21,807 matches
-
crescîndă de moartea ce se apropie, mila nesfîrșită pentru sora de „treizeci și trei de ani ne-mpliniți”, speranțele tot mai absurde, mai lipsite de suport real: toate acestea fac, din interior, o poezie a unei experiențe-limită. Însă Ileana Mălăncioiu o gîndește poetic și o scrie de la distanță, cu o perspectivă, prin prisma nu numai a sfîrșitului, ci și a ceea ce-i urmează acestuia. Va apărea, astfel, o „scindare” a martorului. Cel de la primul nivel este implicat în modul cel mai direct și
Sora noastră by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3139_a_4464]
-
se cutremura de veselia/ din acel salon strîmt și întunecos/ de la spitalul Filantropia.” (Ce vesele cîntece). Martorul „ocular”, din decorul aproape realist al spitalului și salonului său reproiectate din proximitate și dinlăuntru, începe să facă loc celui de-al doilea, poetic, căruia îi oferă materia propriei experiențe de asistare. Obsesia Ilenei Mălăncioiu pentru suferință, agonie, moarte, călătorie a sufletelor și mîntuire a lor se instalează tot mai vizibil, ocupînd „prezentul” (oricum trecut) și directul (efectul ca atare), pentru a desfășura un
Sora noastră by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3139_a_4464]
-
tema continuării - pe alt plan - a comunicării și comuniunii cu sora dispărută. Ea e sora mea de dincolo, cum apare în titlul cărții; și accentul cade, memorabil, atît pe sora mea, cît și pe de dincolo. Prima parte a ecuației poetice o știm: boala, suferința, agonia, moartea omului apropiat și de același sînge. A doua, deschisă prin acest dincolo transcendent și creștin, va aduce în pagini credința celuilalt martor. Se spune că moartea unui om apropiat determină, la martorii care o
Sora noastră by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3139_a_4464]
-
de undă mai înaltă” cu morții din viitor ai locului, iar cu oamenii de azi, „la nivelul unei fericiri fără margini”, vorbește prin energii „de vibrație joasă”: cîmpul energetic emoțional, energia cerebrală și aceea, joasă, a informației negative constituie spațiul poetic, timpul și vremea ființei, trecutul și viitorul său: „Fără alcool, fără sex. Sună fals: «își scutură mătreața/ îngerii din cer», îmi/ spune mortul, ce mă ține de mînă, cît să traversez strada/ principală, mai/ bine mi-ar înfige un pumnal
Etnobotanicele lui LIS by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/3141_a_4466]
-
ca și a unora dintre poemele alegorice de mare amploare. De-a lungul întregii sale cariere ne-a acompaniat aceeași muzică de fond. La metaforă Philippide a ajuns de foarte tînăr, pentru că în zona metaforică s-a concentrat discursul său poetic profund. A pornit mereu de la cîteva cuvinte-cheie, în jurul cărora a configurat cîmpuri semantice tot mai complexe: a plînge -plînset - lacrimi; întuneric - noapte - ceață - negură, a arde - foc - cenușă - scrum; a tulbura - turbure. Li se adaugă termenul cu multiple sensuri cîntec
Alexandru Philippide – pentru totdeauna by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3140_a_4465]
-
cuvinte-cheie, în jurul cărora a configurat cîmpuri semantice tot mai complexe: a plînge -plînset - lacrimi; întuneric - noapte - ceață - negură, a arde - foc - cenușă - scrum; a tulbura - turbure. Li se adaugă termenul cu multiple sensuri cîntec, avînd de obicei sensul de „act poetic”, dar și pe cel de „plîngere“. Personificarea și epitetul metaforice prezentau deja la Philippide formule proprii și neliniștitoare: în tradiție simbolistă, el personifică tot ce-l înconjoară (peisaj, obiecte de interior, natură); dar pecetea lui proprie constă în personificarea stărilor
Alexandru Philippide – pentru totdeauna by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3140_a_4465]
-
visurile noastre răzlețite/ Ca niște păsări amețite;// Un vis de slavă și singurătate/ Se-aprinseatunci în mine ca un mit“. Ca și în cazul metaforelor, personificarea se umple de epitete metaforice excesive. Autorul Aurului sterp personifică abstracțiunile încercînd să facă filozofie poetică pentru un public cititor neobișnuit cu angoasele grave. Specifică nu-i este lui Philippide doar abundența metaforelor elaborate, ci și neobișnuita lor varietate, metafore implicite, metafore coalescente, oximoronice, sinestezice, personificatoare. Mai ales cele sinestezice și oximoronice, piese rare în limbajul
Alexandru Philippide – pentru totdeauna by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3140_a_4465]
-
pentru un public cititor neobișnuit cu angoasele grave. Specifică nu-i este lui Philippide doar abundența metaforelor elaborate, ci și neobișnuita lor varietate, metafore implicite, metafore coalescente, oximoronice, sinestezice, personificatoare. Mai ales cele sinestezice și oximoronice, piese rare în limbajul poetic în general, apar aici cu înaltă frecvență. Că o asemenea procedare se poate transforma în manieră oricine observă. Deși poetul are grijă să varieze la maximum portanta și materialul metaforic, pînă și ingeniozitatea dovedită de el obosește: „Viața-i făcută
Alexandru Philippide – pentru totdeauna by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3140_a_4465]
-
Franz Werfel erau respinse instinctiv de admiratorul Helladei, de adeptul consecvent al poeziei pure. Nu doar temele - aflate la polul opus celor expresioniste - îl depărtează pe poetul român de curentul literar german, ci mai ales concepția sa specifică asupra limbajului poetic: tot ceea ce reprezenta prozaism, vocabular vulgar, limbaj marginal etc. nu putea găsi înțelegere la adeptul ferm al epurării lingvistice în poezie, la campionul metaforizării multiple. Philippide a coexistat cu expresionismul, dar l-a privit de l-a distanță. Prozodia lui
Alexandru Philippide – pentru totdeauna by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3140_a_4465]
-
mult nici mai puțin, să fiu pur. Umblam cu Epitet în gură cum umblă Grivei cu osul lui. Astăzi înțeleg prea bine de ce spune Schopenhauer că „înțeleptul stoic n-a prins viață niciodată sau n-a putut dobândi un adevăr poetic interior, ci a rămas un manechin rigid și stângaci, cu care nu știm ce să facem, care nu știe nici el unde s-o apuce cu înțelepciunea lui...”. Nu mi-a rămas din tentativa aceea imprudentă decât înfățișarea de manechin
însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/2922_a_4247]
-
de la Guadalajara (Mexic). Este un premiu important pentru literele latino-americane (dotat cu 150.000 de dolari) însă, începînd cu 2013, prin cîștigarea lui de către un mare poet francez, el s-a deschis - nu doar în intenții - și către Europa. Parcursul poetic și cultural al lui Yves Bonnefoy (n. 1923), laureatul premiului din acest an, acoperă o mare parte a secolului al XX-lea, de la avangarde pînă la regîndirea actuală a modernității. Poetica sa - a considerat nu doar juriul Premiului FIL - este
„Ce bine că Turnul Babel s-a prăbușit!“ () [Corola-journal/Journalistic/2925_a_4250]
-
viguros. Văd adesea mari opere literare apărînd și reținînd atenția multora dintre dumneavoastră. În alte colțuri de lume însă, privirea pe care tehnologia și întrebuințările ei comerciale ne incită să o aruncăm asupra realității naturale și sociale prejudiciază întrucîtva sensibilitatea poetică și acea inteligență a vieții pe care ea o conține. În Franța, de pildă, universitățile noastre au tendința să plaseze științele umane și dezbaterea ideilor în prim-planul intereselor lor, iar acest lucru se face în detrimentul poeziei, a cărei fundamentală
„Ce bine că Turnul Babel s-a prăbușit!“ () [Corola-journal/Journalistic/2925_a_4250]
-
le pot recunoaște filozofiile existenței? Sau poate pentru că ele ar fi formulate în poezie cu mai multă imaginație sau mai multă elocvență decît în acele scrieri pe care le numim proză? Da, fără îndoială, este foarte adevărat că marile opere poetice - care nu sînt doar poeme, mă gîndesc aici, în primul rînd, la un Shakespeare sau un Cervantes - se hazardează foarte departe în labirinturile conștiinței de sine. Modernitatea spiritului a găsit în ezitările angoasate ale lui Hamlet sau în reveriile generoase
„Ce bine că Turnul Babel s-a prăbușit!“ () [Corola-journal/Journalistic/2925_a_4250]
-
lor evidență. Poezia iubește cuvintele, ea trebuie să le iubească, ea trebuie să recunoască și să regăsească în ele memoria deplinei realități existențiale. Și, ca o consecință a acestei prime evidențe, o a doua observație: cuvintele, carevasăzică, ele sînt locul poeticului din poem. Ce sînt însă aceste cuvinte care nu pot fi reduse la conținutul lor conceptual? Niște vieți întregi care, de-a lungul secolelor, au însoțit bărbații și femeile în împrejurările particulare ale limbii lor, printre care datele geografice și
„Ce bine că Turnul Babel s-a prăbușit!“ () [Corola-journal/Journalistic/2925_a_4250]
-
Și, înainte de toate, să ne traducem. Atenție, însă! Interesul pentru traducere, care este, din fericire, definitoriu pentru poezie astăzi - în Franța, cel puțin -, nu trebuie să ascundă faptul că a traduce este o misiune tot atît de dificilă ca invenția poetică propriu-zisă. A transpune în propria-ți limbă semnificațiile unui text scris într-o altă limbă înseamnă a trece pe lîngă poezie, întrucît poezia este tocmai transgresiunea semnificației conceptuale. La trecerea unui poem dintr-o limbă într-alta, trebuie retrăită lupta
„Ce bine că Turnul Babel s-a prăbușit!“ () [Corola-journal/Journalistic/2925_a_4250]
-
ca oricînd: iubirea aceasta pentru limbi așa-zis străine este una dintre ultimele resurse importante ce ne mai rămîn. În ce mă privește, în orice caz, întotdeauna mi-am dorit să fac din traducerea poeziei o activitate strîns complementară scrisului poetic propriu-zis. Și credeț i-mă că unul dintre marile mele regrete este că nu am putut merge destul de departe în învățarea limbii spaniole. Înainte ca hazardurile vieții să mă fi îndreptat înspre cu totul alte opțiuni, apucasem să citesc, pe la
„Ce bine că Turnul Babel s-a prăbușit!“ () [Corola-journal/Journalistic/2925_a_4250]
-
clipă să pună marile cuvinte ale limbii spaniole în slujba unui asemenea tărîm, iar asta pe toate planurile cu putință, dar mai ales pe cel al justiției sociale și al prezervării mediului planetar. Asta mă confirmă în ideea că invenția poetică și grija pentru societate sînt unul și același lucru. O învățătură a civilizației dumneavoastră, la care oamenii de pretutindeni ar trebui să mediteze. Vă mulțumesc. Yves Bonnefoy (Traducere de Simona Sora și Claudiu Constantinescu)
„Ce bine că Turnul Babel s-a prăbușit!“ () [Corola-journal/Journalistic/2925_a_4250]
-
operei lor și, apoi, trecând la celelalte culegeri, alcătuite din lucrări la zi, lucrări mai fără pretenție, scrise Într-o perioadă scurtă sau chiar pe parcursul acestei veri de condeieri care au rezonat la chemarea noastră, să aprecieze singur câtă vibrație poetică poate oferi un sentiment atunci când el este autentic, când provine atât din tradiție cât și din nevoia socială de a te afirma În contemporaneitate. și cât de falsă este impresia că, În cultura actualităților noastre politice, asemenea Înclinații creatoare nu
ISTORICUL PROPUNERII UNEI SĂRBĂTORI NAŢIONALE A ZILEI LIMBII ROMÂNE. In: Editura Destine Literare by Corneliu Leu () [Corola-journal/Journalistic/99_a_384]
-
zdravănă de aer și intra pâș-pâș în camera de zi, tapetată cu fotografiile actorilor faimoși care jucaseră cu ani în urmă pe scena sălii „Marinetti”. Domnul Sarafoleanu era un om pragmatic, trecut prin viață, nu putea fi suspectat de fantezii poetice sau de naivitate. Voia să afle. Să afle adevărul. După vreo două seri în care fusese vizitat de duhuri, a hotărât să facă ordine în încăperea bântuită și să fixeze în poziții bine controlate o serie de obiecte-țintă cum ar
Tablouri dintr-o expoziție by Constantin Mateescu () [Corola-journal/Journalistic/2940_a_4265]
-
realism mai intens decît realitatea și cu o doză de nebunie blasfematoare ce „atinge” mai ușor dumnezeirea decît gestul pios. Povestea narată, story-ul din film, întins „de vineri noaptea pînă luni la cinci”, e o succesiune de întîmplări și fantasmagorii poetice: momente comice sau deprimante, gesturi deșucheate și reacții bizare, dialoguri pedestre, viziuni extatice... Eroul liric, pe cantul schizofreniei, se dedublează și își caută jumătatea pierdută, o ia razna „infernal și de tot”, îi îngrozește pe cei din jur, plîngînd însă
De la Eminescu la Eminem by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/2877_a_4202]
-
o notă ludică, niște momente de respiro bine venite. De la imaginile curgătoare ale lui Eminescu și pînă la insurgența în ritm de hip-hop a unui Eminem, Marius Ianuș caută și selectează tot ceea ce i se pare funcțional, convenabil (în sens poetic) creației sale. Așa repetent cum e și nebun cum pare, este un profesionist autentic, un muncitor pe pagina albă care nu confundă poezia cu versificarea. Nu toate poemele din noul containăr sînt la aceeași înălțime: după o primă treime senzațională
De la Eminescu la Eminem by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/2877_a_4202]
-
mult nici mai puțin, să fiu pur. Umblam cu Epitet în gură cum umblă Grivei cu osul lui. Astăzi înțeleg prea bine de ce spune Schopenhauer că „înțeleptul stoic n-a prins viață niciodată sau n-a putut dobândi un adevăr poetic interior, ci a rămas un manechin rigid și stângaci, cu care nu știm ce să facem, care nu știe nici el unde s-o apuce cu înțelepciunea lui...”. Nu mi-a rămas din tentativa aceea imprudentă decât înfățișarea de manechin
însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/2880_a_4205]
-
Li se adresează, le vorbește, peste timp și destine, parcă într-adins, pentru a accentua și celebra solitudinea, retractilitatea, inadecvarea. Se pune, atunci, o problemă: cum de unele dintre textele de aici aduc (de departe, poate, dar aduc!) cu formule poetice așa-zicând concurente? Poemele de la p. 56 și p. 57 (le identific așa, numeric, pentru că nu au titlu) amintesc de solipsismul unui Bogdan Ghiu; cele de la p. 100 și 101 sunt, parcă, desprinse din Georgicele lui Mircea Cărtărescu; sound-ul falsului
Monoran, plutonicul by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2896_a_4221]
-
I, 1925) din Antologia poeților de azi a tandemului Pillat-Perpessicius. Născută în 1886 la Paris, unde va reveni să se instaleze definitiv în 1912, aceasta importantă poeta pare a fi fost parțial trădata de o prea mare încredere în limbajul poetic al epocii - primul sfert al secolului XX. Din cele 7 piese din antologie (toate scrise și apărute între 1906 și 1913), doar 3 sunt excepționale, celelalte pierzându-se parcă în fondul sonor al vorbăriei lirice ambiante. Și din ele răzbat
Alice Călugăru by Ilie Constantin () [Corola-journal/Memoirs/17519_a_18844]
-
pare să se găsească întotdeauna exact sub următorul înveliș. Evident, această dezvăluire nu are capăt, dar senzația e sufocantă. Fiind poet, revelarea frumuseții e asemenea revelării naturii - un dar. Nu contează dacă nu creezi. E de-ajuns să ai viziunea poetică. Să vezi frumusețea ascunsă. Așa cum am făcut eu în seara asta, cînd stăteam în fața ferestrei deschise și am auzit pe cineva fluierînd în depărtare. Am simțit toate soiurile de stări de spirit pe străzi noaptea, cea a mersului alături de femeile
John Fowles – Jurnale by Radu Pavel Gheo () [Corola-journal/Journalistic/2908_a_4233]