6,179 matches
-
vas sacru din care abia-născuții să bea apa vieții. Ieri a nins. Privind la fulgii mari cum cădeau m-am gîndit că tot așa sunt și oamenii, fiecare își etalează o vreme frumusețea, apoi se contopesc, trec din văzut în nevăzut, pentru a reveni aici și mai frumoși. Aceasta e Viața, cu sublima ei poezie. Căci vor veni vremuri cînd însăși viața va deveni un lux, ea care se ivește din nimic. Cînd nimicul nu ne va mai fi accesibil, căci
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
de lumea noastră, nu este un "Alt-Cineva", ci e viu și continuu lucrător în creație, în noi și cu noi, din dragoste nesfîrșită. Asta face ca El să poată fi descoperit pe cale științifică. Cum spunea Sf. Apostol Pavel, "însușirile lui nevăzute, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui se văd de la facerea lumii, cînd te uiți atent la lucrurile făcute de El" (Romani 1.20). Mesajul fundamental al creștinismului ar consta în eshatologia sa, în studiul viitorului ultim. Iisus Hristos este stăpînul
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
religiilor, Humanitas, București, 1994; Seife Charles, Zero. Biografia unei idei periculoase, Humanitas, București, 2007; Sen Amartya, On Ethics and economics, Basic Blackwell, London, 1987; Shiller Robert, The Subprime solution, Princeton University Press, Princeton, 2008; Simon Sylvie, Apocalipsa anunțată. 2012, Fața nevăzută a secolului XXI previziuni științifice, adevăruri incomode, Paralela 45, București, 2009; Singer Peter, One World: The ethics of globalization, Yale University Press, New Haven, 2003; Shenkar Oded, Secolul chinezesc, Teora, București, 2008; Smith Adam, The theory of moral sentiments, Oxford
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
Și apoi, viața sa de copil și de adolescent, la Ipotești, nu trebuie apreciată numai după cele paisprezece poezii, publicate de tînărul poet înainte de 1870 și din care de-abia una singură, Din străinătate, îl atrage din nou, cu fire nevăzute, la Ipotești. Se cereau studiate toate descrierile cadrului ipoteștean, cu codrul, lacul, lunca, Stînca stearpă, izvorul cu prispa de brazde și "teiul sfînt", așa învăluite în lumea de basm a copilăriei sale și văzute de el cu ochi de poet
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
el ar fi vrut să fugă de la Ipotești, nu putea fugi? Nu știa pe unde să fugă, tocmai el care călcase drumurile țării pe jos? Adevărul este că el n-a vrut să fugă; nu venise ca să fugă. Un fir nevăzut îl atrăsese spre Ipotești, iar dacă și tatăl său i-a ieșit înainte, nu cu ciomagul, ci ca părinte, care, oricum, și-a recunoscut și partea lui de vină, cu aceasta relațiile dintre ei s-au îmblînzit și poetul a
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
stăpîn numai pe perna de sub cap, pentru că Drogli a vrut să-și treacă zestrea soției în alte mîini, și tot în aceleași condiții 210. După vînzarea Ipoteștiului, poetul s-a simțit ca un pom dezrădăcinat. Toate legăturile sale, văzute și nevăzute, le-a simțit rupte în mod nemilos. De fiecare dată cînd revenea la Ipotești, se credea un străin, obligat parcă să-și ceară voie pentru a mai călca pe acolo. Iată un motiv popular, prelucrat de el, după starea lui
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
orașele globale, deoarece ele devin „locații strategice pentru punerea în valoare a principalelor componente ale capitalului și pentru coordonarea proceselor economice globale” (Sassenxe "Sassen, Saskia", 1996, p. 14) și sunt locurile unde un mare număr de femei și imigranți servesc nevăzuți centrelor decizionale ale economiei globale. Sassenxe "Sassen, Saskia" identifică și un al patrulea aspect strategic, care privește problemele de suveranitate și drept internațional generate, de cele mai multe ori, de imigranții pe care tribunalele americane au ajuns să îi considere mai degrabă
Gen, globalizare şi democratizare by Rita Mae Kelly (ed.), Jane H. Bayes (ed.), Mary E. Hawkesworth (ed.), Brigitte Young (ed.) [Corola-publishinghouse/Science/1989_a_3314]
-
vor să pună în scenă tragediile shakespeariene de a nu încerca să evite dificultățile inerente unei reprezentări a spectrelor. Aceasta este marea provocare cu care trebuie să se confrunte regizorii operelor lui Shakespeare, autor în al cărui univers dramatic forțele nevăzute joacă un rol esențial. Fidelitatea față de viziunea poetului interzice orice eludare a problemei reprezentării fantomelor, figuri prin excelență ale prezenței invizibilului. Textul lui Craig dezvăluie însă și alte valențe teoretice. Căci îndemnul adresat oamenilor de teatru de a nu șovăi
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
observă Vernant, alteritatea extremă, cea a lumii morților de care nu se poate apropia nici o ființă vie. Gorgo se află totuși în relație cu Dionysos, divinitate mascată și zeu al posedării, procedură rituală în timpul căreia este incarnat Celălalt, adică puterea nevăzută, puterea venită de pe tărâmul umbrelor care a pus stăpânire pe trupul posedatului. Și se poate întâmpla ca unui bacant (variantă masculină a bacantei) al lui Dionysos să i se substituie un bacant al lui Hades, ca un mort sau moartea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Întreaga existență a omului cunoaște ritmuri diferite de stingere, iar activitatea rituală din jurul morții este menită și aici să „arunce o punte”, să „stabilească o continuitate” între vii și morți, între vizibil și invizibil, material și imaterial, corp-obiect și putere nevăzută. Marc Augé insistă asupra dificultății de a gândi inanimatul, moartea constituind nucleul acestei realități de neconceput. De unde și noțiunea de energie, de putere pe care le mai poate avea încă trupul neînsuflețit și, într-un mod mai general, materia inertă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
jură pe o piatră. Gorgo îi transformă în stană de piatră pe cei ce o privesc. Statuia de piatră ce sugerează tăcerea, imobilitatea, neclintirea, statuia oarbă se poate preschimba în statuie care vorbește, se mișcă, privește, atunci când o animă puterile nevăzute ale zeilor ori ale morților. Prin săvârșirea ritualului magic, îi pot fi atribuite o privire, o voce, un gest. Invocarea sau evocarea o pot face să capete glas, după cum o pot face și să se înalțe deasupra mormântului, gorgan ori
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
monstruos îi sunt asociate, de asemenea, unele sonorități bizare, neliniștitoare, cum ar fi lătratul câinelui sau șuieratul șarpelui, dar și cele ale unor instrumente muzicale, în primul rând flautul. Sunt sunete care par că țâșnesc dintr-un loc neștiut și nevăzut, că vin dintr-un altundeva, aidoma vocii care se aude prin mască, voce sepulcrală, materializare a unei puteri de pe alte tărâmuri. Flautul este o invenție a zeiței Atena, menită să imite șuierăturile scoase de șerpii încolăciți în jurul capului Gorgonelor și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și o va face să răsune. Scena tobei care răsună sub loviturile date de mâna spectrului a fost comparată cu scenele miraculoase ale apariției unor zeități, cu coborârea printre oameni a unor Bodhisattva 1. Are loc „miracolul” ivirii unei făpturi nevăzute, devenită aici prezentă și activă. Și totuși, la sfârșitul piesei, după un lung dans nocturn, atunci când se arată zorii, se mai apropie încă o dată realitate sau vis pentru a dispărea apoi cu desăvârșire. Ca și cum, în ultima clipă, după ce s-ar
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
când e aici când nu e. Să fie doar un miraj, o iluzie, acest „trup pieritor” revenit într-o lume lipsită de consistență, căci iată-l întors îndărăt în lumea deșartă numele și-l rosti e drept dar chipu-i nevăzut rămâne. Tsunemasa nu s-a săturat încă de viață, de palatul în care trăise. Firește, nu e decât o umbră: ca duh venit-am încoace nălucă dintr-un vis venit-am încoace dar în fața evanescenței unei forme gata să se
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
între materialitatea corpului dansator, costumat și mascat, și un text care îl conduce spre imaterialitatea unei voci și a unei melodii. Ambivalența invizibilității și a vizibilității acestui spectru care: La rîndul său se apropie ș...ț și în pâlpâirile făcliilor, nevăzut de nimeni, prinde a cânta din lăuta jertfită zeului. Ciudată arătare această fantomă văzută/nevăzută, care vine să adaste din nou printre oameni ca să participe la jocurile lor nocturne, ferindu-se în același timp de orice privire! În Kiyotsune se
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
unei voci și a unei melodii. Ambivalența invizibilității și a vizibilității acestui spectru care: La rîndul său se apropie ș...ț și în pâlpâirile făcliilor, nevăzut de nimeni, prinde a cânta din lăuta jertfită zeului. Ciudată arătare această fantomă văzută/nevăzută, care vine să adaste din nou printre oameni ca să participe la jocurile lor nocturne, ferindu-se în același timp de orice privire! În Kiyotsune se spune că pentru un înțelept nu există nici vis, nici realitate. Însăși lumea reală nu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
o gorgonă nouă Veți fi orbiți. Nu-mi cereți să vorbesc 2. Iar în actul al treilea, după ce ia hotărârea de a-l ucide pe Banquo, Macbeth va cere din nou ajutorul Nopții, va apela la „mâna ei însângerată și nevăzută”. O noapte neguroasă, opacă, oarbă, asociată cu obscuritatea pădurilor, populată de „solii nopții cei întunecați”. Din noaptea aceasta se va ivi mai târziu fantoma lui Banquo. Astfel, „noaptea impură”, noaptea spectrelor și a vrăjilor, figurează spațiul prin excelență al tragediei
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
invizibil, în primul rând pentru că îi stă în puteri să „lase să se vadă ceva” sau, dimpotrivă, „să facă să dispară ceva”, iar în al doilea rând, pentru că poate hotărî în privința lui însuși dacă să se arate sau să rămână nevăzut. Deși, așa cum am mai spus, Oberon e liber să acționeze și la lumina zilei, puterea lui rămâne totuși cea pe care i-o dă noaptea, o noapte de vară ce-și amintește de cea a spectrelor, a arătărilor. Oberon, magicianul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ca artă. I-am mai putea pomeni, desigur, și pe Cerimon din Pericle și mai ales pe Paulina din Poveste de iarnă. Toate aceste epiloguri par scrise tocmai pentru a ne aminti cu obstinație raporturile dintre teatru și mobilizarea forțelor nevăzute. Ca și Oberon din Visul..., Prospero din Furtuna are puterea de a convoca aceste forțe cu ajutorul unor duhuri de care se slujește. Inițial, Prospero nu fusese un locuitor al insulei pe care naufragiase cu mult timp în urmă. El ajunsese
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
o prezență de ordinul invizibilului, percepută doar de către cel condamnat să viețuiască într-o noapte eternă? E un invizibil în stare să trezească o „spaimă neobișnuită, nefirească” și care-l face pe orb să se înfioare. Înger sau fantomă, cineva nevăzut a intrat pe ușă sau s-a ridicat de la masă, semn impalpabil, imaterial al prezenței morții. Numai bunicul orb știe că printre ei se află cineva, că acolo s-a așezat cineva, bunicul orb căruia moartea a și început să
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
va scrie ceva mai târziu Maeterlinck în Interior: „Lumea nu se sfârșește la poarta caselor”. Intrarea în locuință - sau, mai exact, toate acele obstacole în calea intrării reprezentate de uși și de ferestre - figurează fragila și imposibila separare de „dușmanul” nevăzut, de intrusa, de străina ce întruchipează o alteritate amenințătoare și ostilă, întotdeauna prezentă, întotdeauna secretă. Nici măcar un ritual al pragului - cum este, de pildă, acela din Pelléas și Mélisande - nu va putea schimba ceva. Intrusa poate lua uneori înfățișarea unei
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
În interiorul casei - o scenă de familie, o atmosferă tihnită, lipsită de griji, pe care locatarii cred că nimic nu o va tulbura, căci ușa e închisă. În exterior, Bătrânul, însoțit de Străin, se uită înduioșat la ființele apărate de „dușmanul nevăzut” doar de niște biete ferestre. În partea mai întunecoasă a grădinii, unde cei ai casei nu calcă niciodată și unde umbra marilor copaci îi ascunde privirilor, Bătrânul și Străinul contemplă viața celor dinăuntru prin „vălul opac al tenebrelor”; altfel spus
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
univers și care îi dă operei o semnificație mai largă și mai profundă”. Moartea ca metaforă a unui tărâm aflat dincolo de realitate este cea care a luat locul „personajului sublim”, cea care îi conferă teatrului său dimensiunea deschiderii către „puterile nevăzute”, „armonia ei sumbră și copleșită de spaimă”. Definind „tragicul cotidian” ca pe o acțiune ce poartă pecetea manifestării unor forțe aparținând unui alt plan decât acela al realității cotidiene, Maeterlinck îi va cere teatrului să facă din acest „tragic al
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
nu există apariții efective, fantome venite de pe lumea cealaltă pentru a sta de vorbă cu cei pe care i-au părăsit, forțele invizibilului nu sunt mai puțin prezente, forțe legate de fantomele timpurilor de odinioară, fantome fără trup ce traversează nevăzute locuințele oamenilor. Și la Strindberg bătăile repetate în poarta casei, vântul care deschide și închide ușile au aceeași putere evocatoare, sugerează prezența unui invizibil care, la autorul suedez, este întotdeauna legat de trecut. În Pelicanul, duhul tatălui mort și încă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ce va plănui furtul copilului, ca probă la care va fi supusă femeia narcisistă; tot lui i se datorează dezlegarea enigmei de către Bătrânul filozof, căruia îi va dărui alți ochi: Care să-i îngăduie să vadă, în sfârșit, Ceea ce rămâne nevăzut pentru restul muritorilor. În locul mirajului, gata oricând să dispară, să se spulbere dacă te apropii prea mult de el, Moș Crăciun impune necesitatea unei credințe bazate numai și numai pe constatările privirii: „Iată-te, așadar, silit să crezi doar ceea ce
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]