45,675 matches
-
lor de plugari necăjiți. într-un târziu am plecat spre casă. Cum mergeam în mașină am observat cum copilul adormise în brațele mamei sale. Eu încercam să mă odihnesc. Simțeam însă ceva gol și uscat în suflet. Tot conținutul acestuia parcă a rămas în casa de la Vurpăr, în curtea pustie și lipsită de viață, ca și în grădina în care pomii își așteaptă rodul greu șl îmbelșugat al verii. întorcându-ne spre casă, am ajuns iar în dealul de la Perii Dăii
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
avut sentimente de mare prietenie și camaraderie, și mă durea. Mă durea nespus marea neînțelegere pentru evenimentele care se precipitau și tot atât de mare neînțelegerea față de unitatea Mișcării Legionare, pe care de mult o întruchipa un singur om: Horia Sima. Sufeream parcă mai mult la amintirea zilelor frumoase de luptă duse împreună, în care înțelegerea omului acestuia ne-a fost de mare ajutor tuturor. Judecând asemenea cazuri ajungeam la concluzia că nu e simplu pentru cineva să se obișnuiască cu comanda altuia
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
-o înapoi și-o vom ajuta să-și crească copiii. Ne-am adresat din nou prietenului nostru Gheorghe Lupean, care a venit cu mașina lui de piață. Biata femeie s-a urcat cu copiii și noi am rămas în urmă. Parcă ne-am fi despărțit pentru toată viața! O pornire căreia nu-i putea rezista, o atrăgea spre Cluj. Acolo își crease legături și prietenii. Durerile omenești ale pierderii soțului au îndreptat-o spre drumul plin de întărire șl mângâiere al
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
sute de oameni. Când m-am uitat, văd numai cunoscuți de la Brașov, Făgăraș, Sibiu și alte centre legionare, veniți la chemarea Comandantului. Pe mulți nu-i mai văzusem din ianuarie 1939, înainte de începutul prigoanei cetei mari. Cu toții erau veseli și parcă nu-i mai ținea locul de bucurie. în coloană de marș, am pornit în sus pe strada Porții spre centrul orașului. În frunte mergea bătrânul inginer Ion Ionică, tatăl lui Eugen Ionică, cunoscutul martir legionar, ucis în pădurea de la Râșnov
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
septembrie 1939. în Brașovul unde pentru întâia dată a răsunat marșul „Deșteaptă-te române", tot aici ne-a fost dat, ca după doi ani și mai bine de prigoană să auzim „Ștefan Vodă", cântat de legionarii biruitori. în primii pași, parcă șovăiau oamenii în cadență și cântec. Era emoția primelor clipe și nici lor nu le venea să creadă ce vedeau cu ochii. Mergând, simțeam cum rândurile se strângeau și din ce în ce grupul primea mai multă consistență și unitate
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
a prins somnul. Simțeam însă cum pacea se așeza pe suflet ca un aer călduț după o noapte de furtună. În viteza mașinii nu auzeam decât sfârâitul monoton și plăcut al roțllor de cauciuc alergând pe asfaltul neted al șoselei. Parcă ajunsesem la un capăt de lume, după un drum lung. Gândurile încep din nou să se depene și să mă poarte până la începuturile trăirii legionare. Apoi, rând pe rând, trec prin fața ochilor, ca-ntr-un film de cinematograf, imaginile miraculoase
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
tulburi ale vieții românești de după unitatea națională, cu fiecare încercare și suferință a devenit tot mai luminoasă și s-a ridicat tot mai sus peste vremea lui. Privită în perspectiva acestor vremi, ne cutremurăm în fața ei și nu ne vine parcă nici să credem că am trecut prin acești ani ca spectatori, iar în parte și ca actori în marea dramă a existenței lui Corneliu Codreanu. După arestarea Căpitanului, Legiunea trăiește și luptă prin voința unui singur om: Horia Sima. Acesta
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
fără de sfârșit ne-a cuprins inimile noastre, ale acelora cari l-am cunoscut și i-am auzit cuvântul. O vom purta atât cât vom trăi pe acest pământ și o vom duce până la pragul unde încetează și durerea și suspinul. Parcă toate câte le-am trăit s-au îndeplinit după legea Scripturii. Pentru aceasta ne lăcrimează sufletele emoționate și ne înfioră taina lucrurilor de dincolo de lume. încercăm să o despicăm și să o înțelegem cu ajutorul lui Dumnezeu. Și aceasta este singura
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
Petrașcu urma să aleagă grupe de 4-5, maxim 6 legionari, dintre elementele de conducere, care făceau drumul până la Berlin, în locul unde îi aștepta Comandantul, în casa lui Ponta. Aceste întâlniri erau foarte animate și cei care asistau la ele plecau parcă mai plini de încredere în viitorul Legiunii, cu toată greutatea unei nopți întregi de discuții, uneori până la ziuă, când începeau să circule trenurile și Horia Sima pleca spre Berkenbrück, iar ceilalți spre Rostock. Efectul acestor întâlniri a început să se
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
mari.” „Aceasta este din ordinul URSS, va veni timpul să ne căim că ne pretăm la toate ordinele rușilor. Acuzații nu sunt decât niște figuranți, declarând totul așa cum li se dictează.” Atașatul comercial al Ungariei Dr. Bela Medgyesi, afirma următoarele: „Parcă la noi în Ungaria nu s-au înscenat procese la fel? Este așa de ușor să compromiți azi un adversar, când ești stăpân pe situație și ai tot sprijinul URSS”. Cu privire la Max Ausschnitt atașatul comercial spune următoarele: Lui Max Ausschnitt
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
s-a oprit, s-a întors și a privit grupul femeilor ce-l urmăreau cu priviri plângânde. A schițat o mică fluturare de mână Cătălinei, care continua să strige: „Cănel...Cănel, vino!” Cu fiecare pas, cu fiecare strigăt al fetiței, parcă umerii Căpitanului se încovoiau mai mult, sub povara unor dureroase presimțiri..... îl priveam înmărmurită cum se depărta încet, încet până când gura fortului l-a înghițit. .......................... Într-un târziu am plecat tristă spre casă. Eram ruptă și zgâriată întrun mod îngrozitor
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
tristă spre casă. Eram ruptă și zgâriată întrun mod îngrozitor. Dar cine se mai gândea la asta? Ceea ce nu știam atunci, în acel 17 Mai 1938, era că îl văzusem ultima dată pe Căpitan. Desigur, răutatea oamenilor este permanentă, dar parcă în timpul Căpitanului nu coborâse de la conducător până la toți cei care executau ordinele lui criminale. În timpul comunismului te găseai în fața unei haite de hiene, care nu cunoșteau nici un sentiment uman, afară de „sfânta ură” de clasă, moto-ul organului P.C.R. „Scânteia”. Dar
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
să procedeze. Tavi nu are de lucru și îi răspunde că el, locotenentul Ștefan îl provocase. Locotenentul îi strigă: Lasă că-ți arăt eu ție! Și se îndreptă spre Tavi mânios. Sluțenia deslănțuită și trupul lui uriaș, care se prăvălea parcă spre el îl înspăimântă în așa hal pe bietul om, că din câțiva pași ajunse la gardul de lemn și ca o pisică se urcă pe el și din vârf începu să strige din toate puterile cu vocea lui puternică
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
pat, era sărmanul cel mai oropsit din acest punct de vedere. Durerile reumatice erau generalizate la toate încheieturile dar cele de la genunchi și șale erau groaznice. Dacă vroiai să-l ajuți fără să fie pregătit că faci acest lucru, avea parcă niște șocuri electrice și genunchii îi săreau până la gură. De aceea învățasem că orice mișcare trebuia calculată în prealabil și pregătită. Am început să-i fac ușoare masaje ca să-i pun în mișcare mușchii, care se atrofiaseră, iar picioarele lui
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
și acum după studierea celor 82 volume, fiecare de 400-500 pagini, tot ascuns rămâne. Ceea ce este evident, este atenția permanentă de care se bucura, pentru a i se cunoaște orice gând, orice intenție, orice evoluție a comportamentului acestui om clădit parcă din granitul cel mai dur. Pentru o ilustrare palidă a celor arătate mai sus, dăm în continuare, într-o ordine cronologică, acest „curiculum”, parțial refăcut, cu explicațiile sumare la fiecare schimbare așa cum sunt arătate în rapoartele respective. Câteva explicații și
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
-i spune: Miron, vin de departe să te iau cu mine Nu te duce, nu te duce! Au prins să strige atât mama cât și sora lui. Am vrut să le ascult, fiindcă le iubesc așa de mult și totuși parcă împins de o forța invizibilă, căreia nu puteam să mă opun, l-am urmat pe tata, lăsând în urmă, plângând, pe aceste ființe cele mai scumpe ale sufletului meu. Am rămas îngândurat, fiindcă am simțit că visul era neobișnuit și
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
deținut, cu fața răvășită și cu vocea răgușită ne anunță: Miron Chiraleu e mort. S-a sinucis spânzurându-se în podul turnătoriei. Am rămas ca trăsnit. Nu îmi venea să cred. Ii vedeam mereu ochii albaștrii și privirea luminoasă, privind parcă departe, spre cerul în care acum plecase. Toți cei care l-am iubit, l-am deplâns. Un tânăr, un intelectual de elită, preferă să moară decât să mai îndure infernul penitenciar comunist. Miron Chiraleu a fost prima victimă a reeducării
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
1939. Preotul impunea prin ținuta lui smerită. Îl avea alături pe Costică Dumitrescu poreclit fachirul, de siguranță, pentru rezistența la torturile Securități fără să scoată măcar un geamăt. Părintele Toma Gherasimescu o mare forța spirituală, care prin rugăciune neîntrerupta tempera parcă înverșunarea călăilor. Tică Voicescu devenit mai târziu, după eliberare, duhovnicul cetății lui Bucur Ciobanul fiind preot la Biserica Sapienței din București. Călugărul Arsenie Papacioc venea alături de Naidim. Doi sfinți ai închisorilor comuniste, unul călugăr preot, celălalt frate de cruce. Virgil
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
închisoare tata și unchiul Mitu și să venim acasă să-i vedem. Se auzise în societatea noastră că s-au eliberat închisorile și că toți deținuții politici se eliberează, dar pentru că trecuseră mai mult de 16 ani, respectiv 8 ani, parcă nu ne venea să credem. Ajunși acasă, în bucătăria apartamentului era mama, poate și mătușa mea și „două grămezi de gunoaie” - aceasta a fost, pentru mine, imaginea celor doi bărbați din familie, pe care i-am așteptat cu atâta drag
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
dulăpior și un scrin, ba chiar cu o bucătărioară, tot ar mai fi rămas loc destul. Cred că s-ar fi putut strecura printre astea și trei cămile și un palmier de talie mijlocie. În al doilea rând, curățenia impecabilă. Parcă ar fi fost un cavou proaspăt finisat. Pereții și tavanul din oțel inoxidabil sclipeau ireproșabil și nu se vedea nici urmă de pată. Pardoseala era acoperită cu o mochetă verde, groasă, în care simțeai cum ți se afundă picioarele. În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
dobândit. Trebuia să-mi revin neapărat. Am închis ochii și mi-am golit cele două emisfere ale creierului de parcă aș fi șters lentilele ochelarilor. Mi-am scos apoi mâinile din buzunare și mi-am întins degetele ca să se zvânte transpirația. Parcă eram Henry Fonda înainte de atac, în Warlock. Orice s-ar spune, îmi place foarte mult Warlock. După ce mi s-au uscat complet palmele, mi-am vârât iar mâinile în buzunare și am început să număr a treia oară. Dacă totalul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
normal, nu ca în lift. Deci nu aveam probleme cu urechile, așa că mi-am recăpătat încrederea. Auzul meu era perfect. Se pare că tânăra avea probleme cu vorbitul. Mergeam în urma ei. Tocurile înalte și ascuțite răsunau strident pe coridorul gol. Parcă ne aflam într-o carieră de piatră în toiul zilei. Purta dresuri, iar gambele i se reflectau în marmura sclipitoare. Era durdulie, am mai spus. Tânără și frumoasă, dar cam dolofană. Ciudat. Mergeam în urma ei și-i priveam atent gâtul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mai trebuia să își ascută uneltele. În gheretă se aflau tot felul de obiecte - securi, tesle, cuțite - și el își petrecea fiecare clipă liberă ascuțindu-le. Acestea căpătau o strălucire ciudată, de gheață. Nu era o strălucire exterioară, ci venea parcă de undeva din interiorul obiectelor. Sau cel puțin așa mi se părea mie. Ori de câte ori mă uitam la tăișul lor, Paznicul zâmbea satisfăcut și mă urmărea atent cu privirea. — Ai grijă! Dacă le atingi, te tai, îmi spunea el, arătându-le
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mare altitudine. O priveam fix, cu mâna dreaptă pe cuțit, cu stânga pe lanterna stinsă. Luminița a încetat să înainteze cam la trei metri de mine. S-a îndreptat brusc în sus și s-a oprit. Era destul de slabă și parcă voia să lumineze ceva, dar nu-mi era clar ce anume. Am mijit ochii și mi-am dat seama că era un cap de om. Purta și el manta de ploaie și ochelari fumurii, iar gluga neagră îi era trasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de balenă și de elefant sunt în depozitul de jos. Cred că îți dai seama cât loc ocupă, zise bătrânul. — Da, îmi imaginez. Cu câteva cranii de balenă s-ar umple încăperea asta. Toate animalele stăteau cu gura deschisă, gata parcă să cânte în cor. Toate priveau fix peretele de vizavi, cu orbitele goale. Nu mă simțeam în largul meu în laboratorul acela, în ciuda atmosferei de cercetare de înaltă ținută. Pe alte rafturi se aflau diverse soiuri de limbi, urechi, buze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]