba română derivată nu din latina clasică, ci din cea vulgară. Transcripțiile cu literă latină nu sunt simple substituții de semne, ci ortografieri etimologice. "Adică" se scrie "adeque", "care", "guare". Etimologiile sunt de fantezie. Tâlharul e un purtător de săgeți, un telifer, birăul e un vir
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
neologisme 2. Să nu fie riguroasă în alegerea cuvintelor, căci slavonismele - mai ales de ele era vorba - sunt justificate prin uz, și dacă le-am alunga, am răpi originalitatea limbii române, care, în deosebire de alte limbi romanice (care sunt latine, plus germanice etc.), e alcătuită din limba latină, plus slavona. Slavonismele care trebuiesc alungate, și nici ele toate, sunt cele datorite influenței a doua slavone, traducerilor bisericești, și încă acele care fac parte din limba bisericească actuală nu trebuiesc înlocuite
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
menționată în 1756 o breaslă a olarilor. Meșteșugul olăritului era indespensabil pentru viața de zi cu zi a țăranilor, dar și a orășenilor. El se acorda în intensitate cu ritmul vieții religioase și cu evenimentele fundamentale din viața omului. în latină, pentru „a muri” se spunea (spargerea oalei), iar la români, la ieșirea mortului din casă se sparge și acum un vas. De asemenea, alte vase se spărgeau ritualic la mormânt. Cu ocazia posturilor se spărgeau din nou vasele considerate impregnate
Creativitatea artistică la copilul cu dizabilități by Cleopatra Ravaru () [Corola-publishinghouse/Science/688_a_1326]
-
navigatori iscusiți lăudați chiar de către scriitori antici greci, iar țara era încon- jurată de ape, cei din nord i-au reținut fonetic și semantic așa pentru că vorbeau aceeași limbă sau o limbă foarte apropiată. Dar acest cuvînt există și în latină sub forma pelagus ce semnifică întindere mare de ape, mare, largul mării. Cele două limbi păstrînd termenul pelag sau pelagus în formă apropiată dar cu aceeași semni- ficație semantică, înseamnă că au o rădăcină comună. Populația din sudul Dunării, în
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
și nărav: illac în tătară; ulagh în persană; olah în maghiară; olaci și blahi în italiană; vlahi, valahi și mesi în greacă; valasky în cehă, volosky în poloneză, volohi în rusă; blaci în franceză, walati, balacorum, valachorum și balachorum în latină, dar poate mai sînt și alți termeni pe care eu nu îi știu. Ei își ziceau în epoca feudală armîn(aromîn sau makidon) ca urmași ai strămoșului ancestral Moș Arimin, iar cei din nordul Dunării își spuneau rumîni cum apar
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
și cumani au trecut Dunărea și au făcut mare jaf în imperiul bizantin! Dacă nu erau aliați cu valahii din sudul fluviului nu putea să facă asemenea prădăciuni trecînd peste o țara potrivnică. La anul 1200 regentul Ioniță(Kalojohannes în latină și Caloianu în română), fratele mai mic al lui Asan și Petru, trimite un hrisov către papă prin care cere recunoașterea ca regat a ținutului Bulgariei și Valahiei(Dominum et imperatorum totius Bulgariae et Blaciae) locuite de valahi și bulgari
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
subtil, universal, următor sunt categorizate atât de la modul, cât și de în mod, în modul sau într-un mod. N-am avut prea mult timp s-o urmăresc, eram pe fugă. Dar nu regret. Pentru că alea cinci minute de "Corazon Latino" mi-au fost arhisuficiente. Și i-au ajuns și Oanei să mă recucerească (of, a câta oară oare?) întrebându-i pe niște cetățeni în felul următor: "Spune- mi și mie, dar spune-mi la modul cât poți tu de sincer
[Corola-publishinghouse/Science/85011_a_85797]
-
Adalbert Kuhn (1812 1881) și Max Müller (1823-1900). Odată cu secolul al XIX-lea și cu primele exegeze gramaticale ale limbilor indo-europene, se va dezvolta și interpretarea filologică a religiei. Limbile indo europene considerate a fi înrudite lingvistic erau greaca și latina. Ideea înrudirii i-a determinat pe filologii secolului al XIX-lea Franz Bopp, Karl Brugmann (1849-1919), adalbert Kuhn și Max Müller să încerce reconstruirea unei limbi indo-europene comune, numită „proto-indo-europeană”. Max Müller, prin cartea sa Comparative Mythology: An Essay, a
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
romanice, clasice și orientale (secția: limbi clasice). în 1973 (iulie-septembrie) urmează Cursurile de vară ale Fundației Giorgio Cini, Veneția, Italia, iar în 1997 devine Doctor în filologie cu teza ,,Eminescu și editorii săi. Nucleul maiorescian până la Perpessicius“. Cunoaște limba franceză, latina și greaca veche. Lucrează în învățământ, în presă și ca bibliotecar (între 1976 - 1986 la Biblioteca Academiei Române) , dar preocuparea constantă rămâne studiul lui Eminescu. Considerat unul din cei mai buni cunoscători ai vieții și operei lui Eminescu, este recompensat cu
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
acolo succesul literar mult rîvnit. Țara fermecată și cheile spre regatul poeziei Thomas Rowley, potrivit lui Chatterton, a fost preot al bisericii St. John din Bristol, pe la 1430-1460, creator al unei prodigioase opere poetice și dramaturgice în engleză medievală, traducător din latină și saxonă, scrib și negustor (Gregory 1789: 35; Brackett 2008: 66; Lee 2005: 523) și confesor al lui William Canynge, acesta din urmă membru de vază, primar de cinci ori al orașului. Acești doi eroi, Rowley și Canynge, sînt în
Thomas Chatterton: universul magic by Mihai A. Stroe () [Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
linguae Anglicanae de Stephen Skinner (H. Brome, R. Clavel & B. Tooke, London, 1671) și Vocabularium anglo-saxonicum (Saxon Vocabulary) de Thomas Benson (S. Smith & B. Walford, Oxford, 1701), dar le-a înapoiat curînd după aceea pe amîndouă deoarece conțineau definiții în latină (Dix 1837: 65). De la Dl Green, un librar din Bristol, el a primit Dictionarium Anglo-Britannicum: or, A general English dictionary, de John Kersey (J. Wilde for J. Phillips et al, London, 1708) și ediția lui Speght din opera lui Chaucer
Thomas Chatterton: universul magic by Mihai A. Stroe () [Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
un melanj de saxonă, teutonică, neerlandeză, daneză, normandă, franceză, greacă și latină. Bailey îl citează aici pe Camden care afirma că deși engleza nu era la fel de sacră precum ebraica, sau la fel de "învățată" precum greaca, totuși ea era la fel de fluentă ca latina, la fel de curtenitoare ca spaniola, la fel de curtenească precum franceza, și la fel de amoroasă ca italiana, fiind îmbogățită și înfrumusețată de alte limbi, parțial prin încetățenirea și emanciparea "Cuvintelor Străine", și parțial prin "sădirea" unor cuvinte noi cu "aleasă măiestrie", în final ea
Thomas Chatterton: universul magic by Mihai A. Stroe () [Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
la fabricarea sticlei și a emailurilor cărora le imprimă o culoare verzuie-albastră; în chimia organică este folosit ca oxidant și catalizator. Mai este folosit în pilele electrice ca depolarizant, în agricultură ca antidăunător. 202 44. Fierul. Proprietăți, întrebuințări Fierul (din latină, ferrum; în franceză fer, în engleză iron, în germană Eisen, în maghiară vas ) este un element chimic cu simbolul 26 56 Fe, în tabelul periodic al elementelor, fierul se găsește în grupa a VIII-a B, perioada a 4-a
Chimie anorganică : suport pentru pregătirea examenelor de definitivat, gradul II, titularizare, suplinire. In: CHIMIE ANORGANICĂ SUPORT PENTRU PREGĂTIREA EXAMENELOR DE DEFINITIVAT, GRADUL II, TITULARIZARE, SUPLINIRE by Elena Iuliana Mandiuc, Maricica Aştefănoaiei, Vasile Sorohan () [Corola-publishinghouse/Science/726_a_1055]
-
subsol întocmite de redacție cu privire la câteva completări utile aduse de autori ediției germane. Trimiterile cu cifre arabe se referă la notele autorilor care, în traducere, apar, la fel ca și în original, rânduite pe capitole la sfârșitul lucrării. Trimiterile cu latine minuscule între paranteze rotunde privesc corpul de note suplimentare alcătuit de prefațator a cărui menire este să amintească cititorilor cele mai de seamă contribuții românești la studierea diferitelor aspecte ale teoriei literaturii și să le atragă atenția asupra câtorva importante
[Corola-publishinghouse/Science/85035_a_85822]
-
2. Criteriul etimologic a fost folosit numai sub aspectul distincției fond vechi (în care au fost incluse, după modelul statisticii din 1976, verbe moștenite, vechi împrumuturi neogrecești, derivate interne cu sufixe proprii acestor împrumuturi) vs fond neologic (verbe împrumutate din latină, din limbile romanice, din engleză și din germană și verbe formate pe teren românesc de la radicale noi sau numai cu sufixe și prefixe noi). Cele 54 de cazuri de variație liberă între forma de prezent slab (cu sufix) și cea
[Corola-publishinghouse/Science/85000_a_85786]
-
de Vede - 1.V.1926, Tulcea), folclorist. După cursuri gimnaziale la Giurgiu și liceale la București, urmează, tot în Capitală, Școala Normală Superioară și Facultatea de Litere și Filosofie (1894-1897), unde îl va avea profesor pe B. P. Hasdeu. Predă latina și greaca veche la Liceul „Unirea” din Focșani (1898-1905), la Gimnaziul „Mircea cel Bătrân” din Constanța (1905-1909), cu o întrerupere de un an (1906-1907), când profesează la Institutul „Anastasie Bașotă” din Pomârla, județul Botoșani, apoi la Liceul „Principele Carol” din
ŢAPU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290060_a_291389]