46,037 matches
-
înapoi. Masculul emite un strigăt nupțial puternic repetat: "oo-orrr" acompaniat de cel al femelei mai puternic și mai ascuțit "arroo-arroo-arroo". Totodată emite un strigăt plângăreț "eeeh". Strigătul cel mai frecvent auzit se aseamănă cu sunetele rapide emise de gâscă în zbor "gac-gac-gac-gac". În zbor poate atinge viteza de până la 78 km/h. Ca și ceilalți membri ai familiei cufundătorilor, cufundarul mic își pierde penele dintr-o dată, devenind astfel incapabil să mai zboare pentru 3-4 săptămâni. Spre deosebire de ceilalți membrii ai familiei cufundătorilor
Cufundar mic () [Corola-website/Science/315558_a_316887]
-
un strigăt nupțial puternic repetat: "oo-orrr" acompaniat de cel al femelei mai puternic și mai ascuțit "arroo-arroo-arroo". Totodată emite un strigăt plângăreț "eeeh". Strigătul cel mai frecvent auzit se aseamănă cu sunetele rapide emise de gâscă în zbor "gac-gac-gac-gac". În zbor poate atinge viteza de până la 78 km/h. Ca și ceilalți membri ai familiei cufundătorilor, cufundarul mic își pierde penele dintr-o dată, devenind astfel incapabil să mai zboare pentru 3-4 săptămâni. Spre deosebire de ceilalți membrii ai familiei cufundătorilor care își pierd
Cufundar mic () [Corola-website/Science/315558_a_316887]
-
rezolvat problema corespunzător. De asemenea, aceștia au ignorat avertismentele inginerilor privind pericolele lansării navetei într-o zi atât de rece și nu au raportat corespunzător problemele tehnice superiorilor lor. Comisia Rogers a oferit NAȘĂ nouă recomandări de implementat înainte de reluarea zborurilor navetelor spațiale. Lansarea a fost televizată în direct din cauza prezenței la bord a Christei McAuliffe, prima membră a proiectului Teacher în Space. Accidentul a fost foarte mediatizat: un studiu a arătat că 85% dintre americani auziseră vestea la maxim o
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
i-a îngrijorat pe inginerii de la Morton Thiokol, constructorul propulsoarelor navetei. Într-o teleconferința din seara zilei de 27 ianuarie, inginerii și managerii de la Thiokol au discutat condițiile meteo cu managerii NAȘĂ de la Centrul Spațial Kennedy și de la Centrul de Zbor Spațial Marshall. Mai mulți ingineri—printre care Roger Boisjoly, care își mai exprimase îngirjorarea și cu alte ocazii—s-au arătat îngrijorați din cauza potențialelor efecte ale temperaturii asupra O-ringurilor care ermetizau articulațiile propulsoarelor. Fiecare propulsor era construit din șase
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
a compensa forță neechilibrata produsă de propulsoare. Presiunea din rezervorul exterior de hidrogen lichid al navetei a început să scadă la Ț+66,764, indicând efectul scurgerii. În acest punct, situația părea încă normală atât astronauților, cât și controlorilor de zbor. La Ț+68, comunicatorul capsulei Richard Covey a informat echipajul că au permisiunea de a duce motorul la putere maximă, iar comandorul Dick Scobee a confirmat decizia. Răspunsul său, "Roger, go at throttle up" ("am înțeles, duc motorul la putere
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
forțele aerodinamice anormale ce au avut ca rezultat un factor de încărcare de până la 20G — mult peste limita nominală de 5G. Cele două propulsoare care pot suporta forțe mai mari s-au separat de rezervorul exterior și au continuat în zbor necontrolat timp de încă 37 secunde. Carcasele propulsoarelor erau făcute din plăci de oțel de grosime și erau mult mai solide decât orbiterul și decât rezervorul exterior; astfel, ambele propulsoare au supraviețuit dezmembrării navetei, desi propulsorul din dreapta încă mai suferea
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
doar zgomot alb pe legătură radio aer-sol. Ecranele de televiziune au arătat un nor de fum și vapori de apă (produsul combustiei hidrogenului) în locul unde fusese "Challenger", cu bucăți din navă căzând spre ocean. La aproximativ Ț+89, directorul de zbor Jay Greene a cerut informații ofițerului de dinamică zborului. Acesta a răspuns: „...filtrul (radar) are surse discrete”, o indicație în plus că "Challenger" se desfăcuse în mai multe bucăți. După un minut, controlorul de la sol a reportat „contact negativ (și
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
televiziune au arătat un nor de fum și vapori de apă (produsul combustiei hidrogenului) în locul unde fusese "Challenger", cu bucăți din navă căzând spre ocean. La aproximativ Ț+89, directorul de zbor Jay Greene a cerut informații ofițerului de dinamică zborului. Acesta a răspuns: „...filtrul (radar) are surse discrete”, o indicație în plus că "Challenger" se desfăcuse în mai multe bucăți. După un minut, controlorul de la sol a reportat „contact negativ (și) pierderea legăturii” radio și de date telemetrice cu "Challenger
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
procedură normală, efectuată deoarece ofițerul a considerat propulsoarele în cădere liberă a fi un posibil pericol pentru sol sau pentru mare. Același semnal de autodistrugere ar fi distrus și rezervorul exterior dacă nu s-ar fi dezintegrat deja. „Controlorii de zbor analizează situația cu foarte mare atenție”, a declarat ofițerul de relații publice Steve Nesbitt. „Evident, o defecțiune majoră. Nu mai avem nicio legătură.” După o pauză, Nesbitt a spus: „Avem un raport de la ofițerul de dinamică zborului, care spune că
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
deja. „Controlorii de zbor analizează situația cu foarte mare atenție”, a declarat ofițerul de relații publice Steve Nesbitt. „Evident, o defecțiune majoră. Nu mai avem nicio legătură.” După o pauză, Nesbitt a spus: „Avem un raport de la ofițerul de dinamică zborului, care spune că vehiculul a explodat.” Greene a ordonat punerea în aplicare a procedurilor de siguranță la Controlul Misiunii; printre aceste proceduri se numărau încuiera ușilor de la centrul de control, oprirea liniilor telefonice de comunicație cu exteriorul și urmărirea listelor
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
Misiunii; printre aceste proceduri se numărau încuiera ușilor de la centrul de control, oprirea liniilor telefonice de comunicație cu exteriorul și urmărirea listelor ce asigurau că datele relevante sunt înregistrate și păstrate. Contrar a ceea ce a spus inițial ofițerul de dinamică zborului, naveta și rezervorul exterior nu au „explodat”. De fapt, ele s-au dezintegrat rapid sub acțiunea unor uriașe forțe aerodinamice, întrucat naveta trecuse cu puțin peste punctul „Max Q”, de maximă presiune aerodinamică (presiunea dinamică începuse să scadă după ce atinsese
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
suprafața oceanului cu aproximativ , cauzând o frânare instantanee de peste 200 "G", mult peste limitele structurale ale compartimentului echipajului și pește limitele la care se poate supraviețui impactului. La 28 iulie 1986, contraamiralul Richard H. Truly, administrator asociat al NAȘĂ pentru zbor spațial și fost astronaut, a dat publicității un raport din partea lui Joseph P. Kerwin, specialist biomedical de la Centrul Spațial Johnson din Houston, legat de decesul astronauților în accident. Dr. Kerwin, veteran al misiunii Skylab 2, fusese angajat să efectueze studiul
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
raportului Kerwin: În pofida acestui raport, unii experți, printre care unul dintre principalii anchetatori de la NAȘĂ Robert Overmyer, au considerat că majoritatea membrilor echipajului, daca nu toți, erau în viață și posibil conștienți pe parcursul întregii coborâri până la impactul cu oceanul. În timpul zborului propulsat al navetei spațiale, salvarea echipajului nu era posibilă. Deși unele idei de sisteme de salvare în timpul lansării au fost luate în considerație de mai multe ori în timpul dezvoltării navetelor, NAȘĂ a concluzionat că fiabilitatea mare a navetei va elimina
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
sisteme de salvare în timpul lansării au fost luate în considerație de mai multe ori în timpul dezvoltării navetelor, NAȘĂ a concluzionat că fiabilitatea mare a navetei va elimina necesitatea acestora. La primele patru misiuni orbitale ale programului Space Shuttle, misiuni considerate zboruri de încercare, s-au folosit scaune ejectabile de SR-71 Blackbird modificate și costume presurizate, dar din misiunile „operaționale” ce au urmat, acestea au fost eliminate. (CAIB a declarat ulterior, după dezastrul navetei spațiale Columbia, ca sistemeul navetei spațiale nu ar
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
misiunile „operaționale” ce au urmat, acestea au fost eliminate. (CAIB a declarat ulterior, după dezastrul navetei spațiale Columbia, ca sistemeul navetei spațiale nu ar fi trebuit niciodată să fie declarat operațional, deoarece era de natură experimentală din cauza numărului limitat de zboruri, prin comparație cu zborurile comerciale certificate.) S-a renunțat la furnizarea unui sistem de salvare în timpul lansării pentru echipaje mai mari, din cauza „utilității limitate, a complexității tehnice și a costului excesiv în bani, greutate și în întârzieri ale producției.” După
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
urmat, acestea au fost eliminate. (CAIB a declarat ulterior, după dezastrul navetei spațiale Columbia, ca sistemeul navetei spațiale nu ar fi trebuit niciodată să fie declarat operațional, deoarece era de natură experimentală din cauza numărului limitat de zboruri, prin comparație cu zborurile comerciale certificate.) S-a renunțat la furnizarea unui sistem de salvare în timpul lansării pentru echipaje mai mari, din cauza „utilității limitate, a complexității tehnice și a costului excesiv în bani, greutate și în întârzieri ale producției.” După pierderea lui "Challenger", chestiunea
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
nepractice din cauza modificărilor masive ale vehiculului, modificări care ar fi fost necesare și din cauza limitărilor ce ar fi rezultat asupra dimensiunii echipajului. A fost proiectat un sistem de ejectare pentru a da echipajului opțiunea de a ieși din naveta în timpul zborului în planare; totuși, acest sistem n-ar fi fost util în scenariul "Challenger". După dezastru, NAȘĂ a fost criticată pentru lipsa de deschidere față de presă. "New York Times" a notat în ziua de dupa dezastru că „nici Jay Greene, directorul de zbor
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
zborului în planare; totuși, acest sistem n-ar fi fost util în scenariul "Challenger". După dezastru, NAȘĂ a fost criticată pentru lipsa de deschidere față de presă. "New York Times" a notat în ziua de dupa dezastru că „nici Jay Greene, directorul de zbor al ascensiunii, nici alții din camera de control, nu au fost puși la dispoziția presei de agenția spațială.” În absența unor surse de încredere, presa s-a îndreptat către speculații; atât "New York Times" cât și United Press Internațional au publicat
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
raport asupra accidentului "Challenger". Comisia a revizuit concluziile Comisiei Rogers ca parte a anchetei sale, si a confirmat concluzia acesteia privind cauzele tehnice ale accidentului. Ea a prezentat, însă, cateva diferențe în evaluarea cauzelor circumstanțiale ale accidentului. După accidentul "Challenger", zborurile navetelor spațiale au fost suspendate, în așteptarea rezultatelor anchetei Comisiei Rogers. În vreme ce NAȘĂ a efectuat o anchetă internă după incendiul Apollo 1 din 1967, acțiunile sale de dupa "Challenger" au fost constrânse de decizii ale unor organisme externe. Comisia Rogers a
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
un nou Birou pentru Siguranța, Fiabilitate și Asigurarea Calității, condus, după cum specificase comisia, de un administrator asociat al NAȘĂ care răspundea direct administratorului NAȘĂ. George Martin, fost angajat la Martin Marietta, a fost numit în acest post. Fostul director de zbor al lui "Challenger" Jay Greene a devenit șef al Diviziei de Siguranță a direcției. Programul nerealist de optimist de lansări urmat de NAȘĂ fusese criticat de Comisia Rogers că o posibilă cauza ce a contribuit la accident. După accident, NAȘĂ
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
devenit șef al Diviziei de Siguranță a direcției. Programul nerealist de optimist de lansări urmat de NAȘĂ fusese criticat de Comisia Rogers că o posibilă cauza ce a contribuit la accident. După accident, NAȘĂ a încercat să planifice mai realist zborurile navetelor: a adăugat un alt orbiter, "Endeavour", la flotă de navete spațiale în locul lui "Challenger", si a colaborat cu Departamentul Apărării pentru a plasa mai mulți sateliți pe orbită cu ajutorul vehiculelor de unică folosință în locul navetelor. În August 1986, Presedintele
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
în legătură cu relația între temperaturile scăzute și arderea din zona articulațiilor propulsoarelor, ei ar fi reușit să convingă managerii NAȘĂ să anuleze lansarea. Tufte a afirmat și că slabă prezentare a informațiilor ar fi putut afecta deciziile NAȘĂ din timpul ultimului zbor "Columbia". După accident, flotă NAȘĂ pentru programul Space Shuttle a rămas la sol aproape trei ani pe durata anchetelor, audierilor, reproiectării propulsoarelor, si a altor revizuiri, modificări și pregătiri tehnice și manageriale. La 11:37 a.m. în data de 29
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
lansat cu un echipaj de cinci persoane de la Centrul Spațial Kennedy, rampă 39-B. Această purta un satelit de localizare și retransmisie, TDRS-C (denumit TDRS-3 după lansare), care l-a înlocuit pe TDRS-B, satelitul pierdut cu Challenger. Lansarea de „întoarcere la zbor” a lui Discovery a reprezentat și un test al propulsoarelor reproiectate cu o trecere la o atitudine mai atentă față de siguranță (de exemplu, a fost prima oară când echipajul a efectuat lansarea în costume presurizate de la STS-4, ultimul dintre primele
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
lui Discovery a reprezentat și un test al propulsoarelor reproiectate cu o trecere la o atitudine mai atentă față de siguranță (de exemplu, a fost prima oară când echipajul a efectuat lansarea în costume presurizate de la STS-4, ultimul dintre primele patru zboruri de încercare ale programului Space Shuttle), si o ocazie de a restaura mândria națională și încrederea în prgramul spațial american, în special a celui cu echipaj uman. Misiunea, STS-26, a fost un succes (cu doar două defecțiuni minore, una a
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
în special a celui cu echipaj uman. Misiunea, STS-26, a fost un succes (cu doar două defecțiuni minore, una a sistemului de răcire a cabinei și una a unei antene de bandă Ku), si a urmat un program obișnuit de zboruri, fără întreruperi de durată până la accidentul Columbia. Barbara Morgan, astronautul de rezervă al lui McAuliffe care s-a pregătit cu ea în cadrul programului Teacher în Space și se află la Centrul Kennedy privind lansarea la 28 ianuarie 1986, a zburat
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]