KorAP: Find »[drukola/base=tresări & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...177 178 179 ...207 >

5,174 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361

și la Jack. Casa o simțea murdară - cumpărată și plătită cu bani murdari. Coborî scările și Îl văzu pe tatăl lui În cadrul ușii. — Edmund? — Te arestez pentru uciderea lui Paul Dieterling. Vin să te iau peste cîteva zile. Omul nu tresări nici un milimetru. — Paul Dieterling a fost un asasin psihopat, care și-a meritat cu vîrf și Îndesat pedeapsa pe care i-am dat-o. — Era nevinovat. Și, oricum, e crimă cu premeditare. Nici măcar o fărîmă de remușcare. Neclintit, inflexibil, fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
Lynn rămase la cîțiva pași distanță. White Încercă să zîmbească și reuși doar să se strîmbe. Ed spuse: — Jur să-l Înfund pe Dudley! Îți jur că am s-o fac! White Îi luă mîinile și i le strînse pînă tresăriră amîndoi. Ed spuse: — Mulțumesc pentru imbold. Printre sîrme, Bud se sili să zîmbească și să rîdă. Ed Îi atinse fața. — Tu ai fost mîntuirea mea. Zgomote de petrecere sus: Dudley Smith rîdea. Lynn spuse: — Trebuie să plecăm. Am avut vreodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252

ei obicei, încet și puțin, atât cât să-și strecoare trupul subțire, cu privirea mai mult în pământ, îngânând niște sunete care nu seamănă deloc cu marșurile radioului. Când dă cu ochii de Andrei Vlădescu, scriind la măsuța de lângă dulap, tresare. De fiecare dată i se întâmplă la fel. Stă în camera lui sau în bucătărie și, dacă scrie, nu-i iese în întâmpinare și nu-și face simțită prezența, iar ea e convinsă că e singură în casă, până dă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
întâmplă la fel. Stă în camera lui sau în bucătărie și, dacă scrie, nu-i iese în întâmpinare și nu-și face simțită prezența, iar ea e convinsă că e singură în casă, până dă cu ochii de el și tresare, i se ridică un nod de lângă inimă până în gât, dar îi și place. Aha, nu umbli haimana! De fiecare dată îi spune același lucru, încât chiar și atunci când uită să-l spună e ca și cum l-ar fi spus și vorbele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
oscilantă dintre somn și trezie ori dacă, mai rău, toate nu sunt decât fascinații ale încăsomnului în care zace. Cu tresăriri ici și colo, inconștiente, ale trupului pe care, numai pe acestea, începe să le perceapă. Dar, imediat ce simte că tresare, cade în somn, înțelege că a căzut în somn când tresare iarăși, fără să știe cât a trecut de la tresărirea anterioară, de care și-amintește ca prin ceață, știe că a adormit iar și știe de data asta că s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
sunt decât fascinații ale încăsomnului în care zace. Cu tresăriri ici și colo, inconștiente, ale trupului pe care, numai pe acestea, începe să le perceapă. Dar, imediat ce simte că tresare, cade în somn, înțelege că a căzut în somn când tresare iarăși, fără să știe cât a trecut de la tresărirea anterioară, de care și-amintește ca prin ceață, știe că a adormit iar și știe de data asta că s-a terminat operația, din moment ce simte durerile zbătându-i-se în pântecee

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
mai bine lucrurile, ajungând să accepte și ceea ce nu credea că ar fi în stare, n-o împinge înainte? Prinsă în vârtejul din capul ei, ațipea adesea, legănată de îndoielile din ea și de glasul plăcut al lui Andrei Vlădescu, tresărea brusc și iar ațipea, uita ce gândise, nu mai urmărea șirul vorbelor celuilalt, rostite cu pauze în care abia se distingea ticăitul ceasornicelor acoperit de respirația orașului. O cuprinsese oboseala. Se simțea moleșită. Îl auzea ca printr-o ceață, vorbindu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
a dat amănuntele, privind-o din dreptul ușii-fereastră a dormitorului ei. A rămas multă vreme gânditoare, pe marginea patului, privindu-și mâinile. A zis într-un târziu: „Domnița mi-a spus să am grijă de tine“. L-a surprins. A tresărit. Nu te cheamă așa, dar așa îți spunea bătrâna doamnă, pentru că arătai cum vor fi arătat domnițele cărora li se închinau fântâni, monumente, manuscrise și vieți. Dar ce-ți spun toate astea?! Știi bine cum arăți, și de ce îți spuneau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
ori în ultimii ani, de față cu toată lumea, iar în ce privește munca colectivă, a spus că ea a constat doar în ședințele de sumar. Și, tocmai când se pregătea altul să ia cuvântul, l-am văzut pe Patriciu privindu-și ceasul, tresărind, șoptindu-le ceva celorlalți doi, apoi spunând: „Luăm o pauză, tovarăși, avem nevoie cu toții de puțină relaxare“. O jumătate de oră au dispărut toți trei, dar și alții, nu-i mai știu, se închiseseră într-o cameră de unde tot dădeau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
distingă lucrurile încăperii în întunericul albăstrui în care motanul Pisistrate s-a foit o vreme înainte de a se încolăci lângă ușă, să toarcă zgomotos. Cu o mână sub cap, cu cealaltă peste umerii Ioanei, ghemuită lângă el, respirând liniștit și tresărind în somn. Nu-i vedea chipul acoperit de pletele castanii mirosind a flori de tei, dar îi vedea amândoi pumnii strânși, aduși la bărbie, ca un copil. A mormăit ceva, ininteligibil, cu glasul ei grav, nocturn, apoi s-a întors

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
zadar. După miezul nopții a stins lumina și s-a întins pe pat. Nu putea să adoarmă, se întorcea pe o parte, apoi pe cealaltă, închidea ochii și se simțea foarte obosit, dar nu putea să adoarmă. Cobora spre somn, tresărea, iar cobora spre somn și în starea aceea imposibil de descris dintre somn și trezie, cu mintea amorțită, dar conștientă încă, rememora ultimele luni, ca într-un vis, probabil pe alocuri chiar în vis, întrucât întâmplările erau ușor modificate, spațiul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
proiectat cu încetinitorul și printr-o lupă, dezvăluind, numai astfel, chipuri hidoase și umbre ascunse de sclipirile luminii. Un fel de blow up. Nimic altceva decât ce se petrecuse între ei doi, privind imaginea, aducând-o sub lupă, înțelegând-o, tresărind, aproape treaz, sau treaz chiar, „asta e, așa trebuie să fi fost“, zicându-și, întorcându-se cu o smucitură pe cealaltă parte și coborând din nou în starea imponderabilă, de amorțeală și vis, și aducând sub lupă aceeași imagine, mărind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222

se întoarse și se pomeni privind într-o oglindă în care se vedea pe el și dincolo de el, pe Shirley. Era cu spatele la el și își trăgea furoul peste cap. — O... o clipă, domnișoară... spuse el. Mâna mea, așezată între picioare, tresări. Kenneth se grăbi să coboare oglinda, care era prinsă de o balama. Shirley se întoarse spre el și spuse: — Ești un scump. Termină de tras furoul peste cap și începu să-și desfacă sutienul. Mâna mea începu să se deplaseze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
mișcă brațele. Și încă o dată. Și încă o dată. Se zvârcolea. Își scotea furoul. Îl trăgea peste cap. Kenneth o privea. Știa că nu se cuvine. Furoul era aproape scos. Brațele lui Shirley erau deasupra capului. Mâna mea, așezată între picioare, tresări. Kenneth rosti ceva, foarte lent. Coborî oglinda, până ieși din câmpul lui vizual. O ținu jos ca să nu se uite în ea. Shirley se întoarse spre el și rosti ceva. Doar două cuvinte, dar părea să dureze foarte mult. Apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
era pe sfârșite când a ajuns acasă. Mașina lui Dorothy era parcată în curte, dar el a reușit să se furișeze până în bucătărie fără să fie văzut. Bucătăreasa ședea cu picioarele ridicate pe masă și citea o revistă. N-a tresărit, simțindu-se vinovată, și nu și-a reluat treaba când a apărut George: se știa de mult (deși el nu observase niciodată) că el nu avea absolut nici o autoritate asupra personalului. Întrebă dacă totul era în ordine pentru masa din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
Am încremenit acolo, fascinat, și acum mi se pare că acele câteva clipe vinovate au fost printre cele mai superbe, cele mai neașteptate, cele mai palpitante din viața mea. Și totul s-a terminat foarte repede. Pe nașteptate, Joan a tresărit, s-a întors spre mine și eu am ieșit pe ușă fără să scot un sunet. 3 — Uite ce brațe am! spuse ea, uitându-se chiorâș la ele, enervată și ciupind pielea palidă până se înroși. Brațe de țărancă italiancă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
nu părea să meargă. Făceam numai mișcări greșite, cădeam în fața fiecărui obstacol, mă împotmoleam și nu comunicam altceva decât lipsa mea de experiență. Își puse de încercare, cu sfială, mâna pe sânii ei moi, lăptoși, calzi, mătăsoși, care se supuneau, tresăreau, se ridicau, coborau, se umflau, ieșeau în afară mari, săltăreți cărnoși, dolofani, grei, masivi, robuști, imenși, ampli, enormi, monstruoși, prodigioși, colosali, gigantici, cât un munte, gargantuești, titanici, herculieni sânii ei mici și obraznici sânii ei perfect proporționați sânii ei de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609

se-mbujoră spunîndu-i asta lui Duncan. Făcea parte din echipa care lucra la organizația de caritate pentru refugiați. Vorbea cu seriozitate, fluent, ca un comentator de radio. Accentul lui educat se simțea pregnant, iar de cîteva ori Duncan se trezi tresărind, dîndu-și seama că accentul lui se auzea mai mult ca sigur pe plajă, ajungînd la urechile celorlalți băutori. Începu să-l privească pe Fraser și, așa cum i se Întîmplase Înainte, să-l simtă străin. Nu-și putea imagina viața pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
pierde pe scară. Probabil că Viv luase ceainicul la chiuvetă să curețe frunzele de ceai. Imediat ridică receptorul și formă numărul. Se auzi un mic țîrÎit electric. Își imagină cum telefonul de pe biroul Juliei Începe să sune, apoi pe Julia tresărind, punîndu-și stiloul jos, ridicînd mîna, ținînd-o o secundă sau două deasupra receptorului, pentru că toți preferă să lase telefonul să sune puțin, decît să răspundă imediat. Dar sunetul apelului continuă. Poate că Julia era jos, În bucătărie, sau cu un etaj

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
vorbește cu atîta afecțiune despre tine! E clar - ținu flacăra aproape de pipă, sugînd muștiucul - e clar că Însemni mult pentru el. Era la fel, Îmi amintesc, și cînd eram În Închisoare. Nu făcu nici un efort să Înăbușe cuvîntul, iar Viv tresări. El observă și-și coborî vocea. — Ar fi trebuit să spun, era la fel și cînd l-am cunoscut. Aștepta vizitele tale cu atîta nerăbdare, mai mult ca orice pe lumea asta. Ea Își Îndreptă privirea În altă parte. La

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
să plece, vîrÎndu-și mîinile În haină. În buzunare avea bilete folosite de autobuz, diverse monede și ambalaje din hîrtie - dar apoi degetele Îi dibuiră altceva - acel mic pachețel din pînză, cu o verighetă grea din aur Înăuntru. Inima Îi tresări. Se ridică brusc. — Trebuie să plec, zise. Îmi pare rău, domnule Fraser. — Robert, o corectă el ridicîndu-se În picioare. Îmi pare rău, Robert. — În regulă. Și eu ar trebui s-o iau din loc. Uite, n-aș vrea să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
cu degetele ei, știind că era o prostie să mai aștepte, dar, În același timp, nefiind În stare să renunțe și să se ducă acasă... Apoi alături de ea răsună o voce bărbătească. — Presupun că Încă nu cauți pe nimeni? Ea tresări brusc. Era Fraser. — Sfinte Dumnezeule! zise ea. Ce mai vrei? El Își ridică mîinile. Nu vreau nimic! Am rămas unde m-ai lăsat, În Trafalgar Square, uitîndu-mă la porumbei. Porumbeii ăștia te calmează teribil,. Pur și simplu, am pierdut noțiunea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Proasto. Hai, culcă-te, răspunse Julia. După asta nu-și mai spuseră nimic. Julia stătu o vreme Încordată, dar curînd membrele i se destinseră și respirația Îi deveni profundă și rară. Odată, ca și cum ar fi fost speriată de un vis, tresări, ceea ce o făcu și pe Helen să tresară, dar apoi intră Într-un somn profund. Pe stradă se auzeau voci. Cineva alerga și rîdea pe trotuar. În casa de alături, un ștecher era tras din priză, o fereastă se apropie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
nu-și mai spuseră nimic. Julia stătu o vreme Încordată, dar curînd membrele i se destinseră și respirația Îi deveni profundă și rară. Odată, ca și cum ar fi fost speriată de un vis, tresări, ceea ce o făcu și pe Helen să tresară, dar apoi intră Într-un somn profund. Pe stradă se auzeau voci. Cineva alerga și rîdea pe trotuar. În casa de alături, un ștecher era tras din priză, o fereastă se apropie scîrțîind de cadru și fu Închisă cu zgomot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
mai puțin plăcut. Își ridică mîna și bătu mai tare - și asta Îl făcu pe Fraser să traverseze camera, să pună mîna pe draperie și s-o tragă. CÎnd Îl zări pe Duncan, rămase uluit. — Pearce! zise el. Dar apoi tresări și se uită rapid la ușa dormitorului. Apăsă cîrligul și ridică Încet fereastra, ducîndu-și un deget la buze. — Nu prea tare. Cred că proprietăreasa e În hol. Ce naiba cauți aici? Ești bine? Da, zise Duncan liniștit. Am venit să te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]