5,010 matches
-
umărul. Ridică ochii și văzu lângă el pe alt sutaș, tovarăș de pază, însă mai vârstnic. Îl bătea pe umăr: - Ai să te obișnuiești, flăcăule, și cu asta. Ești încă nou aici. Și soldatul era nou. Iahuben îl privi cu uimire: - Cum, se mai... vrei să spui că se mai... Celălalt îl mai bătu o dată pe umăr și-i spuse, întorcînd fața în altă parte: - Nu te mai bâlbâi atîta! Du-te la casa robilor și cere doi argintari și doi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de jos până i-l lipi bine de gât. Un maț ieșind din acest glob fu prins de o cutie pe care, într-un fel de ochi, zvâcnea o luminiță. Când luminița aceasta se liniști, Auta începu să simtă cu uimire că trage în piept același aer din lanul de grâu, poate chiar mai înmiresmat. Copleșit de asemenea minuni, Auta se gândea acum dacă într-adevăr acești străini erau zei, dar cu toate că vedea atâtea lucruri nemaivăzute, gândul că nu pot fi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de vârstă. Nu îndrăznea să-i mărturisească asemenea gânduri, însă Marele Preot le ghici și în această din urmă zi a călătoriei îi arătă lui Tefnaht scrisoarea. - Ai mai văzut astfel de pânză sau papirus? îl întrebă atunci bătrânul, văzîndu-i uimirea. Spune, unde se mai poate face asta în Atlantida, în Ta Kemet sau oriunde în lumea pe care o cunoști? Tefnaht luă cu grijă foaia albă și uimitor de subțire, o pipăi, o mirosi chiar, o aduse în dreptul luminii, apoi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Am ajuns. Auta își desfăcu nehotărât curelele de pe trup, apoi se întinse puțin ca să și-l dezmorțească. După aceea se duse cu ceilalți, spre ușă. Înăuntru era lumină, iar în ușă îl întîmpină cerul înstelat. - Unde suntem? întrebă Auta cu uimire. - Tot tu mă întrebi! râse cârmaciul. Ți-ai uitat Piscul Sfânt unde mi-ai spus că ai învățat întîia oară că nu sunt zei? Uite, n-ai învățat bine: zeii au venit aici. Fostul rob al Marelui Preot se așeză
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
aveau cum stăvili puterea vântului, nici nu mai doreau să se apropie de muntele răscolit. După un număr de ceasuri (nimeni nu știa cîte), începu alt șir de bubuituri care acum parcă se auzeau din fundul mării. Călătorii văzură cu uimire că alte mănunchiuri de fum negru sau roșu începeau să se înalțe pe bănuita zare a apusului. Marea era turbată. Vântul sălbatic îi mâna întruna spre răsărit, aruncîndu-le corăbiile de pe un munte de apă pe alt munte de apă. Cerul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ochii de la o grămadă de faguri de pe o bucată de pânză curată. Eu nu m-am simțit niciodată flămând... Dar Nefert nici nu-l luă în seamă. Își scoase un inel subțire de aur cu o piatră verde și în uimirea stăpânului unui șir de grămezi de marfă bogată, îi ceru două coșuri din cele pe care le purtau vânzătorii atârnate peste umăr cu o curea, și le umplu pe amândouă cu plăcinte, curmale, faguri de miere, turte de grâu, carne
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
înclină din cap. Se vedea că se gândește la ceva anume. Dintr-o casă ieși un rob negru, voinic, dar îmbătrînit înainte de vreme. Ducea pe cap un coș mare cu pește. Robul întoarse capul spre cei trei, privindu-le cu uimire îmbrăcămintea. Ochii i se opriră o clipă asupra lui Auta, apoi robul merse mai departe. Dar după câțiva pași trânti coșul jos și se întoarse în fugă spre ei. Cei trei inși se depărtaseră însă. Robul alergă să-i ajungă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Atunci Nefert își scoase din deget un inel de aur, împletit ca un șarpe, cu ochi de mărgele verzi străvezii, și i-l întinse rostind gingaș: - Nici dacă-ți dau inelul nu te duci? Ochii băiatului străluciră de lăcomie și uimire. Mâna lui se întinse spre inel, dar Mai-Baka îi dădu peste mână, răstindu-se: - Întâi s-o aduci! Băiatul plecă în fugă. Cât timp lipsi acel băiat, Mai-Baka șezu tăcut. Dar când după scurtă vreme băiatul veni însoțit de Ntombi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Tu, omule străin, n-ai avut un frate mai mare, sau poate ești fiul cuiva pe care l-am cunoscut de mult... dincolo de marea asta lungă? Atunci amintirea lui Auta se întoarse o clipă îndărăt și gura lui strigă cu uimire: - Utnapiștim! Omul se clătină. Apoi zise sugrumat: - De unde mă știi? Tu nu mă poți cunoaște. Celălalt mă știa, dar acela era atunci cum ești tu acum, și o fi murit sau dacă trăiește nu mai e tânăr. Cum te cheamă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
se întoarseră toți cu spatele la luntre, intrând printre cedrii înalți. Se lăsa noaptea. Un vâjâit puternic se lovi de frunze și tremură în crengi. Piatra turnului gemu. O lumină orbitoare jucă pe copaci câteva clipe, apoi oamenii se întoarseră privind cu uimire mingea de foc care se suia cu iuțeală în cer. Limbile oamenilor amorțiră. Nimeni nu se mai înțelegea cu nimeni. Parcă fiecare vorbea alt grai. Și abia când globul de foc se făcu o stea depărtată pe care mulți nici
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
făcuse decât să o pregătească. Într-o zi din luna august a acelui an, o tânără de douăzeci și șapte de ani, care lucra la cine știe ce indexare plicticoasă În biroul londonez pentru activități de secretariat al domnișoarei Petheridge, auzise cu uimire un pasaj din Ambasadorii, de Henry James, unul dintre romanele ei preferate, dictat unei dactilografe de la o masă din apropiere. — „Curtea era spațioasă și deschisă virgulă... plină de revelații virgulă... căci prietenul nostru virgulă... din obiceiul intimității virgulă... liniștea intervalelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
la cine și serate. Agenda Îi era Întotdeauna plină. Doar fugind din când În când până În Franța sau În Italia mai reușea să scape de presiunea permanentă a vieții sociale londoneze. De aceea, după cum el Însuși Înțelesese, devenise motiv de uimire și chiar de gelozie printre unii dintre prietenii săi faptul că Îi dedica atâta timp lui Du Maurier, care nu era nici bogat, nici „spiritual“, nici sclipitor de inteligent. Biata Emma era chiar departe de a poseda vreuna din aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
gust pentru literatură decât pentru artele plastice, iar Henry Învăță să aibă mult respect pentru judecata ei critică. Atunci când veni timpul să se Întoarcă În Anglia, Își exprimă speranța sinceră că se vor revedea. Câteva luni mai târziu, citi cu uimire, În paginile revistei Atlantic, o povestire scrisă de Constance, cu titlul: Un experiment florentin, evident inspirată din preumblările lor prin bisericile și galeriile Florenței. În ea, o tânără amercancă pe nume Margaret Stowe, cu o coafură foarte asemănătoare celei a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
mort după el. — Sunt sigur că o să ai și ceva timp pentru recreere, spuse Henry. Asta va trebui să aranjezi cu doamna Smith. Și ce sporturi practici, Noakes? — Fotbal și box, zise Noakes. — Box? repetă Henry, incapabil să Își ascundă uimirea. Nu ești cam mic pentru așa ceva? — Categoria semimuscă, zise Noakes. — Aha, semimuscă... Astă-vară, la Londra, am văzut meciul dintre Fitzsimmons și Corbett, la cinematograf. A fost foarte interesant. L-ai văzut cumva? Burgess făcu ochii mari. — Aș fi vrut eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Massachusetts. Și mai au o casă În Cape Cod. Cumnata mea este o femeie avută. Sunt convins că veți avea condiții de angajare generoase. Dar nu trebuie să luați imediat o decizie, adaugă el, văzându-i cum cască gurile de uimire. Gândiți-vă. Nu vă grăbiți. Ei bine, eu n-am nevoie de timp, zice Burgess când se Întorc la bucătărie. Gândiți-vă numai, America! Licărul din ochii lui arată limpede că găsește irezistibilă ideea de a așeza atâtea mii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
el la București, cum se duce noada, copita ori șezutul vostru la băi?!... - Păi nu e Bucureștiul adevărata capitală artistică a lumii, așa cum e cârligul pentru undiță, marca pentru scrisoare ori mirodeniile pentru cîrnați?! O să vă mușcați mâinile de uimire atunci când veți adulmeca năvodul, burdușit numai cu peștișori de aur, sub apăsarea căruia o să se-ntoarcă Bâtul de la București!... Ia taci, ia taci... Io-te la Neica!... A cîrmit-o spre Otopeni!... În lumina vineție a aparatului de proiecție, zbârnâiau
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
aproape pentru a-mi da perfect seama că zgomotul era emis chiar de lamentabilii optzeciști, deplasîndu-se păcănind către fotoliile lor de lectură. De surprindere am uitat să respir. Trupul mi s-a acoperit de crusta și de sudorile reci ale uimirii... Am priceput înmărmurit că o generație care se deplasa într-un asemenea hal nu putea fi suspectată de cel mai firav dram de talent!! - Că ți-ai și găsit, povestitor al fundului meu, pentru cine să folosești vorba asta: talent
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
a aflat c-a fost pârât Inestimabilului Cârmaci pentru isprava cu punga. Iar acela, burzuluindu-se, i-a transmis pehlivanului că nu dorește să-l mai vază în ochii ?! ... Și-a lăsat cu repeziciune barbă și mustăți - destăinui c-o uimire jucată Tartorul - pentru cazul în care Stăpânul său, foindu- se pe la ctitorii, ori cu alaiul prin oraș, ar fi dat, din întîmplare, cu ochiul de marțafoi... Dar marțafoiul hoț, dat în paștele mă-sii de iscusit, nu s-a mulțumit
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
seară, toată suflarea, cu cățel, cu purcel, a pus, cu escavatoarele și hârlețele, Ulița Mare la pământ. Iar la primii săpători care și-a vârât umerii și căpățânile prin crăpăturile alea, către adânc, le-a sărit băștile de pe țeste de uimire, când și-a dat seama că, în prostia lor și cu ajutorul girafei, dezgropase, sub Ulița Mare, un ditamai oraș elvețian!... - Elvețian, pe dracu, rânji subțirel Ducă-se pe pustii. - Elvețian-elvețian! Să mă rup în figuri dacă te mint, pițipoanco... Că
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
albe, de înger și-n tălpile goale, i-au scos în fața plutonului de execuție. Colonelul Gabrea a trecut pe la ei, le-a pus fiecăruia, între palme, propriul lui cetificat de deces, probabil tustrei au rămas, în aceeași clipă, mască de uimire. Ce așteptaseră ăștia, în fond, de la ei, altceva decât să mărturisească, iar ei, până la urmă, că hâr, că mâr, ce altceva făcuseră, nu le mărturisiseră?! Mărturisiseră tot. Dăduseră în gât pe toți cei cu care avuseseră de-a face și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
sus-numitul Cristi, în drumul lor spre "Cafenea", cățărîndu-se amenințător, de pe strada pietruită, pe trotuar, în direcția numitului Horia și folosind un glas surd, prevestind o furtună. - Habar n-am. Se putea organiza un referendum... își înălțase umerii, c-o nedisimulată uimire, și nelăsîndu-se intimidat, acel Horia... El putea să-l asigure doar că disputabilele texte erau orice altceva. Însă nu POEZII...) În "Cafenea", o dată distribuiți în jurul celor două mese înfrățite, Cenacliștii (poeții Generației '90) se apucară să istorisească alte alea. Vorbeau
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cine-i Mircea Eliade. E totuși un suflet blând... Noaptea trecută, în timp ce-ți savurai vremea, dormind nemaipomenit, ai simțit fierbințeli în genunchi sau în furca pieptului?... 345 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI - Cine, mă, Dumnezeu? trosni a uimire, din încheieturi, fulgerul și încropi un calcul scurt să constate dacă ăsta la care nimerise era în toate mințile. Dacă nu încurcase adresa. Aș! Nu cred... Nu face El chestii d-astea! - Ba, uită-te și mata, dacă asta e
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
mai inofensivă dintre tratații. Supraveghe fiece mișcare, în încăpățînarea de-a nu se lăsa otrăvit. Uite la criminală, cu câtă pace interioară manevra ea ibricul! Numai uită-te la ea cum îl cuprinde, ca și cum ar fi fost exact al dânsei, uimire, chiar de coadă! Îl sprijină, cu nonșalanță, pe grătarul circular al spirtierei. Zăngăne zaharnița. Pipăie, la baza turnului de farfurioare, după un scăpărici. - "Eram să te-aștept prin parc", îi spuse atunci, pe nepusă masă, uriașa. - Nu m-am gândit
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
partea cu poetizatul, o mai înșfăca pe vreuna de cîte-o ureche. O cârpea, dacă era s-o cârpească. Și-o potrivea, la loc, pe genunchi. Și-o descosea cu binișorul: - Spune, fă!... Că te dau cu țeasta de pereți, de uimire și de supărare!... Ce cauți tu la mine, fă, zăltato?! Făcea o pauză. Își mai scăpăra o țigare. Mai pipăia, pe tăblia noptierei, după un medicamentul de întremare. - Ce-am scris, fă, eu, pe pământul ăsta... Ca să vii tu croită
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
plutea către țărm, adus de flux; și astfel Dolores O’Toole a fost scutită de corvoada de a-l asculta. Uneori oamenii care încearcă să se sinucidă reușesc s-o facă într-un fel care-i lasă fără suflare de uimire. Vultur-în-Zbor, purtat acum în grabă pe creasta unui val, era pe cale să descopere acest lucru. în momentul de față era inconștient. Tocmai căzuse printr-un tunel în mare. Marea fusese Mediterana. Acum nu mai era - sau nu tocmai. Baba Dolores
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]