122,821 matches
-
oferită de somnul copiilor) și, la un moment, îi ia mâna ca să-i ghicească în palmă. Un gest spontan, „natural”! Este, pare-se, impresionată de mâna lui mare, de țăran, și mai ales de palma cărnoasă, cu protuberanțe pronunțate și linii adânci. Îi place să creadă că ea întârzie în a-i ține mâna, că are o vizibilă satisfacție la descoperirea unor anumite „calități” în liniile din palmă. Rememorând, chiar i se pare că în căutarea lor se ascunde o mângâiere
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
mâna lui mare, de țăran, și mai ales de palma cărnoasă, cu protuberanțe pronunțate și linii adânci. Îi place să creadă că ea întârzie în a-i ține mâna, că are o vizibilă satisfacție la descoperirea unor anumite „calități” în liniile din palmă. Rememorând, chiar i se pare că în căutarea lor se ascunde o mângâiere abia reținută, aproape o „promisiune”... Încălzit de propria imaginație, Profesorul încearcă să se convingă că femeia din fața lui, la cei vreo 30 de ani ai
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
fiecare dată, bărbatul extenuat se întinde alături, își reglează respirația și se liniștește în timp ce îi contemplă coapsa relaxată, șoldul frumos arcuit, gâtul cu pielea subțire ce își pierde treptat petele roz (apărute în timpul orgasmului), în fine, abdomenul aproape plat, cu linia centrală, albicioasă, coborând dinspre ombilic spre mica proeminență pubiană. Pe această linie îi fuge aproape involuntar privirea, spre „cuibul” ce îi oferă dezlegarea și liniștirea fiecărui zbor către farmecul ei de femeie, deschisă împlinirii organice a iubirii cu bărbatul care
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
liniștește în timp ce îi contemplă coapsa relaxată, șoldul frumos arcuit, gâtul cu pielea subțire ce își pierde treptat petele roz (apărute în timpul orgasmului), în fine, abdomenul aproape plat, cu linia centrală, albicioasă, coborând dinspre ombilic spre mica proeminență pubiană. Pe această linie îi fuge aproape involuntar privirea, spre „cuibul” ce îi oferă dezlegarea și liniștirea fiecărui zbor către farmecul ei de femeie, deschisă împlinirii organice a iubirii cu bărbatul care se întâmplă să fie tocmai el! El! Adică un oarecare „profesor navetist
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
decât o singură dată în viață. Bărbatul se află la final de „a doua tinerețe”; observă cu atenție detaliile și absoarbe totul cu aviditate. Trăiește patetic bucuria plină pe care i-o dă nuditatea trupului ei, cu picioare desenate în linii dulci, buze calde, ochi închiși, piele fină, vorbe puține, somnolență postorgasmică. Și iarăși, plăcerea de a se copilări cuibărindu-se în brațele lui, mângâindu-l cu timiditate (sau poate cu mascată repulsie față de ceea ce are dizgrațios corpul masculului?), în fine
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
din seninul său sufletesc. Un om generos, atent, adesea duios, necăjit uneori pentru a nu fi reușit să-i ghicească dorința „din prima”. Și este la fel de cald și apropiat când, comentând, analizând, disecând fapte și întâmplări, se străduiește să afle linia dreaptă, echilibrul în judecăți și corectitudinea aprecierilor făcute „la rece”. Chiar și trimiterile erudite nu-l fac „nesuferit” pentru că știe să le lege de lucruri obișnuite, să le topească în adevărul unor fapte trăite de ea, de el sau de
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
pe Domnul R., întâlnirea cu Teodora n-a fost un „eveniment așteptat”. Apropierea vârstei de pensionare, preocuparea pentru finalizarea unor lucrări demult începute și rămase în stadiu de „șantier”, ca și viața de „burlac” îl împinseseră pe un fel de „linie moartă”, la capătul căreia nu vedea nici o siluetă feminină care să-i dea „lumină verde”. După ce s-au găsit, în acea zi fastă, cînd au călătorit în același tren, Domnul R. a admis că și acest gen de întâlnire, la
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
paginile lor. Mai mulți prieteni, mai ales ardeleni, îl fac să se simtă bine într-o țară de care părinții și bunicii lui nu s-au socotit niciodată străini. Cu toate acestea, decisivă pentru viața lui personală, de navetist pe linia Chișinău București, i se pare a fi, fără nici o îndoială, întâlnirea cu Teodora ( Deși la o „vârstă târzie”, recunoaște el cu regret. Ea l-a certat blând, și nu o dată: „De câte ori trebuie să-mi spui asta? Pentru mine nu ai
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
știință : dispar și apar organisme vii cu miile în fiecare clipă, zi, deceniu sau secole. Animație generală. Dar, să revenim la domnișoara Lună care sa cam obrăznicit - animație - mai ales atunci cănd Soarele, Pămăntul și Luna se află pe aceeași linie și domnișoara se află foarte aproape de tatăl său Pămăntul; oamenii vor resimți o mare oboseală, o stare de nervozitate și cu fenomene extreme cum sunt cutremurele, ploi violente, furtuni și marei uriașe! Evelin: Luna privită prin luneta astronomului pare doar
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
Junimea, 1982). Armonia eminesciană este efectul in primul rând al incantației verbale, al muzicalității îmbinării unice, originale a cuvântului românesc. Plecând de la cuvintele încărcate cu potențial eufonic, îmbinând apoi cuvintele în orânduiri de asemenea cu virtuți de cântare, în adevărate linii melodice, cu o modulare a tonurilor și timbrurilor analog undelor muzicale, iar versurile și strofele modulate și orchestrare între ele similar frazelor muzicale, întregul poem devine o piesă simfonică. Pe inefabilul melodicității, se desfășoară tensiunile spațiale, temporale și cele ideatice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
semnifică armonie, seninătate, măsură, proporții, raporturi numerice. Grecii au considerat însă că Dionysos lăsând viața liberă în dezlănțuirile sale și amenințând neîncetat armonia apolinică, era necesar echilibrului. Poezia opera de artă în general, constituie de asemenea o dezlănțuire dionisiacă de linii de forță ale sensibilității și intelectului, dar pe care simțul armoniei înnăscut creatorului, o transformă apolinic într-o împlinire având perfectă alcătuire intrinsecă, tensiunile ideatice și stilistice interne convergând către un anumit înțeles extrovert sau sugerat. Homo cosmicus. Uomo universale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
timpului precum și gândirea veche indiană, impregnată de spiritul incomensurabilului, au venit în consonanță cu viziunea cosmică a poetului. La Eminescu perspectiva spațio-temporală nu reprezintă un fundal inert, un decor neparticipant, ci orizontul necesar, activ, singurul în care se puteau mișca liniile de forță ale gândirii sale. Sentimentul cosmic este un element organic, care arhitecturează poemele. Și este structural poemelor pentru că era structural lui Eminescu, așa cum este structural poeziei populare. În spiritul baladei Miorița, în creația noastră a originilor, se află izvorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
depășirii umanului, profetul Supraomului. Acesta ne conduce către marea Amiază a cunoașterii sau la marele Miez de Noapte al revelației mistice și al absorbției în bucuria universală. Triada predicată și profețită de Nietzsche Supraumanitatea, Eterna Întoarcere, Voința de putere sunt liniile de forță care se intercondiționează, se interpotențează, constituind mesajul care cheamă omul la afirmarea nobilă de sine, la înălțare și puritate. Iată Morala nietzscheană: "Predestinat căilor astrale,/ Astrule, ce importă umbra ?/ În fericirea ta străbate acest timp./ Mizeria sa să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
există hazard. Cum nu există nici predestinare. În univers nimic nu este întâmplător, insolit, irațional. Ci toate evenimentele, fenomenele, faptele, tot ceea ce are loc punctual într-un anumit loc din spațiu și timp, constituie rezultatul "algebric" al interacțiunii a nenumărate linii energetice venind din aproape și din departe, de acum și din totdeauna, așa încât aici în acest moment nu putea avea loc decât înscrierea acestui adevăr fundamental. Ca atare, nu este o întâmplare că un poet a scris un anumit gen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
lemn în jurul bradului. Dominique râdea și bătea din palme. Avea părul strâns la spate, cu o panglică verde, și purta o bluză albă, încrețită la gât. Era frumoasă, se gândise Ivan, plimbându-și privirea pe carnea pufoasă a brațului, pe linia fină a gâtului, printre bu clele arămii, pe sub buza de sus, poate puțin prea subțire, dar inva dată de gustul ei aerat și primăvăratec. Era... frumoasă. Știa. Știuse de la început. Erau tot ce-și dorise. Îl apăsau. Îl sufocau ca
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
un chignon auster, legat cu panglică roz-pal. Era desăvârșită. În luni de zile a căpătat o grație, o siguranță a mișcării, o ținută eterică, ireală parcă... era ca și cum ar fi dansat dintotdeauna. O femeie care născuse doi copii. Abdomen plat. Linii adolescentine. S-a lăsat. Nu știu de ce. Nu am știut niciodată. Așa a fost cu toate. Lecțiile de desen. Cursul de actorie. Orele de japoneză. Era o surpriză, pentru toată lumea. Un om talentat la toate. Și de toate se lăsa
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
de desen. Cursul de actorie. Orele de japoneză. Era o surpriză, pentru toată lumea. Un om talentat la toate. Și de toate se lăsa. Parcă o oprea ceva. Parcă o ținea în loc. O lua de mână și o ducea înapoi la linia de start... Brusc. Fără explicații. Și ea se ducea. Se lăsa despuiată de toate harurile ei, ca o fetiță ascultătoare. Suferea pentru toate, dar le abandona. Ca și cum s-ar fi temut de un eșec care nu se întâmpla niciodată, dar
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
doctori, pentru că nu, nu poate să renunțe, trebuie să se poată face ceva! Dar nu se poate face nimic. În săptămânile care se scurg, licărul de viață pâlpâie din ce în ce mai slab. Îndărătnice, oasele nu mai vor să deseneze unghiuri drepte și linii continue sau boltite acolo unde au fost, odată, umeri, șolduri, genunchi. Mai cu seamă coastele împung prin pielea din ce în ce mai subțire, ca o pădure de spini. Pe Musa îl bântuie însă genele de fluture, colțurile gurii căreia i-a inventat un
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
purta o rochie cu buline. Maro, cu buline. Părul prins la spate într-un coc sever de balerină. Nasul fin, urechile fine, buzele fine, zâmbetul fin, atât de fin, până când, undeva vizavi de Biserica Armenească, zâmbetul se strepezește într-o linie frântă, mâna cu degete lungi (da, și fine) se încleștează pe brațul meu nu de fiu, ci de frate mai tânăr, cu ochi antrenat să evalueze rapid situația. Tata și David pe partea cealaltă. Mama și David ochi în ochi
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
geanta de pe umăr. Deocamdată, muzica îi anulează gândurile. Uruitul metroului (pe care-l simte, pentru că nu-l aude) îi dă un re con fortant sentiment de siguranță, din cele pe care ți le dă rutina. Rutina înseamnă permanență. Final previzibil. Linie dreaptă, scutită de viraje bruște. David urăște virajele bruște. Cu toate acestea, undeva, în buzunarul cel mai mic al genții care i se bălăngăne pe umăr se ascunde, nebănuit, un stick. Stick-ul. Profund destabilizator. Cheiasoluțiahaosul. Până acum, David a gândit
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
pe alta, se deversează în co role nesfârșite și cad, apoi, într-o putrefacție atotminerală. Tră să turile ei, de altfel frumoase, schimonosite de efortul de a auzi pulsația de viață din trupul plantelor și de a muta sunetul în liniile care se nasc sub apăsarea cărbunelui pe hârtie. Nu, nimic din dulceața Cosettei. Ochii ei verzi-gălbui șerpuiesc asupra lui o clipă și surâd reptilian până când buzele se desfac cărnos și vocalele ei se lovesc de consoane șuierate, dar precise, ca și cum
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
sigure, poate, care-l făceau să se simtă stângaci chiar și atunci când sincronizările lor, adesea fără cusur, îi transformau în acei îndrăgostiți după care lumea întorcea capul pe stradă. Nu știa aproape nimic despre ea. În mod curios, până și liniile perfecte ale corpului ei păreau să reziste memoriei lui, într-un fel care le făcea imposibil de amprentat, de integrat într o poveste care să fie a lor. Alexandre era conștient că sfâr șise prin a-i povesti fiecare minut
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
până atunci. Când nu erau împreună, petrecea ore încercând să-i recompună trăsăturile, gesturile, ticurile verbale, nuditatea, anecdotica, biografia, accentul, poza de pe legitimația de studentă, gustul, parfumul, culoarea părului, atingerea, felul în care ținea creionul în mână, hașura, zâm betul, linia sprâncenelor și degetele de la picioare. Nu reușea niciodată. Să-ți spun câte ceva despre mine. Am, întotdeauna, mâna dreaptă mai rece decât cea stângă, indiferent de temperatura din cameră. O sprânceană mai ridicată, de la natură. Eroare în proiectul original. Strungăreață deplasată
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
de-aici, râdea ea, cu picioarele astea reptiliene! Rusul se strecura însă fără cuvinte sub plapuma din puf de gâscă. „Pleacă de-aici“, murmurase în gând Dominique cea de-acum, fără râs și cu ochelari ordonat așezați pe noptieră, în linie cu muchia vișinie a cărții. Gleznele se opriseră, umede, în iarba încă acoperită de brumă. Pleoapele se strânseseră brusc peste ochii rușinați de goliciunea lor. Foamea chemase crâncen amintirea cinelor mestecate împreună. Așteptaseră, o vreme, în liniștea deodată palpabilă, și
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
de mâncare, încărunțise cu totul și, celor care arareori îl vedeau, greoi în ciuda trupului nespus de slab, criogenat într un timp care i se citea undeva, în spatele ochilor, le aducea cu un urs mare și alb, mereu cu ochii la linia orizontului, mereu dornic să se retragă în bârlogul lui, de unde ieșea din ce în ce mai rar și mai somnoros. 40. Schismă Știu cum se termină povestea. E oribil. Nu vreau să-mi spui mai departe. Nu? Nu! Leovigildo o să moară. Se va îndrăgosti
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]