9,257 matches
-
și acesta este motivul, alături de umiditatea anuală ridicată, pentru care poartă mânecile acelea uriașe de ferigi și alte plante. Unele sunt ca niște banderole largi, care pot fi ridicate și Înlocuite. Singura culoare În afară de verde, bronz sau roșcat, de cenușiul trunchiului sau cafeniul bogat al lemnului În putrezire, o dau mărgelușele trandafirii de pe trunchi, viitoarele mere În care vreo viespe și-a depus ouăle pe o nouă mlădiță. Însă tăcerea, așteptarea pe care o degajă Întregul loc, este obsedantă; o calitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
uriașe de ferigi și alte plante. Unele sunt ca niște banderole largi, care pot fi ridicate și Înlocuite. Singura culoare În afară de verde, bronz sau roșcat, de cenușiul trunchiului sau cafeniul bogat al lemnului În putrezire, o dau mărgelușele trandafirii de pe trunchi, viitoarele mere În care vreo viespe și-a depus ouăle pe o nouă mlădiță. Însă tăcerea, așteptarea pe care o degajă Întregul loc, este obsedantă; o calitate pe care toate pădurile o au câteodată, Însă care aici este copleșitoare - o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
tot verde de deasupra noastră și de sub Ceruri Deci: Enea Căpută pescuise niște bușteni, care pluteau fără de capăt, pe lângă sondă și prin beznă, iar eu care credeam că, neștiind ce să mai facă, se linciurește în joacă, însă el jupise trunchiurile pe întuneric și mânca scoarță și asta erau turtițele negre Atunci a grăit el, zicând că i-a fost sfială să ne îndemne a mânca și noi, ca nu cumva să râdem de el, că-i mâncău și nesătul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
strecurat și sătui de adăstare nu mai speram să mai ieșim la viața de dinainte, când parcă am simțit în trupul muntelui și parcă în ființa noastră un freamăt necunoscut, ca atunci când căldura soarelui și mustul fermecat al primăverii dezmorțesc trunchiurile pomilor din livadă, zorind podoaba florilor pe ramurile lor Deci despre ce mi s-a părut și despre ce m-a cutremurat i-am anunțat și pe ceilalți adormiți în punga de piatră și astupată de ape Zicând: frații mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
mi-au căzut peste ochi, grele ca obloanele de fier, cufundându-mă în neștirea somnului Că ajunși de aerul cel curat și slăbiți fiind, ne-am îmbătat de tăria acestuia, ca de un vin înșelător și toți am adormit, ca trunchiul Și noi nu ne-am trezit, nici când s-a auzit strigându-se, chemându-se și întrebând lângă noi Zicându-ni-se: fraților, sunteți în viață? Și trei salvatori au abătut lămpile spre geamblacul sondei, luminându-l cu lumină tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de turiste, care lărmuiau în proximitate, nu-i acordară atenție. Ea striga în continuare, dar Profesorul, fără să răspundă, fără să-și încetinească pașii ori fluturarea poalelor sau fâlfâirea pletelor lui cu geometrie variabilă, se afunda tot mai decis printre trunchiuri magnifice de copaci, dispărând sub fremătătoarele zale de clorofilă. O pornise fără țintă anume, doar pentru a obține un răgaz în care să-și despovăreze cugetul de vălmășagul și de povara ușuraticelor gânduri ale gloatei. Circula, circula, făcea pas după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de neașteptata lui mișcare, O'Piatră dădu drumul armei. Albert își luă avânt și vârful de oricalc al suliței, minunat șlefuit în formă de pană, țâșni în direcția unui copac cu frunze roșii. Îl străpunse aproape până în cealaltă parte a trunchiului și coada lustruită a suliței Vânătorului își încheie zborul cu un zbârnâit, continuat de vibrații tot mai mărunte. Fata măsură în minte perioada de trepidare a armei tatălui ei și ducându-și palmele fine la ochi, frecându-i ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
unduirile Fetei, Vânătorul porni pe drumul prelungit sub verzile umbre și de din vale, încă o dată, făcu semn de adio. Formând ariergarda temporară a perechii de aborigeni, Fata cu grumaz de volute metalice ocolea fiecare copac, mlădiindu-și șoldurile printre trunchiuri. Trezindu-se singur în foșnetul pădurii magice, Profesorul renunță să mai arboreze vreo urmă de orgoliu masculin. Porni, oftând, să reconstituie incomoda traiectorie a întoarcerii, trăgându-se din ram în ram, sprijinindu-se cu bastonul în țesturi de rocă ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
nenorocire. Dar uite că acum e aici, acasă. Și apoi cum să nu persiste mirosul în nările ei, după ce aproape o zi întreagă supraveghease lucrările la gater pentru expedierea unui transport de cherestea? Marius continuă să privească rând pe rând, trunchiurile copacilor ce mărginesc proprietatea. Ce mă reține atât de mult lângă fereastra asta, privându-mă de ceea ce vreau să fac cu adevărat?". Se întoarce și redescoperă dintr-o dată amănuntele neschimbate ale dormitorului, inclusiv patul acoperit cu pledul moale și pernele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
doar clădiri distruse, case făcute scrum, stâlpi de telegraf atârnând prinși numai în fire. De sub grămezile de moloz, ici colo apare o mână, un picior, sau un rest de mobilă sfărâmată. Copacii primiseră docili grindina de foc și moarte, pe trunchiurile lor se văd, asemeni unor răni dureroase, urmele albe ale oțelului. Mugurii fragezi se sfârșesc înainte să înflorească, sufocați de fumul negru și împuțit al incendiilor. Deasupra orașului stăruie o tăcere sinistră, tulburată doar de trosnetul neîntrerupt al flăcărilor sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Bleu îl învăluie. Închide ochii și acolo găsește, făptura aproape în carne și oase a Smarandei. Este singură, într-o poiană ce își făcuse puțin loc într-o imensă pădure de mesteceni bătrâni, subțiri și scheletici. Stă așezată pe un trunchi căzut, îngândurată, cu bărbia în podul palmei și cotul rezemat de genunchi. Degetele subțiri bat darabana pe buza superioară. Un gest arhicunoscut, semn că are o greutate pe inimă și dorește să-i vorbească, dar cuvintele ei nu ajung la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
inconfundabil, subțire și efeminat, pe care nu credea că-l va auzi vreodată, aici, pe front. III Panglica șoselei, acoperită cu zăpadă înaltă și brăzdată de urmele negre ale unor roți late, șerpuiește subțire prin defileu, jalonată ici-acolo de trunchiurile rupte ale copacilor acolo unde militarii germani încercaseră să facă mai mult spațiu pentru autovehiculele lor. La capătul trecătorii, un colț de stâncă prelung, acoperit cu vegetație pitică, formează o arcadă naturală din piatră, ca o poartă uriașă ce sugruma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
al Americanului. Nu vă mai recunoașteți prietenii? Unul după altul, soldații continuă cu pași grăbiți să se furișeze către ținta misiunii lor. Străduindu-se să facă cât mai puțin zgomot, își presează echipamentul pe corp. Acolo, în spatele zidului întunecat al trunchiurilor groase, se ascunde bateria. Locotenentul ridică brusc pumnul sus, semn de oprire. La nici câțiva metri depărtare, nemișcată, o santinelă ascultă concentrat, cu capul ușor aplecat într-o parte. Nervii tuturor sunt încordați la maximum. "Oh, Doamne, nu! Nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
dă rezultate, forța ripostei germane asupra atacului frontal scade, se mută către aripi. Hai băieți! Îndemnul lui Marius se pierde în zgomotul luptei dar ridicat în picioare, face semne de înaintare. Pe lângă capul lui trece țiuind ceva, oprindu-se în trunchiul unui copac. Se uită și vede o bucată de schijă cu dinți tăioși. Vreo doi din plutonul lui alunecă si se rostogolesc pe pantele abrupte ale muntelui. Disperați, încearcă să se prindă de cioturi și copaci. Pier, plonjând drept în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
vede cum aleargă cu grenada în mână, pregătit să o arunce. Cu o boltă înaltă, nimerește exact peste cuibul de mitralieră. Țipete îngrozite sunt curmate brutal în detunătura asurzitoare. Un soldat urlă cu uniforma în flăcări, izbindu-se deznădăjduit de trunchiurile copacilor. Cade crucificat la pământ atins de rafala miloasă a unei arme. Înainte! Înainte! Ajutor...ajutor!...Nu mă lăsați fraților! Nu mai văd! Ajutoooor! Biet țipăt, înecat în văzduhul saturat de mugete, răcnete și strigăte care nu mai au nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Inima bate nebunește, gata parcă să iasă din piept. Se oprește o clipă să-și tragă sufletul, la adăpostul oferit de rădăcinile noduroase ieșite din pământ ale unui copac. Frumoasă excursie montană, nu? La câțiva pași de el, din spatele unui trunchi prăbușit, aproape înăbușit de numeroase crengi uscate încolăcite în jurul lui, apare fața neagră de pământ și funingine a lui Nicky. Ochii îi sclipesc ironic. Da, încă o zi în paradis, își urlă răspunsul Marius. Introduce un nou încărcător la automat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Sunt întrebări? Când plecăm? Imediat, Mâțule. Soldații au mai prins ceva putere și cum ne așteaptă drum lung, fiecare minut contează. Sublocotenent Novăceanu, pregătește oamenii. Formația de marș este aceeași. Dă-i bice, iute! Iovuț se ridică fără chef de pe trunchiul prăbușit al unui copac unde stătuse până atunci, scuturându-și turul pantalonilor de zăpadă. Scuipă chiștocul țigării și înjură cu năduf în timp ce își îndeasă mai bine căciula pe cap: Cum măsa-n cur a picat măgăreața asta pe noi? Ofițerul politic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Totuși, asta nu-i face mai puțin prudenți. Nu își permit să fie luați prin surprindere, iar pădurea poate oferi destule surprize. Nu de puține ori nemții mascaseră cuiburi de mitralieră în coroanele copacilor, sau legaseră în serie mine pe trunchiurile lor. Călcai pe un singur fir și totul în jurul tău sărea brusc in aer. Astfel de capcane puteau rade o companie întreagă într-o singură clipă. În cele din urmă văd drumul. Se desfășoară în fața lor, tăcut și alb. Deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
unor lumi incitînd la împăcată zăbavă - Roma și întreaga Mediterană -, devenea altceva decît un narcisism regurgitîndu-și arheologic deliciile. Ca Român, pelerinajul înspre Roma aeterna intra în urgențele pe care le impune afirmarea identității. Din toată arborescența de popoare, descinse din trunchiul primordial al latinității, ramura noastră, oricît de vitregită, abandonată de Aurelianus fără protecție, în calea viiturii barbarice, a păstrat totuși, ca un palladiu izbăvitor, numele civilizației originare; și o gramatică, singura printre idiomurile neo-romanice, conservînd norma structurantă a declinării latine
Roma Embleme și principii by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/8343_a_9668]
-
își extrage forța din adevărul acestui paradox: deși matematica e indispensabilă culturii moderne, iar beneficiile ei sociale sînt fără egal, ea, totuși, rămîne izolată de cultură și de societate, deoarece toate cele trei singurătăți semnalate mai sus se altoiesc pe trunchiul unei singurătăți încă mai mari, care pare a ține de chiar geniul ei: asemenea regelui Midas care era blestemat să transforme în aur tot ce atingea, matematica transformă în matematică tot ce atinge. Ea poate scoate științele din izolarea lor
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/8367_a_9692]
-
Troadei între descendenții direcți ai lui Jupiter, iar sfîrșîtul în Moldova sub buzduganul lui Tomșa, după cronică, sub pumnalul lui Ciubăr Vodă, după dramă. Varga magică a poetului ne face să ne trezim în adâncul vremilor trecute, în timpul când uriașul trunchi al neamului Mușatin, în a cărui umbră Moldova crescuse mare și puternică, era suplantat prin figura îngrozitoare a lui Petru Stolnicul sau Alexandru Lăpușneanu după cum se numi el singur. Într-adevăr rău trebuie să fi căzut Moldova dacă după moartea
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
Troadei între descendenții direcți ai lui Jupiter, iar sfîrșîtul în Moldova sub buzduganul lui Tomșa, după cronică, sub pumnalul lui Ciubăr Vodă, după dramă. Varga magică a poetului ne face să ne trezim în adâncul vremilor trecute, în timpul când uriașul trunchi al neamului Mușatin, în a cărui umbră Moldova crescuse mare și puternică, era suplantat prin figura îngrozitoare a lui Petru Stolnicul sau Alexandru Lăpușneanu după cum se numi el singur. Într-adevăr rău trebuie să fi căzut Moldova dacă după moartea
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
greu; ne temem chiar de a face concluzia finală. Oare un stejar care-l rupi de la rădăcină și-l sădești în mod meșteșugit într-o grădină de lux are viitor?. Oare neamul românesc, cu toată trăinicia rădăcinilor, are viitor când trunchiul e rupt de întreg trecutul nostru și răsădit în mod meșteșugit în stratul unei dezvoltări cu totul străine, precum este pentru noi cea franțuzească? Iată întrebări la care nu îndrăznim a răspunde. Dumnezeul părinților noștri să aibă îndurare de noi
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
de îndată ce deschidea gura... Nu, n-aveam chef să învăț formele de simulare și disimulare a gândirii ca să-mi creez iluzia că rămâneam liber când hotăram publicarea unor texte de a căror stupiditate eram conștient. Cel puțin când albeam cu var trunchiul unui copac puteam gândi că sânt grădinar. Dar acolo ce puteam gândi că sînt? Cel mult un regizor de circ care dădea spectacole într-o arenă goală... "Ta-taaa", mă trezi Silvia din aceste reflecții. Mă uitai la ea cum se
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
străduisem câtva timp să obțin această corespondență, puneam mâna cu afecțiune pe scoarța aspră a unui gorun, îi vorbeam, turburam tăcerea printr-un strigăt, chemam pădurea, dar descoperii curând că nici gorunul nu simțea mâna mea vie și caldă pe trunchiul lui și nici sufletul pădurii, pentru că, inexistent, nu-mi va răspunde la chemare... Marea taină era prezentă în mine și prin ea înțelesei că natura nu e plină de sufletul nostru, deși ne naștem cu acest miraculos sentiment, trăim veșnic
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]