45,675 matches
-
parcă, nu neapărat alcoolică. „Îmbătat repede, după câteva cocktail-uri (sâmbăta dimineața) se pornește să-mi vorbească despre mama sa”, scria Sebastian În 1941... Trecuseră mai mult de cincizeci de ani, era sâmbăta seara, nu dimineața, dar adâncul rănit cerea, parcă, și acum, descărcarea, „ca și cum l-ar fi apăsat, ca și cum s-ar fi Înăbușit”. Taina identității incerte, ruginită de timp și Încă sângerândă, „lepra asta scumpă”, cum spusese Sebastian? Chipul părea marcat: dezolarea Înțelegerii realității umane. „Încrederea” În capacitatea omului de
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
ciudata senzație pe care a avut-o În ultima vreme că răul persistă, pentru că nu dispăruse, și revine. Mă auzeam pe mine Însumi și când mi-a spus că a ezitat să părăsească Ungaria din cauza limbii și am tresărit când, parcă pentru a-mi calma amintirile și a-mi risipi Îndoielile, a mărturisit, spre uluirea mea, că tocmai acum, la bătrânețe, s-ar putea s-o facă, Într-atât situația i se părea insuportabilă. Să părăsească, adică, locul În care și-
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
eliberare decât În aceea că „soldații eliberatori luaseră locul santinelelor de dinainte”. În a doua dimineață de după, fostul captiv, deschizând ușa așa-numitului spălător și Îndreptându-se spre una dintre chiuvete, se trezește, brusc, În fața unui soldat german! Situație dinainte, parcă nimic nu se Întâmplase, eliberarea fusese doar o Închipuire. Cu genunchii tremurând și ochii măriți de spaimă, captivul așteaptă să fie, ca altădată, lovit, umilit, anihilat. Înainte de a se prăbuși, cu pantalonii umezi de urina groazei, sub loviturile neamțului, prizonierul
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
cu traducătorii, Magris a menționat „echivalentul dialectic”, adesea ridicol, al translării imposibile a unor termeni, pericolul uzurpării textului de ambiguitate, eliminarea grăbită a piedicilor sau Încăpățânarea de a le rezolva cu orice preț. N-am putut să nu mă aud, parcă, pe mine Însumi pledând pentru „Îndrăzneala metaforică” și „scurtcircuitele” revelatoare de care dispun limbile latine, atât de greu de redat În alte coduri lingvistice, mai ales anglo-saxone. Eroarea mortală de a accentua caracterul „informativ” al unui text literar, În detrimentul echivocului
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
și Încheierea („Cu drag”) erau, Însă, ca În toate mesajele sau dedicațiile sale, În românește. Avea să-mi vorbească și la telefon despre această mult râvnită hartă. Localizase aria magică a copilăriei sale, „Patria” PALAS. Tulburat, mai mult ca altădată, parcă, de sonoritatea denumirilor de străzi, cărora vocea sa aspră și comentariul laconic le restituiau o exotică fascinație. Trasase, cu creionul roșu, săgeata care pornea din strada Palas și trecea În strada Justiției, Încrucișându-se cu linia roșie de pe Calea Rahovei, pe
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
a pleca din România, student În anul I la Litere... Să nu fi auzit de Rebreanu? Greu de crezut sau poate uitase. Sadoveanu, da, Sadoveanu era un nume familiar, dar nu-i amintea lecturi românești. Arghezi? Hm, Tudor Arghezi, Arghezi... Parcă. Bacovia? Nu, nu auzise. Caragiale, o, da, dacă aș avea un volum de Caragiale i-ar plăcea să i-l Împrumut. În amplul necrolog din The New York Times, de dimensiunea rezervată șefilor de state, se afirma că Saul nu devenise scriitor, cum
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
ca o incursiune În trecutul meu, o călătorie În timp”. Călătoria adultului era și o călătorie a copilului. Între plicurile, filele, scrisorile, legitimațiile și documentele și relicvele românești ale lui Saul am găsit și o extraordinară fotografie, relativ recentă, decupată, parcă, dintr-un film de Bergman: bătrânul Saul Steinberg se ține, ca un bunic, de mână, pe sine, copil. Un colaj, o secvență năucitoare a timpului proustian al copilăriei pierdute și niciodată pierdute, cu care artistul părea pregătit să se legitimeze
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Aviv, Oceanul Pacific și revenirea, din nou, pe orizontul circular al rătăcirilor, pe Hudson River, În Central Park, la New York. America se oferă artistului, dintotdeauna și pentru totdeauna un copil, cum spunea Brâncuși, nu doar ca basmul inepuizabil al contemporaneității, făcut parcă anume pentru curiozitatea și inițierea inocentului, ci și ca un teritoriu al cunoașterii, În care noul Robinson, naufragiatul, un străin și un adult, infantilizat prin șocul dislocării, al deposedării și anonimizării, Învață, pur și simplu... americanitatea. În acest sens, și
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
pe care detenția le înscrisese în trupul său, cel mai elocvent era că-și pierduse cel puțin 15 cm din înălțime. Chiar numai această schimbare, sluțindu-i înfățișarea pentru toată viața, ilustra mai mult decât dureros chinurile prin care trecuse. Parcă i-a fost scris omului acestuia să exercite sarcini organizatorice dintre cele mai expuse la reproșuri. Casier al grupului legionarilor refugiați la Berlin, în prigoana 1938-1940, era inevitabil să nemulțumească oameni, care nu puteau să accepte sobrietatea traiului impus de
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
care îl servea cu credință, iar pentru Ion Moța avea un cult. în ziua de 13 Februarie 1937 l-am văzut făcând de straje la căpătâiul celor doi morți în Spania: îmbrăcat în cămașă verde, ca o stană de piatră, parcă nu mai era Andrei cu părul lui ondulat și roșu, cu fața palidă bătută de vânt. Era transfigurat și cu gândul dus. Gândul lui era la cei morți și și-a dat seama înaintea multora, că, cu Ion Moța s-
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
care formau frăția de cruce din acel oraș, a ajuns legionar și a rămas pe urmă unul dintre cei mai devotați luptători și admiratori ai Căpitanului. Umbla mereu cu capul gol, pășind legănându-se și cu trupul puțin aplecat înainte, parcă voia să taie vântul. Nu purta haine prea bune, iar pantalonii erau întotdeauna ronțăiți de ghetele lui scâlciate și lungi ca niște corăbii. Când mergea, părul îi cădea peste frunte și gestul lui favorit era darea părului peste cap, ca să
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
drum, a privit îndelung fotografiile de pe perete ca și cum și-ar fi luat un ultim rămas bun de la viață. De o parte era fotografia soției lui, ținând în brațe pe Mihăiță, copilul cel mai mare, cu o floare albă în mână, parcă ar fi vrut să se desprindă din brațele mamei sale, să vină spre el. Ea era îndurerată și peste frumusețea ei gingașă se pusese un văl subțire de tristețe, prevestind nu lucruri bune, pentru toți și pentru el. Copilul însă
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
și părându-i-se ceva în neregulă la fotografie încercă să o desprindă, dar ea rezistând îl lasă să treacă. în tren spre Belgrad controale foarte dese, lume pestriță, păreau toți dușmani ai nemților. În gări, aglomerație și se simțea parcă atmosfera de război, deși acesta încă nu începuse. Peste tot pază militară și mare atenție la oamenii care circulau. Aproape de Belgrad, la o gară înainte, numită Zemun s-au coborât toți călătorii din compartiment. I-a fulgerat o clipă prin
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
La o margine, o turmă de oi, care se pregătea să coboare. Ciobanii ne-au lăsat în pace. Încă o sută de metri, încă o opintire și am intrat în pădurea cea mare. Eram pe vârful dealului. în acel moment, parcă Dumnezeu îmi ascultase ruga. Soarele a dispărut brusc la orizont și umbrele serii s-au întins peste tot pământul. Cu o repeziciune fantastică înainta noaptea, suprimând acele îngânări între noapte și zi, caracteristice crepusculului. Nu mai puteam fi văzuți de la
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
Colina pe care am coborât era acoperită cu vii, suprapuse în terae. Uitasem de oboseală. Nu mai umblam, nu mai fugeam, ci zburam de pe o terasă pe alta și dintr-o vie într-alta. Nu se vedea țipenie de om. Parcă eram două capre negre. întrun sfert de oră, ne îndepărtaserăm binișor de culme. Oprindu-ne un moment și uitându ne pe culme, la locul unde fusesem cu un sfert de oră înainte, distingem cele două siluete călare... Erau jandarmii”. între
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
șoselei. Mergeau direct prin holde și arături. Au găsit un ochi de apă de ploaie stătută, în fundul unui șanț și cum erau însetați, li s-a părut un dar dumnezeiesc. Așezându-se în patru labe au sorbit cu nesaț și parcă se învioraseră. Luminile îi chemau din depărtare. La un moment au părăsit linia, care făcea un ocol față de direcția luminilor și luând-o direct prin culturi au intrat într-o mlaștină. Câinii de la o stână, care era instalată dincolo de mlaștină
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
Boian. Nu trecuse pe la Țăranu, care îi conduce într-o cameră, destinată pentru ei, unde au putut să se curețe pe haine și încălțăminte și apoi să se odihnească pe un pat cu cearceaf curat și dune bănățene, lucru demult parcă trecut în uitare. După un somn letargic de câteva ceasuri bune, s-au sculat și au coborât în crâșmă pentru a mânca ceva, ca apoi să-și reia somnul binefăcător. Dimineața zilei de joi, 16 Mai i-a găsit refăcuți
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
paznici s-a apropiat de geam și i-a urmărit traversând livada spitalului, apoi pe drum, până la gară. A văzut trenul plecând și s-a simțit mai singur, apoi s-a întors în pat vorbind cu jandarmul din salon, care parcă se umanizase între timp. Lucrurile mergeau pe un făgaș favorabil. Chiar a doua zi i s-a dat dreptul la ziare și a putut să confirme știrile primite de la doctorița din Cernăuți cu situația luptelor din Franța. În altă zi
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
ca urmare s-au luat toate măsurile necesare. Vineri, înainte de amiază, mi-au venit toți paznicii într-ajutor. Au adus frizerul de m-a tuns și bărbierit. M-au ajutat să fac baie și să mă îmbrac cu hainele curate. Parcă eram altul în noile condiții omenești în care mă aflam acum. Afară se lăsase vreme călduță și florile începutului de vară își trimeteau pe fereastră aerul îmbălsămat. Mi-am luat rămas bun de la lumea cunoscută și am plecat. întregul personal
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
luptă pentru un viitor mai bun. O mare mângâiere a fost pentru mine întâlnirea cu Corneliu Georgescu. El, pe vremea aceea, era concentrat ca ofițer la un regiment de artilerie cu garnizoana în apropierea Clujului. A venit să mă vadă. Parcă niciodată de când l-am cunoscut, n-am observat mai bine îmbinarea perfectă dintre figura lui masivă de mocan din Poiana Sibiului cu aceea a luptătorului și a legionarului. De douăzeci de ani a stat mereu în fața furtunii și nu l
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
a luptătorului și a legionarului. De douăzeci de ani a stat mereu în fața furtunii și nu l a putut dezrădăcina nici o opintire de vânt Prigoana cu pierderea Căpitanului și apoi cu viața ei de lagăr și perspectiva ei de iad, parcă i-a aplecat întrucâtva umerii săi lați și-i da aparență de mai multă gravitate și spirit meditativ, Nu i-a putut însă știrbi cu nimic bunătatea surâsului său cu care a văzut și a trecut multe. M-a impresionat
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
pe niște lemne de lângă casă și în cuvinte sfâșietoare își evoca fiul pierdut. N-am mai avut tărie și nici voință de a mai rezista acestui val de durere, care ne copleșea sufletele. Ecoul plânsului de atunci ne-a pătruns parcă în sânge și în suflet și azi parcă mai continuă să vibreze pe coardele obosite ale nervilor. M-am apropiat încet de ea și nu puteam nici gura s-o deschid pentru a-i spune două vorbe de mângâiere. Cuvintele
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
sfâșietoare își evoca fiul pierdut. N-am mai avut tărie și nici voință de a mai rezista acestui val de durere, care ne copleșea sufletele. Ecoul plânsului de atunci ne-a pătruns parcă în sânge și în suflet și azi parcă mai continuă să vibreze pe coardele obosite ale nervilor. M-am apropiat încet de ea și nu puteam nici gura s-o deschid pentru a-i spune două vorbe de mângâiere. Cuvintele mi se opreau în gât ca niște așchii
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
casă, cu pași ușori, ca după un mort, am urmat pe mama, acum liniștită și împăcată cu destinul ei. Odată cu căderea serii am ieșit din curte. Nu mai era mișcarea de altădată. În jur sâlășluia pustiul, lucrurile se părăginiseră și parcă peste toate plutea atmosfera apăsătoare a mortului, care a rămas departe. A înserat de-a binelea. Soarele scăpătase de mult după dealuri și printre pomii bătrâni dln grădină cobora furișându-se noaptea. Singur m-am urcat atunci pânâ în vârful
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
cu toții în dâra cinei De la vatra din tindă lumina focului pătrundea afară și se arunca în fâșii în noaptea întunecoasă. Peste dealurile dimprejurul satului nu mai era lumina de altădată. Noaptea stăpânea opacă și grea. În pustiul din curte vibra parcă un cântec. Prin pacea serii pătrundea duhul de dincolo de mormânt și cu el venea Ion Banea, ca să ureze noapte bună părinților, care, lipsiți de somn, îngână un fir de poveste mută în casa de pe coasta dealului. încetase de mult plânsul
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]