5,311 matches
-
perspectiva privirii „monstruoase” care nu este nimic altceva decât un dispozitiv hermeneutic. L-am lăsat să funcționeze con- știent de o manieră controlată, din aproape în aproape, conștient fiind că un exces de raționalizare poate la rândul lui să nască monștri, fie ei și unii de hârtie. Cea de-a doua dimensiune a abordării mele se referă la acest principiu de exorbitare nu ca posibil generator al operei și prin- cipiu structurant al ei, ci ca un construct al exegezei în
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Avem proiecția unui Caragiale lumi- nos, într-o lume care nu se grăbește, încă tolerantă, încă naivă, încă încrezătoare în progres. Elementul deformant este însă acolo, gazeta, sfera mediatică, însă el nu scoate la iveală decât un fel de origami, monștri de hârtie. Pe bună dreptate, Ioana Pârvulescu contestă îndepărtarea tot mai mare de operă a celor care-l interpretează pe Caragiale prin escamotarea sau obnubilarea contextului care i-a servit drept mediu de referință, în funcție de care s-a situat. Într-
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
duce și la expunerea sa asemeni unei curiozități de bâlci. Regresia la primitivitate devine astfel semnificativă, sub masca provincialului se află instincte mai vechi. La bâlci, cu formele sale improvizate de circ sunt expuse nu numai animale exotice, dar și monștri, curiozități biologice, ata- visme. Personajele de bâlci care intră în componența circu- lui posedă mărci ale monstruosului : bărbați cu o forță ieșită din comun, femeia cu barbă, estropiați, frați siamezi, malformații congenitale sau induse etc. Chiar dacă nu există un indiciu
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
comparație care induce o viziune deformată a corpului electoral ca o colonie de insecte, guvernate nicidecum de rațiune, ci tocmai de un activism nocturn, irațional. Nimic nu este mai potrivit decât adagiul unuia dintre Capriciile lui Goya : „Somnul rațiunii naște monștri”. Aici însă monstruozitatea provine dintr-un exces de luciditate, dintr-o dereglare a percepției, dintr-o focalizare diferită a lentilei. Avem o scenă de linșaj și un abuz din partea oamenilor legii la adăpostul nopții - palma vine tocmai pentru a tăia
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
dobândește un chip generic, cel descris de Lombroso în Homo criminale, matoidul sau cazul de reversie. În discursul celor doi tineri studenți se află circumscris și cazul lui Leiba Zibal : „Paludismul... Apoi nevroza”. Patologia finiseculară are propria sa galerie de monștri, cazul de reversie reprezentând una dintre piesele esențiale ale teratologiei lombrosiene. Numele capi- tale, „monștrii sacri” pentru epistema finiseculară sunt invocate : Darwin, Haeckel, Lombroso. „Omul criminal”, matoidul, un caz de atavism, este și singurul lucru pe care-l decupează din
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
reversie. În discursul celor doi tineri studenți se află circumscris și cazul lui Leiba Zibal : „Paludismul... Apoi nevroza”. Patologia finiseculară are propria sa galerie de monștri, cazul de reversie reprezentând una dintre piesele esențiale ale teratologiei lombrosiene. Numele capi- tale, „monștrii sacri” pentru epistema finiseculară sunt invocate : Darwin, Haeckel, Lombroso. „Omul criminal”, matoidul, un caz de atavism, este și singurul lucru pe care-l decupează din acest dialog Leiba Zibal. Nu referințele la personalitățile științifice sacrosante, nu polemica, ci o imagine
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
stare de tensiune nevrotică maximă : „În creierul care ardea, imaginea sfredelului lua niște dimensii ne-mai-închipuite. Unealta, învârtindu-se mereu, creștea la infinit, și borta devenea tot mai mare și mai mare, așa de mare în sfârșit, încât în cadrul ei rotund, monstrul putea s-apară în picioare fără să se aplece. Ceea ce se petrecea în acel creier ieșea din sfera gândirii umane : viața se ridicase la o treaptă de exaltare din care toate se vedeau, se auzeau, se pipăiau enorme, de proporții
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
aplece. Ceea ce se petrecea în acel creier ieșea din sfera gândirii umane : viața se ridicase la o treaptă de exaltare din care toate se vedeau, se auzeau, se pipăiau enorme, de proporții haotice”. Naratorul nu ezită să utili- zeze cuvântul „monstru” care ne apropie de expresia care consacră dispozitivul hermeneutic al lui „simț enorm și văz monstruos”. Leiba „vede” un monstru, dar în același timp acest fapt se întâmplă printr-o dereglare a simțurilor ceea ce face ca Leiba să vădă monstruos
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
din care toate se vedeau, se auzeau, se pipăiau enorme, de proporții haotice”. Naratorul nu ezită să utili- zeze cuvântul „monstru” care ne apropie de expresia care consacră dispozitivul hermeneutic al lui „simț enorm și văz monstruos”. Leiba „vede” un monstru, dar în același timp acest fapt se întâmplă printr-o dereglare a simțurilor ceea ce face ca Leiba să vădă monstruos. Cel de-al doilea cuvânt-cheie, „enorm”, este și el întrebuințat în legătură cu simțurile, dintre care trei sunt invocate : văzul, auzul și
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Bernard de Chartres pe cei vechi ăantiquiă în economia alegoriei, capitalizează secole de cul- tură și civilizație, implicit de cunoaștere. Ei sunt cei care prin forța lor îi susțineau pe o bază solidă pe modernii ămoderniă cățărați pe umerii lor. Monstrul pe care-l descrie Leiba este și el un produs de laborator, cel al teoriilor degeneraționiste care sesizează o dublă posibilitate în ceea ce privește cultura și civilizația occidentală. Progresul este însoțit și de regres, excesul de cultură și civlizație are drept contrapondere
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
pus acum sub lupă oferă cheia evenimentelor din stradă. Cealaltă lentilă prin care monstruosul se insinuează în lumea domestică a burghezului tabietard ține de regimul figurat al limbajului, de plastica deformatoare a unei reto- rici de uz gazetăresc. „Reacțiunea” este monstrul ieșit din obscuritate, care asemeni unui animal de pradă „stă la pândă ascuțindu-și ghearele”. Registrul monstruosului se află aici într-o relație simbiotică cu grotescul figurilor terifiante pe care le sculptează retorica jurnalistului. „Nu e revuluție, domnule, e reacțiune
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Mores Cel care are curiozitatea să viziteze galeria de anatomie de la Muzeul de Istorie Naturală de la Jardin de Plantes, galeria deschisă de Cuvier, ajunge la un moment dat la câteva rafturi destinate monstruozității, anomaliei biolo- gice. Există trei tipuri de monștri pe care-i relevă teratologia, știința fondată de către Étienne Geofroy Saint-Hilaire în primele decenii ale secolului al XIX-lea, unii dezvoltați în Y, în genere ființele cu două capete și un singur corp, cei dezvoltați în *, exemplarele cu un singur
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
reapare tot sub semnul excesului care l-a consacrat ca figură publică. Progresia are loc dar în sens descalificativ, cu o inversiune malefică a unei figuri întoarse pe dos care stă acum sub semnul demonizărilor retorice. Eroul a devenit un monstru. Iar un singur cuvânt marchează traversarea graniței dintre uman și inuman, antropofagia, expresia ultimă a declinului uman, regresia ireversibilă la animalitate. Sigur, este vorba de o figură de stil, dar semnificativă în domeniul reprezentării. Însă ceea ce fixează monumental este calificarea
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
și Coriolan în actul rebeliunii. Poate că primului îi lipsește patosul rebelului, însă are de partea sa calmul profesionistului și justificarea pe care o conferă mecanismul puterii. Există o dimensiune stihială proprie eroului în măsură să permită transformarea sa în monstru. În tra- gedia Hercule pe muntele Oeta al lui Seneca, Hercule își avertizează tatăl, pe Zeus, că în absența unor adversari pe măsura sa, există riscul ca eroul civilizator, campion al umanității să se întoarcă împotriva ei, să-i devină
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
mai puțin de perspectiva metamorfozei inopinate și inexplicabile care-l aruncă în alt regn, cât de posibili- tatea ca directorul să afle că el nu mai este capabil să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu. Această metamorfoză face din el un monstru, expresia radicală a unei alienări ce-i preexistă, căci ce altceva este un gândac uman ale cărui conținuturi afective și cognitive sunt închise într-o carapace, într-un corp străin care nu-i permite comunica- rea articulată. Samsa „simte enorm
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cea din 11 mai 1947 adresată lui „Nego”. „În Sibiu, ce să- ți spun ? Toate ca acum doi ani, trei ani, o sută de ani ! Cu absența ta, care l-ai golit dintr-o dată de orice agitație, a redevenit un monstru de piatră, nemișcat, mut la orice întrebări.” Într-o scrisoare anterioară (10 aprilie 1947), Radu Stanca proiecta Sibiul ca un „loc unde nu s-a întâmplat nimic”, refuzând tentația Clujului, dar introducând un ton optimist în perspectiva întâlnirii la București
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
păcate pe scenele noastre, și chiar într-un film, după câte aud, făcut după D’ale Carnavalului, Caragiale e dena- turat și încă la un mod grosolan. Se merge pe linia unui zolism fioros, personajele sunt îngroșate, devenind ade- vărați monștri ăs.n.Ă, cum mărunta lume ploieșteană se transformă într-un Dallas, avant la lettre.” Pasajul selectat de Pintilie demonstrează că, la rândul său, Eugen Barbu aude enorm pe filiera zvonului și detectează chiar și în absența unei vizionări principiul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
dimensiune invocată chiar de principalul său detractor, Eugen Barbu, director al revistei Săptămâna și una dintre vocile oficiale, deplin angajate ideologic ale regimului : „(...) mă întrebam cu acea curiozitate pe care întotdeauna am avut-o vie în fața mon‑ ștrilor, (s.n.) (...)” . Care monștri ? În orice caz nu este vorba de personajele caragialești care nu au nimic monstruos în ciuda celor afirmate de Eugen Barbu. Monstruozitatea stă în ochiul cineastului devenit ochi al camerei, în viziunea sa cinematografică. Cineastul își privește epoca ca un „contemporan
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
zgomot, două hiene trezite din somn... iată ce se mișca la ora nopții și un singur pescar întârziat cu barca încărcată, vâslind vârtos în „sensul” fluviului parcă deranjat de prezența noastră și nicidecum dornic să se ia la întrecere cu monstrul care-l depășea. (Gata! Plecăm spre Edfu.) N-o să uit niciodată țărmurile albe, tăiate în noapte, prelungire a apei de smarald și-n continuarea cărora puteai urmări siluetele palmierilor stufoși în vârf și supli. Dar să mă întorc la Cairo
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
putea fi asociată cu prostia. Și din asta s-ar naște lașitatea. Politica ar putea fi asociată cu gazeta. Și din asta s-ar naște minciuna. Lașitatea asociată cu minciuna adoarme (ca să nu spun omoară) rațiunea. Iar „somnul rațiunii naște monștri”. Regula de trei simplă! Miercuri 14 mai 1997 - Iași Eu mă plafonez pe zi ce trece. Liviu se risipește pe zi ce trece. Dar, în vreme ce eu voi rămâne așa, Suhar are norocul de a renaște prin arta lui unică și
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
60 de minute Țara de Foc și apoi să ne îndreptăm către Chiloe, ultima noastră escală. Țara de Foc! Pământ straniu, la capăt de lume, teritoriu bântuit, conform scrierilor lui Herman Melville, Jules Vernes, Allan Poe... de fantasme, pirați și monștri marini, tărâm de mister și aventură la care oricare tânăr a visat! Zburam la joasă înălțime deasupra Insulei Mari, cu o suprafață de 48.000 km2, împărțită între Chile (70%) și Argentina (30%). Arhipelagul Țara de Foc este format din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
râdeam în sinea mea de încurcătura în care intraseră "organele", deși din punctual meu de vedere totul era limpede. Eram însă la Madrid și dacă-mi amintesc bine una din faimoasele gravuri ale lui Goya se intitula "Somnul rațiunii naște monștri". Le-am urat ca atare să le stea berea în gât! (deși făcuseră ei "cinste", în contul "Instituției"). În scurtul sejur madrilèn n-am stat locului, reușind să vizităm Muzeul Prado, Palatal regal, Catedrala, să admirăm monumentele celebre și chiar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
auzind ulterior unele comentarii că "m-am întors fiindcă nu mi-au convenit ofertele făcute în occident, sau că m-am întors să activez în MAE în slujba unei agenturi străine"! Mă întorc și eu la Goya: "somnul rațiunii naște monștri"! În România acelor vremi, suspiciunea era la ordinea zilei și exista convingerea fermă până la cele mai înalte niveluri că toți cei 20 de milioane de români pot deveni în orice moment niște trădători. În capetele lor pătrate formula atât de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
acuzații, judecați, f)când cele mai neverosimile m)rturisiri. Și toate pentru consumul lumii Întregi. Este adev)rât c) mințim foarte mult - Vidal are dreptate -, mințim În draci. În literatura noastr) nu exist) personaje de genul lui Tartuffe, nu exist) monștri ipocriți sau cinici Înverșunați. În locul acestora avem nenum)rate mituri nobile, pe care le aplic)m vieților noastre cu o conștiinciozitate imbecil). Tot ce facem r)u se bazeaz) pe cele mai Înalte rațiuni. Cum poate un om că Richard
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
domnului Botta, Actorul, singur pe scenă, la sfârșitul reprezentației, Își revizita trecutul, În așteptarea morții. La final, Actorul dispărea Înghițit În ceață, dincolo de cortina de fier, dar ceva din spiritul lui rămânea, așa cum rămăsese palpabilă, pentru copilul din mine, prezența monștrilor sacri de altădată În atmosfera misterioasă a sălii teatrului. Ce m-a fascinat lucrând la adaptarea pentru televiziune a scurtei piese L’impromptu de Versailles de Molière a fost descoperirea gros-planului, prin care poți explora intim, În cele mai fine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]