5,344 matches
-
israeliene avându-l în frunte pe rabinul Shlomo Goren.În această perioadă, la recomandarea ministrului israelian al apărării, Moshe Dayan și sub influența presiunii a unor factori diverși, guvernul Israelului a decis să transfere autoritatea administrativă pe Muntele Templului Waqfului musulman, și să îndepărteze semnele suveranității israeliene de pe tot cuprinsul zonei, inclusiv seminarul rabinic creat la fața locului de către șef rabinatul militar. Rabinul Goren a încercat să conducă o luptă publică împotriva acestei hotărâri, dar a eșuat. Muntele Templului este considerat
Muntele Templului () [Corola-website/Science/325011_a_326340]
-
politic și al securității de pe teritoriile controlate de Israel. Din această prizmă guvernul israelian a văzut nu odată în aceasta zonă un „butoi de pulbere” potențial. În cursul anilor s-au produs câteva încercări de a lovi instituțiile și simbolurile musulmane aflate pe munte. Astfel, în anul 1969 un turist creștin australian, Michael Rohan, călăuzit de idei mesianice extremiste, a dat foc Moscheii Al Aqsa și a provocat daune amvonului (Minbar). O rețea subterană evreiască de extremiști național-religioși a planificat în
Muntele Templului () [Corola-website/Science/325011_a_326340]
-
buzna pe Muntele Templului, a împușcat mortal pe paznicul din partea Waqfului, a rănit câțiva polițiști, apoi a pătruns în clădirea Cupolei Stâncii, unde a început să tragă cu arma sa de tip M 16. Tulburările produse pe Munte de către demonstranți musulmani în anul 1990 au dus la omorârea a 17 dintre ei de către politiști israelieni. În zilele primului guvern condus de Binyamin Netanyahu deschiderea de către Israel a unui acces la tunelul Zidului de apus dinspre cartierul musulman a dus la „Tulburările
Muntele Templului () [Corola-website/Science/325011_a_326340]
-
pe Munte de către demonstranți musulmani în anul 1990 au dus la omorârea a 17 dintre ei de către politiști israelieni. În zilele primului guvern condus de Binyamin Netanyahu deschiderea de către Israel a unui acces la tunelul Zidului de apus dinspre cartierul musulman a dus la „Tulburările Tunelului Zidului”. La sfârșitul verii anului 2000 vizita liderului opoziției israeliene, Ariel Sharon și a suitei sale pe esplanada Templului a fost semnalul declanșării celei de-a Doua Intifade sau „Intifadat Al-Aqsa”. S-a afirmat de
Muntele Templului () [Corola-website/Science/325011_a_326340]
-
episoade din viața și patimile lui Iisus. Este posibil și ca aceasta, ca și în cazul interzicerii religioase a accesului pe Munte din prizma iudaismului, se datorește și unor motivații de realism politic, în fața lungii dominări a locului de către cultul musulman. Incepand din secolul al XIX-lea, a crescut interesul comunităților creștine în lume pentru cercetarea arheologică a ariei, pentru a găsi mărturii istorice suplimentare în legatură cu evenimentele descrise în Noul Testament despre Iisus din Nazaret și epoca sa. Unele culte
Muntele Templului () [Corola-website/Science/325011_a_326340]
-
motiv pe Muntele Templului se află câțiva din copacii cei mai vechi din Palestina-Israel, mai ales măslini, chiparoși și sâmbovine. Sfințenia locului este legată în mare măsură de versetul (aya) coranic 1 din surata 17 Al Isra: În rândurile învățaților musulmani s-a cristalizat devreme opinia că moscheea îndepărtată era pe locul pe Muntele Templului unde Omar Ibn Al Khattab a construit o moschee de lemn, cunoscută sub numele de "Masdjid Ilia" În tradiția atribuită lui Ibn Hisham, citată în „As-Sira
Muntele Templului () [Corola-website/Science/325011_a_326340]
-
Al Burak, pe care a călărit Mohamed în cursul călătoriei nocturne. Ajungand la Ierusalim, el a urcat șapte ceruri până la scaunul lui Dumnezeu (Allah) și a dezbătut cu divinitatea asupra numărului de rugăciuni cotidiene care vor deveni obligatorii pentru credincioșii musulmani. În acel timp, și de fapt, în tot cursul vieții lui Mahomed Ierusalimul nu avea locuitori musulmani. De aceea nu era posibil să existe acolo în vremea sa o moschee, în sensul acceptat în zilele noastre. Institutia moscheei însăși încă
Muntele Templului () [Corola-website/Science/325011_a_326340]
-
șapte ceruri până la scaunul lui Dumnezeu (Allah) și a dezbătut cu divinitatea asupra numărului de rugăciuni cotidiene care vor deveni obligatorii pentru credincioșii musulmani. În acel timp, și de fapt, în tot cursul vieții lui Mahomed Ierusalimul nu avea locuitori musulmani. De aceea nu era posibil să existe acolo în vremea sa o moschee, în sensul acceptat în zilele noastre. Institutia moscheei însăși încă nu se cristalizase în acea perioada timpurie a islamului. De aceea,cuvântul moschee menționat de Coran în
Muntele Templului () [Corola-website/Science/325011_a_326340]
-
numita Intifada Al-Aqsa, s-a interzis accesul pe munte pentru toți nemusulmanii. Accesul a fost permis iarăși în anul 2003 din ordinul ministrului israelian al poliției, Tzahi Hanegbi. Poliția israeliană limitează în perioadele de neliniște accesul unei părți din credincioșii musulmani, mai ales tineri și celibatari, la rugăciunile în masă de vineri dimineața, pentru a preveni izbucnirea de răzmerițe violente. În anul 2012 au vizitat Muntele Templului circa 370,000 turiști de diverse confesiuni și nationalități, inclusiv musulmani, creștini și evrei
Muntele Templului () [Corola-website/Science/325011_a_326340]
-
părți din credincioșii musulmani, mai ales tineri și celibatari, la rugăciunile în masă de vineri dimineața, pentru a preveni izbucnirea de răzmerițe violente. În anul 2012 au vizitat Muntele Templului circa 370,000 turiști de diverse confesiuni și nationalități, inclusiv musulmani, creștini și evrei. În afara acestora, numărul evreilor, care din motive religioase, educative sau naționale, au urcat pe munte, a fost de 9,000. Ea se află în apropierea Zidului de apus și este unica poartă folosită astăzi pentru intrarea nemusulmanilor
Muntele Templului () [Corola-website/Science/325011_a_326340]
-
Ierusalimului, locuită mai ales de arabi. Poarta lanțului, al carei nume a fost preluat de întreaga stradă adiacentă, de numește așa după un lanț care era atârnat de ea, care avea însușiri deosebite în judecăți și faceri de dreptate. Tradiția musulmană povestește că părțile în litigiu, ajungând în fața lanțului, trebuiau să se întreacă în a-l prinde. Cauza celui care nu izbutea, fiindcă lanțul îi scăpa din mâini, era considerată pierdută. Poarta a fost clădită peste una din vechime, și strada
Muntele Templului () [Corola-website/Science/325011_a_326340]
-
scutea pe plătitori de serviciul militar, devenise un mijloc tiranic și grosolan de îmbogățire a colectorilor otomani de taxe. Firmanul din 1834 a abolit modul tradițional de colectarea a texelor. În conformitate cu noua reglementare, era formată o comisie din "kadı", guvernatorul musulman, și "ayan", șeful municipal al raialelor din fiecare provincie. Au fost efectuate numeroase îmbunătățiri financiare. O altă serie de măsuri a vizat simplificarea și întărirea aparatului guvernamental și au fost desființate o serie de sinecuri. Sultanul Mahmud al II-lea
Declinul Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/325186_a_326515]
-
cel mai important moment al revoluției. Acest document chema sârbii la unitate, sublinia importanța principiilor libertății religioase, respectării istoriei naționale și a statului de drept, principii pe care Imperiul Otoman nu putuse, sau nu dorise să le respecte, datorită caracterului musulman nonsecular. Proclamația mai cerea sârbilor să înceteze să mai plătească taxe otomanilor, deoarece acestea erau în principal funcție de afilierea religioasă a contribuabililor. Rezultatul final al răscoalelor sârbilor a fost câștigarea suveranității. A fost fondat Principatul Serbiei, cu propriul parlament, guvern
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
al VII-lea garantase Pisei suzeranitatea asupra Balearelor în 1085 , iar negustorii pisani fuseseră printre inițiatorii expediției asupra acestor insule din 1113-1115, acțiunea s-a dovedit a fi un insucces față de țelul declarat, anume acela de a dizloca "taifas"-urile musulmane de acolo. Puterea Pisei ca putere internațională a fost pentru totdeauna distrusă în urma categoricei înfrângeri din Bătălia de la Meloria purtată cu Genova în anul 1284, în care cea mai mare parte din galerele pisane au fost distruse și cei mai mulți marinari
Republica Pisa () [Corola-website/Science/324520_a_325849]
-
bizantin de Gaeta, Constantin, care l-a asociat la guvernare pe fiul său Marin I, a fost de fapt un agent bizantin și totodată vasal al ducelui Andrei al II-lea de Neapole. Constantin a apărat orașul în fața ravagiilor piraților musulmani și l-a fortificat, construind și castele împrejurul acestuia. El a fost înlocuit în funcție, probabil în prin violență, de către Docibilis I, care a constituit practic o dinastie și a transformat Gaeta într-o formațiune statală independentă "de facto". Conducătorii
Ducatul de Gaeta () [Corola-website/Science/324585_a_325914]
-
au preocupat în primul rând să promoveze interesele Gaetei prin încheierea de alianțe cu orice putere care era capabilă de aceasta. Când au avut ocazia, ei și-au raliat forțele sarazinilor împotriva vecinilor lor creștini, însp și Papalității împotriva piraților musulmani în bătălia de la Ostia din 849. Ei au construit un masiv palat și au asigurat creșterea prestigiului și prosperității cetății. Locuitorii din Gaeta s-au menținut nominal ca supuși ai Bizanțului până la jumătatea secolului al X-lea, luptând sub stindardul
Ducatul de Gaeta () [Corola-website/Science/324585_a_325914]
-
a raidurilor arabilor sau berberilor la sfârșitul anului 840 sau începutul lui 841, când a fost ocupat pentru scurtă vreme. Potrivit cronicarului arab Al-Baladhuri, Bari a fost cucerit de la Imperiul Bizantin de către Kalfün. Episodul cuceririi a fost privit de către contemporanii musulmani ca lipsit de importanță, el avându-l în centru pe un personaj lipsit de sprijinul oricărui stat musulman. Cu toate acestea, succesorul lui Kalfün, Mufarrag ibn Sallam a trimis solicitări către califul abbasid, al-Mutawakkil din Bagdad și guvernatorul acestuia din
Emiratul de Bari () [Corola-website/Science/324605_a_325934]
-
scurtă vreme. Potrivit cronicarului arab Al-Baladhuri, Bari a fost cucerit de la Imperiul Bizantin de către Kalfün. Episodul cuceririi a fost privit de către contemporanii musulmani ca lipsit de importanță, el avându-l în centru pe un personaj lipsit de sprijinul oricărui stat musulman. Cu toate acestea, succesorul lui Kalfün, Mufarrag ibn Sallam a trimis solicitări către califul abbasid, al-Mutawakkil din Bagdad și guvernatorul acestuia din Egipt, pentru a i se recunoaște cucerirea și pentru a primi titlul de "wali" (un fel de prefect
Emiratul de Bari () [Corola-website/Science/324605_a_325934]
-
califul abbasid, al-Mutawakkil din Bagdad și guvernatorul acestuia din Egipt, pentru a i se recunoaște cucerirea și pentru a primi titlul de "wali" (un fel de prefect care guverna asupra unei provincii a Califatului. În timpul domniei sale, Mufarrag a extins influența musulmană în regiunea și a lărgit teritoriul emiratului. Al treilea și totodată ultimul emir de Bari a fost Sawdan, care a preluat puterea în jurul anului 857, după asasinarea predecesorului său Mufarrag. Sawdan a invadat teritoriile Principatul longobard de Benevento, forțându-l
Emiratul de Bari () [Corola-website/Science/324605_a_325934]
-
cu înțelepciune și că a s-a aflat în buni termeni cu savantul evreu Abu Aaron. Pe de altă parte, cronicile monastice creștine îl descriu pe Sawdan ca fiind "nequissimus ac sceleratissimus": "cel mai imposibil și mai pervers". Desigur, raidurile musulmane asupra creștinilor și evreilor nu s-au încheiat pe durata domniei lui Sawdan, însă există dovezi asupra înaltei civilizații de care Bari s-a bucurat în acea perioadă. Giosuè Musca sugerează că emiratul a constituit un teren propice pentru dezvoltarea
Emiratul de Bari () [Corola-website/Science/324605_a_325934]
-
dintre rivalii politici ai împăratului Ludovic al II-lea, un personaj din Ducatul de Spoleto care a fugit la Bari în timpul unei răscoale. În 865, Ludovic al II-lea, probabil la presiunea Bisericii, mereu în alertă față de existența unui stat musulman în mijlocul Italiei, a emis o capitulație adresând un apel de adunare a soldaților creștini la Lucera în primăvara lui 866, pentru a ataca Bari. Din sursele contemporane nu se poate afla dacă aceastp forță a întreprins vreodată un marș asupra
Emiratul de Bari () [Corola-website/Science/324605_a_325934]
-
867 Ludovic a pornit la acțiune împotriva emiratului de Bari. El a trecut imediat la asedierea localităților Matera și Oria, recent cucerite de către sarazini, și a incendiat-o pe prima dintre ele . Oria a fost o așezare prosperă anterior cuceririi musulmane; Barbara Kreutz consideră că astfel se explică de ce Matera i-a rezistat lui Ludovic, pe când Oria l-a întâmpinat cu bunăvoință. Acest atac a produs deteriorarea comuncării dintre Bari și Taranto, celălalt pol al puterii musulmane din sudul Italiei. Împăratul
Emiratul de Bari () [Corola-website/Science/324605_a_325934]
-
așezare prosperă anterior cuceririi musulmane; Barbara Kreutz consideră că astfel se explică de ce Matera i-a rezistat lui Ludovic, pe când Oria l-a întâmpinat cu bunăvoință. Acest atac a produs deteriorarea comuncării dintre Bari și Taranto, celălalt pol al puterii musulmane din sudul Italiei. Împăratul Ludovic a instituit o garnizoană la Canosa, la frontiera dintre Benevento și Bari, însă s-a retras la Benevento până în martie 868. Probabil că aceasta ar fi perioada în care Ludovic al II-lea a intrat
Emiratul de Bari () [Corola-website/Science/324605_a_325934]
-
mereu multiplu și divers, alcătuind un proiect literar unde genurile literare se îmbină și se transcend. Textele sale arată a fi ale unui polimat, marcat de ceea ce el numește "dublă să genealogie": gânditor occidental și în acelaș timp de cultură musulmană, francez și în acelaș timp arab. Mișcările și ritmurile frazelor sale în franceză se potrivesc cu meditațiile unui povestitor flâneur, plimbând prin cetate, și ale unui poet fără granițe, Imaginații asociative permit narațiunii sale să pribegească peste spațiu și timp
Abdelwahab Meddeb () [Corola-website/Science/324604_a_325933]
-
a fost întemeiată în afara Kairouanului, parțial pentru a evita opoziția manifestată de juriștii și teologii malikiți, care condamnau ceea ce ei numeau viața lipsită de Divinitate a aghlabizilor și nu erau de acord de tratamentul inegal la care erau supușii berberii musulmani. În plus, fortificații de frontieră ("Ribat") au fost construite în Sousse and Monastir. De asemenea, aglabizii au mai pus la punct un sistem de irigații complex și au intensificat construirea de clădiri publice și de moschei. Sub emirul Ziyadat Allah
Aghlabizi () [Corola-website/Science/324630_a_325959]