6,619 matches
-
ar fi acesta... pînă la urmă, ce importanță are să număr pagini și să aleg exprimări pentru iubirile mele? Am aflat primăvara și sper să o întîlnesc tot mai des... să o simt și să o am aproape... Cum arată cerul senin de primăvară, este ceva ca o concentrare de lumină, o intensitate care se simte și pe crengile copacilor care parcă strălucesc, parcă se însuflețesc, parcă se transformă în trăire iluminată și reflectă întreaga nerăbdare a naturii de a se înființa
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
soare-nsetat e deja verificat... semnat identificat... preschimbat eliberat... Foaie verde leuștean, ies ca murgul pe tăpșan și alerg cu mult elan, îmi caut mereu alean... de-oi găsi voi povesti, printre astre și hîrtii, multe alte nebunii: aripi azurii senine, că așa-mi stă mie bine! La anul și la mulți ani cu mulți solzi și cu bibani, la mare la soare mai sus pe cărare! Leuștean înaripat, zurbagiu și căpiat! Așa apare mereu țelul: este lucios ca oțelul! Și
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
mort. Porfiri își strânse buzele amuzat. ă Așa-i că nu sunt de lepădat, la urma urmei, spuse Porfiri, din picioare. § O luară înspre nord pe Strada Gorokhovaia. Sulița Amiralității strălucea înaintea lor, o lamă frumoasă de aur străpungând cerul senin, drept amintire a unei crime de neocolit în inima orașului. Marea aglomerare lucea și fumega, printre blocuri de locunițe așezate de o parte și de alta, prezentând rânduri și rânduri de ferestre care se pierdeau în zare. Porfiri avu revelația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Porfiri Petrovici putea auzi ropotitul copitelor pe gheața netedă și își îndoia gulerul din blană pentru ca răsuflarea sa să nu-l umezească. Înfofolit în blănuri, acesta se simțea bine în droșca deschisă, gonind repede prin cea mai rece și mai senină zi de iarnă de până acum. ă Ăștia-s nebuni, mormăi Salitov. Porfiri se întoarse să vadă motivul iritării acestuia. Privirea lui Salitov era fixată asupra unui derdeluș din lemn construit pentru sănii pe râul înghețat. Era duminică dimineața și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
conexiuni în mintea lui Porfiri. ă Cărțile! murmură el. Da, desigur! Totul e acolo în cărți! Cu ochii plini de emoție îl urma pe Salitov prin piața de vechituri spre ieșirea înspre Nevski Prospect. § Era o zi plăcută, rece, dar senină. Orașul strălucea în gheața însorită, asemeni unei arme proapăt turnată. Porfiri se târa dorind ca plimbarea scurtă până la Podul Kazanski să dureze o veșnicie. În mod repetat, Salitov trebuia să se oprească și să-l aștepte, încruntându-se cu severitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
sa jubilație excitată. În fața lui zăcea un om mort din sărăcie și disperare sau dintr-o stupoare alcoolică, ceea ce era același lucru. Mortul merita mai mult decât bucuria egoistă a lui Porfiri că victima nu era Virginski. Brusc, din cerul senin, începu să ningă, iar Porfiri se întoarse cu spatele către mort și o luă la picior de pe pod. De data aceasta Salitov era cel care trebuia să se grăbească. Capitolul douăzeci și cinci Presupuneri nebunești Fațadele vospite în culori deschise ale cramelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
niciodată. — Prin urmare ești americancă printr-un concurs de Împrejurări, spuse Kitty. — Da. Tu? — Eu sunt americancă de bunăvoie. Când eram mică, sub regimul comunist, mă uitam la filmele americane. Acolo era vară În fiecare zi, toți oamenii erau frumoși, senini și civilizați. Îmi imaginam că America era Încă un ținut pustiu, unde oamenii nu aveau nici un fel de griji, unde totul era plăcut și ușor. Desert Rose dădu din cap și râse. — Cred că toată treaba asta cu visul american
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
omenirii, dar când era trează nu putea dezlega ghicitori simple, de exemplu cum se făcea că În țara asta până și peștii roșii erau grași. În lumina clară de-afară, coșmarul ei se risipea precum norii după ploaie. Cerul era senin. Mintea Îi era limpede. Lumea de dincolo de fereastră era frumoasă și liniștită, ca o mică grădină a raiului. Kitty se simțea În siguranță. Era ceva nou pentru ea, fie și pentru o singură zi. Toate grijile ei se aflau foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
de artă ale lui Desert Rose; de fapt, voia chiar s-o ajute să le transmită pe HBO. Fusese președintele unui important post TV care difuza filme, nu i-ar fi venit foarte greu să facă un aranjament. Acest bărbat senin, care lucra În domeniul atragerii de fonduri din publicitate și al vânzării de seriale siropoase era, În mod curios, pasionat de lucrările de artă sumbre și violente din rulotă. Putea, totuși, să Însemne ceva În viața ei - visul lui Desert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
de plată că ospătarii de acolo nu meritau bacșiș, iar asta o binedispuse În asemenea măsură, Încât o luă pe Kitty la plimbare pe Mulholland Drive, unul din locurile ei preferate. Plouase În noaptea care trecuse, iar acum cerul era senin și de un albastru perfect, ca În filmele hollywoodiene. — Cerul din L.A. capătă cea mai frumoasă culoare după ploaie, Îi explică ea. Ai noroc că ai prins așa o zi, e perfectă. Perfectă, doar că Matthew nu sunase. Era sâmbătă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
nu vine cu răni, e extraordinar În tot ce face. — Dar te-a mințit și a mințit-o și pe cealaltă femeie, zise Carmen. Kitty se ridică. — Nu mai pot asculta așa ceva. M-am Întors atât de fericită și de senină din L.A., ies și eu o dată, iar voi Începeți să mă bombardați cu cinisme. Așază-te, draga mea. Nu e vorba de cinism, spuse Giulia, e vorba de supraviețuire. Nici una din noi nu vrea să fii rănită, trebuie să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Și tata, Eu sunt resemnat de mulți ani, de când s-a născut, În sfârșit, toată puterea femeii, tremurați, bărbaților, tremurați și temeți-vă, exclamă Marta. Olarul nu urmă de astă dată tonul jovial al fiicei lui, ci vorbi serios și senin ca și cum aduna unul câte unul cuvintele care rămăseseră în urmă, în locul unde fuseseră gândite și lăsate să se coacă, dar nu, aceste cuvinte n-au fost gândite și n-au trebuit să se coacă, au răsărit în momentul acela din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
gândi, nu cred că doar a intrat, l-a lăsat pe Găsit și s-a întors, după cât a stat, ceva trebuie să-și fi spus unul celuilalt, ce n-aș da să știu la ce se gândește, chipul lui pare senin, dar arată și ca un om care nu-și poate veni în fire, de parcă ar fi scăpat de o primejdie și se miră că e încă în viață. Ar afla mult mai mult dacă și-ar putea privi tatăl în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
pe altele de ce naiba le-au făcut, aici e lemnul care va aștepta inutil să fie dus în foc. Și Marta care spune, Dacă acolo nu va fi viitor, nici aici nu e. Cipriano Algor a cunoscut azi fericirea, cerul senin al iubirii care, declarată, s-a consumat, și acum iată au venit din nou norii de furtună, umbrele maligne ale îndoielii și spaimei, suma plătită de Centru pentru statuete, chiar dacă strâng cureaua, nu le va ajunge mai mult de două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
prins chiar pe baltă, dar n-am dat înapoi. Am vâslit mai departe, în timp ce vântul șuiera sinistru printre trestii și o salcie a fost trăznită sub ochii mei. A doua zi îmi trecuse înverșunarea. Poate și fiindcă acum cerul era senin, iar pescărușii țipau în lumina unui soare înflăcărat. L-am așteptat pe individul cu mers de pisică să-și scuture ca de obicei șervetul la fereastră, să și-l așeze în față și să-și mănânce felia de pâine unsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Lucrul căruia i-am pierdut adresa nu-i Sfârșitul, e Originea. Nu obiectul de posedat, ci subiectul care mă posedă. Rău-n doi e-aproape un bine, ce altceva spune Mitul? Octosilab dublu. Cine a scris cugetarea asta, cea mai senină dintre câte au fost gândite vreodată? Nimic nu-mi va scoate din minte că lumea asta-i rodul unui zeu tenebros căruia eu Îi prelungesc umbra. Credința duce la Optimismul Absolut. E adevărat, am păcătuit cu trupul (sau n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
noapte. Pe dinafară, perfect. Un monument care doarme somnul celor drepți. O iau către sud, spre Sena. Aveam o țintă În minte, dar nu-mi era clară. Voiam să Întreb pe cineva ce s-a Întâmplat. Belbo, mort? Ceru-i senin. Întâlnesc un grup de studenți. Tăcuți, furați de genius loci. La stânga, silueta lui Saint-Nicolas-des-Champs. Merg Înainte pe rue St-Martin, traversez rue aux Ours, largă, pare un bulevard, mi-e teamă să nu pierd direcția, pe care, de altfel, n-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
pe pămînt. Oamenii Încep să-și caute portofelele pe sub scaunele din față. Unii dintre ei se și scarpină, și caută, În același timp. Se aud Înjurături În mai multe limbi ale pămîntului. Numai Paulee, care stă În primul rînd, zîmbește senin. El Înțelege exact ce vrea Wakefield să spună: deține mai multe opere de artă decît oricine altcineva din sală, dar nu locuiește cu ele sub același acoperiș. Le-a pus pe toate În seifurile băncii, iar el trăiește Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
distanță pe suprafața largă, așa că sînt nevoiți să facă slalom printre ele. Fața nu este nici frumoasă, nici teribil de expresivă. Plutește În goliciunea zen a zăpezii albe precum floarea de cireș. În Orașul Femeilor domnește transparența și o tristețe senină, ca și cum asprimea și dizarmonia zgrunțuroasă au fost Înlăturate, iar urmele lor au fost șterse complet. Wakefield este șocat de mersul celor trei Însoțitoare vioaie, tridimensionale ale sale printre fotografiile unui chip plat, repetitiv. Scena este tulburătoare, aproape dureroasă; femeile din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
sibiene Luceafărul, în 1907, cf. Barbu Brezianu), operînd importante deschideri estetice către arta primitivă și nonfigurativă (v. observațiile privind „ideizarea” formei, cu distrugerea [reducerea] ei „savantă” la „cea mai esențială sintetizare materială, spre a impune cu putere simbolizarea” și „abstracțiunile senine”). Alte judecăți rețin retrospectiv atenția: „decorativismul exotic apropiat de Gauguin” și „emotivitatea transcendentă” a picturii Ceciliei Cuțescu-Storck; „expresia specifică, substanțială, lipsită de literatură” a lui Gh. Petrașcu, iubitor de „expresiuni noi”. Sînt numai cîteva argumente pe care Cornel le opune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
îngroapă sub zidurile surpate — iată perindîndu-se toată vechea tabulhana romantică, haremurile și femeile voalate, minaretele și cireșii cu umbre lungi pe solul ars. Nu profetizăm nimic, asta se va întîmpla orișicum (...) Prin cenușa bombardării se vor mătura și lărgi bulevarde senine, linii de drum de fier își vor împleti nervura vînătă în păienjenișul gărilor imense. Cheiuri trainice de piatră vor atrage pacheboturile exagerate sau steamerele fremătînde, coșuri de uzine nenumărate se vor înălța ca niște semne de exclamație, un milion și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
conține vituperări caustice la adresa publicațiilor sămănătoriste: „Drum drept. D-l Iorga și-a scuturat de cristalele fulgurii ale naftalinei odăjdiile de sacerdot literar. Din cînd în cînd, corespunzător vomitivelor ingerate, scrie Făgețel și expectorează rustic Tomescu. Alte reviste: Flacăra, Zări senine, Versuri și proză, Jos Nemții, Tribuna, Făt-Frumos, etc...” Nu lipsesc mostrele de versuri stupide (extrase din I.U. Soricu, Scăunaru ș.a.). Coperta întîi a numărului al doilea înfățișează două femei sub un cer de furtună, cu trei plopi înclinîndu-se în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
concept de artă”? Pe întreg parcursul lucrării, Const. I. Emilian ține să-și afirme, cu suspectă insistență, „imparțialitatea”, obiectivitatea „științifică” a rechizitoriului său psiho-estetic (ex.: „Cartea de față încearcă să fie - în limita slabelor puteri omenești - o cercetare obiectivă și senină”; p. 166: „Cititorii vor vedea că am lărgit, la maximum, sfera înțelegerii. Dacă și astfel anumite detritusuri vor cădea dincolo de ea, nu e vina noastră”; p. 167: „nu este o punere la punct a acestor doctrine, ci evidențierea fenomenului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
posibilă”. Motivul ar fi „un bovarism al literaturii noastre”, un „bovarism al sterilității, desigur”, căci „cine n-ar vrea să scrie cît el și să fie, totodată, citit și răscolit de exegeți — dar, firește, să rămînă în viață, calm și senin martor al acestei miraculoase impuneri?”. Viitorul exeget al tînărului Eugen Ionescu gafează însă afirmînd că „Urmuz nu a crezut în literatură”, iar creația sa a fost „spontan-inocentă (lipsită adică de conștiința scriitorului de profesie, a scriitorului ce-și cultivă vocația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și G. Liiceanu) sînt urmate de «Fuchs se duse direct la Conservator... Aci luă forma de acord perfect și după ce stătu trei ani în fundul unui pian, ieși la suprafață». Mai tîrziu, cele două texte se apropie sub cerul unei melancolii senine”. Titlul articolului trimite în mod vădit și la eseul lui Constantin Noica, Spiritul românesc în cumpăna vremii... A. Vieru se referă la „cerul fantastic” al „Fuchsiadei” readucîndu-l în atenție pe „modelul” acesteia, pianistul Theodor Fuchs (1873-1953): „Tinerii muzicieni de după al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]