5,310 matches
-
a măștilor, cicatricea fosforescentă la sprânceană. În ușă, vinovatul. Transpira, palid. Nu știa cum să înțepenească mai bine în carlingă, să nu facă vreun zgomot, să nu fie descoperit. Se afla de mai multă vreme pe ecranul de interceptare, în rama ușii. Nimeni nu-l văzuse încă, transpira, inima se zbătea, vinovată, picioarele se muiaseră, brațele atârnau, mutra speriată nu îi tulburase pe judecători. Lucrau de zor, se auzea, din nou, murmurul vocilor, surdina refrenului voios. „Jigo, jig, jigodia. Jigo Jigo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
nu îi tulburase pe judecători. Lucrau de zor, se auzea, din nou, murmurul vocilor, surdina refrenului voios. „Jigo, jig, jigodia. Jigo Jigo, s-o întinzi.“ Foile foșneau, sucite răsucite, refrenul susura, ațâțat. Străinul rămăsese țintuit, cu scaun cu tot, în rama ușii. Il priveau acum cu toții, disprețuitor, stăruitor, plictisiți,neobosiți. Ba da, ba da, obosiți! Dintr-odată și-au șters, ca la comandă, frunțile, sprâncenele fosforescente, măștile nădușite. Se încălzise! Soarele de primăvară îi obosise, iată! Își acoperiseră orbitele, sprâncenele, cicatricea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
retrăsese, dispăruse, se spulberase, frumușel, ușurel, cu ura colcăind, crescând, pompată cu furie și perfectă amortizare, să nu se audă nimic nimic. Zveltul Titi Tirbușon renunțase, între timp, la peisajul ferestrei lichefiate. Se rezemase de perete, își îndreptă ochelarii cu ramă metalică. Un sarcastic oxfordian părea secătura asta polițistă. O urmărea țeapăn, fără zâmbet, pe colega Gina, care își tot încheia halatul, fără să-l încheie... Se îndreptă spre Gică Bonomul, tocmai când acesta rostise, privindu-l, nu era clar, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
la un pas, scăpase ca prin miracol, duuummmm, un pas, o secundă, ferestrele zăngăneau și zidurile se clătinau, masa scaunul televizorul. Bătrânul era deja aici, palid, tremurând, cu brațele osoase trăgându-l spasmodic de haină, „tremur, cutremur“. Erau deja în rama ușii de intrare care se clătina, zidurile planșeul ferestrele oamenii, da, ieșiseră toți la uși, se auzeau strigăte, țipete, plânsete, carcasa trosnea, se țineau de rama ușii, zvârliți dintr-o parte în alta, „ca în ’40, cutremur“, bolborosea bătrânul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
tremurând, cu brațele osoase trăgându-l spasmodic de haină, „tremur, cutremur“. Erau deja în rama ușii de intrare care se clătina, zidurile planșeul ferestrele oamenii, da, ieșiseră toți la uși, se auzeau strigăte, țipete, plânsete, carcasa trosnea, se țineau de rama ușii, zvârliți dintr-o parte în alta, „ca în ’40, cutremur“, bolborosea bătrânul și erau la pământ și nu se mai termina. „Sub grindă, sub grinda ușii trebuie stat“, bătrânelul se ținea de canatul ușii, tros trosneau grinzile planșeele stâlpii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
toti simt lipsa Autorității. Să le spună că s-a întâmplat, într-adevăr, și cum și ce au de făcut.“ Părea calm și detașat bătrânul avocat din alte vremuri. Își potrivea doar din când în când pe nas ochelarii cu ramă aurită și își îndesa pe cap căciulița neagră, un fel de ciorap de lână țuguiat la capăt. Gâfâia, e drept, și era cam încovoiat de spate, dar ținea la drum lung și nu-și pierduse vioiciunea, în ciuda șocului. „Au trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
un cub, o casă, o treaptă de beton, un comutator, filamentul, soneria, e vineri, ca și mâine, ca acum o sută de ani, alt veac, parcă nici n-am fost. Ușa se întredeschide sfios. Se deschide, iată, cu totul. În ramă, femeia. Privire spălăcită, cocul strâns, trupul îndesat, înclinat pe stânga, mâinile mici, plinuțe. — Doamna... doamna... bâlbâi necunoscutul. — Poftim? — A, mă iertați. Ușa... Cușa, vreau să spun. Aicilocuiește familia Cușa, nu? Sunteți doamna Cușa, nu-i așa? — Nu, nu-s doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ușă. — Aici e dormitorul lor. Un dormitor alb, pat dublu. O cuvertură de lână groasă, albă. Noptiere albe, de o parte și de alta a patului. Lângă fereastră, o măsuță rotundă, albă. Un taburet alb. Pe perete, oglinda rotundă, în ramă albă. Erau deja în fața altei uși. — Aici e laboratorul lui Tavi. Nu intrăm. O simplă cameră. Aparate, filme, borcane. Ținea mâna pe clanța ușii. Ușa avea un pătrat de sticlă, acoperit cu pânză neagră. Se depărtă, se opri în fundul vestibulului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
rafale de lumină. Farurile, scrâșnetul mașinii, tablă roți șuruburi, un autobuz gol, hodorogit, bălăbănindu-se turmentat, smulgând din noapte zidurile, arbori adormiți, streașina ruginită, butoaiele borțoase cu gunoi, ghidonul unei biciclete, un topor rezemat de o mătură, o siluetă. În rama ușii înalte, silueta unui domn elegant. In jetul auriu al farurilor, bărbatul nu clintise. Fruntea mare, chelia metalică, privirea fixă, sticloasă. Un bărbat din alte vremuri, un domn din albumele interbelice, încremenit în rama ușii. Autobuzul opri brusc. Șoferul stinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de o mătură, o siluetă. În rama ușii înalte, silueta unui domn elegant. In jetul auriu al farurilor, bărbatul nu clintise. Fruntea mare, chelia metalică, privirea fixă, sticloasă. Un bărbat din alte vremuri, un domn din albumele interbelice, încremenit în rama ușii. Autobuzul opri brusc. Șoferul stinse farurile, strada dispăru. Curând, motorul și lumina porniră din nou. Dinozaurul se întoarse, opri la câțiva pași de clădire în fața ușii deschise. Ușa larg deschisă, dar în rama de lemn nu mai era nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
domn din albumele interbelice, încremenit în rama ușii. Autobuzul opri brusc. Șoferul stinse farurile, strada dispăru. Curând, motorul și lumina porniră din nou. Dinozaurul se întoarse, opri la câțiva pași de clădire în fața ușii deschise. Ușa larg deschisă, dar în rama de lemn nu mai era nimeni. Șoferul privi, buimăcit, prin geamul murdar al cabinei. Cicatricea deasupra sprâncenei stângi ardea, dureroasă. Stinse din nou farurile. Pândea întunericul. Se auzea respirația speriată invadând, acoperind strada în beznă. Rondul, toxinele, surdina, spasmul bufniței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
opera sa volumele: „La ceas de veghe”, eseuri (2000), „Chemarea depărtărilor”, versuri (2000) , „Reverii în amurg” (2000). ÎNCHINARE MAMEI Mă‐nchin la tine mamă Cu viersul dulcei ciocârlii Dorind să fii printre cei vii Nu doar o poză prinsă‐n ramă Mă‐ nchin la tine mamă, Icoană zămislită‐ n amintiri Chemând acum, de bună seamă Iluzia. Primește un braț de trandafiri. Mă‐ nchin la tine, biruit Icoană vrednică de veșnicie Lacrimile grele, plumb topit, Plâng pentru ce a fost să fie
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
Ți‐ai pus în păr o floare de atlaz și fotograful, să fii mai frumoasă, a să nu pari săracă‐ apoi ți‐a pus, piept i‐ a spus, pe urmă, să zâmbești o clipă cum stai pe perete, pusă‐ n ramă, t. Te‐a pus să dai cu roșu pe obraz. C Din recuzita lui, care‐o avea, Pe după gât prinzându‐ ți‐l de Un lanț prelung, cu ceas de tinichea. Ț și să privești departe, scurt popas. Cu zâmbetul acela
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
lui Panait Cerna a pătruns în conștiința public ului” (Valeriu Râpeanu din prefața la „Floare și genune”, Editura pentru literatură, 1968). MAMA ( fragment ) Din vârsta fericirii fără minte Icoane dragi mi‐apar mereu‐nainte: De lume răzlețită și sfioasă, În ramă de salcâm zăresc o casă, și‐ n casă, într‐ un colț întunecat, Văd un copil, de mama lui certat ... El mâinile și‐ ntinde spre iertare - Dar ea‐i tăcută și ne‐ ndurătoare. Din toți câți trec, nu‐ i nimeni să
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
cuvântarea, tocmește câte apreciază că e durerea, unu, două, trei discursuri, câți vorbitori vrea să aibă la ceremonie, eu angajez specialisul pe domeniu, le execută, le citim, le discutăm și p-ormă le dăm familiei gata printate, laminate, facem și rame dacă vrea familia, tragem și pă sidi, avem și adresă pă internet, avem servicii diversificate, tarifele sunt satisfăcătoare, totul bine organizat, că mai e și ecoul ăla care vine și mă anunță din timp care e cam pe duse-lea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
un dans bine învățat, treceau rând pe rând la locurile lor. Un ins subțirel, cu o pelerină galbenă, cam ca acelea purtate de țiganii care mătură pe ploaie sau de vidanjorii de la Apa Nova, se așeză la primul rând de rame. La celelalte strapazane își făcu loc un lungan într-un pardesiu gri, cu carouri gălbui, cu o eșarfă verde fluturându-i pe umeri. O șapcă de piele, neagră, soioasă, mai mult îi spânzura pe fruntea ascuțită. Părea atârnată de cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
untură de rechin. Pe piept îi spânzura un gherdan gros, din aur roșiatic, de care atârna un craniu minuscul, cu fălcile larg deschise, de parcă s-ar fi topit de râs. La ghionderul din capătul barcazului se strecură printre cei de la rame un ins slab, înalt, într-un un fel de redingotă și cu o vestă din petice colorate, cu cămașa verde deschisă larg. Pieptul bombat, acoperit de păr roșiatic, cârlionțat. Fața ascuțită, prelungă, cu plete dese, revărsate pe fruntea proeminentă. Ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
dansatorul să părăsească scena. A doua zi, într-o joi, ziarele anunțau trecerea în neființă a cântărețului, fără să se știe cauza... Mă privesc în oglindă ca într-un tablou din tinerețe și-mi văd doar inima (chipul, între umbrele ramei). Acolo mi-am așezat viața, în cămăruțe suprapuse, pe diferite dimensiuni, cu toate visele împlinite, colorate în roșu aprins. Le iau la rând ca pe niște păpuși matrioșka și abia la urmă în cea mai îndepărtată și micuță cutie, găsesc
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
lasă-mă. Nu, nu vreau. —Bine, se dă Davey bătut. Răsuflu ușurată. —De ce nu stăm jos să discutăm despre asta? întreabă el, arătând spre fotografiile așezate pretutindeni, pe masă, pe rafturi și pe birou. Am cumpărat o cutie întreagă de rame pentru toate aceste fotografii cu mine și cu Patrick: în Portugalia, îmbrățișați și zâmbind timid către aparat. Sau Patrick în costum, arătând ca James Bond, Patrick întins pe canapea, vorbind la telefon, în pantaloni de trening, cu pieptul gol, bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
tot. Se uită la mine cu nevinovăție. Când face astfel de mutre, arată ca un băiețel, cu ochii lui mari și obrajii rotunzi. E unul dintre motivele pentru care se chinuie să poarte haine cât mai sobre și ochelari cu rame negre; știe că fără acestea s-ar prezenta ca un puști de doisprezece ani, cu o înălțime peste medie. Nu sunt furioasă! Sunt speriată! N-am vrut să spun asta. Sunt așa de surprinsă, că simt nevoia să mă așez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
amețită, că mă dezechilibrez și cad fără să o ating. Rezultatul tentativei mele e dezastruos. Mă lovesc la un picior și mă prăbușesc grămadă pe podea. Peste tot sunt numai bucăți de plastic. Mă doare și mâna, deoarece una dintre ramele de plastic a căzut peste mine. Slavă Domnului că nu era din sticlă! Nici nu vreau să mă gândesc la ce s-ar fi putut întâmpla! Mă uit în jur și izbucnesc în lacrimi. Mă doare piciorul și tremur din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
Monet. —Am niște fotografii cu Patrick - fostul meu iubit - atârnate peste tot în apartamentul meu... Acum, că am început, nu mă mai pot opri. Îi spun despre lumânări, despre fotografii, despre portretul uriaș din dormitor, despre cum i-am rupt rama și am aruncat toate bucățile la gunoi, dar am păstrat-o ca pe un poster și am rezemat-o de dulap, cu marginile îndoite, ca să-l pot vedea cât mai puțin. E umilitor să-i împărtășesc toate astea, dar mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
vacanță. Și el mi-a zis că a fost OK, dar că ați ajuns să vă plictisiți unul de celălalt și chiar voiați să vă întoarceți. Simt literalmente cum îmi fuge sângele din obraji. Îmi văd fața în oglinda cu ramă argintie de pe peretele din fața mea - Daisy are o mulțime de astfel de oglinjoare prin toată casa - și senzația mi se confirmă. M-am albit ca prețioasa pernă a lui Daisy. —Rebecca, îmi pare tare rău... se bâlbâie ea. N-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
chiar o interesa totul legat de mine, cum ar veni, mă ajuta să mă cizelez, știți? Nimănui nu i-a păsat de mine în felul ăsta. Aruncă o privire nostalgică la fotografiile de la nunta lor; acestea sunt înrămate grosolan cu ramă argintie și sunt așezate de-a lungul unui raft de sticlă de deasupra canapelei din sufragerie. Doamna Jim nu arăta câtuși de puțin dulce. În ciuda rochiei albe diafane și a coroniței de flori din păr, are o căutătură feroce care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
astfel, patru familii îndoliate, prilej de o nouă polifonie, dar și de o nouă... sindrofie! Lăcomia inventivității se transmise ca un flagel și stuparilor. Concurența acerbă i-a învrăjbit împotriva bibliei naturii. Stupii nu mai aveau forma paralelipipedică și nici ramele din interior: totul era cilindric. Economia de spațiu distrusese întreg lanțul de idei cuprinse în tratatele unora ca: Weber, Clemet, Langstroth, Beven, Cheshire, Cowan, Root, Dzierzon, Van Berlepsch, Pollmann, Vogel, Maetrinck. Albinele își modificaseră trupul. Erau biluțe tărcate cu ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]