4,810 matches
-
background-color:#E9E9E9" align=right|Români !style="background-color:#E9E9E9" align=right|Germani !style="background-color:#E9E9E9" align=right|Ucrainieni !style="background-color:#E9E9E9" align=right|Ruși !style="background-color:#E9E9E9" align=right|Evrei !style="background-color:#E9E9E9" align=right|Bulgari !style="background-color:#E9E9E9" align=right|Tătari !style="background-color:#E9E9E9" align=right|Polonezi !style="background-color:#E9E9E9" align=right|Ruși-Lipoveni !style="background-color:#E9E9E9" align=right|Alții !style="background-color:#E9E9E9" align=left valign=top|Județul Berezovca !style="background-color:#E9E9E9" align=right|Număr locuitori !style="background-color:#E9E9E9" align=right|Români
Recensământul populației din 1941 (România) () [Corola-website/Science/316005_a_317334]
-
background-color:#E9E9E9" align=right|Români !style="background-color:#E9E9E9" align=right|Germani !style="background-color:#E9E9E9" align=right|Ucrainieni !style="background-color:#E9E9E9" align=right|Ruși !style="background-color:#E9E9E9" align=right|Evrei !style="background-color:#E9E9E9" align=right|Bulgari !style="background-color:#E9E9E9" align=right|Tătari !style="background-color:#E9E9E9" align=right|Polonezi !style="background-color:#E9E9E9" align=right|Ruși-Lipoveni !style="background-color:#E9E9E9" align=right|Alții !style="background-color:#E9E9E9" align=left valign=top|Județul Oceacov !style="background-color:#E9E9E9" align=right|Număr locuitori !style="background-color:#E9E9E9" align=right|Români
Recensământul populației din 1941 (România) () [Corola-website/Science/316005_a_317334]
-
background-color:#E9E9E9" align=right|Români !style="background-color:#E9E9E9" align=right|Germani !style="background-color:#E9E9E9" align=right|Ucrainieni !style="background-color:#E9E9E9" align=right|Ruși !style="background-color:#E9E9E9" align=right|Evrei !style="background-color:#E9E9E9" align=right|Bulgari !style="background-color:#E9E9E9" align=right|Tătari !style="background-color:#E9E9E9" align=right|Polonezi !style="background-color:#E9E9E9" align=right|Ruși-Lipoveni !style="background-color:#E9E9E9" align=right|Alții
Recensământul populației din 1941 (România) () [Corola-website/Science/316005_a_317334]
-
romano-catolic. Ca mulțumire că a scăpat de cumani instalați pe înălțimile Petridului, pe care i-a învins în bătălia din 1091, regele Ladislau I al Ungariei („Ladislau cel Sfânt”) a intemeiat pe acest loc o capelă pentru rugăciuni, distrusă de tătari la invazia din anul 1241. Primul act de cancelarie maghiară care amintește Mănăstirea Petridului a fost emis de Capitulul bisericii din Oradea la 6 octombrie 1278, în care se vorbește de stăpânul Țării Hășdății și despre mănăstirea de pe muntele Petridului
Vechea Mănăstire a Petridului () [Corola-website/Science/316102_a_317431]
-
autentificau acte. Din secolul al XVI-lea, a fost reședință princiară, iar pentru o perioadă de 11 luni, în anii 1599 și 1600, edificiul a servit ca reședință a voievodului Mihai Viteazul. Clădirea a fost grav avariată de turci și tătari, în timpul marilor invazii din 1658 și 1662. În urma cuceririi Transilvaniei de către Imperiul Habsburgic, palatul a fost transformat în cazarmă, rămânând cu acest statut timp de trei secole. Din secolul al XVII-lea, a găzduit garnizoana austriacă cu arsenalul și cazarma
Palatul Principilor din Alba Iulia () [Corola-website/Science/316274_a_317603]
-
construirea bisericii, cert e doar faptul că la 1733 ea exista deja. Planimetria, elevația și în special proporțiile reduse ale turnului pledează pentru o datare anterioară secolului al XVIII-lea. După tradiția locală, biserica ar fi suferit un atac al tătarilor, cu care ocazie, pentru a pătrunde în naos, năvălitorii ar fi încercat să taie o bucată din ușă, tăietură vizibilă sub stratul de pictură, deci anterioară anului 1697. O năvălire a tătarilor în aceste sate a avut loc în anul
Biserica de lemn din Lăpuș () [Corola-website/Science/316312_a_317641]
-
locală, biserica ar fi suferit un atac al tătarilor, cu care ocazie, pentru a pătrunde în naos, năvălitorii ar fi încercat să taie o bucată din ușă, tăietură vizibilă sub stratul de pictură, deci anterioară anului 1697. O năvălire a tătarilor în aceste sate a avut loc în anul 1661. Dacă se admit aceste argumente, biserica a fost ridicată înaintea anului 1661.
Biserica de lemn din Lăpuș () [Corola-website/Science/316312_a_317641]
-
suprafață de 240 km². În anul 2013 populația orașului era de 219.253 de locuitori. Populația este alcătuită în cea mai mare parte din ruși (50,00 %), care sunt urmați de kazahi (28,63 %), ucraineni (10,00 %), germani (2,78 %), tătari (2,06 %) și belaruși (1,78 %).
Kostanai () [Corola-website/Science/320016_a_321345]
-
cursul acțiunii de delimitare pe teren a frontierei, mergându-se pe talvegul brațului Chilia, în mai multe rânduri s-a luat ca frontieră nu talvegul, ci brațe laterale pe partea dreaptă, trecând de partea sovietică nu numai ostroavele Coasta Dracului (Tătarul mic), Dalerul mare, Dalerul mic și Maican, ci și de la gurile brațului Chilia, ceea ce prelungea linia frontierei prin golful Musura spre Sulina. În schimb, ostroavele Tatomirului (Tătarul mare sau Tatanir) și Cernofcăi, și ele ocupate în 1944, sunt oficial recunoscute
Ostrovul Limba () [Corola-website/Science/320084_a_321413]
-
laterale pe partea dreaptă, trecând de partea sovietică nu numai ostroavele Coasta Dracului (Tătarul mic), Dalerul mare, Dalerul mic și Maican, ci și de la gurile brațului Chilia, ceea ce prelungea linia frontierei prin golful Musura spre Sulina. În schimb, ostroavele Tatomirului (Tătarul mare sau Tatanir) și Cernofcăi, și ele ocupate în 1944, sunt oficial recunoscute ca aparținând României, grănicerii sovietici retrăgându-se din ele. Acest protocol nu a fost niciodată ratificat de către România. Cu toate acestea, la data de 25 noiembrie 1948
Ostrovul Limba () [Corola-website/Science/320084_a_321413]
-
brațului Chilia), a permis, contrar prevederilor acestui Tratat, trecerea de partea sovietică a șapte insule românești (Coasta Dracului, Dalerul mare și mic, Maican, Limba și Șerpilor), linia frontierei trecând prin canalul și golful Musura spre Sulina. În schimb, ostroavele Tatomirului (Tătarul mare sau Tatanir) și Cernofcăi, și ele ocupate în 1944, sunt oficial recunoscute ca aparținând României, grănicerii sovietici retrăgându-se din ele. Acest protocol nu a fost niciodată ratificat de către România. Cu toate acestea, la data de 25 noiembrie 1948
Canalul și golful Musura () [Corola-website/Science/320134_a_321463]
-
un document din 18 februarie 1445, satul apare pentru prima oară cu denumirea de Pârtești. Stăpânirea localității de către mănăstirea sus-menționată a fost confirmată de domnitorii Petru Aron și Ștefan cel Mare. După jefuirea și distrugerea vechiului lăcaș de cult de către tătari (1527) și construirea unuia nou de către logofătul Toader Bubuiog (1530), o serie de alți domnitori vor confirma stăpânirea satului Pârtești de către Mănăstirea Humor. În partea de jos a satului Pârtești, pe vale (astăzi satul Pârteștii de Jos), a fost construită
Biserica de lemn din Pârteștii de Sus () [Corola-website/Science/321133_a_322462]
-
satŭ den Otéști, de pre rîul ce se chiamă Răcătăul, în ținutul Putnei"" a ajuns domnitor în anul 1611 după ce voievodul Constantin Movilă nu a plătit birul din acel an. El a fost însoțit spre scaunul domnesc de hoardele de tătari ale lui Cantemir-bei. Tot cronicarul descrie prima domnie a lui Tomșa că a fost plină de vărsări de sânge. Neexistând nicio pisanie, nu se cunoaște anul în care s-a început construirea Mănăstirii Solca. Unele lucrări acreditează anul 1612 ca
Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Solca () [Corola-website/Science/321144_a_322473]
-
cu preoți dintre care 44 biserici din Ținutul Sucevei și 6 din Ținutul Cernăuțiului, printre care și ""biserica din Iliasinți (Ilișești) cu preotul"". Biserica a fost distrusă de fiecare dată când satul a fost ars și devastat de poloni, turci, tătari sau cazaci. După unele dovezi scrise, vechea biserică a satului s-a aflat în Săliște, de unde au fost recuperate în secolul al XIX-lea câteva grinzi vechi de stejar semiars care au fost folosite la construirea a două troițe, astăzi
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Ilișești () [Corola-website/Science/321181_a_322510]
-
iar celălalt capăt al său se afla la Lehnești, unde erau adăpostite hergheliile domnești. Satul Lehnești a fost înghițit de apele Prutului în 1975, când a fost construit lacul de acumulare de la Stânca Costești. În iunie 1476, la ordinul sultanului, tătarii din Crimeea, conduși de Eminek Mârza, au năvălit în nordul Moldovei. Ștefan cel Mare se îndreaptă atunci cu cavaleria înspre nordul țării, rămas fără apărare. Pe când se întorceau cu o pradă bogată, tătarii au fost ajunși de moldoveni în dreptul localității
Biserica Cuvioasa Paraschiva din Ștefănești () [Corola-website/Science/321190_a_322519]
-
Costești. În iunie 1476, la ordinul sultanului, tătarii din Crimeea, conduși de Eminek Mârza, au năvălit în nordul Moldovei. Ștefan cel Mare se îndreaptă atunci cu cavaleria înspre nordul țării, rămas fără apărare. Pe când se întorceau cu o pradă bogată, tătarii au fost ajunși de moldoveni în dreptul localității Ștefănești de pe malul Prutului. Oștile moldovenești conduse de Ștefan cel Mare îi înfrâng pe tătari, iar cei scăpați cu viață sunt urmăriți și împuținați până la Nistru. Potrivit tradiției locale, în amintirea victoriei repurtate
Biserica Cuvioasa Paraschiva din Ștefănești () [Corola-website/Science/321190_a_322519]
-
se îndreaptă atunci cu cavaleria înspre nordul țării, rămas fără apărare. Pe când se întorceau cu o pradă bogată, tătarii au fost ajunși de moldoveni în dreptul localității Ștefănești de pe malul Prutului. Oștile moldovenești conduse de Ștefan cel Mare îi înfrâng pe tătari, iar cei scăpați cu viață sunt urmăriți și împuținați până la Nistru. Potrivit tradiției locale, în amintirea victoriei repurtate împotriva tătarilor, Ștefan cel Mare ar fi construit o biserică la Ștefănești. Ultimele cercetări arheologice au demonstrat posibilitatea, în lipsa pisaniei originare, ca
Biserica Cuvioasa Paraschiva din Ștefănești () [Corola-website/Science/321190_a_322519]
-
fost ajunși de moldoveni în dreptul localității Ștefănești de pe malul Prutului. Oștile moldovenești conduse de Ștefan cel Mare îi înfrâng pe tătari, iar cei scăpați cu viață sunt urmăriți și împuținați până la Nistru. Potrivit tradiției locale, în amintirea victoriei repurtate împotriva tătarilor, Ștefan cel Mare ar fi construit o biserică la Ștefănești. Ultimele cercetări arheologice au demonstrat posibilitatea, în lipsa pisaniei originare, ca biserica veche din Ștefănești (ale cărei fundații au fost îngropate în fundația actualei biserici) să fi fost ctitorită în ultimii
Biserica Cuvioasa Paraschiva din Ștefănești () [Corola-website/Science/321190_a_322519]
-
Pentru elaborarea romanului, Jules Verne a cerut sfatul scriitorului Ivan Turghenev, al cărui editor era tot Hetzel. Acțiunea romanului are loc în secolul al XIX-lea în Imperiul Rus condus de țarul Alexandru al II-lea. În timpul unei invazii a tătarilor în Siberia, acesta trimite un curier către Irkutsk la fratele său, Marele Duce, pentru a-l sfătui să se ferească de trădătorul Ivan Ogareff, care vrea să predea orașul invadatorilor. Curierul, pe nume , pornește din Moscova incognito, sub numele Nicolas
Mihail Strogoff () [Corola-website/Science/321307_a_322636]
-
țarului îi este luată de către Ogareff, care merge la Marele Duce și se dă drept Mihail Strogoff, curierul țarului. Nadia îi rămâne fidelă lui Mihail, ajutându-l să își continue drumul spre Irkutsk, unde ajung chiar în momentul în care tătarii se pregătesc de asediu, profitând de trădarea lui Ogareff care, după ce câștigă încrederea Marelui Duce, șubrezește apărarea cetății. Mihail îl ucide pe trădător, dovedind că nu orbise în realitate, apoi se căsătorește cu Nadia, al cărei tată este grațiat de
Mihail Strogoff () [Corola-website/Science/321307_a_322636]
-
bazinul râului Barguzin și în delta râului Selenga, fără însă a atinge dimensiunile comerciale descrise de Verne. În timp ce descrierea fizică a Siberiei este conformă cu realitatea, rebeliunea tătară care apare în roman este fictivă și destul de puțin plauzibilă. Războaiele cu tătarii și mongolii au constituit un element important al istoriei medievale ruse, dar rușii s-au impus înainte de începutul secolului al XIX-lea și niciun han tătar din perioada desfășurării narațiunii nu se afla în poziția care să îi permită o
Mihail Strogoff () [Corola-website/Science/321307_a_322636]
-
rebeliunea tătară care apare în roman este fictivă și destul de puțin plauzibilă. Războaiele cu tătarii și mongolii au constituit un element important al istoriei medievale ruse, dar rușii s-au impus înainte de începutul secolului al XIX-lea și niciun han tătar din perioada desfășurării narațiunii nu se afla în poziția care să îi permită o acțiune de genul celei atribuite lui Feofar. Descrierea tătarilor de la sfârșitul secolului al XIX-lea ca fiind capabili să lupte de la egal la egal cu rușii
Mihail Strogoff () [Corola-website/Science/321307_a_322636]
-
istoriei medievale ruse, dar rușii s-au impus înainte de începutul secolului al XIX-lea și niciun han tătar din perioada desfășurării narațiunii nu se afla în poziția care să îi permită o acțiune de genul celei atribuite lui Feofar. Descrierea tătarilor de la sfârșitul secolului al XIX-lea ca fiind capabili să lupte de la egal la egal cu rușii reprezintă o dovadă de anacronism.
Mihail Strogoff () [Corola-website/Science/321307_a_322636]
-
intervenția unui nobil bulgaro-cuman (sau vlah) din familia Terter, numit Balică, dar conducătorul suprem a fost Dobrotici căruia i se datorează - de fapt, existența acestui stat. Teritoriul fusese recucerit de către Imperiul Bizantin în 1362 de la Țaratul Vlaho-Bulgar (șubrezit de invaziile Tătarilor), cu ajutorul Genovezilor. Capitala statului a fost la Cărvuna (azi Kavarna, Bulgaria) iar cetatea domnească nu departe, la Caliacra. Frontierele i s-au modificat de mai multe ori în decursul existenței. Componența etnică a populației a fost mixtă și a cuprins
Despotatul Dobrogei () [Corola-website/Science/320619_a_321948]
-
a fost la Cărvuna (azi Kavarna, Bulgaria) iar cetatea domnească nu departe, la Caliacra. Frontierele i s-au modificat de mai multe ori în decursul existenței. Componența etnică a populației a fost mixtă și a cuprins pe lângă români, bulgari și tătari (aceștia din urmă, sosiți în 1224) și greci, armeni sau genovezi (în porturi). În 1357, Dobrotici s-a declarat despot. În același an însă, a pierdut Mesembria și Anhialos (azi Nesebăr și Pomorie, Bulgaria), care au fost recucerite de împăratul
Despotatul Dobrogei () [Corola-website/Science/320619_a_321948]