4,697 matches
-
zăpezilor/clinchet pur// cuvântul/sabie vremii/să lunece-n / oțelită lumină/pe-ale lumii/lunge milenii/sania lunii/ lină să vină// încărunțit de gând/să locuiești/într-un cuvânt” - Poezia). Dintre ipostazele eului liric, cea de structură bacoviană, amestec de melancolie și ironie subtilă, apare în ciclul Catedrala îngenuncheată. Alteori sensibilitatea este apropiată de poezia populară, care îl influențează în structurile unor teme și în expresia prozodică (Ritual). D. scrie, de asemenea în spiritul vremii, poezie patriotică, civică și militantă, larg
DRAGOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286859_a_288188]
-
ca o lespede asupra poemului, făcându-l grav, de nu chiar mohorât. De aceea și impresionează zvâcnirea spirituală, creatoare: pentru că o materie grea, lutoasă, e trudnic lăsată în urmă. Nimic din așa ceva în poemul lui D., poate doar o ușoară melancolie ce irizează versurile și atenuează din comicul întâmplărilor. Diferența atât de netă vine poate din faptul că tradiția este, acum, una culturală. Trecutul este poezie. Cât de mult îl provoacă acest „trecut” poetic pe oniricul D., se poate vedea și
DIMOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286783_a_288112]
-
așa cum în piesele sale frenezia logoreică a personajelor îi trădează temperamentul de poet care, cu ușurință și luciditate ludică, gesticulează retoric în mijlocul jocului de cuvinte. Mici evenimente ale cotidianului, dar și întâmplări onirice, impresii de călătorie (geografie sentimentală), reverii și melancolii autoironice, vag moralizatoare - sunt câteva din temele acestei lirici. Cu Poeme scrise pe un geamantan (1995) se definește mai pronunțat un stil: „O atmosferă ireală - / De bal, / Un carnaval / Senzațional! / Al măștilor, / Cuvintelor - / Și-un claun adus / Cu mari eforturi
GRIGORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287356_a_288685]
-
ferește de cuvinte mari, ea se mulțumește, În marea majoritate, să facă aluzii la societate. Ea vine să sondeze mai ales conștiințe individuale ale indivizilor pe care societatea occidentală contemporană i-a adus În pragul unei depresii ontologice, al unei melancolii iremisibile. Uneori spațiul trupului memoriei și cel al memoriei trupului se golesc de pulsiuni pentru a se Întîlni În fîșia - și fișa - neutră a pornografiei, ca la Catherine Millet, a thriller-ului, ca la Virginie Despentes a indiferenței sau chiar
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
al unui Raymond Carver, de pildă. Nu Întîlnim la francezi umor senin sau sentimentalism suplu și fragil. și apoi, povestirea este una exclusiv interioară, a trăirilor și gesturilor unui personaj: În cazul lui Toussaint, al naratorului. Este vorba, la autorul Melancoliei lui Zidane de un minimalism tensionat. Întins. Dacă În romanele anterioare, din anii 1990, naratorul romanelor lui Toussaint era autoironic, subtil dar arareori dramatic - ca Într-un fel de pariu orgolios cu sine, foarte masculin În același timp - Începînd cu
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
de bruion iar spațiul hartă În mișcare: nu-i de mirare atunci că obiectele În funcție de care timpul și spațiul se produc dau impresia de vitalitate, iar actorului nu-i rămîne decît să se retragă Într-un stoicism local sardonic, cu melancolii trecătoare, mai atent la buletinul meteo decît la fenomenele meteorologice În sine, mai interesați de un manechin decît de femeia “perfectă” În carne și oase și, la o adică, mai ușurat de o masturbare mecanică, aproape letargică (nu rîdeți!) decît
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
dacă ar fi dat dovadă de mai mult curaj, Rouaud s-ar fi potrivit și el În pielea cinicului bonom În care se recunosc mulți tineri scriitori francezi; romanul său ar fi fost inclasabil. Așa, cu referințe databile, impregnat de melancolie și vorbind destul de direct despre eroismul soldatului confruntat cu absurdul războlului, Les Champs d’honneur rămâne o carte excelent scrisă și plină de farmecului discret al detaliului - atribut tipic francez -, o cronică duioasă a unor vieți care au fost. Printre
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Papahagi). Simbolurile cele mai frecvente din primul volum, În odăile fulgerului, sunt lebăda, cârtița, norii, fulgerul, aripa, cuvântul. Ele au întotdeauna o dublă funcție, antrenând acorduri metapoetice, în căutarea unei expresivități ce vizează, dincolo de retorica fastuoasă, tematica abisală (singurătatea, tăcerea, melancolia), convertită în atitudini existențiale. Familiarizat cu tehnicile și temele liricii moderne, C. cultivă ambiguitatea, contrastul dintre reflexivitate și confesiune, dintre sensul literal al poemului și semnificația dedusă din relaționarea imaginilor și comentariilor care-l compun. În aceste condiții, poemul poate
CRISTOFOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286512_a_287841]
-
fi o acumulare de imagini, în „sarabandă”, „enciclopedism ceremonios de imagini” (Petru Poantă), dar și o caligrafie aeriană, cizelată și intensă ori un solilocviu coșmaresc. Într-un registru imagistic variat, poezia lui C. sublimează o stare dominată de viziunile singurătății, melancoliei, pustiului. Pastelul aparent se convertește în peisaj metafizic, simbolizat prin straniul simbol al „cinei pe mare”, care și dă titlul celui de-al doilea volum, Cina pe mare (1988). Poemele de aici urmează același filon tematic, într-o continuitate aproape
CRISTOFOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286512_a_287841]
-
de-al doilea volum, Cina pe mare (1988). Poemele de aici urmează același filon tematic, într-o continuitate aproape programatică, vizând consolidarea perspectivei lirice. Poetul rămâne fidel dicțiunii sale de o „ceremonialitate estetă, sacerdotală” (Ion Pop), ca în Anarhist al melancoliei („Sumbru anarhist al melancoliei rătăcești prin fumul miriștilor lui octombrie / urmată de suita vântului, umbra ta, o făclie / tremurând în odăile învinșilor. / Sub sorii pribegi ai anotimpului / răgetul leilor e un cristal.”) sau în Bătrânul și marea. Similitudinile poeziei lui
CRISTOFOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286512_a_287841]
-
Cina pe mare (1988). Poemele de aici urmează același filon tematic, într-o continuitate aproape programatică, vizând consolidarea perspectivei lirice. Poetul rămâne fidel dicțiunii sale de o „ceremonialitate estetă, sacerdotală” (Ion Pop), ca în Anarhist al melancoliei („Sumbru anarhist al melancoliei rătăcești prin fumul miriștilor lui octombrie / urmată de suita vântului, umbra ta, o făclie / tremurând în odăile învinșilor. / Sub sorii pribegi ai anotimpului / răgetul leilor e un cristal.”) sau în Bătrânul și marea. Similitudinile poeziei lui C. cu ale colegilor
CRISTOFOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286512_a_287841]
-
AFT, 1982, 9; Dan C. Mihăilescu, O viziune lirică, CNT, 1983, 12; Poantă, Radiografii, II, 129-132; Felea, Aspecte, III, 178-183; Cristian Moraru, În anticamera textului, ST, 1984, 9; Constanța Buzea, Mâna poetului pe pagină, AFT, 1988, 10; Ioan Moldovan, Povara melancoliei, VR, 1989, 2; Eugen Simion, Un gentilom al himerelor, RL, 1990, 8; Ion Tudor Iovian, Ultima cină pe mare, ATN, 1990, 5; Papahagi, Cumpănă, 309-313; Steinhardt, Monologul, 248-250; Țeposu, Istoria, 73-74; Dicț. scriit. rom., I, 729-730; Perian, Scriitori, 147-148; Borbély
CRISTOFOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286512_a_287841]
-
artă”. Lipsit de iluzia transcendenței, încearcă să-și vindece tristețea de a fi trecător intensificându-și iubirile și chefurile sau semețindu-se în fața eșecurilor și a morții, încredințat că a fost învestit cu „marea misiune a Frumosului”. Totuși, cuprins de melancolie și resemnare, poetul, „c-o desnădejde care n-are nume”, e gata să se abandoneze materiei pe care o slăvise. În general, poezia lui C. s-a ivit la nivelul percepției și al senzației și se adresează acestui nivel, fiind
CREVEDIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286492_a_287821]
-
București, 1999; Alter ego, Târgoviște, 2001; Ediții: Eugen Jebeleanu, Poezii, pref. edit., București, 1990. Repere bibliografice: Cornel Regman, Starea debuturilor, VR, 1977, 2; Ulici, Prima verba, II, 63-64; Piru, Debuturi, 149-150; Fănuș Băileșteanu, „Țintă vie”, RL, 1980, 1; Victor Atanasiu, Melancolie și eleganță, SLAST, 1984, 19; Dan Damaschin, „Conturul speranței”, ST, 1988, 6; Gabriel Rusu, Imaginarea începuturilor, SLAST, 1989, 30; Romul Munteanu, Povești de cuvinte, FLC, 1989, 31; Alex. Ștefănescu, În lumea romanului, RL, 1989, 51; Alex. Ștefănescu, Clasicitatea unui avangardist
CRISTEA-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286503_a_287832]
-
mai mare transparență. De altfel, o parte a poemelor au trecut cu minime modificări dintr-un volum în altul. E o poezie îndatorată spiritului bufon, disimulând sub aerul de neseriozitate și de jovialitate frivolă identitatea unui sentimental care își exteriorizează melancolia în tumbe și poze ludice. Pe scurt, neseriozitatea unui serios care ezită să se ia în serios. Formula compozițională constă în patinarea - versificată riguros, cu ritm și rimă utilizate cantabil - pe suprafața unui mare număr de obiecte, convenții, poze, amestecate
IARIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287488_a_288817]
-
circumstanțial. Predominarea constantă a uneia dintre umori definește un tip temperamental cum ar fi sangvinicul sau melancolicul. Excesul mai mult sau mai puțin circumstanțial în contextul unui dezechilibru major poate defini însă și o boală, așa cum ar fi mania sau melancolia. Aceeași problemă e pusă în prezent în psihiatrie, în termenii legăturii dintre patologia psihică identificabilă pe Axa I și pe Axa II. Hipocratismul a fost o doctrină medicală care a subliniat importanța pe care medicina o are în antropologie. De
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
serial în patru numere), are meritul de a închină la 13 iulie 1909 un numar omagial, ilustrat, pe hârtie velina, memoriei lui Eminescu, reproducând poeziile Atât de fragedă..., O, rămâi, Singurătate, Povestea codrului, O călărire-n zori, Scrisoarea IV, Speranța, Melancolie, Ce te legeni, codrule, Si daca ramuri, Luceafărul (fragment), Strigoii, Mortua est!, Revedere, Sară pe deal, Diana, Călin, Crăiasa din povești. Revista mai publică un interviu cu C. Mille și comentează memorialul unei călătorii în Japonia, scris de un gălățean
INAINTE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287537_a_288866]
-
cartea apare sub titlul Poezii. Versurile aparțin unui elegiac solitar; plaiurile natale, maramureșene, unde scriitorul și-a petrecut copilăria și primii ani ai tinereții, sunt o temă predilectă. Caracteristic poeziei lui este sentimentalismul alimentat de nostalgii vagi, de doruri și melancolii. Cântec al toamnei, versurile au o turnură de romanță sau de rugă duioasă și nostalgică, iar elementele figurale, împrumutate din universul cromatic și muzical al anotimpului preferat, sunt expresii ale melancoliei și tristeții, decorul autumnal fiind cadrul cel mai adecvat
DANCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286681_a_288010]
-
este sentimentalismul alimentat de nostalgii vagi, de doruri și melancolii. Cântec al toamnei, versurile au o turnură de romanță sau de rugă duioasă și nostalgică, iar elementele figurale, împrumutate din universul cromatic și muzical al anotimpului preferat, sunt expresii ale melancoliei și tristeții, decorul autumnal fiind cadrul cel mai adecvat rostirii lor: „Cât mai avem din timp la îndemână / și-amurgurile încă nu-s prea reci, / Să rătăcim pe-afundele poteci / Cu umbrele pădurilor de mână”. SCRIERI: Solitudini, Mediaș, 1939; Poezii
DANCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286681_a_288010]
-
ș.a.), dar îndeosebi motivele spintecării și tăierii, asociate prin definiție structurilor schizomorfe și tipologiei schizoide „descoperite” firesc. Esențiale, însă, sunt amploarea perspectivei, ca și faptul că această poezie - aparent poezie-jurnal, în orice caz deloc narativă, deloc discursivă - este una a „melancoliei metafizice” (Nicolae Manolescu), a sfidării și recuperării perpetue a abisului (se instituie aici ceea ce se poate numi, cu subtitlul unui poem de Leonid Dimov, „o eternitate iterativă”), a „vorbirii de după tăcere” (Bogdan Ghiu). D. i se adresează, într-o serie
DAIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286655_a_287984]
-
în seama personajului feminin, constituie tema lui de profunzime. Patetizările neconvingătoare și ifosul filosofării artificializează însă un discurs narativ de o insuficientă performanță analitică. Un dram de poezie ar fi în evocarea toamnelor bucureștene. Anotimp care împânzește un abur de melancolie și în amplul reportaj monografic București (1935). Descripția, un lucru neobișnuit la D., primește o tentă de romanțare, privirea bucureșteanului prin adopțiune îmbrățișând forfota colorată a unei urbe de o veselă balcanitate cu o simpatie care nu se dispensează de
DAMIAN-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286664_a_287993]
-
Eminescu, Lumière de Lune - Lumină de lună, București, 2001. Repere bibliografice: Virgil Ierunca, „Parages” de Theodor Cazaban, „România” (New York), 1963, 71; Irina Mavrodin, Locurile, RL, 1996, 19; Theodor Cazaban. Cronologie, JL, 1997, 27-30; Nicolae Florescu, Cu Theodor Cazaban invocând „îngerul melancoliei”, JL, 1997, 31-34; Cornelia Ștefănescu, Așteptându-l pe Vincent, JL, 1997, 31-34; Nicolae Florescu, Întoarcerea proscrișilor, București, 1998, 193-196; Pavel Chihaia, Theodor Cazaban în orizontul singurătății, JL, 1999, 11-14; Constantin Amăriuței, Poeme eminesciene în limba franceză, JL, 2001, 11-16. N.
CAZABAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286147_a_287476]
-
visul este și el văzut ca un mod tipic de a crea, cu un rol precumpănitor în poezia erotică eminesciană. Muzica sau cântul îl conduce pe cercetător la considerații despre poezia orfică, așa după cum plânsul e definit ca expresie a melancoliei și a conștiinței tragice a lui Eminescu. Ca tipologie, Alfabetul de tranziție (1986) este o carte înrudită cu I.L. Caragiale față cu kitschul, înfățișându-l pe C. în cea mai autentică ipostază a lui, și anume în cea de eseist
CAZIMIR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286151_a_287480]
-
central ce imprimă limpezime, solaritate, seninătate; de aceea, până și cotloanele sunt irizate, astfel încât nostalgia este vagă, resemnarea calmă și tristețea senină. Cărțile care urmează, perfect omogene și nemodificând major imaginea unei poete exaltate de natură, aduc câteva elemente noi: melancolia în contemplarea trecerii timpului, spaima și neliniștea provocate de un progres tehnic ce sufocă natura și viața. Astfel, registrul liric nu este prea vast (căci poeta nu supralicitează printr-o tematică ce simte că nu-i aparține), dar în nici un
CETEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286182_a_287511]
-
o pernă și altele adunate în volumul Vitralii, ce dau integral măsura talentului lui C., poet ce are forța de a plasticiza peisajul locurilor natale și de a evoca rodirile nesfârșite. Un ciclu final al Vitraliilor aparține ipostazei erotice, cu melancolii de vârstă și expresia sentimentului de profundă legătură cu gliile, de unde încrederea că gândul, „erete pe un cer planând/ Nu va lăsa să-i cadă aripile nicicând”. În schimb, Ecourile (1976) vădesc lectura unui Arghezi „târziu”, Memorial - 1907 consunând cu
CHIORALIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286200_a_287529]