10,986 matches
-
dulceața nimicului”, „fascinația răului”, „resemnarea și plăcerile ei”. Iată cum nefericirea devine fericire, iată cum a fi ursuz ajunge să însemne restaurarea unei ordini cu sine însuși. În fond, melancolia Ă cu dublul său regim Ă este mitul fondator al proiecției cioraniene despre sine. De aici, importanța pe care Cioran însuși i-o acordă în corespondență. Astfel, „Înclin să cred că melancolia e tara familiei noastre. Ce poți face împotriva eredității?” (295 Ă 17 februarie 1976). Apoi: „Melancolia a fost blestemul
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
de adâncime a eului cioranian articulat în subterane. Căci, și dacă ar rămâne un reper biografic accidental, el hrănește desenul unor mutații relevante, dacă nu cumva ascunde chiar ecuația propriului sine. E de la sine înțeles că România e aici o proiecție subiectivă, având forma și relieful obsesiilor lui Cioran. Un narcisism pe dos, căci, desenată ca într-un blazon, România este aici Cioran însuși. Să ne amintim: țara asta nu are destin, nu trăiește în istorie, e ratarea prin excelență și
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
În fine, strigăte disperate la Cioran? Construite livresc, ele par, la rându-le, nu altceva decât o mască. Cioran, care disprețuia stilul și reducția existenței la limbaj, își proiectează ființa în fine ecuații stilistice. Și-apoi, cum se împacă această proiecție cu nostalgia barbariei, primitivismului, elementarității și a anonimatului? În plus, cum să explici o criză de o asemenea anvergură Ă care distruge și neagă totul Ă doar prin insomniile din tinerețe? Nu e prea puțin pentru ancorarea damnată în luciferic
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
profundă și ireală; un nimic ce îndeamnă la stupoare” (I, 98). Chiar și așa, dincolo de nostalgie și de revoltă, bucuria topirii în nimic. Acel nimic care e deopotrivă Dumnezeu: „Toată lumea, toate aceste ființe nu sunt decât visul unui spirit absolut, proiecții ale Mâyei, ale iluziei cosmice. / Înclin să cred că Vedâtana e sistemul cel mai profund, cel mai apropiat de «realitate»” (I, 173). Mai mult, sunt clipe când Cioran găsește în ireal fundamentul ființei: „Fără iluzii, nu există nimic. E straniu
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
merge cu distrugerea (autodistrugerea?) până la capăt. Continuă, deci: „Toți cei cărora nu le-am stâlcit mutra sunt tot atâtea reproșuri pe care mi le fac și care-mi otrăvesc existența” (idem). Altundeva, aceeași nemulțumire că excesele violente nu-s decât proiecții imaginare. „Cea mai mare parte a timpului mi-o petrec pocnindu-i pe oameni, suduind pe unul și pe altul până ajung la încăierare. Stârnesc, de dimineață până seara, scandaluri de care-mi vine să roșesc, provoc necunoscuți, răstorn totul
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
II-a s-a întâmplat la fel. Când am primit premiul, am primit altă diplomă dar tot aceeași carte. Am fost tristă câteva zile, mai ales că o colegă de-a mea, care luase premiul III, primise un aparat de proiecție. Pe urmă am aflat că premiul era cumpărat de părinți iar mama mea, cu grijile ei, uitase de asta și adusese la școală tot cartea din anul trecut. In clasa a III-a a intervenit un eveniment important în viața
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
atmosferă comună” mirosul, sunetele, atingerile etc. Această „relație atmosferică” separă sau desprinde cuplul respectiv, pe durata actului sexual, de realitatea externă. Una dintre calitățile principale ale „atmosferei erotice” este de o „aparentă derealizare” asemănătoare „visării”, comună celor doi parteneri, cu proiecția acestora într-o „realitate a plăcerii erotice”. Este o formă de „trăire” psihofiziologică de o maximă și totală intensitate reciprocă. Relația atmosferică, de factură erotico-sexuală, dintre cei doi parteneri este marcată de o tensiune comună care atinge intensitatea maximă în cadrul
Tratat de psihosexologie (ediţia a IV-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2269_a_3594]
-
fenomen de cultură, livrescul capătă pondere și se cuprinde în lirismul existențial, nuanțând expresia, deschizând simbolurile și stratul imagistic al structurii poetice. Reflexivitatea este una din caracteristicile poeziei de azi, indiferent dacă sensibilizează ideea sau dacă poetul ne încântă prin proiecția imaginii, fiind preocupat de "cuvânt", de măsura comunicării prin "cuvânt". De semnalat procesul de conceptualizare prin artificiul retoric sau printr-o concentrare a versurilor. "Limba devine sintetică, devine fidelă față de realitatea psihica 12. Asimilarea tradiției, a temelor și a problematicii
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și apolinic, pictural și mozaical, el suprapune în poezia sa prin asimilare organică pe unii dintre poeții pe care i-am mai citat: Ion Barbu, Mallarmé, dar și Macedonski, într-o viziune inedită, turnată într-un limbaj pur, într-o proiecție de aglomerări de vise în care sensurile grave le descoperim anevoie, deși la prima vedere pare să spună limpede că nu suntem departe de cer, dar nici de infern. Ovidiu Genaru "Un șir de zile", E. P. L., 1966; "Nuduri", E. P
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
respirația? Însă atunci ar fi numai felul în care eu vorbesc despre fața ei, despre mișcările încetinite prin straturi" dar nu va fi imaginea ei, adevărata ei ființă atunci ("Poezia e altceva"). Poetul nu interpretează lumea, nu o redă prin proiecția eului asupra lumii și a trăirii ei nemijlocite; așa se explică impunerea livrescului ca un contact direct, într-o osmoză teribilă, încât poetul trăiește într-o complicitate sentimentală cu faptele livrești, cu imaginile și ideile invocate:"Beethoven într-o seară
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
psihiatri stabiliseră rolul nefast pe care-l joacă lobul anterior frontal al creierului în viața omenirii. El este focarul tuturor investigațiilor la neliniște, neastâmpăr, răzvrătire și aventură. Sediul nemulțumirii și al întreprinderilor. Sălașul nefericirii. În acest teritoriu prefrontal se înscrie proiecția individului în viitor. Aria prefrontală naște și cârmuiește ideile despre eul interior și îndrumarea lor spre năzuința de lărgire. Individul lobocoagulat pierde compozanta emotivă a activităților sale ideative, în special cele care privesc previziunea și viziunea interioară, funcție esențială a
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
săptămână. (David Romina) Mi-a plăcut că am găsit singuri soluții pentru încălzirea globală și totodată ne-am expus propriile idei, viziuni în legătură cu societatea de consum. (Bucur Roxana) Tematica, desfășurarea și înlănțuirea temei. (Ciurdar Vlad) Interacțiunea elevi-profesori. (Hălmăgean Ioana) Atmosfera, proiecțiile, metodele diverse și interactive (Cami) Faptul că nu am simțit trecerea timpului. (Bălaș Flavia) Pălăriile, că sala a arătat ca un cinematograf cu patru proiectoare. (Schnakovski Vlad) La adăpostul pălăriilor gânditoare... Ce nu v-a plăcut? Mi-a plăcut tot
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
zone ale manifestării noastre existențiale, dar ne-a făcut să ne întrebăm dacă însăși călătoria noastră nu e cumva o bandă a lui Moebius. După ce simțiserăm pe "scenă" ceva din aerul venețian, Alina și Radu ne-au plimbat prin Veneția: proiecții de imagine și sunet care ne-au făcut să conștientizăm și să ne responsabilizăm atitudinea în fața măștii naturii, a naturii-mamă, în sânul căreia viețuim. Cauzele și efectele calamităților naturale, ecosistem, ecologie noi și rolurile noastre în fața măștilor naturii, dar și
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
mă surprind pe mine și chiar pe Maestru cu filme de examen care sugerau căutări ce se leagă de o anume sensibilitate. Majoritatea filmelor pe care le-am realizat în facultate în cadrul examenelor sunt proaste... Doar două s-au pretat proiecțiilor prin festivaluri. Însă absolut toate au pus baza unor căutări proprii, unei direcții conturate a regizorului Tedy Necula. Unele exerciții au stat la baza lungmetrajului de după absolvire. Altele mi-au permis să îmi dau voie să experimentez. Să greșesc. Să
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
aseamănă: "Cum ar fi spus Antoine de Saint-Exupéry, acesta nu e un portret. Acesta este un exercițiu de admirație." Admirația pentru un creator nu doar cultivat și profund, nu doar inteligent, ci și capabil să înțeleagă că reprezentația scenica este proiecția cathartică a vastului, polifonicului spectacol al lumii, trecut prin filtrele unei subiectivități care nu operează din perspectiva orgolioasei sale impuneri, sustrăgându-se viziunii autorului, singura îndreptățită a condiționa viața scenică a operei dramatice, forțând adeseori structura textului, indestructibilă în esența
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
în volumele pe care le-a scris, el este prezent cu reflecțiile sale privind atitudinea, arta și timpul. Poartă și gest ritual deopotrivă, care ne permite să-l cunoaștem. Am văzut și revăzut filmul Ana în paralel cu propria-mi proiecție a scenariului Zidirea. Aceleași elemente cu propensiune spre simbol, același ritm... Și aceeași greutate existențială, susținută, pe direcție comună, dar cu sensuri opuse: Zidirea vizează arhetipul, explicit structura profundă, Ana, lumea derizoriului, dar implicit structura profundă a unui poem cinematografic
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
2010) și Ana (2014). Voi reveni mai jos asupra acestui aspect. Despre unul din aceste filme post-decembriste aș dori să scriu aici vreo câteva cuvinte. Este vorba de Luna verde, pe care l-am văzut cu plăcere în 2010 la proiecția de gală de la Cinema Victoria din Cluj. Plănuiam încă de atunci să-i consacru o analiză, însă hazardul a împins din ce în ce mai departe acest proiect, până când s-a stins, ca să renască printr-un joc fericit de circumstanțe cinci ani mai târziu
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
să le numim REVELAȚII. Ilie GHEORGHE " Totul care trimite la tot"1 Alexa Visarion mărturisește într-unul din interviurile lui că visa, în copilărie, să se facă silvicultor sau profesor de poezie. Dacă prima dorință intra în seria firească a proiecțiilor unui copil despre sine, cea de-a doua alegere îl singularizează pe viitorul regizor, scenarist, om de teatru și profesor, care are în spate o carieră internațională incontestabilă. Cel ce visa să devină, profesor de poezie, când alții se văd
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
e numai în celălalt, ci și în tine... Artistul trebuie să-l caute necontenit pe omul ce a fost cândva liber. Frumusețea, adevărul și iubirea sunt umane, iar umanul este întotdeauna actual. Care e raportul optim între literatura dramatică și proiecția ei scenică? Există piese scrise doar pentru a fi citite, care nu pot fi puse în scenă? Pot spune multe lucruri legate de întrebarea dumneavoastră... Nu știu dacă răspunsurile mele înseamnă ceva... Teatrul este întâlnirea dintre public și actori, dăruită
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
mai puternică decât teatrul" iar moartea e cea care obligă, și viața și teatrul, să se unească și să strige: Atenție mărită, domnilor, atenție mărită! Poate fi jocul actorului (alcătuit din mirajul altor voci, din meandrele unor existențe netrăite, din proiecțiile amăgi toare dar veridice ale unor măști) sistematizat, raționalizat, prins în tipare? Care e opinia dvs. în legătură cu această tendință, tot mai accentuată, de a ierarhiza, de a raționaliza, de a sistematiza ceva care nu e deloc predispus la aceste operațiuni
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
eseuri literare etc. - au caracteristici eterogene, combinând în proporții diferite cele două seturi de trăsături. Textele memorialistice, de exemplu, conțin însemnări asupra unor evenimente reale, deci atributul ficționalității este anulat. Amintirile vizează realul, dar acesta este remo de lat prin proiecții subiective ale memoriei afective; chiar dacă este nonfictivă, memoria listica presupune un act elaborat, de construire artistică a textului (în vederea publicării), în contrast cu o comunicare factuală cotidiană, spontană. Sintetic, trăsăturile definitorii ale celor trei tipuri de texte sunt evidențiate în următorul tabel
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
teatralității - limbajele scenice (nonverbale), specifice artei dramatice (joc scenic al actorilor, vestimentație, decor, recuzită, sunet, lumini etc.) În genul liric, imaginarul poetic se structurează, de cele mai multe ori, pe două planuri: - planuri temporale: al evocării/al prezentului liric, al prezentului/al proiecției în viitor; retrospectiv/anticipativ, diurn/nocturn, efemer/etern etc. - planuri spațiale - terestru/cosmic, al realității exterioare/al realității interioare, al aproapelui/al departelui, al închiderii/al deschiderii etc. - planuri conceptuale: al eului liric/al tuului liric, eu/noi, eu/alții
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
și reprezentat prin limbaje scenice (decoruri: seară/dimineață, vară/toamnă; „îmbătrânirea“ personajelor etc.), iar timpul subiectiv este numit ori sugerat în dialogul/în monologul personajelor (relativizare a timpului dramatic, care multiplică planurile temporale ale acțiunii prin evocarea unui timp trecut/proiecția în viitor). - Creațiile lirice fixează, în general, o durată unică, reliefată direct (uneori, chiar în titlu: Sara pe deal, Se bate miezul nopții..., Sfârșit de toamnă etc.) sau doar sugerată. Prezentul liric sau imperfectul evocativ (cele mai frecvente durate poetice
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
obiectiv (de observație: Comedia umană de Honoré de Balzac; romanul balzacian Enigma Otiliei de G. Călinescu; realismul dur al lui Liviu Rebreanu - Ion, Răscoala); realismul psihologic (dostoievskian, proustian, Camil Petrescu - Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război); realismul de proiecție lirică, mitică (Baltagul - Mihail Sadoveanu) etc. În secolul XX, se lansează concepte cul tu rale și doctrine raportate explicit la realism. Astfel, suprarealismul tinde să depășească realismul, prin includerea supranaturalului și oniricului, iar realismul socialist urmă rește reflectarea unor noi
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
George B. Shaw ș.a. Realismul în literatura română: - Particularități: absența unui program estetic propriu zis și a unei școli/grupări care să acționeze sistematic pentru promovarea unei ideologii; formule estetice diverse (realism de factură populară, realism obiectiv, realism psihologic, de proiecție mitică/epo peică etc.); se manifestă sincron cu alte curente, începând cu perioada pașoptistă, continuând cu cea a marilor clasici și atingând apogeul în perioada interbelică; în epoca postbelică se manifestă ca „realism socialist“, apoi, printro autentică recuperare, ca neorealismul
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]