5,484 matches
-
oare mai mult decât Concha mea, mama celor opt copii ai mei și adevărata mea mamă? Adevărata mea mamă, da. Într-un moment de suprem, de abisal zbucium, când m-a văzut în ghearele Îngerului Nimicului, cum plângeam cu un plâns supraomenesc, mi-a strigat din adâncul rărunchilor ei materni, supraumani, divini, aruncându-mi-se în brațe: „Fiule, fiule drag!“ Am descoperit atunci tot ce-a făcut Dumnezeu pentru mine prin femeia aceasta, mama copiilor mei, maica mea fecioară, care n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
dacă nu poți să îți închizi ochii? — Nu poți să dormi? Ba da, poți să dormi cu ochii deschiși. Mulți oameni pot. Trăisem în multe barăci groaznice ca să știu asta. Dacă nu ai pleoape, nu poți să te oprești din plâns. Dacă nu poți să închizi ochii, plângi tot timpul. De data asta nu mi-am mai cerut scuze. Eram prea nervos. Mă făcuse să îmi încalc legământul de tăcere. Pentru un bărbat ca mine, ultima urmă de onoare și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
la morala Înfrângerii evreilor În revolta contra romanilor. Consideră analogia cu prezentul pătrunzătoare și savuroasă, deși sub unele aspecte ușor simplistă. În autobuz, În drum spre serviciu, văzu pe banca din spate o femeie dintr-o țară arabă, umflată de plâns, iar lângă ea o fetiță de șapte-opt ani, fiica ei probabil, care Încerca s-o consoleze repetând Întruna: „N-a făcut asta intenționat“. În acea clipă cuvintele „intenție, intenție bună, intenție rea, fără intenție“ i se părură păstrătoarele tainelor universului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
lentile groase și păr alb ca hârtia, Încăpățânarea sa, inteligența sa, aerul de bătrânețe copilăroasă și solitară care Îl Învăluia mereu. Pe Fima Îl durea tot trupul din cauza dorinței Înfrânate de-a smulge din fotoliu mica făptură care hohotea de plâns și de-a o strânge cu putere la piept. Niciodată În viață nu-și dorise să strângă În brațe o femeie cu pasiunea cu care voia acum să-l țină pe Dimi În brațe. Dar se stăpâni și rămase nemișcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
de parcă ar fi vrut să demonstreze prin ei ceea ce Îi povestise Înainte despre privirea câinelui. Deci așa arată iubirea. Fima se Înfioră de parcă de-afară, din adâncurile Întunericului, ale vântului și ale ploii, urechea sa ar fi prins ecoul unui plâns slab, strangulat. Brusc prinse capul micului Challenger și Îl vârî sub puloverul său larg. De parcă ar fi fost Însărcinat cu el. După o clipă, Dimi se eliberă și Întrebă: Dar de ce? —De ce ce? De ce ai acceptat să nu le spui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
dând din coadă și lingând cu căldură pe oricine se apleacă spre el. Când Ronen i-a legat picioarele, l-a lins și pe el. Urechea i s-a rupt și a căzut la pământ ca o bucată de pâine. Plânsul lui nu-mi iese din minte, poate că mai trăiește și agonizează În vreo băltoacă dintre stânci În vadi, poate că plânge și așteaptă un doctor. La noapte Dumnezeu o să vină și o să mă omoare pentru asta. Cel mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
faptul că suntem englezi. Dacă filmele devin puțin lacrimogene, eu îmi rod unghiile, iar Mark se trage de lobii urechilor de parcă nu i-ar veni să creadă ce aude. Din moment ce știm amândoi că fiecare face asta ca să nu izbucnească-n plâns, nu înțeleg de ce nu încetăm să ne mai dăm după deget și să ne dăm drumul să bocim. Dar noi nu facem așa ceva. Și nici nu strigăm. Și-atunci, de ce ne-am purta diferit în situația asta? Suntem oameni de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
adevărat. Când ar fi trebuit să aduc vorba despre asta? —Ai fi putut-o face oricând. Dar nu ai făcut-o. și acum nu voi mai putea avea niciodată încredere în tine. Înainte să mă fac de râs izbucnind în plâns, am împins-o din drum, mi-am înșfăcat pantofii și am plecat, alergând pe stradă în picioarele goale, dorindu-mi să-mi fi luat mocasinii. —Așteaptă! Am grăbit pasul, bucuroasă că eram mai în formă decât Lisa. M-a prins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
a îmbrățișat cu drag. Iar mi-a venit să plâng, dar m-am abținut. Reușisem să-mi păstrez machiajul intact pe toată durata zilei și știam că nu voi fi niciodată capabilă să-l refac dacă s-ar întinde de la plâns. Îl vedeam cu alți ochi pe Phil, acum că știam de câte ori fusese înșelat. Mila mă îmblânzea. Totul se schimbase, dar era cu atât mai rău cu cât eram indirect responsabilă pentru răul care urma să i se facă, afectându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
va trebui să se gândească la pensionare și să ducă o viață cât mai liniștită. Doctorul a spus clar că ăsta a fost ultimul avertisment. E numai vina mea, spuse Mark, amestecând în cafea cu încrâncenare ca să nu-l bufnească plânsul. Din reflex l-am luat de mână. Nu e vina nimănui. Nu eram sigură că și credeam asta. Sau poate e vina mea pentru că am vrut să schimb lucrurile. A fost vina mea că tu a trebuit să schimbi lucrurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
legume mediteraneene pentru cină, putem să ne așezăm și să ne gândim la toate lucrurile pe care vrem să i le spunem lui Phil despre ziua pe care am avut-o. Despre The Wheels on the Bus, despre dentist, despre plânsul din cauză că viețile noastre sunt pustii, chestii de genul ăsta. Mi-am pus haina, conștientă fiind că tonul vocii ei creștea îngrijorător. A venit cu mine până la ușă. Instinctiv, am îmbrățișat-o simțind cum trupul ei devine din ce în ce mai rigid în contact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
băuse. — Îmi pare extrem de rău să vă deranjez în mijlocul unei seri atât de agreabile, spuse ea pe un ton amar. Dar știu că veți fi cu toții foarte bucuroși să aflați că am fost concediată. Capitolul 15tc "Capitolul 15" Izbucni în plâns. Kieran se grăbi să o consoleze, dar ea îl împinse. Mark se grăbi spre ea imediat, o luă ușor pe după umeri și o conduse până la un fotoliu. Apoi îngenunche pe podea și o luă de mâini. Ce s-a întâmplat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
o înșfăcă de păr și o trânti de pe rampă jos pe podea, călcând-o în picioare. - Marcule, mă omori, gemea țiganca, fără să încerce măcar să se apere. Pe chipul ei se citea resemnarea martirei în fața destinului implacabil. Căutai mâna Laurei. Plânsul ei îmi dădu puterea s-o conduc spre ușă, de unde am putut să-l mai văd pe Marcu, cum se izbește în cap cu o halbă care se sparge fărâme și cum șiroaie de sânge i se preling din coafura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
vorba bătrâna, mestecând cu lingurița cafeaua din ibric, intrată în clocot. Laura mi-a zis: Mamă, cum mi-o și norocul. Zic eu: Ce-ar fi să întrebăm pe Ramses, să vedem ce crede el. Dar Laura a izbucnit în plâns și n-a mai scos nici o vorbă. Madam Fișic, după ce suflă în ibricul afumat, răsturnă cafeaua în două cești și spuse mai departe: - Tânărul a îmbrăcat-o din cap până în picioare. S-o vezi, parcă-i o prințesă. Aseară au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Lacrimi îi curgeau din ochi și din nas. Din nasul acela mic, cu linia concavă și aripile palpitânde, cioplite inegal și grosolan. - Lacrimi de crocodil! Continuai întunecat, împingând violent farfuria cu mâncarea aproape neatinsă. Se ridică brusc, oprindu-se din plâns și mă privi cu dispreț. Apoi își scoase batista din buzunarul șorțului și-și suflă nasul zgomotos. - Ajunge! Făcu dânsa amenințătoare, cu ochii scăpărători de cumplită mânie. - Zitta! Șuierai din spatele ei. Graiul tău îmi îngheață azi măduva și mă izbește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
mi-l apropiai, presându-i astfel șezutul de josul pântecului meu. M-a primit atunci întreg și fără cea mai slabă șovăire a trupului. - Faust, partea a treia - s-a scremut după aceea piticul dinlăuntrul meu, între două miorlăituri de plâns isteric. Dințișorii lui de știucă mi se înfipseră în colțul inimii, de astă dată mai îndelung ca în alte rânduri și durerea ascuțită a splendidei mele izolări reveni după declupare. - Latră! Am răcnit către femeia cu carnea dulce tolănită pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
dar chipul său rămase totuși copleșit de grijă mare. - Tată, continuai îndurerat, lasă-mă să-ți spun pe de rost toată partea întâi din Faust, în original și fără greșeală. Ochii lui de culoarea plumbului se umplură de lacrimi și plânsul său sfâșietor mă deșteptă din toropeală. Afară ploua cu găleata. Tânărul care trecea fluierând, prin ploaie, s-a oprit uimit în fața mea. Stăteam în pragul cafenelei. - Nu știu dacă-ți mai aduci aminte de mine, deși acum ne întâlnim pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de nările armăsarului nehotărât să bată. Pintenogul ațâțat, porni încopăcit, bălăbănind copitele picioarelor de dinainte, ca să le coboare ușurel pe greabănul roaibei împietrite și cu coada în aer. Clementina cea cuminte, fata doamnei Pipersberg, care mă însoțise, izbucnise într-un plâns nervos, după ce contemplase actul până după săvârșire. ...Mulțumescu-ți Ție Doamne, că mi-ai dat vederea. Prin ea putui să mă bucur de florile pajiștilor tale. Să mă înclin în cale la buruiana crescută prin voia ta, să iubesc soarele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
când reîntors în sufrageria comună, întrebai, nevinovat, pe doamna Pipersberg, dacă mai are intenția să joace mult, deoarece, în curând va trebui să se schimbe pentru „inspecția de noapte”. Ochii ei, ca de miel, se umplură de lacrimi și un plâns de madonă pângărită produse o consternare generală. Pe chipurile domnilor se citea o revoltă surdă. Nici unul însă dintre ei nu cutează să-mi ceară socoteală. Eram hotărât să plăsmuiesc pe îndrăzneț. Domnii se retraseră cu toții în colțul cel mai îndepărtat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
cafenie ce i se așezase în poală. O pată mare, sângerie i se ivi pe pometul obrazului drept și stăruia acolo, în timp ce ochii ei cu retine sinilii, mă sfredeleau cu o expresie îndurerată. Buzele răsfrânte ușor înspre colțuri, schițau un plâns reținut cu greutate și o chinuitoare întrebare: „Ce ți-am făcut?” părea că mă întreabă Mariana. Și așa cum pisicul cafeniu îi dormita în poală, așezat și sprijinit cu lăbuțele de dinainte pe un genunchi acoperit decent de rochița ei albastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
cules de pe drumuri, după două zile de crâncenă beție. Dormea toată ziua de luni, întins pe masa de lucru, cu perna de călcat la căpătâi. Parcă-l văd și acum, cum se culcă fericit și se trezește în hohote de plâns, căutându-se prin toate buzunarele. Dacă găsea vreun gologan rămas acolo din greșeală, trimitea copilul la ceainărie după apă fiartă. Pe chipul său de meseriaș cu fruntea și cu țăcălia de savant, se citea remușcarea de a fi săvârșit încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
și vorbim apoi, nepăsători, de alte lucruri, cu toate că îmi simt creierii apăsați de borșul care-mi strânge inima. Gloria ronțăie un pesmete și discută iarăși despre borș. Zice că s-a săturat de el până în gât și plânge cu lacrimi. Plânsul este unul dintre instrumentele teribile ale vastului ei arsenal, cu care își apără borșul. O spun fără nici un pic de răutate, trăncănesc numai așa... ca să nu tac din gură. ... „Să nu te mai prind că scoți cepul și răstorni butoiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
draga mea, și încearcă să mă faci să cred că sunt chinuit de o idee fixă”. „Răspunde!” urlam înnebunit de cumplita ei tăcere. Cuvintele îmi pocneau ca niște becuri electrice izbite la pământ. Vidul din creier îmi producea explozia vorbelor. Plânsul meu cu ochii uscați o lăsau indiferentă, fiindcă nu-l înțelegea. Pentru că Gloria nu-și închipuie că s-ar putea plânge fără lacrimi. Ea iubește viața și luptă ca s-o parcurgă pe drumul cel mai comod. O potecă șerpuită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
o iubesc și mai frumos, așteptându-i moartea. Într-o existență fără zbucium sufletesc, în care clipele să mi se scurgă lin, aștept să moară Gloria, pentru ca, în sfârșit, să pot să plâng și eu cu lacrimi. Numai cine cunoaște plânsul mut cu ochii uscați poate să înțeleagă de ce vreau să plâng și eu o dată, cu obrajii scăldați în șiroaie nesfârșite. În primul și ultimul meu ceas, după moartea Gloriei voi coborî storurile și îngenuncheat în fața patului în care ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
vede că logodna prelungită Îl ucide. Exact așa eram și eu, atunci. În cele din urmă, am făcut o cădere, fizică și mentală - cu niște dureri de stomac și de cap Îngrozitoare, perioade de apatie totală și crize bruște de plâns. M-am dus la doctor, iar el mi-a spus: „Însoară-te și ia-ți o vacanță“. Ușor de spus, greu de făcut, dar am făcut-o: Emma și-a convins tatăl că aveam destui bani ca să trăim, chiar dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]