47,696 matches
-
dispozitiv cu cuplaj de sarcină sau spectroscopice sunt cele mai frecvente instrumentele utilizate. Atmosfera Pământului interferează oarecum cu observațiile optice, așa că telescoapele optice adaptive și spațiale sunt utilizate pentru a obține imaginii calitative. În acest interval de lungimi de undă, stelele sunt foarte vizibile, și multe spectre chimice pot fi observate pentru a studia compoziția chimică de stele, galaxii și nebuloase. Ultravioletele, razele X și astronomia gamma studiază procese foarte energetice, cum ar fi pulsari binare, găuri negre, magnetari, și multe
Astrofizică () [Corola-website/Science/296578_a_297907]
-
cu observațiile optice, așa că telescoapele optice adaptive și spațiale sunt utilizate pentru a obține imaginii calitative. În acest interval de lungimi de undă, stelele sunt foarte vizibile, și multe spectre chimice pot fi observate pentru a studia compoziția chimică de stele, galaxii și nebuloase. Ultravioletele, razele X și astronomia gamma studiază procese foarte energetice, cum ar fi pulsari binare, găuri negre, magnetari, și multe altele. Aceste tipuri de radiații nu pătrund bine atmosfera Pământului. Există două metode de a observa această
Astrofizică () [Corola-website/Science/296578_a_297907]
-
la evenimente la un interval de timp de milisecunde (pulsari milisecunde) sau combina ani de date (studii ale pulsarilor de decelerare). Studiul propriului nostru Soare are un loc aparte în astrofizica observațională. Datorită distanței imense a Pamantului de toate celelalte stele, Soarele poate fi observat mai detaliat decat orice altă stea. Înțelegerea noastră de Soarele nostru servește ca un ghid pentru întelegerea noastra a altor stele. Subiectul de schimbare a stelelor, sau evoluție stelară, este adesea modelat prin plasarea tipurilor de
Astrofizică () [Corola-website/Science/296578_a_297907]
-
milisecunde) sau combina ani de date (studii ale pulsarilor de decelerare). Studiul propriului nostru Soare are un loc aparte în astrofizica observațională. Datorită distanței imense a Pamantului de toate celelalte stele, Soarele poate fi observat mai detaliat decat orice altă stea. Înțelegerea noastră de Soarele nostru servește ca un ghid pentru întelegerea noastra a altor stele. Subiectul de schimbare a stelelor, sau evoluție stelară, este adesea modelat prin plasarea tipurilor de stele în pozițiile lor respective pe diagrama Hertzsprung-Russell, aceasta reprezentând
Astrofizică () [Corola-website/Science/296578_a_297907]
-
are un loc aparte în astrofizica observațională. Datorită distanței imense a Pamantului de toate celelalte stele, Soarele poate fi observat mai detaliat decat orice altă stea. Înțelegerea noastră de Soarele nostru servește ca un ghid pentru întelegerea noastra a altor stele. Subiectul de schimbare a stelelor, sau evoluție stelară, este adesea modelat prin plasarea tipurilor de stele în pozițiile lor respective pe diagrama Hertzsprung-Russell, aceasta reprezentând starea unui obiect stelar, de la naștere până la distrugere. Compoziția materialului obiectelor astronomice pot fi adesea
Astrofizică () [Corola-website/Science/296578_a_297907]
-
astrofizica observațională. Datorită distanței imense a Pamantului de toate celelalte stele, Soarele poate fi observat mai detaliat decat orice altă stea. Înțelegerea noastră de Soarele nostru servește ca un ghid pentru întelegerea noastra a altor stele. Subiectul de schimbare a stelelor, sau evoluție stelară, este adesea modelat prin plasarea tipurilor de stele în pozițiile lor respective pe diagrama Hertzsprung-Russell, aceasta reprezentând starea unui obiect stelar, de la naștere până la distrugere. Compoziția materialului obiectelor astronomice pot fi adesea examinată folosind:
Astrofizică () [Corola-website/Science/296578_a_297907]
-
Soarele poate fi observat mai detaliat decat orice altă stea. Înțelegerea noastră de Soarele nostru servește ca un ghid pentru întelegerea noastra a altor stele. Subiectul de schimbare a stelelor, sau evoluție stelară, este adesea modelat prin plasarea tipurilor de stele în pozițiile lor respective pe diagrama Hertzsprung-Russell, aceasta reprezentând starea unui obiect stelar, de la naștere până la distrugere. Compoziția materialului obiectelor astronomice pot fi adesea examinată folosind:
Astrofizică () [Corola-website/Science/296578_a_297907]
-
două obiecte separate: una vizibilă doar la răsărit și cealaltă vizibilă doar la apus. În India planeta a fost denumită Budha, dupa fiul Chandrei (al Lunii). Culturile chineză, coreană, japoneză și vietnameză fac referiri la planeta Mercur sub denumirea de „Steaua apei”, denumire bazată pe cele Cinci Elemente. Mercur și-a lăsat numele în denumirea zilei săptămânii care urmează după marți, și anume miercuri, din sintagma latină: "Mercurii dies" / "Mercuris dies". Mercur este una din cele patru planete telurice, însemnând că
Mercur (planetă) () [Corola-website/Science/296585_a_297914]
-
190 î.Hr., a folosit catalogul predecesorilor săi, Timocharis și Aristillus, pentru a descoperi precesia Pământului. În acest sens, el a dezvoltat, de asemenea, scara de luminozitate, încă în uz astăzi. Hiparh a compilat un catalog cu cel puțin 850 de stele și pozițiile lor. Succesorul lui Hipparchus, Ptolemeu, a inclus un catalog de 1022 stele în opera sa, Almagest, dând locația, coordonatele și luminozitatea. În secolul al 10-lea, Abd al-Rahman al-Sufi a efectuat observații cu privire la stele și le-a descris
Astrometrie () [Corola-website/Science/296584_a_297913]
-
Pământului. În acest sens, el a dezvoltat, de asemenea, scara de luminozitate, încă în uz astăzi. Hiparh a compilat un catalog cu cel puțin 850 de stele și pozițiile lor. Succesorul lui Hipparchus, Ptolemeu, a inclus un catalog de 1022 stele în opera sa, Almagest, dând locația, coordonatele și luminozitatea. În secolul al 10-lea, Abd al-Rahman al-Sufi a efectuat observații cu privire la stele și le-a descris poziția, magnitudinea și culoarea, desenând fiecare constelație în cartea sa intitulată "Cartea" "stelelor fixe
Astrometrie () [Corola-website/Science/296584_a_297913]
-
cel puțin 850 de stele și pozițiile lor. Succesorul lui Hipparchus, Ptolemeu, a inclus un catalog de 1022 stele în opera sa, Almagest, dând locația, coordonatele și luminozitatea. În secolul al 10-lea, Abd al-Rahman al-Sufi a efectuat observații cu privire la stele și le-a descris poziția, magnitudinea și culoarea, desenând fiecare constelație în cartea sa intitulată "Cartea" "stelelor fixe." Ibn Yunus a observat mai mult de 10.000 de intrări pentru poziția Soarelui un timp de îndelungat, folosind un astrolab mare
Astrometrie () [Corola-website/Science/296584_a_297913]
-
1022 stele în opera sa, Almagest, dând locația, coordonatele și luminozitatea. În secolul al 10-lea, Abd al-Rahman al-Sufi a efectuat observații cu privire la stele și le-a descris poziția, magnitudinea și culoarea, desenând fiecare constelație în cartea sa intitulată "Cartea" "stelelor fixe." Ibn Yunus a observat mai mult de 10.000 de intrări pentru poziția Soarelui un timp de îndelungat, folosind un astrolab mare, cu un diametru de aproape 1.4 metri. Observațiile sale asupra eclipselor au fost folosite și secole
Astrometrie () [Corola-website/Science/296584_a_297913]
-
în cadrul investigațiilor Simon Newcomb privind mișcarea Lunii, în timp ce alte observații ale sale au inspirat "Oblicitatea elipticii" și "Inequalities of Jupiter and Saturn." În secolul al 15-lea, astronomul timurid Ulugh Beg a compilat "Zij-i-Sultani", în care a catalogat 1.019 stele. La fel ca în cataloagele lui Hiparh și Ptolemeu, catalogul lui Ulugh Beg este estimat să fi fost precis la termen de aproximativ 20 de minute de arc. În secolul al 16-lea, Tycho Brahe a utilizat instrumente îmbunătățite, inclusiv
Astrometrie () [Corola-website/Science/296584_a_297913]
-
catalogul lui Ulugh Beg este estimat să fi fost precis la termen de aproximativ 20 de minute de arc. În secolul al 16-lea, Tycho Brahe a utilizat instrumente îmbunătățite, inclusiv instrumente murale de mari dimensiuni, pentru a măsura pozițiile stelelor mai precis decât în trecut, cu o precizie de 15-35 arcsec. Taqi al-Din a măsurat ascensiunea dreaptă a stelelor la observatorul din Istambul, folosind "ceasul de observatie" inventat de el însuși. Când telescoapele a devenit un lucru obișnuit, cercurile de
Astrometrie () [Corola-website/Science/296584_a_297913]
-
În secolul al 16-lea, Tycho Brahe a utilizat instrumente îmbunătățite, inclusiv instrumente murale de mari dimensiuni, pentru a măsura pozițiile stelelor mai precis decât în trecut, cu o precizie de 15-35 arcsec. Taqi al-Din a măsurat ascensiunea dreaptă a stelelor la observatorul din Istambul, folosind "ceasul de observatie" inventat de el însuși. Când telescoapele a devenit un lucru obișnuit, cercurile de stabilire au accelerat măsurătorile. James Bradley a încercat, mai întâi, să măsoare paralaxele stelare în 1729. Mișcarea stelară s-
Astrometrie () [Corola-website/Science/296584_a_297913]
-
au accelerat măsurătorile. James Bradley a încercat, mai întâi, să măsoare paralaxele stelare în 1729. Mișcarea stelară s-a dovedit prea nesemnificativă pentru telescopul său, dar el a descoperit în loc aberația luminii și nutația axei Pământului. Catalogarea lui de 3222 stele a fost îmbunătățită în 1807 de Friedrich Bessel, părintele astrometrie moderne. El a făcut prima măsurare a paralaxei stelare: 0.3 arcsec pentru star binar 61 Cygni. Fiind foarte dificil de măsurat, aproximativ doar 60 de paralaxele stelare au fost
Astrometrie () [Corola-website/Science/296584_a_297913]
-
prin utilizarea micrometrului filar. Astrografii, folosind plăci fotografice astronomice, au accelerat procesul în secolul al 20-lea. Mașinile automate de măsurat plăcuțe și tehnologii mai sofisticate ce țin de calculator ale anilor 1960 au permis compilarea mai eficientă de cataloage stele. In 1980, dispozitivele cuplate de sarcină (CCD-uri) au înlocuit plăcile fotografice și au redus incertitudinile optice la un milisecundă. Această tehnologie a făcut astrometria mai puțin costisitoare, deschizând câmpul pentru un public amator. În anul 1989, prin satelit Agenția
Astrometrie () [Corola-website/Science/296584_a_297913]
-
distorsiunile optice ale atmosferei. Operate între anii 1989-1993, Hipparcos a măsurat unghiuri mari și mici pe cer, de mai mare precizie decât orice telescoape optice anterioare. În timpul funcționării sale de 4 ani, pozițiile, paralaxele și moțiuni adecvate de 118,218 stele au fost determinate cu un grad fără precedent de precizie. Un nou "catalog Tycho" a adunat o bază de date de 1058332 la termen de 20-30 de mas (milliarcseconds). Cataloage suplimentare au fost compilate pentru 23,882 stelele multiple / duble
Astrometrie () [Corola-website/Science/296584_a_297913]
-
118,218 stele au fost determinate cu un grad fără precedent de precizie. Un nou "catalog Tycho" a adunat o bază de date de 1058332 la termen de 20-30 de mas (milliarcseconds). Cataloage suplimentare au fost compilate pentru 23,882 stelele multiple / duble si 11,597 de stele variabile, de asemenea, analizate în timpul misiunii Hipparcos. Astăzi, catalogul cel mai des folosit este USNO-B1.0, un catalog all-sky (cer complet), care urmărește mișcări corecte, poziții, magnitudini și alte caracteristici pentru peste un
Astrometrie () [Corola-website/Science/296584_a_297913]
-
un grad fără precedent de precizie. Un nou "catalog Tycho" a adunat o bază de date de 1058332 la termen de 20-30 de mas (milliarcseconds). Cataloage suplimentare au fost compilate pentru 23,882 stelele multiple / duble si 11,597 de stele variabile, de asemenea, analizate în timpul misiunii Hipparcos. Astăzi, catalogul cel mai des folosit este USNO-B1.0, un catalog all-sky (cer complet), care urmărește mișcări corecte, poziții, magnitudini și alte caracteristici pentru peste un miliard de obiecte stelare. Pe parcursul ultimilor 50
Astrometrie () [Corola-website/Science/296584_a_297913]
-
mișcările lor unice. Este esențial pentru păstrarea timpului; în UTC este, în principiu, timpul atomic sincronizat cu rotația Pământului prin intermediul unor observații exacte. Astrometria este un pas important pe scara distanță cosmică, deoarece stabilește estimări la distanță de paralaxă pentru stelele din Calea Lactee. Astrometria a fost, de asemenea, utilizată pentru a sprijini cererile de detectare a planetei; prin măsurarea extrasolară a deplasării planetelor propuse provoacă în poziție de aparentă steaua lor mamă pe cer, din cauza orbitei lor reciproce în jurul centrului de
Astrometrie () [Corola-website/Science/296584_a_297913]
-
scara distanță cosmică, deoarece stabilește estimări la distanță de paralaxă pentru stelele din Calea Lactee. Astrometria a fost, de asemenea, utilizată pentru a sprijini cererile de detectare a planetei; prin măsurarea extrasolară a deplasării planetelor propuse provoacă în poziție de aparentă steaua lor mamă pe cer, din cauza orbitei lor reciproce în jurul centrului de masă al sistemului. Cu toate că, începând cu anul 2009, niciuna dintre planetele extrasolare detectate de astrometrie de sol nu a fost verificată în studii ulterioare, astrometria este de așteptat să
Astrometrie () [Corola-website/Science/296584_a_297913]
-
nu sunt afectate de efectele de denaturare ale atmosferei Pământului. Misiunea Space Interferometry (SIM PlanetQuest) planificată de NASA (acum anulată) a fost cu scopul de a utiliza tehnica astrometrică pentru a detecta planete terestre care orbitează sau cele mai apropiate stele de tip solar. Agenția Europeană Spațială a lansat, în 2013, Misiunea Gaia, care va aplica tehnicile astrometriei în recensământul stelar. Măsurătorile astrometrice sunt utilizate de către astrofizicieni pentru a constrânge anumite modele în mecanica cerească. Prin măsurarea vitezelor pulsarilor, este posibil
Astrometrie () [Corola-website/Science/296584_a_297913]
-
obiecte utilizând astrometria, astronomii folosesc telescoape pentru a studia cerul și camere de luat vederi pentru a face fotografii la diferite intervale de timp determinate. Prin studierea acestor imagini, se pot detecta obiecte din sistemul solar prin mișcările lor în raport cu stelele din fundal, care rămân fixe. Odată ce se observă o mișcare pe unitate de timp, astronomii compensează paralaxa cauzată de mișcarea Pământului în acest timp și distanța heliocentrică la acest obiect este calculată. Cu ajutorul acestei distanțe și al altor fotografii, pot
Astrometrie () [Corola-website/Science/296584_a_297913]
-
le este steaua aflată în centrul Sistemului nostru Solar. Masa totală a Pământului, a tuturor celorlalte planete, asteroizi, meteoroizi, comete precum și a prafului interplanetar care orbitează în jurul lui, reprezintă abia 0,14% din masa întregului Sistem Solar, în timp ce masa Soarelui reprezintă 99,86
Soare () [Corola-website/Science/296586_a_297915]