4,553 matches
-
Est de fascism sau colaboraționism: ei fuseseră În general, ca și comuniștii, victime ale represiunii. În măsura În care se poate vorbi despre un proletariat industrial În Europa de Est, predominant agrară, el Îi sprijinea pe socialiști, nu pe comuniști. Neputând să-i Învingă pe socialiști, comuniștii au hotărât să li se alăture. Mai exact, să-i facă pe socialiști să li se alăture lor. Era o strategie comunistă clasică. Între 1918 și 1921, tactica lui Lenin a fost scindarea partidelor socialiste, coalizând facțiunile de extremă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
represiunii. În măsura În care se poate vorbi despre un proletariat industrial În Europa de Est, predominant agrară, el Îi sprijinea pe socialiști, nu pe comuniști. Neputând să-i Învingă pe socialiști, comuniștii au hotărât să li se alăture. Mai exact, să-i facă pe socialiști să li se alăture lor. Era o strategie comunistă clasică. Între 1918 și 1921, tactica lui Lenin a fost scindarea partidelor socialiste, coalizând facțiunile de extremă stângă În noi mișcări comuniste și denunțându-i pe ceilalți ca reacționari depășiți de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
facțiunile de extremă stângă În noi mișcări comuniste și denunțându-i pe ceilalți ca reacționari depășiți de mersul istoriei. Când partidele comuniste s-au trezit În minoritate În următoarele două decenii, Moscova a schimbat abordarea, iar comuniștii le-au prezentat socialiștilor (mai numeroși) perspectiva unificării stângii sub egida comunistă. După eliberare, În circumstanțele specifice Europei de Est, propunerea le-a părut socialiștilor perfect rezonabilă. Chiar și În Vest, membrii mai radicali ai Partidelor Socialiste Francez și Italian au fost seduși de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
comuniste s-au trezit În minoritate În următoarele două decenii, Moscova a schimbat abordarea, iar comuniștii le-au prezentat socialiștilor (mai numeroși) perspectiva unificării stângii sub egida comunistă. După eliberare, În circumstanțele specifice Europei de Est, propunerea le-a părut socialiștilor perfect rezonabilă. Chiar și În Vest, membrii mai radicali ai Partidelor Socialiste Francez și Italian au fost seduși de invitațiile comuniștilor de a se uni Într-o singură forță politică. În Est, presiunea s-a dovedit literalmente irezistibilă. Procesul a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o singură forță politică. În Est, presiunea s-a dovedit literalmente irezistibilă. Procesul a Început cu Estul Germaniei, aflat sub ocupație sovietică: Într-o Întâlnire secretă din februarie 1946 la Moscova, comuniștii au hotărât fuziunea cu „aliații” lor mai numeroși, socialiștii. Două luni mai târziu, convergența se concretiza În Partidul Unității Socialiste (În toate contopirile de acest tip, termenul comunist era deliberat omis de proaspăta formațiune). Fiindcă Încurajaseră fuziunea, un număr important de foști lideri social-democrați din Germania de Est au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Socialiste (În toate contopirile de acest tip, termenul comunist era deliberat omis de proaspăta formațiune). Fiindcă Încurajaseră fuziunea, un număr important de foști lideri social-democrați din Germania de Est au primit posturi onorifice În noul partid și În guvernul corespunzător. Socialiștii care s-au opus au fost denunțați, excluși din partid și, În cel mai bun caz, marginalizați În viața publică sau constrânși să se autoexileze. În 1948, „uniuni” comunist-socialiste cu o structură similară au Împânzit blocul sovietic: România În februarie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
foștii social-democrați care au marșat alături de comuniști au fost răsplătiți pe măsură, cu titluri goale: primul șef de stat al Ungariei comuniste, desemnat la 30 iulie 1948, era Árpád Szakasits, fost socialist. Social-democrații din Est erau Într-o situație imposibilă. Socialiștii din Vest Îi Încurajau adesea să se alăture comuniștilor - fie din convingerea inocentă că e mai bine pentru toată lumea, fie În speranța de a tempera comportamentul comuniștilor. Chiar și În 1947, partidele socialiste independente din Est (adică acei socialiști care
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
imposibilă. Socialiștii din Vest Îi Încurajau adesea să se alăture comuniștilor - fie din convingerea inocentă că e mai bine pentru toată lumea, fie În speranța de a tempera comportamentul comuniștilor. Chiar și În 1947, partidele socialiste independente din Est (adică acei socialiști care nu voiau să coopereze cu camarazii comuniști) nu erau admise În organizațiile socialiste internaționale, pe motiv că Împiedicau alianța forțelor „progresiste”. Acasă erau supuși jignirilor și violenței. Chiar și atunci când acceptau pactul comunist, situația nu era cu mult mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
erau supuși jignirilor și violenței. Chiar și atunci când acceptau pactul comunist, situația nu era cu mult mai bună: În România, la congresul reunit al celor două partide din februarie 1948, liderul comunist Ana Pauker i-a acuzat pe colegii foștii socialiști că slujesc guvernele reacționare prin sabotaj și „calomnii” antisovietice. După decimarea, arestarea sau absorbția principalilor adversari, rezultatele comuniștilor s-au Îmbunătățit Într-adevăr la alegerile din 1947 și după aceea - poate și pentru că practicau atacurile violente asupra adversarilor rămași, intimidarea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fi rămas Întotdeauna o minoritate insignifiantă din punct de vedere electoral. Partidul țărănesc Polonez al lui Stanis³aw Miko³ajczyk număra 600.000 de membri În decembrie 1945, de zece ori mai mulți decât comuniștii din Partidul Muncitoresc Polonez (devenit, după asimilarea socialiștilor În decembrie 1948, Partidul Muncitoresc Unit Polonez). Dar Miko³ajczyk, care fusese În timpul războiului prim-ministru al guvernului polonez În exil, era dezavantajat fatal de Încăpățânarea tipic poloneză cu care partidul său era deopotrivă antinazist și antisovietic. Așa cum aveau să demonstreze
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și În Ungaria comuniștii s-au dovedit constant nepopulari, chiar și la Budapesta. Deși etichetat drept reacționar și chiar fascist, Partidul Micilor Proprietari (echivalentul maghiar al partidelor țărănești) a obținut majoritatea absolută În alegerile naționale din noiembrie 1945. Cu sprijinul socialiștilor (al căror lider, Anna Kéthly, refuza să creadă că aliații lor comuniști s-ar Înjosi Într-atât Încât să falsifice alegerile), comuniștii au reușit să dea afară din parlament câțiva deputați, pe care i-au acuzat În februarie 1947 de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
prietenie (după ce Încercase să impună Finlandei soluția est-europeană, divizându-i pe social-democrați și obligându-i să fuzioneze cu comuniștii Într-o Ligă pentru Apărarea Poporului Finlandez, pe care a adus-o la putere). În Occident, Praga le-a deschis ochii socialiștilor asupra vieții politice reale din Europa de Est. La 29 februarie 1948, un Léon Blum În vârstă publica În ziarul socialist francez Le Populaire un articol extrem de influent, acuzându-i pe socialiștii din Vest că au trecut sub tăcere soarta camarazilor lor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
-o la putere). În Occident, Praga le-a deschis ochii socialiștilor asupra vieții politice reale din Europa de Est. La 29 februarie 1948, un Léon Blum În vârstă publica În ziarul socialist francez Le Populaire un articol extrem de influent, acuzându-i pe socialiștii din Vest că au trecut sub tăcere soarta camarazilor lor din Europa de Est. Grație loviturii de stat, o bună parte a stângii necomuniste din Franța, Italia și alte țări se situa acum cu fermitate În tabăra occidentală, evoluție ce a condamnat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
confruntare: greve, marșuri, campanii Împotriva Planului Marshall și - În Europa de Est - preluarea accelerată a puterii. Comitetul Central al Partidului Comunist Francez s-a reunit la Paris pe 29-30 octombrie 1947 și a inaugurat oficial o campanie de denigrare a foștilor aliați, socialiștii. Comuniștilor italieni le-a luat puțin mai mult timp, dar În ianuarie 1948 Congresul PCI (Partito Communista Italiano) a adoptat și el o „nouă direcție”, axată pe „lupta pentru pace”. În consecință, comuniștii vest-europeni au fost, bineînțeles, afectați - fiind marginalizați
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1945 și 1947 pentru un amestec de vini reale și imaginare, de la simpatii fasciste și colaboraționism până la spionaj În favoarea Occidentului; În fiecare caz, procurorii au avut grijă să le conteste credibilitatea și patriotismul ca reprezentanți ai „poporului” bulgar, maghiar, polonez. Socialiștii care refuzaseră să Îmbrățișeze Partidul Comunist, precum bulgarul Krastin Partahov (judecat În 1946 și condamnat la Închisoare, unde a murit trei ani mai târziu), au fost și pedepsiți ca dușmani ai poporului. Ce frapează la victimele necomuniste ale primelor procese
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la o populație de 49 de milioane de locuitori. Așadar comunismul În Marea Britanie era o abstracție politică. Ceea ce nu Împiedica intelighenția londoneză și mediul universitar să aibă pentru marxism o simpatie intelectuală. De la Început, bolșevismul i-a atras Întrucâtva pe socialiștii britanici din Societatea Fabiană, ca H.G. Wells, care recunoștea În politica lui Lenin și chiar a lui Stalin ceva familiar și compatibil: inginerie socială făcută de cei de sus, care știu cel mai bine. Iar În Marea Britanie, nici stânga elitistă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Togliatti din zona stângii necomuniste se loveau mereu de percepția generalizată, În țară și (mai ales) În străinătate, că PCI nu era un partid comunist ca toate celelalte. Cum avea să recunoască mai târziu Ignazio Silone, singurii vinovați erau chiar socialiștii. Relațiile strânse dintre cele două grupări, cel puțin până În 1948, și reticența marxiștilor necomuniști de a critica Uniunea Sovietică au Împiedicat apariția În politica italiană a unei alternative viabile de stânga la comunism. Dar dacă Italia era unică În Occident
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fondurilor În creștin-democrați). Până la jumătatea anului 1947, pariul ar fi fost riscant. Dar după ieșirea de la guvernare, În acea primăvară, a partidelor comuniste din Franța, Belgia și Italia și mai ales după lovitura de stat de la Praga din februarie 1948, socialiștii și comuniștii din Vest s-au Îndepărtat unii de alții. Ciocniri violente Între sindicatele socialiste și cele comuniste, Între greviștii comuniști și forțele de ordine trimise de miniștrii socialiști, precum și veștile despre socialiștii din estul Europei, arestați și Încarcerați, au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mai ales după lovitura de stat de la Praga din februarie 1948, socialiștii și comuniștii din Vest s-au Îndepărtat unii de alții. Ciocniri violente Între sindicatele socialiste și cele comuniste, Între greviștii comuniști și forțele de ordine trimise de miniștrii socialiști, precum și veștile despre socialiștii din estul Europei, arestați și Încarcerați, au transformat mulți social-democrați occidentali În dușmani declarați ai blocului sovietic și beneficiari avizi ai fondurilor secrete americane. Pentru socialiști ca Léon Blum În Franța sau Kurt Schumacher În Germania
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de stat de la Praga din februarie 1948, socialiștii și comuniștii din Vest s-au Îndepărtat unii de alții. Ciocniri violente Între sindicatele socialiste și cele comuniste, Între greviștii comuniști și forțele de ordine trimise de miniștrii socialiști, precum și veștile despre socialiștii din estul Europei, arestați și Încarcerați, au transformat mulți social-democrați occidentali În dușmani declarați ai blocului sovietic și beneficiari avizi ai fondurilor secrete americane. Pentru socialiști ca Léon Blum În Franța sau Kurt Schumacher În Germania, gesturile politice la care
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Între greviștii comuniști și forțele de ordine trimise de miniștrii socialiști, precum și veștile despre socialiștii din estul Europei, arestați și Încarcerați, au transformat mulți social-democrați occidentali În dușmani declarați ai blocului sovietic și beneficiari avizi ai fondurilor secrete americane. Pentru socialiști ca Léon Blum În Franța sau Kurt Schumacher În Germania, gesturile politice la care Îi obliga Războiul Rece erau familiare măcar Într-o privință: ei Îi cunoșteau de mult pe comuniști și erau destul de vârstnici ca să-și amintească amarele lupte
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Popular. Celor mai tineri le lipsea această consolare. Albert Camus - care În anii ’30 făcuse parte pentru scurt timp din Partidul Comunist Algerian - credea cu tărie la sfârșitul războiului, ca mulți dintre contemporanii săi, Într-o coaliție rezistențialistă a comuniștilor, socialiștilor și reformatorilor radicali de orice speță. „Anticomunismul”, scria el În martie 1944 la Alger, „este Începutul dictaturii”. Poziția lui Camus a devenit mai nuanțată În timpul proceselor și epurărilor postbelice din Franța, când comuniștii au adoptat o poziție extrem de radicală, proclamându
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
valea Padului. Singura diferență: comuniștii se mândreau cu onestitatea și bunul mers al administrației lor municipale, În timp ce prefecturile creștin-democrate din Sud erau notorii pentru corupție și legăturile cu Mafia. În anii ’50, marea corupție era apanajul creștin-democraților; În deceniile următoare, socialiștii care administrau marile orașe din Nord le-au urmat exemplul cu un succes considerabil. Corupția, În politică, e În mare măsură rodul oportunităților. Guvernarea În stil italian nu era deosebit de performantă, dar a funcționat. În timp, familiile politice au structurat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
era deosebit de performantă, dar a funcționat. În timp, familiile politice au structurat domenii Întregi de activitate publică și civică. Industriile au fost „colonizate” de creștin-democrați. Controlul și direcția personalului În presă, radio - mai târziu și televiziune - erau Împărțite Între creștin-democrați, socialiști și comuniști; ocazional, aveau un cuvânt de spus și liberalii anticlericali de modă veche, un grup a cărui popularitate scăzuse. Posturile și favorurile erau create și acordate În proporție directă cu distribuția politică la nivel local, regional și național. Fiecare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
amintire apăsătoare pentru republica postbelică. Creștin-socialii, reîncarnați În Partidul Popular Austriac, Își făceau un titlu de glorie din opoziția lor față de anexarea germană În 1938, dar treceau sub tăcere contribuția majoră avută, cu patru ani mai devreme, la distrugerea democrației. Socialiștii - noul nume al social-democraților - puteau revendica un dublu statut de victime: ale războiului civil din 1934 și ale naziștilor. Însă acest lucru camufla entuziasmul lor de altădată pentru Anschluss. Dr. Karl Renner, lider socialist și primul președinte al republicii independente
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]