7,232 matches
-
Iancu, M. Petrașcu, Al. Brătășanu, C. Mihăilescu, M. Râmniceanu, Henry Daniel, C. Babic Daniel, V. Brauner, M.H. Maxy, Mattis Teutsch în sala „Arte Decorative”. 1930. Vizita lui F.T. Marinetti. Conferințe, noi aderări. Apariția volumelor Joc secund de Ion Barbu și Paradisul suspinelor de Ion Vinea. Se anunță apariția volumului de succes al lui Jacques G. Costin, Exerciții pentru mîna dreaptă și Don Quijote. Expoziție colectivă la Sala Ileana”. Pe un ritm de marș triumfal, tabloul oferă imaginea unui curent aflat în continuă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
avangardă. Publicul - „timid” pînă atunci - începe treptat „să înțeleagă”. Membrii grupării impun „stilul nou” în toate artele, nedisprețuind „succesele practice”. Nici succesul literar nu le e indiferent (vezi considerațiile - evident, mult exagerate - privind receptarea volumelor Joc secund de Ion Barbu, Paradisul suspinelor de Ion Vinea și Exerciții pentru mîna dreaptă și Don Quijotte de Jacques G. Costin... Peste cîțiva ani, cel din urmă va scrie epitaful revistei și al primei avangarde românești: „Fără să atace, fără invective și înjurături, programul Contimporanului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
au avut meritul de a asimila arta de avangardă în cadrul unor forme de expresie mai „clasice”. Proza avangardistă „contimporană” Contimporanul a „produs” și un mic corpus de volume prozastice avangardiste sau tributare avangardismului: Descîntecul și Flori de lampă (1925) și Paradisul suspinelor (1931) de Ion Vinea; Exerciții pentru mîna dreaptă și Don Quijotte de Jacques G. Costin (1931) și, parțial, Paradisul statistic de Ion Călugăru (1926). Fie că e vorba de poeme în proză fantaste, de imagini grotesc-expresioniste ale alienării și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a „produs” și un mic corpus de volume prozastice avangardiste sau tributare avangardismului: Descîntecul și Flori de lampă (1925) și Paradisul suspinelor (1931) de Ion Vinea; Exerciții pentru mîna dreaptă și Don Quijotte de Jacques G. Costin (1931) și, parțial, Paradisul statistic de Ion Călugăru (1926). Fie că e vorba de poeme în proză fantaste, de imagini grotesc-expresioniste ale alienării și dezumanizării, de „urmuzianisme” ludice și/sau antiliterare, avem de-a face, în toate aceste cazuri, cu compoziții rafinate, ilustrînd - uneori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
urmuziene” sau ba - incluse în volumul de debut din 1925, Descîntecul. Flori de lampă, („Un căscat în amurg“, „Chronique villageoise“, „Danțul pe frînghie“, „Zvonuri“, „Ev“ dar mai ales „Cravata de cînepă“), extravagant-antiliterara „Aliluia...“, o oarecare amprentă suprarealistă în nuvelele din Paradisul suspinelor nu atenuează, în ochii majorității comentatorilor, senzația generală de postsimbolism heterodox, incapabil să „facă pasul” decisiv către forme cu adevărat radicale de modernitate. S-a vorbit, cu temei, despre o angoasă expresionistă care ar circula prin venele acestui tip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
expresionismul nu a fost asimilat în literatura română pe filiera avangardei, ci apare mai mult ca ingredient secundar în cadrul unor tendințe artistice dintre cele mai diverse. Parcurgînd însă fragmentele publicate de Vinea în Contimporanul și comparîndu-le cu variantele incluse în Paradisul suspinelor, observăm diferențe semnificative: cele din revistă sînt uneori puse în pagină „avangardist”, asezonate cu elemente de „estetică tipografică”. Cele din volum nu. Finalul nuvelei „Luntre și punte“ („Am venit să-mi dai partea mea”) e dispus ca o caligramă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Am venit să-mi dai partea mea”) e dispus ca o caligramă zigzagată, cu corp de literă mare. „Cu inima’n cap“ conține pasaje și paranteze metatextuale tipărite cu corpuri de literă diferite. Al VI-lea episod din romanul Tic-Tac (Paradisul suspinelor, care va da titlul - mult mai liric - al scrierii și al volumului) delimitează cu corp de literă mic, între paranteze, comentariile auctoriale pe marginea jurnalului lui Darie (toate comentariile sînt semnate I.V.). Finalul capitolului conține un comentariu subliniat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
coroana pe ismene...” În fapt, proza „spînzură” între viziunea expresionistă și cea futuristă. Nu mai avem de-a face cu o sinucidere teatrală, ci cu o crimă de un tragism apocaliptic... Neinclus, îndeobște, în familia prozei avangardiste, micul roman poetic Paradisul suspinelor (1930) are totuși certe legături de sînge cu aceasta. „Roman al subiectivității”, fragmentarist, artificios și fantast, el este, într-adevăr, „mai mult în atmosfera europeană a epocii decît oricare alt roman românesc” (cf. D. Micu, Modernismul românesc, 1985). Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
obsesională a maturului), explorarea îndrăzneață a traumelor sexualității infantile (v. „agresarea” micului Darie de către cele două fete prepubere) și elementul oniric/halucinatoriu sînt trăsături afine suprarealismului, așa cum grotescul coșmaresc trimite la poetica expresionismului; înaintea „autentiștilor” autohtoni (Camil Petrescu, Eliade, Sebastian). Paradisul suspinelor preia de la Gide convenția jurnalului găsit și comentat. Aceasta este însă parodiată, de fapt, răsturnată în ideea - antimimetică, manieristă... - potrivit căreia „minciuna” ficțiunii e mai prețioasă decît orice „adevăr” documental. Teatralitatea și stilizarea expresionistă caracterizează - nu mai puțin - nuvelele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Ov.S. Crohmălniceanu din Literatura română și expresionismul), iar elementele de „magie erotică” și de obsesie sexuală dilatorie bîntuie și prin scurtele proze din Descîntecul. Prețuit de cvasitotalitatea criticii moderniste interbelice (G. Călinescu, Șerban Cioculescu, Perpessicius, Pompiliu Constantinescu, Lucian Boz ș.a.), Paradisul suspinelor a avut, totuși, „ghinionul” de a fi inclus ca nuvelă într-o culegere. Dacă ar fi apărut independent (căci este un microroman!), ar fi avut alte șanse de a se impune mai ferm în posteritate. În definitiv, specia canonică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de apariția Crailor de Curtea-Veche (romanul lui Mateiu Caragiale văzuse lumina tiparului cu doar un an în urmă). Paralelismul realizat - pe linie expresionistă - de către Ov. S. Crohmălniceanu între revistele Gîndirea și Contimporanul trebuie completat cu paralelismul dintre Craii... mateini și Paradisul suspinelor. Ambele sînt romane poetice, manieriste și fantaste, cu intarsii onirice și cruzimi perverse, populate de personaje tarate. La Mateiu Caragiale însă dominanta e dată de bizantinismul arhaizant, de armonia compozițională, „heraldică”, și de limpezimea frazei baroce, în vreme ce la Ion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Paris, printre manuscrisele sale nepublicate numărîndu-se piesa într-un act Pile et face ou la poutre et la paille, piesa-film Le congrés des balles, scenariul Le magnifique illusionné ou les idées d‘un heros și un roman pentru cei mici, Paradisul copiilor. E. Simion îi menționează fugar figura de fum într-un pasaj din jurnalul său parizian. Un virtuoz discret en marge des vieux livres (cum l-a caracterizat Perpessicius) și un scriitor uitat... Diagnosticul lapidar al lui G. Călinescu din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pot să refacă etapele de evoluție ale culturilor mari, ci trebuie să se integreze unui ritm, fără continuitate și fără tradiție” (idem., p. 106). Cîtă deosebire, totuși, față de „patriotismul nostru nu înseamnă încă a păstra, ci a construi”! Spre deosebire de autorul Paradisului suspinelor, care era, în fond, un moderat „constructiv”, un estet cu bovarismul avangardei și un democrat cu nostalgia aristocrației intelectuale, tînărul Cioran e un vitalist extremist și un mesianic negativ, delirant, avid de sincronizare nu cu spritul solar-emancipator al „anilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
da doar acest exemplu) este, fără îndoială, spiritualismul. Abstracționismul Contimporanului rămîne unul „laic”, estetic. În general, comentatorii nu au acordat prea multă atenție „complexului” localist de la Contimporanul. O excepție relativă: Simion Mioc; acesta sesizează - cam prolix și bombastic... - la autorul Paradisului suspinelor un „ritm elegiac de titan paciurian, care nu poate sau nu vrea să se rupă de matca sa telurică, roditoare de prea multe arborescențe culturale epigonice, deși conștiința sa cutreierase realități spirituale plenare” (op. cit., p. 72). „Matca telurică” este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
text violent, intitulat „Cămașa de forță“, îl ia în vizor - fără a-l numi însă - pe Mihail Sebastian: „Unul dintre noii veniți în gramatică e neîncetat plictisit de literatura noastră. Îl știm admirator al lui Apollinaire și A. France, al Paradisului statistic și al Florilor de mătase, l-am văzut încercînd maturități ingenue în foiletoane scrise cu biberonul și mai știm că dacă numele lui n-ar ascunde o circumcizie - fiindcă scrie sub potcoava ortodoxă a dlui Nae Ionescu - ne-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
extensie și romanul intensiv, în sensul de concentrat, se apropie pînă la contopire și distincția dintre cele două specii epice devine de o gratuitate absolută” (Mențiuni critice III, ed. cit., p. 335). Un exemplu de roman poetic apreciat superlativ este Paradisul suspinelor al lui Ion Vinea. prizarea suprarealismului pe latura „estetizantă” și „virtuozitatea” ca o qualité maîtresse: „Un pitoresc teatru de păpuși reflexive, în regisarea căruia poetul, psihologul psihanalitic și estetul suprarealist, ce coabitează cu egale drepturi în dl Ion Vinea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
apreciază că, în evoluția stilistică a prozei de după Primul Război, marcată de „un scris intermitent, de pretenții eliptice, de o nervozitate neînfrînată, sensibil, capricios, lipsit de ceremonie”, Ion Călugăru se situează „în coasta” lui Ion Vinea. Povestirile care „continuă spiritul Paradisului statistic” cu viziunile sale de „feerie troglodită” sînt considerate superioare literaturii „cu aer de specifică localizare provincială din Caii lui Cibicioc” („Năpasta Varvarei”). „Cu ironia disolvantă, cu aerul de copil teribil, cu spiritul lui iconoclast”, prozatorul convinge în măsura în care „binevoiește să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
animînd desenul, spre bucuria amatorilor de fantazie”. Volumul cel mai avangardist al scriitorului este, astfel, considerat a fi și cel mai reprezentativ în ordine valorică: „Toată literatura d-lui Ion Călugăru, vorbim de aceea care și-a precizat conturul de la Paradisul statistic încoace, trăiește (...) într-un cer de vis, de halucinație (...) mă gîndesc la toată acea umanitate parodiată în marginea Vechiului Testament sau în marginea istoriei contemporane, cu toate ticurile ei mecanice, cu sufletul ei trepidant, cu nebunia ei portativă”. Nuvela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
la „notele diferențiale” și la imanența operei. Admirația constantă și progresivă față de poezia lui Ilarie Voronca, susținerea ei consecventă (dincolo de unele rezerve de parcurs), profunzimea comentariului despre Urmuz, observațiile fine despre Exerciții pentru mîna dreaptă... de Jacques G. Costin și Paradisul statistic de Ion Călugăru, disponibilitatea față de rafinamentul imagistic și umorul intelectual din volumele lui Stephan Roll și Sașa Pană vin, pe de o parte, din refuzul autorității magisteriale (din, altfel spus, ecumenismul estetic și toleranța eclectică ale „registratorului”, adversar al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
autor al unui poem omonim) este corect evidențiată. Volumul Ulysse „nu este numai operă de scenarist”; avînd „ceva din prolixitatea lui Voronca (...) caracteristică întregii mișcări suprarealiste franceze”. El conține „conglomerate de sentimente, nu de imagini”. Proza lui Ion Vinea din Paradisul suspinelor este apropiată de psihanaliză și expresionism, cu sublinierea carcaterului său anticipativ: „Scrisă într-o vreme (1920-1923) cînd studiul sexualității încă nu pătrunsese pe la noi adus de avalanșa psihoanalizei, biografia deșteptării erotice a lui Darie este un document (poetic, evident
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
superbă teratologie a intelectului, trimisă spre edificarea noastră, trebuie înțeleasă ca o chemare la ordine”; „Nu va trece mult timp și opera lui Urmuz va fi interpretată ca un apocalips, ca o izbăvire întru duh, ca o reintegrare într-un paradis de gîndire purificat și nativ. În fond, Urmuz satisface o tinerețe pornită pe frondă și negare absolută. Sub semnul lui trăești un nihilism liric, o oscilare între invenții scenice și verbale și teoretizări strict logice”; Ca în Ultimul om de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Acesta e stilul Arghezi și Urmuz. Doctorul, trăsura și caii sînt văzuți într-o compoziție sincretică. Mîinile, ochii se tratează monografic ca piese scăpînd din trup cu o viață proprie”. Constatare subtilă, valorînd cît întreg capitolul dedicat autorului „Fuchsiadei”! În Paradisul suspinelor al lui Ion Vinea „se întîlnește și metoda lui Urmuz, excesul de importanță dat laturei minerale a omului în portretul Domnului cu Servieta, redusă la limitele seriozității descriptive”. Nu lipsesc observații cu caracter mai general, indicînd o tradiție „urmuziană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ilustrează, în opinia lui Nicolae Manolescu, „o reluare conștientă a viziunii și procedeelor urmuziene, precum și (...) a atitudinii polemice față de o anumită literatură” (p. 548). Observația capitală a eseului vizează însă caracterul de „utopii negative” al prozei celor doi: „în acest paradis colectivist, Algazy și Grummer nu se vor mai ciocni” (p. 556)... Se vorbește, apoi, despre „reorganizare”, despre „omul nou, corectat” și despre kafkiana „colonie penitenciară”. Referirea la Kafka ne trimite — de data asta — cu gîndul nu numai la „societatea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Editura Minerva, București, 1983 Avangardismul literar românesc, studiu și antologie de Nicolae Bârna, Editura Gramar, București, 2003 Barbu, Ion, Opere 1. După melci. Joc secund, Prefața, stabilirea textului și aparatul critic de Mircea Coloșenco, Editura Echinox, Cluj-Napoca, 1997 Călugăru, Ion, Paradisul statistic, cu desene de M.H. Maxy, tipografia „reforma socială”, București, 1926 Călugăru, Ion, Abecedar de povestiri populare, Editura Unu, București, 1930 Călugăru, Ion, Don Juan cocoșatul, Oameni cari se pregătesc de moarte din cea dintîi zi a vieții, Editura Naționala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
rămas dator viața toată. Cu mișcări oprite ades văd bolți prăbușite în apă. Din frunzele satului ies ca dintr-o biblică șatră. Aleluia, astăzi ca niciodată sunt fratele obosit al cerului de jos și-al fumului căzut din vatră. [1925] * PARADIS ÎN DESTRĂMARE Portarul înaripat mai ține întins un cotor de spadă fără de flăcări. Nu se luptă cu nimeni, dar se simte învins. Pretutindeni pe pajiști și pe ogor serafimi cu părul nins însetează după adevăr, dar apele din fântâni refuză
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]