KorAP: Find »[drukola/base=intenție & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...1781 1782 1783 ...2042 >

51,037 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250

mă faci inconștient, atunci mă jignești! Dacă în Călător am vrut să prezint (printr-o alegorie) implicarea cititorului (a cititorului obișnuit) într-o carte care nu e niciodată cartea pe care el o așteaptă, nu am făcut decât să explicitez intenția mea conștientă și constantă, prezentă în toate cărțile mele anterioare. Aici ar începe o discuție despre sociologia lecturii (ba chiar despre politica lecturii), care ne-ar îndepărta de discutarea substanței cărții în chestiune. Mai bine să revenim la cele două

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
fixată o limită convențională“; puteam opta pentru douăzeci, șapte, sau șaptezeci și șapte, câte ar fi fost necesare ca să comunice ideea de multiplicitate. Dar tu îndepărtezi imediat acest răspuns: „Calvino delimitează cu prea multă știință cele zece posibilități, nedezvăluindu-și intențiile totalizante și lipsa de disponibilitate substanțială față de un joc mai incert.“ Gândindu-mă la acest lucru, îmi vine să mă întreb: „În ce bucluc m-am băgat?“ De fapt, am avut întotdeauna o anume alergie față de ideea de totalitate; nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
de disponibilitate substanțială față de un joc mai incert.“ Gândindu-mă la acest lucru, îmi vine să mă întreb: „În ce bucluc m-am băgat?“ De fapt, am avut întotdeauna o anume alergie față de ideea de totalitate; nu mă recunosc în „intențiile totalizante“; și totuși, hârtia vorbește: aici eu vorbesc - sau personajul meu Silas Flannery vorbește - chiar despre „totalitate“, despre „toate cărțile posibile“. Problema le privește nu numai pe toate, dar și pe cele posibile; la asta se referă obiecția ta, dat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
să fie romane posibile, la marginea a ceea ce sunt și fac eu, realizabile printr-un salt din mine însumi, dar rămânând în limitele unui salt posibil. Această definiție limitativă a muncii mele (pe care am amintit-o pentru a dezminți „intențiile totalizante“ pe care mi le atribui) ar sfârși prin a da o imagine sărăcită, dacă nu ar ține cont de un impuls în sens contrar, care a însoțit-o mereu: m-am întrebat tot timpul dacă munca pe care o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
Siguranță Le-ai Citi Și Pe Acestea Cu Plăcere Dar Din Păcate Zilele Pe Care Le Mai Ai De Trăit Sunt Câte Sunt. Cu o mișcare rapidă, treci peste ele și te duci în mijlocul mulțimilor de Cărți Pe Care Ai Intenția Să Le Citești Dar Mai întâi Ar Trebui Să Citești Altele; de Cărți Prea Scumpe Pe Care Ai Putea Să Aștepți Să Le Cumperi Când Vor Fi Vândute La Jumătate De Preț, de Cărți Idem Ca Mai Sus Când Vor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
este numai pentru că mă numesc „eu“, și e singurul lucru pe care îl știi despre mine; dar e suficient ca tu să te simți împins să investești o parte din tine însuți în acest eu necunoscut Autorul nu are nici o intenție să vorbească despre sine însuși și a hotărât să numească „eu“ personajul, aproape pentru a-l sustrage vederii, pentru a nu trebui să-l numească sau să-l descrie; orice altă denumire sau atribut l-ar fi definit mai mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
Aceste replici formează un zumzăit de voci indistincte, din care ar putea totuși să se ivească un cuvânt sau o frază hotărâtoare pentru ceea ce va urma. Pentru a citi cum trebuie, trebuie să înregistrezi atât efectul zumzăitului, cât și efectul intenției ascunse, pe care nu ești încă în stare (și nici eu) s-o surprinzi. Citind, deci, trebuie să fii în același timp distrat și foarte atent, ca mine, care mă concentrez, ascuțind urechea, cu un cot pe tejgheaua barului și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
se pare nouă. Mi se pare chiar că am mai citit acest pasaj.“ E clar: sunt motive ce revin, textul e împletit cu repetiții, care servesc la exprimarea fluctuației timpului. Ești un cititor sensibil la asemenea subtilități, gata să captezi intențiile autorului, nimic nu-ți scapă. În același timp, însă, ești puțin dezamăgit; tocmai acum, când începeai să fii cu-adevărat interesat, iată că autorul crede de datoria lui să afișeze una dintre obișnuitele virtuozități literare moderne, repetând un alineat ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
până mâine. Petreci o noapte agitată; somnul e un flux intermitent și plin de învolburări, ca lectura romanului, cu vise care ți se par repetarea aceluiași vis. Lupți cu visele, cum lupți cu viața fără sens sau formă, căutând o intenție, un parcurs ce trebuie să existe totuși, ca atunci când începi să citești o carte și nu știi încă în ce direcție te va purta. Ceea ce ai dori e deschiderea unui spațiu și a unui timp - abstracte și absolute - în care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
să nu intru în vorbă cu ea. Sunt deja vreo 20 de zile de când o întâlnesc, singură, în cursul plimbărilor mele pe stânci și printre dune, și nu doresc altceva decât să-i pot adresa cuvântul, ba chiar cu această intenție cobor zilnic de la pensiunea mea, dar în fiecare zi ceva mă abate de la această hotărâre. Domnișoara Zwida locuiește la Hotelul Crinul de Mare; mă informasem despre numele ei de la portar; poate că ea a aflat; în acest sezon, sunt foarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
încrede. Tot discutând, a ajuns să mă întrebe dacă nu m-ar interesa să învăț să citesc instrumentele meteorologice, în care caz avea să mă învețe. Nu i-am răspuns nici da, nici ba, sau cel puțin nu am avut intenția să-i dau nici un răspuns precis, dar m-am trezit lângă el, pe scăunel, în timp ce-mi explica cum se stabilește maxima și minima, mersul presiunii, cantitatea precipitațiilor, viteza vânturilor. Pe scurt, aproape fără să-mi dau seama, mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
mea: dintr-o limbă scrisă se pot deduce un vocabular și o gramatică, frazele pot fi izolate, transcrise și parafrazate într-o altă limbă. Eu, în schimb, încerc să citesc în succesiunea lucrurilor ce mi se dezvăluie în fiecare zi intențiile universului față de mine, și merg pe dibuite, știind că nu poate exista nici un vocabular care să traducă în cuvinte greutatea aluziilor obscure, prezente în lucruri. Aș vrea ca presentimentele și dubiile mele să ajungă la cine mă va citi, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
să încercuiască orașul. Toate aceste linii oblice, încrucișându-se, ar trebui să delimiteze spațiul în care ne mișcăm eu, Valeriano și Irina, unde povestea noastră poate să se nască din nimic, să găsească un punct de plecare, o direcție, o intenție. Pe Irina o cunoscusem în ziua când frontul căzuse, la mai puțin de doisprezece kilometri de Poarta Orientală. În timp ce miliția populară - băieți sub optsprezece ani și bătrâni în rezervă - se reorganiza în jurul clădirilor joase de la Abatorul de Bovine - loc ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
ca să-i împrumut niște cărți s-a putut crea o situație jenantă. A fost o greșeală s-o invit: eram în primele zile de predare, aici nu se știa încă ce fel de om sunt, ea putea să înțeleagă greșit intențiile mele; s-a creat o situație echivocă, neplăcută, desigur, foarte greu de risipit acum, căci ea are un mod ironic de a mă privi, iar eu nu pot să-i adresez cuvântul fără să mă bâlbâi și celelalte fete mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
și pentru alții; uneori și pentru alții, dar cu multă dezinvoltură, de parcă ai face-o pentru tine singură); dacă tinzi spre un minimum indispensabil sau spre arta culinară (cumpărăturile și ustensilele tale sugerează rețete elaborate și neobișnuite, cel puțin în intenție; nu ești neapărat lacomă, dar ideea de a mânca seara două ouă la tigaie te-ar întrista); dacă statul pe lângă cuptor pentru tine e o necesitate penibilă sau o plăcere (bucătăria minusculă e dotată și organizată astfel încât să te poți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
să constituie un montaj al stratificărilor existenței, mai degrabă decât să aibă funcția de a aminti persoane determinate. Ramele sunt diferite una de alta, forme florale din secolul trecut, din argint, aramă, email, baga, piele, lemn sculptat; ar putea corespunde intenției de a valorifica niște fragmente de viață trăită, dar ar putea să fie și o colecție de rame, iar fotografiile să se afle acolo numai ca să le umple, căci în unele rame se află figuri tăiate din ziare, una încadrează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
gol unde să-ți găsești odihna și să-ți regăsești suflul. Nici dispunerea mobilei și a bibelourilor nu e niciodată simetrică. Ordinea pe care tu cauți s-o obții (spațiul de care dispui e restrâns, dar se observă o anume intenție în exploatarea lui, pentru a-l face să pară mai mare) nu e suprapunerea unei scheme, ci o armonie între lucrurile aflate acolo. În fine, ești ordonată sau dezordonată? La întrebările peremptorii, casa ta răspunde cu un da sau cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
inactivă, adică volumele puse deoparte, citite și rar recitite, sau pe care nu le-ai citit și nici nu le vei citi, dar păstrate oricum (și șterse de praf), și o parte vie, cărțile pe care le citești sau ai intenția să le citești, de care nu te-ai desprins încă, sau pe care îți place să le mânuiești, să le ai în preajmă. Spre deosebire de proviziile din bucătărie, asta e partea vie, de consum imediat, care spune mai multe despre tine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
limite cronologice înguste. Curând, însă, mi-am îndreptat cercetările spre obiecte mult mai ilustre și sugestive: mașinile catoptrice din secolul al XVII-lea, mici teatre de forme variate, în care o figură e văzută multiplicată prin modificarea unghiurilor dintre oglinzi. Intenția mea este să reconstruiesc muzeul creat de iezuitul Athanasius Kircher, autorul volumului Ars magna lucis et umbrae (1646) și inventator al „teatrului polidictic“, în care vreo șaizeci de oglinzi, capitonând interiorul unei cutii mari, transformă o creangă într-o pădure

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
mențin distinctă, neconfundată cu celelalte, imaginea individuală a fiecărei frunze, din momentul când intră în câmpul meu vizual și să-i urmăresc dansul aerian și așezarea ei pe firele de iarbă. Aprobarea domnului Okeda mă încuraja să perseverez în această intenție. Poate - am adăugat, contemplând forma frunzelor de ginkgo, ca un mic evantai galben cu marginea festonată - aș putea reuși să mențin distinctă în perceperea fiecărei frunze perceperea fiecărui lob al frunzei. Domnul Okeda nu și-a spus părerea; și altădată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
mai bogat și complex. Receptivitatea cititorului față de ansamblul de senzații pe care romanul vrea să le comunice e foarte redusă, în primul rând din cauză că lectura, adesea grăbită și neatentă, nu surprinde sau trece cu vederea un număr de semnale și intenții efectiv conținute în text, în al doilea rând din cauză că întotdeauna ceva esențial rămâne în afara frazei scrise; de fapt, lucrurile nespuse în roman sunt în mod necesar mai numeroase decât cele spuse și doar o anume reverberație a ceea ce este scris

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
la bibliotecă cercetările care până acum fuseseră obligația mea principală, preferând ca eu să fac ordine în fișierul monumental din biroul lui. Mi-era frică, pe bună dreptate, că domnul Okeda aflase de întrevederile mele cu profesorul Kawasaki și intuise intenția mea de a mă desprinde de școala lui, pentru a mă apropia de medii academice care să-mi fi garantat o perspectivă de viitor. Firește, a rămâne prea mult timp sub tutela intelectuală a domnului Okeda îmi dăuna: o simțeam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
cu Makiko despre locul cel mai potrivit pentru a observa luna printre ramurile copacilor. Eu susțineam că în stratul de flori de lângă ginkgo, pe covorul de frunze căzute, lumina lunii ar fi aruncat o luminozitate deosebită. Spusele mele urmăreau o intenție precisă: să-i propun lui Makiko să ne întâlnim sub ginkgo în noaptea aceea. Fata a replicat că era de preferat micul lac, căci toamna, când e rece și uscat, luna se oglindește în apă cu contururi mai clare decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
a lui Faustino Higueras și Nacho Zamora. — Dar... Nacho Zamora sunt eu... — Și pe tatăl tău, pe vremea aceea, îl numeau Nacho. Și cine a învins, Anacleta? — Cum poți să mă-ntrebi, copile? Zamora a învins: nimeni nu poate judeca intențiile Domnului. Faustino a fost îngropat chiar în pământul acesta. Dar pentru tatăl tău a fost o victorie amară; a plecat de fapt chiar în noaptea aceea și n-a mai apărut în Oquedal. — Ce-mi tot spui, Anacleta? Asta e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
voi putea expune în nici un raport oficial; organele noastre directoare nu sunt în stare să înțeleagă anumite subtilități... Pentru femeia aceasta - continuă Arkadian Porfirici, văzând cu câtă atenție îi sorbi tu cuvintele - a citi înseamnă a te dezbăra de orice intenție deliberată, gata să surprinzi o voce, auzită când te aștepți mai puțin, o voce venind nu se știe de unde, de undeva de dincolo de carte, de dincolo de autor, de dincolo de convențiile scrierii: din nespus, din ceea ce lumea nu a spus încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]