6,900 matches
-
foarte curbat, producând un fel de deplasare ca la zidul morții, precum și tot felul de distorsiuni ale timpului. De fapt, dacă ne gândim la o gaură neagră... Se opri brusc. Da, Ted? O gaură neagră... — Dumnezeule, șopti Ted. Împingându-și ochelarii spre rădăcina nasului, Harry interveni: Ted, o dată În viață s-ar putea să ai și tu dreptate. Amândoi se repeziră la niște foi de hârtie și Începură să scrie. — Nu poate fi o gaură Schwartzschild... — ... Nu, nu. Ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
inaugurat linia de comunicație. — E de presupus că știe ce spune, zise Ted. Doar noi suntem În ceață. — Poate reușim să-l convingem să se explice. Nerăbdător, Barnes interveni: — La ce anume tot faceți aluzie aici? Harry oftă, Împingându-și ochelarii spre rădăcina nasului. Cred că În legătură cu asta nu Încape nici o Îndoială. Este vorba de ceva care mai Întâi a fost În sferă și care acum a scăpat și e liber să acționeze. lată despre ce anume este vorba. MONSTRUL ALARMA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Însemne nimic. O pată mare cu dungi... — Isuse! Cred că măsoară vreo nouă metri! spuse Barnes. Nu există nici un pește atât de mare, spuse Beth. — Să fie balenă? — Nu e o balenă. Norman observă că Harry transpira. Acesta Își scoase ochelarii și și-i șterse de costum. Apoi Îi puse la ochi, potrivindu-i pe nas. Aruncă o privire spre Norman și ridică din umeri. — Cincizeci de metri și se apropie, anunță Tina. Pong! pong! pong! pong! — Treizeci de metri. Pong
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
peste el și apoi Îl zări izbindu-se de consola computerului, cu fața lipită de ecranul pe care străluceau literele: NU VĂ TEMEȚI. — Jerry! țipă Ted. Oprește-te, Jerry! Jerry! Brusc, lângă ei se ivi Harry, cu fața răvășită, cu ochelarii strâmb așezați. — Nu-ți mai răci gura de pomană, o să ne omoare pe toți! — Nu Înțelege! țipă Ted, căzând Înapoi pe canapea și fluturându-și brațele În dezordine. Izbiturile energice ale metalului pe metal continuau neobosit, aruncându-l pe Norman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
asalt de lovituri, iar Norman, luat pe nepregătite, fu azvârlit Într-o parte, HYPERLINK "lovindu-.se"lovindu-se de muchia tăioasă a ușii peretelui despărțitor, și privirea i se Întunecă. Îl văzu pe Harry izbindu-se de perete, lângă el. Ochelarii Îi căzură pe pieptul lui Norman, care Îi găsi și Îi dădu Înapoi, căci Harry avea nevoie de ochelari. Apoi, Norman Își pierdu cunoștința și totul deveni negru. DUPĂ ATAC Șuvoiul fierbinte curgea peste el; trase aburul În piept. Stând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
muchia tăioasă a ușii peretelui despărțitor, și privirea i se Întunecă. Îl văzu pe Harry izbindu-se de perete, lângă el. Ochelarii Îi căzură pe pieptul lui Norman, care Îi găsi și Îi dădu Înapoi, căci Harry avea nevoie de ochelari. Apoi, Norman Își pierdu cunoștința și totul deveni negru. DUPĂ ATAC Șuvoiul fierbinte curgea peste el; trase aburul În piept. Stând sub duș, Norman Își cercetă trupul cu privirea și Își spuse: „Arăt ca supraviețuitorul unei catastrofe aeriene. Unul dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
iubirii mele. Să nu mă lovească înăuntru, unde-i cald. Nu pot să-i dau decît un răspuns provizoriu. Un drum; o cale. „-Vreau să fiu un căutător, urcător odată cu lumea“-mă pomenesc că-i răspund. Doctorul zîmbește din dosul ochelarilor: „-Căutător? Dar lumea urcă înspre nicăieri! Fii atent, căutătorule la negura din tine!“ Și negura o simt acum, V. tînăr, V. din spital. Și știu și răspunsul celălalt, cel pe care nu mi l-a dat. Răspunde singură vocea limpede
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
nemernicia.” O hulă din interiorul mării albastre închisă în sticlă deschide geamul încăperii unde cei doi discută. Cum de nu văd cei doi cum camera se umple cu resturi de alge putrezite și nisip de scoici? Tînărul Doctor își potrivește ochelarii: „-Lumea asta e a netrebnicilor. Puținii care descoperă că, de fapt, iubirea asta posesivă nu e nimic, ca o efemeritate pe care o folosim ca drog ca să treacă timpul, sînt imediat huliți. Tu ai dreptate. Cum vrei să le spună
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
pe prietenul Doctor rugîndu l să-mi lămurească presentimentul. „-Tu trebuie să știi”-îi spun-„-În mîinile tale au murit atîția. Ce este moartea? Ce-i cu ea? De ce trebuie să fie atît de obsedantă?” Interlocutorul meu își șterge lentilele ochelarilor apoi îmi răspunde: „-Pentru că e dificil de definit de minte. Vezi, tu,“-spune el -„toată puterea noastră de a înțelege este, ca și gîndirea calculatoarelor, bazată pe dichotomia da-nu. Dar există pe lumea asta nesfîrșită și lucruri clădite
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
gîndurile astea? Asupra inutilității răului și a propriei vanități ai perfectă dreptate.” Și eu rîd gesticulînd fericit de jocul gîndurilor: „-Scăparea e să poți iubi. Exact ce eu nu mai pot. Aici sînt iremediabil pierdut.” Celălalt mă privește încruntat pe sub ochelari și-mi replică: „-Ar fi o nenorocire ca delirul pe care impotența asta ți l-a dezvoltat să fie realitatea. Caută, totuși, să iubești. E ultima ta șansă. Să vrei s-o faci. Cîntecul tău de lebădă. Iubești, poate, total
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
a timpului. Și Eu trebuia doar să le fac semnul discret al ființei conștiinceoase ce știu să nu mai privesc spre anul ce a trecut destul de fericit și el în dimensiunea lui astrală. Dar, gândul, mă îndeamnă, să-mi așez ochelarii mai bine să pot parcurge cu ochii minții un început de zăpadă târzie. Un ENORM VIS, mă reduce la tăcere, un sentiment și el al singurătății își face repede apariția. Doamne, ce trebuie să fac, ca să nu-mi mai amintesc
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
ȚIPĂT GLACIAL AL DELIRULUI Noaptea s-a lăsat peste sufletul universului în care dragostea a șchiopătat prin spărturile cerului. Dimensiunea albastrului, adâncea rana stelară prin gusturi divine. Umbrele gălăgioase ale somnambulilor ce au hălăduit prin dezgusturi carnale și-au tras ochelarii unui anotimp congelat în care gerul ucide inexistenta clipă a unui hazard suferind, De care baricada a timpului am întrezărit trupul hăituit al umbrelor. Și câtă agonie în desprinderea unui sentiment ars înainte de apogeul dedublărilor carnale. O nouă răutăciune de
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
a sălbăticit în sufletul universului RAIUL IUBIRILOR GLACIALE. Și să știți PRIETENI, Eu, n-am să vreau să mor niciodată, Dar cine poate ști.... decembrie-2007, 2200h PRINȚ DE IUBIRE Tu ai venit în iarnă, cu un suflet de dor, Pe sub ochelarii tăcerilor ochi-ți adormeau printre rânduri Dar te-am privit IUBIRE, ca pe-un RĂCNET UȘOR Și ți-am sărutat trupul dintr-o infinitate de gânduri. Ai privit CERUL, îndelung cu un glas tremurând Întinerită de dragoste, pe o priveliște
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
spun. Numai că eu fusesem aia zgomotoasă. Eu fusesem considerată marea petrecăreață. Opinia maselor era că James era jumătatea rațională pe care te puteai baza. Era liniștit, închis în el, fidel. Ăsta e necazul cu bărbații care poartă costume și ochelari, care te fixează cu o privire sinceră și zic chestii de genul „În perioada de scădere a inflației, o rată fixă pentru ipotecă e cea mai bună soluție“ sau „Eu aș vinde bonurile de tezaur și aș cumpăra acțiuni guvernamentale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
răscumpărare. Nu m-ar deranja foarte tare. Adică, în fond, la ce-mi trebuie mie urechea? Fiindcă aud cu partea dinăuntrul urechii. Nu cu partea din afară. Deși s-ar putea să am ceva probleme dac-o să vreau să port ochelari. Dacă n-aș mai avea decât o ureche, o să stea strâmb. Dar pot să-mi iau lentile de contact. Grozav! Aș putea să-l fac pe tata să-mi cumpere o pereche de lentile din alea colorate. Ce zici de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
cu pași mărunți de vals ca-n Mahler În urma dricului plîngînd În hohote și promițîndu-mi că nu mă vor mai pune niciodată să-nvăț chimie, algebră, botanică. Fizică. La fel de tare vor plînge și fetele de la uman, Îndeosebi bruneta subțire, cu ochelari și fustă posomorîtă, dar ce sîni. Cape Canaveral. Care i se zguduiau de lacrimi numai ce-mi imaginam Înmormîntarea. Profesorii mă vor lăuda În cor, suspinînd cu batistele fleașcă În mîna dreaptă, cea care ținuse creta, cu stînga ținînd sicriul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pe șosea, li s-a terminat carburantul, iar pompele pentru benzina asta s-au desființat Încă din adolescența noastră. Și, odată cu benzina, s-a terminat și literatura. Allegro furioso, basta. Se stinge nervul. Devii mai așezat, mai sfătos, porți acum ochelari, cu ramă subțire, ți se lungește fraza. Poate se petrece același fenomen și cu alte lucruri, În ceea ce mă privește, Încă aștept. Văd c-am devenit tolerant, calm, Îi suport liniștit pe toți, lumea Îmi provoacă o Înțelegătoare somnolență și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
de pămînt În hazul nebun al asistenței, care știa că-i vine și ei rîndul, amîndoi aveau un haz indiscutabil, primul care lua cuvîntul armat era Gârbea. Numele i se potrivea. Bănuiesc că și Înfățișarea. Scund, plinuț, tuns scurt, cu ochelari, un zîmbet arcuit subțire ca al motanului din Alice și o frază de o politețe rece, geometrică, executa din dreapta profesorului tot ce zbura prin sală, În așa fel Încît pînă și textele care ți se păruseră acceptabile la lectură căpătau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
mască mortuară diseară, cînd mergem la concert. Andrei povestește Scufița Roșie, varianta a doua. A fost odaată ca niciodaată, o bunicuuță, tare supăraată. Și-a Împușcat-o lupul. Că plîngea. Textele din această Scufiță roșie pe care o citiți cu ochelari sînt aproape la fel de vechi ca basmul: „BÎlciul presei” (titlu inventat de Radu G. Țeposu) a apărut În Cuvîntul, Amfiteatru și Cuvîntul de ambe sexe, sub pseudonimul H. Parcea, În anii 1990 - 1992; rubricile de cinefil datează din 1998; eseurile au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
albe ridicîndu-se și coborînd frenetic. Zgomotul sec al loviturilor, acoperit la un moment dat de un țipăt pătrunzător. Sonor: Călușarii. Tăiat la: Cadru exterior: Scena de mai sus se repetă, compozițional identic, cu o altă femeie, un bătrîn ce poartă ochelari, un tînăr cu barbă. Planuri detaliu: Lovituri În abdomen, degete rupte, frunți sparte. Sonor: „Vrem liniște”, strigă un miner În timp ce cară cu mare forță pumni În figura unui adolescent. Gros-planuri: O tibie fracturată ieșind prin țesătura unor pantaloni; doi dinți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Doar atît face poliția, probabil atît i s-o fi spus să facă: cară răniți. Pe 1848, hoardele se deplasează rapid, imprevizibil, duhnind a violență. VÎnează studenți, elevi, de fapt orice fel de tineri cu părul lung sau barbă sau ochelari, pe motiv că-s intelectuali, În pregătire, oameni cu privirea limpede, pe motiv că-s liberali, bătrîni, pe motiv că se droghează, femei, fără nici un motiv. Cum e zărit un individ din categoria suspecți, grupele de șoc din Valea Jiului se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Orientului este de șapte ani.) Pe atunci mi s-a părut Însă o groaznică impietate, cum adică nu există scenariști, există, erau scriitorii, era vecinul de la opt, care fusese sectorist și putea oricînd să scrie un scenariu pentru că-și pusese ochelari, vedea mai bine, ca-n Scufița Roșie, avea dinți atît de mari, erau atîția alții, neînțeleși și pierduți chiar pe-acolo, prin Ministerul Culturii unde cînta Spiess urmărind cu ochi de tenor cum vin angajații la program, altceva nefiind În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
cu bavețică. Nu poate invoca scuza că are numai doi ani. Deschid din nou aparatul și dau peste un sociolog marinar care explică cauza atacurilor haitelor de rechini din apele Floridei: Îi confundă pe Înotători cu focile. Mai ales labele, ochelarii și furtunul de scafandru Îi derutează, asemănarea e totală. Unde mai pui că rechinii nu văd bine și au și boală pe foci. Închid televizorul. Sociologul pare să fie Băieșu, În costum de scafandru cu balanță pe viață, pîndind cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
și regizorul, comentariul muzical nu se oprește nici o secundă, muzica anilor ’60 este la fel de inspirat aleasă ca-n Întoarcerea acasă, ritm accelerat, se accelerează continuu, con anima, nici un andante, trebuie să te concentrezi să nu te miști să-ți scoți ochelarii de soare ca să-nțelegi ce se petrece, care-s personajele, unde-i clenciul, story-ul, cine ce spune, de ce, de multe ori ți se dă senzația că vezi un videoclip muzical sau publicitar, și chiar asta vezi, se face apoi un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
chiriași Își dau duhul horcăind senin, apare și-o baborniță ce nu posedă nici o singură replică, În schimb are o proteză ce-o protejează probabil de restul lumii la care privește amețitor de tîmp, că n-are pensie, prin niște ochelari cu lentile cu aproape patru sute de dioptrii. Pare un exemplu de exagerare din partea regizorului (nepotul babei) În ce privește degradarea, decrepitudinea, miopia umană și mizeria pe care-o produce pe cale de consecință și n-o vede. Și asta cu toate că spectacolul Începuse bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]