4,923 matches
-
fixe (1977; Premiul Uniunii Scriitorilor) reprezintă un titlu și o imagine mai veche, figurând ca atare chiar în Cine mă apără. Acum P. își strânge toate fațadele discursului, de unde forța de impact care i-a propulsat numele în prim-planul liricii românești. Stelele fixe îi clasicizează de fapt lirica, iar autorul își găsește în imaginea astrelor nemișcate simbolul privilegiat al tuturor acelor mistere către care trimite fie prin argheziene interogații, fie prin blagiene tăceri. Puritatea expresivă a versului generează senzația unor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288831_a_290160]
-
și o imagine mai veche, figurând ca atare chiar în Cine mă apără. Acum P. își strânge toate fațadele discursului, de unde forța de impact care i-a propulsat numele în prim-planul liricii românești. Stelele fixe îi clasicizează de fapt lirica, iar autorul își găsește în imaginea astrelor nemișcate simbolul privilegiat al tuturor acelor mistere către care trimite fie prin argheziene interogații, fie prin blagiene tăceri. Puritatea expresivă a versului generează senzația unor structuri armonice în straturile de adâncime ale textului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288831_a_290160]
-
literatură populară, articole despre folclor, traduceri. Se publică poezii de D. Bolintineanu (Muma lui Ștefan cel Mare, Moartea lui Mihai Viteazu), V. Alecsandri (Altarul mănăstirii Putna, Dumbrava roșie) și inedite de Mihai Eminescu (numerele 59/1902 și 75/1905), precum și lirica unor scriitori precum George Coșbuc, St. O. Iosif, Al. Vlahuță, Duiliu Zamfirescu, D. Anghel, Octavian Goga, Emil Isac, G. Murnu, I. L. Caragiale, Elena Văcărescu, Andrei Bârseanu, Lucian Blaga, Aron Cotruș, Cincinat Pavelescu. T.p. a mai găzduit versuri de Maria Cunțan
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290258_a_291587]
-
1940, Șerban Cioculescu aprecia în Caragiale "un erou al lucidității, care și-a croit singur soarta", fiind însă pregătit și pentru aprecieri encomiastice ("Privită dintr-un punct de vedere strict istoric, opera sa se dovedește mai însemnată chiar decît aceea lirică a lui Eminescu..."), așa cum le vom întîlni și la Octavian Goga (" Se vor crea legende și personalitatea lui va lua proporții mitice") însă majoritatea criticilor români vor dovedi realism critic în aprecierea moștenirii literare a lui Caragiale. Ca și în
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
en France, Gallimard, Paris, 1995 FRANK, Joseph, La forme spațiale dans la littérature moderne, în Poétique, revue de théorie et d'analyse littéraires, nr°10, 1972, p.244-266 FRIEDAN, Betty, La Femme mystifiée, Denoël/Gonthier, Paris, 1984 FRIEDRICH, Hugo, Structura liricii moderne, 1969, E.L.U. FRISBY, D., Fragments of Modernità, MIT Press, 1988 FRØLICH, Juliette, Des hommes, des femmes et des choses. Langages de l'Objet dans le român de Balzac à Proust, Presses Universitaires de Vincennes, Saint-Denis, 1997 FURET, François
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
realizator la Radio Hit Iași. Debutează în 1975, cu versuri, la revista „Opinia studențească”. Poet înzestrat, însă cunoscut într-un cerc restrâns, face parte din Grupul Sigma, alături de Liviu Antonesei, Dan Petrescu, Valeriu Gherghel ș.a. Abandonează la un moment dat lirica, dedicându-se exclusiv prozei. Va debuta editorial cu romanul Zile sălbatice (1992), urmat de Răfuială în oraș (1992). Culegerea Natașa blues (1998) conține proză scurtă, scrisă la mari intervale de timp, iar volumul Iulia (2002) grupează câteva povestiri și ediția
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289829_a_291158]
-
în zona de indeterminat a realului. Piesa Cvartet pentru o voce și toate cuvintele a fost reprezentată la Teatrul Național din Bălți. În studiul monografic Poezia generației ’80 (2000), la origine teză de doctorat, sunt analizate pertinent trăsăturile specifice ale liricii optzeciste. SCRIERI: Mișcare browniană, Chișinău, 1993; Personajul din poezie, Chișinău, 1997; Poezia generației ’80, Chișinău, 2000; Cvartet pentru o voce și toate cuvintele, Chișinău, 2001; Eratokritikon. Eseu ludic, Iași, 2001. Ediții: Literatura din Basarabia în secolul al XX-lea. Poezie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287763_a_289092]
-
sunt beatificate poetic în compoziții clasice: sonetul Cătră Tibru sau oda La Italia. Adorația peisajului sudic se răsfrânge în contemplarea măreției romane, a vestigiilor arheologice, transcrise într-o succesiune toponimică sonoră: Columna lui Traian - memento al nobleței originilor, Capitoliul ș.a. Lirica ocazională - ode, imnuri, unele sonete și meditații - înregistrează evenimentul istoric și cultural, reușitele constructive și civilizatorii. Îndemnul programatic și militant din Prolog. La Patrie (1836) propovăduiește funcția melioristă a artei și a cunoașterii în transformarea obștii. În ton oratoric sau
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285464_a_286793]
-
al Fundației pentru Literatură și Arte Vizuale Contrapunct. Neîndoios un poet inclasabil generaționist și estetic (nici optzecist, nici nouăzecist, nici modernist propriu-zis, cu atât mai puțin postmodernist), V. se distinge printr-o viziune și o rostire demne de luare-aminte. Retorica lirică fiind una minimală, arsenalul figurativ, ornamentul și emfaza sunt practic absente, hotărâtoare devenind cadrajul, decupajul, succesiunea secvențelor - procedee mai degrabă proprii exprimării vizuale, cinematografice -, lucru firesc în condițiile menținerii expresiei, sub aspect semantic și sintactic, pe coordonatele limpidității depline. Poezia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290556_a_291885]
-
consacrați ca Mihail Sadoveanu, Ioan Slavici, Al. Ciura, alături de Ion Bârseanul, Sebastian Stanca sau talentatul Mihail Gașpar. Scrierile dramatice lipsesc, cu excepția piesei Dido. Regina Cartaginei, cu un subiect istoric prelucrat de Lucian Bolcaș. Dintre traduceri se cuvin semnalate pagini din lirica lui Goethe, Uhland și Lenau, transpuse în românește de Sebastian Stanca și Octavian Lupeanu. Totodată, El. A. Nori tălmăcește tragedia lui Gabriele D’Annunzio La nave (Corabia), dar și mitul fenician Facerea (din Cărțile sfinte ale fenicienilor). Se reproduc, aproape
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286944_a_288273]
-
în 1953, urmată de numeroase volume de versuri (din care unul destinat copiilor - Răscrucea vârstelor, 1966), precum și de o culegere de nuvele. Debutând la începutul anilor ’50, P. a dat - la fel ca mulți dintre colegii săi de generație - o lirică declamatoare, „confecționată”, puternic marcată de comandamentele oficiale de militantism politico-patriotic și de accesibilitate propagandistică a expresiei. Ulterior, când presiunea dirijismului politic a mai slăbit întrucâtva, poetul s-a străduit să-și pună în valoare filonul de sensibilitate genuin, relativ comun
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288774_a_290103]
-
politic a mai slăbit întrucâtva, poetul s-a străduit să-și pună în valoare filonul de sensibilitate genuin, relativ comun de altfel. Structural mai degrabă romantic, cultivând constant, dar cu un conformism prudent, procedeele expresive ale poeziei moderne, practică o lirică relativ „naivă”, artizanală, fără enormități, dar și fără sclipire, reușind să apară ca un fel de Panait Cerna întârziat. În mesajul lui se pot desluși o neliniște difuză, aprehensiunea - discret sugerată - a neîmplinirii, a senectuții, crâmpeie de revelații, de vaticinări
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288774_a_290103]
-
față de religie. Acuzând Junimea de „germanism” și de „pesimism schopenhauerian”, poetul susținea apartenența noastră la spiritualitatea tonică a lumii latine. Criteriul latinității, ferment al spiritului național, va deveni argumentul cel mai utilizat și mai specific antijunimist. În virtutea lui, Macedonski reabilita lirica de influență franceză (D. Bolintineanu, Gr. Alexandrescu, Al. Depărățeanu, Al. Sihleanu), iar colaborării unor scriitori francezi (St. Le Métayer, L. Chardon, Fr. Nizet ș.a.) i se dădea semnificația de adeziune la universul latin (odată cu iluzia că prin asemenea nume revista
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287826_a_289155]
-
și o teorie senzorialistă a cunoașterii poetice, punct de plecare pentru acea direcție a poeziei moderne care face din senzație un material unic oferit literaturii (dar și experiențelor sinestezice). Ștefan Petică atrăgea și el atenția asupra acțiunii de înnoire în lirică și a rolului de deschizător de drumuri al L. (Noul curent literar). În primii ani ai revistei, poezia, căreia i se acordă cel mai larg spațiu, are un izbitor aspect tradițional: romantism macabru și byronian, erotică sentimentală, pastel clasic, satiră
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287826_a_289155]
-
curent literar). În primii ani ai revistei, poezia, căreia i se acordă cel mai larg spațiu, are un izbitor aspect tradițional: romantism macabru și byronian, erotică sentimentală, pastel clasic, satiră în linie pașoptistă. Teoretizarea poeziei sociale este susținută de o lirică a durerii proletare. În prima perioadă, în afară de Duiliu Zamfirescu (1880) și de Traian Demetrescu (1885), care debutează aici, ca și Anton Bacalbașa, au mai colaborat Bonifaciu Florescu, Th. M. Stoenescu, Carol Scrob, I.N. Polychroniade, junimiștii Th. Șerbănescu, Matilda Cugler-Poni, Veronica
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287826_a_289155]
-
XIX-lea. Membru al societății Junimea din 1868, s-a bucurat de aprecierea favorabilă a lui Titu Maiorescu. Debutase în 1861 la „Ateneul român”, colaborând apoi la alte reviste și ziare, precum „Convorbiri literare”, „Albina Pindului”, „Literatură și artă română”. Lirica sa este preponderent erotică. Emoțiile sunt mereu aceleași și derivă din încântarea poetului aflat pururea în fața „amorului”. Dar la Ș. cultul iubirii se degradează din cauza grandilocvenței și a galanteriei stereotipe. Producțiile i-au fost adunate postum în volumele Poezii (1902
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289636_a_290965]
-
lui Ștefan Aug. Doinaș, Ion Negoițescu, Leonid Dimov, Cezar Baltag, Mircea Ciobanu, Nichita Stănescu. În felul acesta, T. reușește să își atingă scopul propus: nu doar o exegeză, ci și o poetică a receptării operei lui Ion Barbu în evoluția liricii românești. SCRIERI: Poetica lui Ion Barbu, Craiova, 1978. Repere bibliografice: Cristian Livescu, „Poetica lui Ion Barbu”, CRC, 1978, 11; Nicolae Iliescu, „Poetica lui Ion Barbu”, AFT, 1979, 2; Tia Șerbănescu, Un studiu critic despre Ion Barbu, RMB, 1979, 10 701
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290139_a_291468]
-
Angajat de Liviu Rebreanu la cotidianul „Viața”, lucrează aici între 1941 și 1944 ca secretar de redacție, apoi ca redactor cultural pentru pagina a doua. În 1944, după ce publică în „România viitoare” poezia pacifistă Cântecul unui luptător (tradusă din „vechea lirică populară chineză”, dar atribuită lui Li-Tai-Pe ca să fie mai convingătoare), care incita la refuzul de a mai lupta pe front, este arestat și ținut câteva luni în lagărul de la Târgu Jiu. I se fixează domiciliu forțat în comuna Nana din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290503_a_291832]
-
echivalentul vorbit al unui Rubens", si prețuiește în schimb "creația literară critică", cea care sublimează "emoția [trăirea estetică] până la acel "ethereal"21, în care vede o notă specifică a poeziei engleze. Poezia, repeta Barbu, modulând cunoscută formulă wordsworthiană, este "o lirica dezordine rezolvată în liniște 22. Doar momentul inițial al nașterii poemului, stă sub semnul hazardului (la fel gândea și Valéry23), ulterior însă, forma, pe care poetul o dezvolta organic, din materialul experiențial, si nu o impune "mecanic" dinafară, îi aparține
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
mai departe - , si pe care o caracterizează drept "[p]oezie tristă de însăși tristețea materiei, aruncată din orbitele stelelor comunicatoare ocolește sori negri, degradați. Amănuntul e căutat, opulent și gros [s.n.]7. Acestei "poezii leneșe", Ion Barbu îi opune o lirica care să propună "existente substanțial indefinite: ocoliri temătoare în jurul câtorva cupole - restrânsele perfecțiuni poliedrale"8. Într-o altă împrejurare, poetul român apreciază că o "poezie cu obiect (știi că șarada are unul) mi-ar înșela ambițiunea. O poezie cu obiect
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
domeniu la întregul suflet, nu-nseamnă a simplifica, a purifica. Opera critică a lui Poe ne apare că o colecție de probleme Psihologice, un eseu asupra celor mai bune condiții de receptivitate a operei în versuri: un fel de metodologie lirica. [...] Insistăm, totuși: Poe nu explică, sau se explică rău, cănd denumește domeniul poeziei. Identificându-l cu întregul suflet - sinteză a înțelegerii, a sensibilității, a pasiunii - e departe de a proceda că un purist, ca un abstractor adică. Cu alte cuvinte
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
conceptul, mai mult psihologic, care o încadrează, sunt, cel putin, amendabile, sugerează Barbu. Dintr-o altă perspectivă, cea a "lirismului absolut", - care se vrea și o replică la teoretizările lui Eugen Lovinescu, dovadă că poetul român este interesat de evoluția liricii noastre și de "sincronizarea" ei cu evoluțiile de pe Continent -, a celor inițiați în mecanismele lui ("auzuri florale, promovate")14, conținutul experiențial al poeziei este o condiție sine qua non a facerii operei, însă, presupunem noi, numai că punct liminar al
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
sunt mai curând obstacole, în demersul artistului spre a-i găsi expresia simbolică adecvată. Pentru poetul român, care țintește la o poezie eliberată de conexiunile timpului și spațiului, al cărei model ar fi acel "topos atopos al anticilor"39, producția lirica (mai ales) a lui Edgar Poe reprezintă, totuși, un hibrid, nu poezie pură. De la înălțimea "lirismului absolut" barbian ("zenitul sagitar al cerurilor noastre"), unele dintre creațiile lui literare prezintă evidente scăderi și sunt, de aceea, recuzate și prinse definitiv în
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
inel ori al unui sistem planetar - dar care rezultă din tot [s.n.], indiferente din ce este constituit acest tot]68. La Edgar Poe, gestul întoarcerii poetului spre sine are însă o semnificație ușor diferită. Cum omul care se exprimă prin intermediul liricii este, el însuși, parte integrantă a unei divinități expansive, "interogându-și propriul suflet", acesta discerne, în ea, "identitatea să cu Dumnezeu"69, deci "identitatea să cu poemul, deoarece poemul, ca act vital divin, sau creație a lumii, reprezintă întoarcere la
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
al operei de artă19. Edgar Poe așază experiență acestei "limite" în schema tragică, - eroul piere, victima acestei căutări, ce dă sens vieții lui, doar mesajul lui rămâne, că singura mărturie a sublimei lui aventuri a cunoașterii, la fel cum, în lirica mallarméană, potențând această idee, subiectul ilocutor dispare complet din discursul poetic - ideea regăsindu-se și în teoria barbiana a impersonalității - , pentru a lăsa doar textul să vorbească: Ca o poezie să fie pură, vocea poetului trebuie să se oprească, iar
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]