4,922 matches
-
de regimul sovietic bolșevic. Krasnodon (1950), poem amplu în genul celor compuse de Dan Deșliu, respecta cu strictețe retorica grandilocventă proletcultistă. Alte volume (Dragostea noastră cea de toate zilele, 1966, Cartea dorului, 1968 ș.a.), fără a depăși întru totul banalitățile liricii erotice, reușesc să înscrie sentimentul de iubire într-un delicat univers meditativ. A tradus din I. Groper și I. Manger. SCRIERI: Oglinzi fermecate, Iași, 1930; Ceasul de veghe, București, 1937; Glod alb, București, 1940; Poezii pentru copii, Chișinău, 1947; Krasnodon
DELEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286718_a_288047]
-
piese istorice românești. Un vodevil, Don Gulică sau Pantofii miraculoși, apărut postum în „Revista literară” din 1892, pare o localizare. Prin câteva Romanțe istorice și cavalerești din ispaniolește, publicate în „Buciumul” (1863-1864), D. este cel dintâi traducător în românește din lirica spaniolă. SCRIERI: Ciocoii vechi și ciocoii noi, București, 1861; Doruri și amoruri, București, 1861; ed. I-II, București, 1896; Grigorie Vodă, domnul Moldovei, București, 1864; ed. introd. Constantin G. Dissescu, București, 1904; Scrieri, îngr. și pref. D. Bălăeț, București, 1980
DEPARAŢEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286735_a_288064]
-
Tânăra proză bulgară, București, 1978 (în colaborare cu Mihaela Deșliu); Meto Jovanovski, Brumă pe florile de migdal, pref. trad., București, 1979; Cornul de capră, București, 1981 (în colaborare cu Mihaela Deșliu); Anton Ingolic, Dragoste interzisă, pref. Mihaela Deșliu, București, 1981; Lirică bulgară contemporană, pref. trad., București, 1981; Mira Mihelic, Curcubeu peste oraș, București, 1981; Ștefan Mokrev, Clienții trattoriei, București, 1982 (în colaborare cu Mihaela Deșliu); Vidoe Podgoreț, Sirma, căpitan de haiduci, București, 1983; Ivan Martinov, Portret după natură. Veselovski, București, 1983
DESLIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286738_a_288067]
-
virtuozități stilistice. Risipea într-o țesătură anostă frumusețea stranie a vreunui vers, culoarea deosebită a unui epitet. Câteva poeme au însă o unitate și o originalitate pregnantă. Ca poet, a rămas discipolul lui Macedonski. Era familiarizat cu orientările noi ale liricii franceze și, sub influența lui Baudelaire, se cristalizează una dintre temele dominante ale producției sale poetice, adunată în Fabule, 1883, Versuri, 1884, Făt-Frumos. Forme noi. Pygmalion. Din albumul ei. Poezii 1883-1888, 1889: spleenul, invazia pustiitoare a monotoniei și urâtului. Urâtul
DEMETRIADE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286725_a_288054]
-
cu inexactități și confuzii, dezvoltarea limbii române, literatura populară, literatura bisericească, istoriografia, literatura propriu-zisă, făcând și o periodizare, în bună parte judicioasă. În ediția a doua a cărții (1894), introduce un capitol despre Eminescu, în care înșiră afirmații aberante despre lirica poetului, văzută ca expresie confuză a unui spirit bolnav și dezechilibrat. Obtuzele atacuri împotriva lui Eminescu, începute cu mulți ani în urmă și reluate în „Revista critică literară” (Literatură bolnavă, 1894), au dus la compromiterea definitivă a lui D. ca
DENSUSIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286734_a_288063]
-
Barbu, O ist., 433-436; Piru, Poezia, II, 418-421; G. Dimisianu, „Taina”, RL, 1976, 41; Petru Poantă, Ioana Diaconescu, „Taina”, ST, 1976, 9; Dinu Flămând, Izvorul Tainei, AFT, 1976, 11; Gh. Simion, „Taina”, CRC, 1977, 13; Iorgulescu, Scriitori, 52-53; Cornel Moraru, Lirica feminină, FLC, 1978, 20; Poantă, Radiografii, I, 281-284; Dimisianu, Opinii, 94-97; Cristea, Faptul, 186-188; Lit. rom. cont., I, 638-639; Alex. Ștefănescu, „Amintiri neverosimile”, RL, 1984, 20; Carmen Blaga, „Amintiri neverosimile”, O, 1984, 23; Tartler, Melopoetica, 49-52; Felea, Aspecte, II, 178-179
DIACONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286748_a_288077]
-
respectiv este începutul literaturii române. Mai târziu, D. va susține că Eminescu însuși e un precursor al simbolismului. Gustul paradoxului și căutarea succesului public îl caracterizează, desigur, pe poetul-critic, însă microstudiile consacrate confraților reprezintă un veritabil compendiu de istorie a liricii noastre moderne. Și după 1924 publică numeroase comentarii, note și recenzii. Polemici aprinse vor stârni studiile Caragiale, cel din urmă ocupant fanariot sau Inaderența lui la spiritul românesc și D. Tudor Arghezi, ca poet minor. Cel dintâi, găzduit în „Cuvântul
DAVIDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286704_a_288033]
-
a muri, D., care renunțase la poezie încă din vremea primei tinereți, a vrut să-și distrugă manuscrisele. Într-o vreme el dobândise o anume notorietate prin stihurile lui - nepublicate - făcute pentru propria-i plăcere ori improvizate „din poronca” cine știe cui. Lirica lui D., preponderent erotică, nu se îndepărtează prea mult de aceea a lui Costache Conachi și Alecu Văcărescu. Sunt acrostihuri galante, în care, într-un chip convențional, se aduce un prinos amorului. Lamentațiile îndrăgostitului fără noroc nu sunt departe de
DIMACHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286768_a_288097]
-
o tematică sinonimă. Orașul, teritoriu al dezesențializării umane, amenință ființa cu pierderea identității. O suită de vizite la New York îi permite autorului să se definească în funcție de sorgintea sa (Un poet la New York, 2002). Interesat de apusul modernității și de intrarea liricii în vârsta postmodernă, poetul concepe volumul Elegiile după Rilke (1993; Premiul Asociației Scriitorilor din Iași), recurgând la intertextualitate pentru a construi în propriile texte „satelit” o viziune poetică personală. Ca și la ilustrul precursor, misiunea poetului este de a se
DORIAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286836_a_288165]
-
lui Dostoievski. După 1920, el vede conturându-se în literatura română „generația nouă”, a spiritualizării prin ortodoxism, a depășirii etnicului prin spiritual. Ar fi existând, astfel, „proza nouă” (Liviu Rebreanu, Gib I. Mihăescu, Cezar Petrescu și Mateiu I. Caragiale) și „lirica nouă” (Lucian Blaga, Nichifor Crainic, Tudor Arghezi). Tradiționalist, opunându-se criticii pozitiviste, dar și atitudinilor promoderniste excesive, demersul critic al lui D. este unul moderat, de bună ținută stilistică. SCRIERI: Mihail Kogălniceanu, Cluj, 1921; ed. 2, București, 1926; Creatorul naționalismului
DRAGNEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286851_a_288180]
-
tradițională atât prin tematică, cât și prin modalități de expresie, fiind preocupat de conceptul figurat sau de fiorul liric implicat, nu de inovații sau încifrări stilistice. Volumul Moartea calului troian cuprinde, alături de câteva frumoase pasteluri (De primăvară, Pastel comemorativ), și lirică de dragoste (ciclul Zăpezi interzise), versuri meditând asupra creatorului de artă, condamnat veșnic să caute perfecțiunea și desăvârșita exprimare de sine (Până la uitare, Statuie, Copac). Acestei ipostaze reflexive ce naște interogații despre condiția omului și a poetului, Coloană de-a
DRAGOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286859_a_288188]
-
Ideii” sau, dimpotrivă, „lumea purificată până la a nu mai oglindi decât figura spiritului nostru”, „act clar de narcisism” -, cei doi mari poeți, cu formulele lor de creație atât de diferite, cu esteticile lor divergente, se „întâlnesc”, în mod paradoxal, în lirica lui D. E dificil de explicat această stranie simultaneitate a modelelor, această simbioză realizată din materii atât de străine una de alta. Iată-l mai întâi pe Arghezi, cel din Testament, decupat impecabil (ca tonalitate, ca ritm, ca lexic chiar
DIMOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286783_a_288112]
-
Pepin cel scurt.” E evidentă, astfel, curioasa complementaritate a celor doi poeți în scrisul unui „urmaș” care îi concurează pe chiar terenul lor, și cu armele lor atât de diferite. Se observă însă cu ușurință că, indiferent de tiparul adoptat, lirica lui D. își păstrează o puternică - aproape violentă imagistic - originalitate. Sub un material „străin”, exprimată în termenii „altuia”, pulsează o sensibilitate cu totul aparte. Poetul postbelic nu are, așadar, o frază argheziană și una barbiană, nu oscilează între mari modele
DIMOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286783_a_288112]
-
muzicale, unele de altele. Cuvintele lui nu sunt mai puțin „potrivite” decât cele ale lui Arghezi. Numai că libertatea lor „combinatorie” e mai mare. Apare într-un poem o imagine: a sufertașului „rozalb” cu „de toate”, care fixează bine întreaga lirică a lui D., funcționalitatea remarcabilă a libertăților ei întreite și suprapuse. Spațiul, mai întâi, se dilată, prin hiperrealismul descripției; timpul, apoi, se „umflă” fantastic, pentru a nu „răni”, prin apăsarea clipei care trece, personajele ciudate care tot apar (de la vârcolacul
DIMOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286783_a_288112]
-
o teză, scrisă în limba maghiară, despre activitatea lui Vasile Alecsandri. A debutat cu versuri în „Familia” (1874), colaborând apoi și la „Amicul familiei”, „Cărțile săteanului român”, „Gutinul”, „Ideea pedagogică-literară-socială”, „Luminătorul”, „Revista nouă”, „Românul”, „Șezătoarea”, „Tribuna”. Scrierile sale, alcătuite din lirică personală și prelucrări ale eposului popular românesc, au stat, încă de la debut, sub semnul marii admirații pentru Alecsandri. Bardul de la Mircești i-a apreciat primele încercări poetice, pe care i le trimisese, în manuscris, profesorul clujean Grigore Silași. Tânărul poet
DULFU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286896_a_288225]
-
totodată, și de Academia Română, care a distins cu Premiul „Eliade Rădulescu” Isprăvile lui Păcală (ediția din 1907). Operă de folclorist a făcut o singură dată, trimițând ca răspuns la chestionarul lingvistic (1884) al lui B. P. Hasdeu o colecție de lirică populară din Gârceiu, județul Sălaj; aici aproape toate textele se caracterizează, opinează Ovidiu Bârlea, printr-o „șlefuire rar întâlnită, care le face deosebit de atractive”. D., care cunoștea câteva limbi străine, s-a remarcat și ca traducător din dramaturgia elină; Ifigenia
DULFU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286896_a_288225]
-
București, 1923-1924; Teatrul francez în sec. al XVII-lea, București, 1923-1924; Vasile Alecsandri și scriitorii francezi, București, 1924; Anatole France, București, 1925; Ronsard, București, 1925; Începuturile romantismului francez, București, 1927-1928; Literatura franceză în secolul al XVIII-lea, București, 1934; Poezia lirica în Evul Mediu și comentarii din Charles d’Orléans și François Villon, București, 1934; Boileau și Voltaire, critici literări, București, 1934-1935; Preromantismul francez (1761-1820), București, 1934-1935; Romantismul, București, 1937; Umanismul. Renașterea și Rabelais, București, 1937; La Chanson de Roland. Poezia
DROUHET. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286878_a_288207]
-
în Evul Mediu și comentarii din Charles d’Orléans și François Villon, București, 1934; Boileau și Voltaire, critici literări, București, 1934-1935; Preromantismul francez (1761-1820), București, 1934-1935; Romantismul, București, 1937; Umanismul. Renașterea și Rabelais, București, 1937; La Chanson de Roland. Poezia lirica medievală. Trubadurii. François Villon, București, 1937-1938; Teatrul romantic, românul romantic, ivirea spiritului realist în epoca romantică, București, 1937-1938; Poezia franceză în secolul al XVI-lea, București, 1938-1939; Realismul, București, 1938-1939; Studii de literatură română și comparată, îngr. și postfața Silvia
DROUHET. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286878_a_288207]
-
colaborează la „Convorbiri literare”, „Luceafărul”, „Orizont”, „Steaua”, „Tomis”, „Tribuna”, „Viața românească” ș.a. Editorial debutează în 1977, cu volumul Poezia lui Vasile Voiculescu. Cartea dedicată lui V. Voiculescu dezvoltă o pledoarie pasională și polemică pentru cunoașterea și mai dreapta prețuire a liricii voiculesciene, „citită” atât în tabloul liricii românești moderne, cât și în interiorul creației scriitorului. Fervoarea justițiară, uneori patetică, a autorului vizează (re)considerarea reliefurilor ocultate de comentatorii anteriori. Demersul critic, îmbinând abordarea cronologică și analiza temelor, cercetarea și evaluarea internă (a
GRASOIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287343_a_288672]
-
Steaua”, „Tomis”, „Tribuna”, „Viața românească” ș.a. Editorial debutează în 1977, cu volumul Poezia lui Vasile Voiculescu. Cartea dedicată lui V. Voiculescu dezvoltă o pledoarie pasională și polemică pentru cunoașterea și mai dreapta prețuire a liricii voiculesciene, „citită” atât în tabloul liricii românești moderne, cât și în interiorul creației scriitorului. Fervoarea justițiară, uneori patetică, a autorului vizează (re)considerarea reliefurilor ocultate de comentatorii anteriori. Demersul critic, îmbinând abordarea cronologică și analiza temelor, cercetarea și evaluarea internă (a poeziei în cadrul operei) cu raportarea la
GRASOIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287343_a_288672]
-
autorului vizează (re)considerarea reliefurilor ocultate de comentatorii anteriori. Demersul critic, îmbinând abordarea cronologică și analiza temelor, cercetarea și evaluarea internă (a poeziei în cadrul operei) cu raportarea la ceilalți mari poeți români interbelici, urmărește să identifice constantele tematice ale întregului liricii lui Voiculescu (uneori relevate încă în primele ei manifestări) și evoluția expresiei către forme progresiv concentrate, esențializate. Pledoaria lui G. continuă în studiile introductive la edițiile Poezii (I-II, 1983) și Poezii alese (1996), îndeosebi aceasta din urmă recuperând o
GRASOIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287343_a_288672]
-
relevate încă în primele ei manifestări) și evoluția expresiei către forme progresiv concentrate, esențializate. Pledoaria lui G. continuă în studiile introductive la edițiile Poezii (I-II, 1983) și Poezii alese (1996), îndeosebi aceasta din urmă recuperând o parte notabilă din lirica religioasă scrisă de V. Voiculescu după 1944. St. O. Iosif. Doinirea ca vocație și destin (1985) revizuiește, într-o tonalitate polemică proprie criticului, opinii tradiționale și mai ales poncife provenite din definirea poetului „prin ceea ce nu are el și au
GRASOIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287343_a_288672]
-
poet de început de veac, în cartea inspirat intitulată G. Topîrceanu sau Chiriașul grăbit al literaturii române (1999), are în vedere „partea de perenitate” a unei opere pentru mulți desuetă și rediscutarea ei din perspectiva anului 2000. Trăsătura dominantă a liricii lui Topîrceanu e găsită în „imposibilitatea de a se fixa”, așadar de a persevera acolo unde se află înzestrarea lui reală, adică în umor, de unde peregrinarea soldată, după opinia criticului, cu un greu tribut plătit facilității, versurilor ușoare, gustate de
GRASOIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287343_a_288672]
-
ample dimensiuni (amintind, întrucâtva, de construcțiile romantice). Cu un pronunțat caracter didacticist, versurile dezvoltă tema relației dintre om și Creatorul Suprem ori narează, în stil macedonskian, o călătorie inițiatică spre moarte. G. revine mereu la ideea sfârșitului, adevărat laitmotiv al liricii sale: „Și grei deasupră-mi stropii bat/ Cu degete din infinit/ Lovind ca-ntr-un coșciug uitat/În care mortul s-a trezit/Să moară cu adevărat” (Noapte de toamnă). O altă ipostază lirică e nutrită de sarcasmul provocat de prozaismul
GREGORIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287351_a_288680]
-
trădează temperamentul de poet care, cu ușurință și luciditate ludică, gesticulează retoric în mijlocul jocului de cuvinte. Mici evenimente ale cotidianului, dar și întâmplări onirice, impresii de călătorie (geografie sentimentală), reverii și melancolii autoironice, vag moralizatoare - sunt câteva din temele acestei lirici. Cu Poeme scrise pe un geamantan (1995) se definește mai pronunțat un stil: „O atmosferă ireală - / De bal, / Un carnaval / Senzațional! / Al măștilor, / Cuvintelor - / Și-un claun adus / Cu mari eforturi din Apus. Cuvinte fără dop - / Limbajul pop.” Prozodia alertă
GRIGORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287356_a_288685]