4,863 matches
-
Bărbații sunt niște păcătoși iremediabili: poate să fluture și-un tramvai, că ei tot la prostii se gândesc, scuză-mi frivolitatea... - Deși am alte gusturi În materie de femei, nici mie nu-mi este foarte clar În ce ape se scaldă această doamnă Anderson. În orice caz, are o influență ciudată asupra lui Zoran. Îl domină cu o autoritate neașteptată, iar el nu e genul care se lasă dominat cu una, cu două. Dimpotrivă... Dar, de fapt, nu asta e problema
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
uitai mai bine, frumoasă și Înspăimântătoare, totodată, cu pielea de mătase, Înveșmântată În roba Marelui Judecător coborât pe Pământ să ne ceară socoteală pentru toate păcatele, cele cu voie sau fără de voie, pentru toate nedreptățile și urâțeniile În care ne scăldăm, cu Înaintașii și urmașii noștri, deopotrivă, condamnați să Împlinim blestemele vechilor inocenți, căci nu În visurile visătorilor, ci În blestemele victimelor din trecut se află rădăcinile viitorului oamenilor și al lumii acesteia pornite de la Începuturi pe calea pierzaniei, din cauza răutății
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
pudoare, din orgoliul de bărbat care nu admite că ar fi bolnav, nu știu. Mi-am zis că, În Împrejurări de-astea, un compromis dulceag cu adevărul nu poate pune În pericol echilibrul universului, așa că m-am decis s-o scald. Aveam ocazia să fac În felul acesta și un mic test vizavi de memoria profesorului; suspectam eu ceva În neregulă aici. - Tocmai Începuserați să spuneți despre japonez, n-ați apucat să intrați În detalii. Aș vrea să vă aduc Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
a unui nou an: trebuie să înnoim ceea ce timpul a învechit." Timpul învechise ființa omenească, societatea, Cosmosul, și acest Timp distrugător era Timpul profan, durata propriu-zisă: trebuia abolit, pentru a reveni la momentul mitic în care lumea începuse să existe, scăldată într-un Timp "pur", "puternic" și sacru. Timpul profan scurs era abolit cu ajutorul riturilor care închipuiau un fel de "sfîrșit al lumii". Stingerea focurilor, întoarcerea sufletelor morților, confuzia socială de tipul Saturnaliilor, licența erotică, orgiile și altele simbolizau întoarcerea Cosmosului
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
retragă, mama a izbutit să repare boacăna făcută de protopopul Constantin Vetvenitski) m-am simțit azvârlit brusc Într-un mediu strălucitor și mobil care nu era altceva decât elementul pur al timpului. Acest mediu Îl Împarți - așa cum cei care se scaldă fericiți Împart apa strălucitoare a mării - cu făpturi care nu sunt tu Însuți, care ți se alătură, Împinși de șuvoiul comun al timpului, un mediu total diferit de lumea spațială, pe care nu numai omul, dar și maimuțele, și fluturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
-l primi pe tata În drum spre casă, de la gară, pe sub bolți alcătuite din crengi de brad și clopoței, floarea preferată a tatei. Noi, copiii, ne duseserăm În sat și când Îmi amintesc acea zi deosebită, văd foarte clar râul scăldat În soare; podul, tabla strălucitoare a unei cutii de conserve lăsate de un pescar pe balustrada lui de lemn; măgura acoperită de tei, cu bisericuța trandafirie și cu mausoleul de marmură În care se odihneau morții mamei; drumul prăfuit care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
englezoaică; Îmi amintesc cum zăngăneau geamurile În adierea ușoară a brizei și surprinzătoarea durere produsă de o picătură de ceară de sigiliu fierbinte pe degetul meu. Cu ajutorul flăcării unei lumânări (care căpătase o paloare Înșelătoare din cauza razelor de soare ce scăldau lespezile de piatră pe care stăteam În genunchi), eram foarte preocupat să transform stalactitele ce picurau din sigiliu În, bobițe colorate stacojiu, albastru și alămiu, frumos mirositoare. În clipa următoare, zbieram Întins pe pardoseală și mama alerga să mă salveze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
șoseaua spre Luga, moșia Vira a mamei aflându-se la mijloc, cea a fratelui ei, moșia Rojestveno‚ În dreapta, și moșia Batovo, a bunicii, În stânga, verigile fiind podurile peste râul Oredej, care, având un curs șerpuit și Întortocheat cu multe cotituri, scălda moșia Vira pe ambele părți. Două alte moșii, situate mult mai departe În aceeași regiune, erau legate de Batovo: moșia Drujnoselie a unchiului meu, prințul Wittgenstein, situată la câțiva kilometri de gara din Siverski, la nouă kilometri Înspre nord-est de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
evoluează acum ca niște siluete Încovoiate care se deplasează lent pe fundalul cel mai Îndepărtat al memoriei; și aidoma alfabetului bezmetic de pe panoul unui oculist, se ivesc din nou În fața mea literele din cartea de gramatică. Camera de Învățătură era scăldată de razele soarelui. Într-un borcan de sticlă care transpiră, mai multe omizi țepoase se hrăneau cu frunze de urzici (secretând interesante grămăjoare de excremente de culoare oliv, cu formă de butoiașe). Mușamaua de pe masa rotundă mirosea a clei. Miss
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
nuanțe de roșu și galben În care pensula făcea câte o gropiță; după ce Își culegea astfel mierea, Înceta să se mai balanseze și să lovească și, măturând de două, trei ori, cu vârful ei Încărcat de culoare, hârtia „Vatmanski“, o scălda Într-o baie de cer portocaliu, de-a curmezișul căreia, cât timp cerul era Încă puțin umed, așternea un nor lung, negru-purpuriu. „Asta-i tot, drăguțule“, spunea el, „E foarte simplu.“ Odată l-am rugat să-mi deseneze un tren
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
O codobatură făcea câțiva pași, apoi se oprea de parcă și-ar fi amintit brusc ceva, apoi pleca mai departe, bătând din coadă pentru a-și confirma parcă numele. Apărând nu se știe de unde, un fluture Polygonia se instala pe prag, scăldat În lumina soarelui, cu aripile roșcate unghiulare Întinse, Închizându-le brusc, numai ca să-și arate minuscula inițială scrisă parcă cu creta pe partea interioară neagră și la fel de brusc Își lua din nou zborul. Dar cea mai constantă sursă de Încântare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
succes. Nici un grădinar nu putea ține piept movilelor de pământ negru ondulat pe care le Înălțau mereu labele roz al cârtițelor pe nisipul Îngrijit de pe aleea principală. Buruienile, ciupercile și rădăcinile de copaci ieșite la suprafață traversau și retraversau potecile scăldate În soare. Urșii fuseseră lichidați În anii optzeci, dar din când În când mai vizita domeniul câte un elan. Un micuț frasin și un și mai micuț plop de munte se cocoțaseră pe un bolovan pitoresc, ținându-se parcă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
scria „Vânătoarea interzisă“. Acest Max era un tip plăcut și viguros și de aceea eram surprins când Îl auzeam plângându-se de migrenă și, cuprins de moleșeală, refuza să vină să bată mingea cu mine prin jurul casei sau să ne scăldăm În râu. Acum știu că În vara aceea avea o legătură amoroasă cu o femeie măritată a cărei proprietate se afla la optsprezece kilometri de noi. În diversele momente ciudate ale zilei se furișa la cuștile de câini pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
o Înăbușesc pe a mea cu bătăile lor regulate; freamătul și gemetele a o mie de copaci, armonia locală a gureșelor păsări de vară și, peste râu, dincolo de copacii ritmici, vacarmul haotic și entuziast produs de tinerii satului care se scaldă, ca un fundal sonor de aplauze furtunoase. Capitolul 9 1 Am În față un dosar mare și jerpelit, legat În pânză neagră. În el sunt acte vechi, diplome, ciorne, jurnale, cărți de identitate, bilete scrise cu creionul și câteva tipărituri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
secate (din care fusesem scoși cu frânghia de trei grădinari speriați, doar cu doi ani În urmă) spre un coridor din aripa servitorilor, unde se auzea gunguritul porumbeilor de pe un pervaz de fereastră Îmbietor și unde era agățat, pe peretele scăldat În soare, cel mai Îndepărtat și mai vechi dintre telefoanele casei noastre de la țară, o mașinărie voluminoasă a cărei manivelă trebuia Învârtită viguros pentru a extrage din ea glasul stins al unei operatoare. Iuri era acum mai relaxat și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
și de arini negri, chiar la marginea râului rece și albastru, când am auzit deodată clipociri și țipete și din spatele unui tufiș Înmiresmat s-au ivit În fața ochilor mei Polenka și alți trei, patru copii În pielea goală care se scăldau la câțiva metri mai Încolo, printre ruinele unui vechi corp de cabine pentru baie. Udă, gâfâind, picurându-i apa dintr-o nară a nasului cârn, cu coastele trupului de adolescentă arcuite sub pielea palidă, Încrețită de frig, cu gleznele stropite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
În barurile de noapte pariziene. Mediul lor natural era populat de privighetori Înlăcrimate, lilieci Înfloriți și alei mărginite de copaci foșnitori ce Înnobilau parcurile nobilimii de țară. Acele privighetori scoteau triluri și, Într-un crâng de pini, soarele ce apunea scălda la diverse nivele trunchiurile de copaci cu un roșu de foc. O tamburină Încă vibrând părea să zacă pe mușchiul tot mai Întunecat. Un timp, ultimele note ale răgușitului contralto mă urmăreau În lumina crepusculară. Când se făcu din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
copacilor se Învârtește pe orbita ochilor ei surâzători și, sub brațul ridicat, se formează pe rochița galbenă din șantung natural o pată Închisă la culoare, din cauza efortului făcut În soare. Ne-am rătăcit În păduri pline de mușchi, ne-am scăldat Într-un lac de basm și ne-am jurat dragoste eternă pe coronițele de flori, pe care-i plăcea să le Împletească, asemenea tuturor micilor sirene rusoaice, și, la Începutul toamnei s-a mutat la oraș În căutarea unei slujbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
pictor cu prenumele Sorin, actori, un balerin, ofițeri veseli din Armata Albă, dintre care câțiva au murit la puțin timp după aceea, și ba cu petrecerile de pe plajă, ba cu petreceri cu pături pe noi, cu artificii, cu o mare scăldată În lumina lunii și o cantitate frumușică de Muscat Lunel din Crimeea, hârjoneala amoroasă era În toi; și Între timp, pe acest fundal frivol, decadent și Întrucâtva ireal (care - Îmi făcea plăcere să cred - reconstituia atmosfera vizitei lui Pușkin În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
a analelor dacice, un fel de testament încifrat al unui preot către discipolii săi) că umblă cu aberații transcendentale, mascate sub forme de-astea japoneze. Troparu cel puțin vorbea cu pietroaiele culese de el de pe prundul râurilor în care se scăldaseră dacii și ce afla punea în poeme. Era la vedere. Dar cu haikuurile, se zvonea, puteai trece chiar și prin ziduri. Auzise și Ceaușescu de chestia asta cu plimbarea dintr-o cameră în alta prin pereții de beton, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
luptă. Mă simt împăcat, dar și biruit de mari neliniști. Lupt cu mine și nu știu, de fapt, cu cine lupt. Cu cine poți lupta și cum, când dușmanul ți-e prieten apropiat? Când adevărul este minciuna în care te scalzi? Când hoțul este cel care te milostivește? Când povățuitorul îți este îndrumător ticălos? Când stăpânul îți este sluga batjocurii altora? Când frica te-nvață tăriile curajului și curva îți este iubirea-ți pustiitoare? Cum să împaci toate acestea în tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fel, timpul ascuns al canaliilor. Al celor care manipulau și măsluiau informația. Sub această stare, de fapt, mă gândeam să notez despre anul scurs. Un an al minciunii. Am trăit - ca niciodată până acum - sentimentul imensei minciuni în care mă scald. A mea personală, a familiei mele, a celor din preajmă și, în mod cu totul grețos, al imensei minciuni din țară. O Românie clădită pe minciună mi se relevă țara mea, privind-o acum, la ani mulți de viață. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
aceasta acum, ne duc în zbenguiala lor și pe noi departe, tot mai afund în repegușul vremii. Deși sufletul meu e sumbru (coborât, cum m-a corectat un poet), o astfel de împreunare de aer și lumină mă îmblânzește, mă scaldă în unda purificatoare și-mi readuce puterea de a mai închipui un an. Și încă un an. La prânz e o adunare de pomenire a lui Liviu Rebreanu. Abia acum văd că a murit la 59 de ani. Eu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
deci o victorie cu care ne putem prezenta la bilanțul guvernării noastre și acum, în încheiere, deci și prin urmare cum se spune din străbuni la festivitățile strămoșești și la ocazii festive să cinstim cum se cuvine pe veteranii noștri scăldați în lumina falnică a tricolorului deci fanfara să-i întâmpinăm și omagiem cum se pomenește din străbuni cu tradiționalele noastre cântece de bucurie și marș“. Nu e bine, știu, să te-amuzi pe seama tricolorului. Înțelept și patriotic este să papi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Acum, când scriu, eu însumi aproape că simt că nu mai sunt nici autorul, nici narator, nici narat, nici cel care, totuși, după ciudate convenții, va semna pe o copertă oarecare. Este și nu este plăcut să simți că te scalzi în ficțiunea altuia. Plăcut este gândul că, astfel ordonată, viața ta devine coerentă, nimicnicia își capătă sens, iar Luminarea veni-va ca un sfârșit firesc. Neplăcută este însă povara conștiinței că ai trăit alandala, bucurându-te doar de risipire. Deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]