45,675 matches
-
groapa s-a umplut de zăpadă. — Înainte de asta? — Am fost împreună în pădure, la termocentrală. L-am cunoscut pe paznic și-am vorbit cu el despre pădure. Mi-a arătat termocentrala, iar zgomotul produs de vânt a fost absolut îngrozitor. Parcă venea direct din iad. Paznicul era tânăr, liniștit și slab. — Apoi? — Mi-a dat armonica. Un instrument mic, vechi, dar care scoate sunete. Fata rămase nemișcată, dusă pe gânduri. Temperatura din încăpere scădea tot mai mult. — Cred că armonica e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
găsesc pe primele patru. Au fost precum lumina blândă a soarelui, care se lăsa încet în sufletul meu. S-au apropiat, dansând, de mine. Erau cele pe care le căutam. Am luat fiecare buton la rând. Cele patru note plângeau parcă după următoarele. Am încercat. Am mai găsit cinci, și apoi încă trei. Le-am repetat de nenumărate ori. Era un cântec pe care ar fi trebuit să-l știu foarte bine. Și îl știam. Danny Boy. Am închis ochii și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
am repetat de nenumărate ori. Era un cântec pe care ar fi trebuit să-l știu foarte bine. Și îl știam. Danny Boy. Am închis ochii și l-am cântat. După ce mi-am amintit numele, melodia a curs de la sine. Parcă pornea natural din vârful degetelor. O cântasem de multe, multe ori. Simțeam cum pătrunde prin fiecare colțișor al trupului meu. Nici nu mi-am dat seama cât de dor îmi fusese de muzică. O pierdusem parcă de mult și n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
a curs de la sine. Parcă pornea natural din vârful degetelor. O cântasem de multe, multe ori. Simțeam cum pătrunde prin fiecare colțișor al trupului meu. Nici nu mi-am dat seama cât de dor îmi fusese de muzică. O pierdusem parcă de mult și n-am mai avut prilejul să mă hrănesc spiritual. Cântecul mi-a topit sufletul și mușchii înghețați de viscol. M-a relaxat cu totul, aducându-mi o lumină caldă și plăcută în fața ochilor. Orașul trăiește și respiră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
nu mă mai supărau ochii. Ba chiar mă simțeam bine. Sufletul îmi era plin de amintiri vechi care-l încălzeau. Ochii mei nu mai sufereau și nici nu vor mai suferi vreodată. Superbă priveliște! Perle de scântei care-mi dăduseră parcă întâlnire. Tăcute și sclipitoare. Am luat un craniu de pe raft și mi-am plimbat degetele deasupra lui. I-am simțit sufletul. Licărea. Fiecare pâlpâire avea căldura ei și o simțeam în vârful degetelor. Era o lumină pe care nu i-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
nu conta. Craniul unicornului pe care l-am adus din mașină. Deasupra lui, luminițe fosforescente. Luminițele erau mici de tot și nu prea puternice, dar pluteau deasupra craniului precum stelele pe cer. Albe și gingașe. Fiecare punct luminos se învăluia parcă într-o membrană și de aceea conturul părea încețoșat. Și poate tot din aceeași pricină, acestea luminau mai degrabă partea de sus a craniului decât cea frontală. Am stat pe canapea unul lângă altul și-am privit multă vreme marea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
în tot cursul anului, sublinie fata. — Așa o fi. — În Europa, melcii au semnificație mitologică. Cochilia reprezintă lumea de dincolo, iar ieșirea din cochilie, sosirea în lumea soarelui. De aceea, cine vede un melc îi atinge instinctiv cochilia, invitându-l parcă să vină pe lumea asta. Ai ciocănit vreodată cochilia unui melc? — Nu. Știi o mulțime de lucruri, am spus eu admirativ. — Când lucrezi la bibliotecă, ajungi să știi câte ceva. Am luat pachetul de țigări de pe masă și am aprins o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
in New York, interpretată de orchestra Frank Chacksfield. La lumina acelei dimineți de toamnă, eu stăteam liniștit și priveam oale, vase și sticluțe cu ingrediente frumos aranjate. Grozavă priveliște îți poate oferi o bucătărie! Și te poți simți bine în ea. Parcă spunea și William Shakespeare undeva: „Bucătăria e o lume aparte“. După ce s-a terminat melodia, s-a auzit vocea unei prezentatoare care a spus: „A venit toamna“. A pomenit apoi despre mirosul primului pulover de toamnă, menționând că un asemenea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Oricum, nu există deosebiri prea mari. — Nu-ți displace să trăiești singur? — Nu-mi dau seama. Nu m-am gândit niciodată la așa ceva. Am fost căsătorit cinci ani, dar nici măcar nu-mi mai amintesc cum a fost viața în doi. Parcă trăiesc singur de când lumea. Nu vrei să te recăsătorești? — Acum nu mai contează. Te simți ca într-o cușcă de câine cu intrare și ieșire. Nu are nici o importanță pe unde intri și pe unde ieși. Fata izbucni în râs
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
năvălit în oaza aceea de liniște mirifică. N-aveam însă timp de ezitări și nu exista nici cale de întoarcere. Am scos cheile și le-am încercat pe rând, dar nici una nu se potrivea. M-a trecut o transpirație rece. Parcă-l vedeam pe Paznic descuind portița cu una din aceste chei. Era sigur una dintre ele. Nu mă înșelam. Le numărasem atunci: patru. Am băgat cheile în buzunar, mi-am frecat mâinile ca să mi le încălzesc și le-am scos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
saxofon interpretat de Johnny Hodges. Am oprit mașina lângă parcul Hibiya și ne-am așezat pe iarbă. Era pustiu lunea dimineața, ca puntea unui portavion după ce și-au luat zborul toate avioanele. Stoluri de porumbei se învârteau pe ici-colo, vrând parcă să se încălzească la soare. — Nici un nor pe cer. — Uite unul acolo, zise ea arătând cu degetul spre un petec cenușiu care poposise deasupra primăriei din Hibiya. Era doar unul mai întunecat. În rest, printre crengile arborilor de camfor nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Îmi place locul acesta. — Îți mulțumesc pentru unghieră. Îmi dai un telefon când te întorci? — O să te caut la bibliotecă. Îmi place să văd oamenii muncind. La revedere! spuse ea. M-am uitat după ea până a ieșit din parc. Parcă eram cu Joseph Cotten în Al treilea om. După ce nu i s-a mai văzut silueta din pricina copacilor, mi-am întors privirea spre o femeie elegantă care împrăștia, împreună cu fetița ei, floricele de porumb prin iarbă. Porumbeii veneau și le
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
suficientă o fărâmiță infinitezimală de energie ca să-mi încălzească pleoapele. Eram de-a dreptul emoționat. Până și un lucru nesemnificativ ca pleoapa își avea locul lui în traseul universului. Ordinea cosmică nu trecea cu vedere nici cel mai mic amănunt. Parcă începeam să-l înțeleg pe Aleoșa Karamazov. Vieții limitate i se acordă întotdeauna și fericire limitată. Voiam să cred că am reușit să ofer puțină fericire Profesorului, nepoatei sale durdulii și fetei de la bibliotecă. Nu știu dacă aveam dreptul să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
muntele negru/ Pe umeri cu neagra lui stâncă / Din nou urcă muntele sumbru/ Cu foamea-i de piscuri cu foamea-i adâncă” (Sisif). „Ritual solitar”, „istorie personală”, lirica se prezintă ca o „sinteză de contraste”, în care versul transparent visează parcă să fie o punte către adâncimi nebănuite. Criticul literar s-a ilustrat îndeosebi în comentarea poeziei, în calitatea lui de cronicar, timp de peste trei decenii, al revistelor „Steaua” și „Tribuna”. F. citește opera ca pe o „existență fraternă”, ținta sa
FELEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286977_a_288306]
-
neostenit iubitor de frumuseți se adună vrăjitoria unirii culorilor cu apa, prefigurând cu trăire emoțională un colț de rai pământesc în care cerul se sprijină cu nădejde pe vârful copacilor înfipți bine în pământul frământat de sevele vieții. Fiecare tablou parcă se repetă în următorul, dar ,de fapt, nu reprezintă altceva decât cronica continuă a naturii locale, iubită de artist și redată cu emoție deplină. Mare iubitor de natură, s-a trezit frate cu ea și și-a jurat în tainițele
ASCULTÂND TĂCERI… by IONEL SPÂNU, DOINIŢA SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Science/286_a_571]
-
neostenit iubitor de frumuseți se adună vrăjitoria unirii culorilor cu apa, prefigurând cu trăire emoțională un colț de rai pământesc în care cerul se sprijină cu nădejde pe vârful copacilor înfipți bine în pământul frământat de sevele vieții. Fiecare tablou parcă se repetă în următorul, dar ,de fapt, nu reprezintă altceva decât cronica continuă a naturii locale, iubită de artist și redată cu emoție deplină. Mare iubitor de natură, s-a trezit frate cu ea și și-a jurat în tainițele
ASCULTÂND TĂCERI… by IONEL SPÂNU, DOINIŢA SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Science/286_a_570]
-
face portretul. Privind învălmășeala de forme bărbătești și femeiești de pe pânză, de o lubricitate intensă, madam Ionescu este la început scandalizată, apoi, înțelegând mesajul ascuns al tabloului, își judecă sever fiul: „E în toată mâzgâleala ta un erotism absolut dezgustător, parc-ai fi obsedat! Da, da, ești obsedat, nu te mai gândești la altceva decât la coadă. Fă dușuri reci.” Băiat frumos și inteligent, Fili are succes erotic, două ciobănițe se bat pentru el, apoi, din relatarea unui oarecare Matejko, cititorul
DUMITRIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286915_a_288244]
-
Cel care scrie nu se uită de fapt pe sine; la sfârșitul părții a doua, de exemplu, cel care își pune mama îmbunată de cumințirea vremelnică a fiului să-l binecuvânteze este un om bolnav, deja incurabil bolnav, care recurge parcă la o disperată încercare de exorcizare. Emoția (înecată imediat în glumă: „Și să nu credeți că nu mi-am ținut cuvântul de joi până mai de-apoi...”) se transferă aici mai degrabă din „timpul mărturisirii” în „timpul trăirii” decât invers
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
e Lazărul bibliei românești a amintirilor din copilărie. (În Amintiri... până și pietrele „învie”. Întâmplarea catastrofică din Broșteni, cu stânca, are loc tocmai în „sâmbăta lui Lazăr”. Poate pentru că ștrengarii „învie” stânca „numai înținată”, o însuflețesc, o fac să salte, parcă de bucurie, „tot mai sus de un stat de om”.) Și la maturitate, în anii ’80 mai ales, C. moare și învie. „Lumea în Iași zicea că Creangă a murit de două ori. O dată, când l-a apucat un acces
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
de schimburi catastrofale mai întâi amuză, apoi însă scandalizează, stupefiază. Din personaj comic, Dănilă devine o victimă ca oricare alta, o victimă neajutorată, rostogolindu-se inexorabil pe panta neputinței sale. Rareori prostia și-a râs de om cu atâta cruzime: „parcă dracul mi-a luat mințile”, se miră eroul, rămas perplex, „c-o pungă goală” în mână, de proporțiile autopăcălirii sale. Dracul i le-a luat, dracul i le dă înapoi. Căci în întrecerea cu echipa de draci trimiși unul după
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
acesta, „permanența preistoriei” (cum ar zice Lucian Blaga), persistența mentalităților embrionare sugerează aparența înțepenirii, de unde proximitatea mitului; o lume în care misterul poate fi sondat numai de către deținătorii cheilor regresive. Mocanul „cu cercuri”, căruia diavolul „i-a schimbat copilul”, descinde parcă din basmele cu iele; conștiința mocanului, invadată de eresuri și tabuuri, raportează orice fapt la o convenție, la un cod ezoteric. Omul știa, așadar, că pornit de acasă noaptea, când i se întâmplă nenorocirea nu trebuie să se uite înapoi
DAN-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286674_a_288003]
-
la „România literară”, „Luceafărul”, „Steaua”. În 1980 primește Premiul „Perpessicius” pentru ediția Scrieri de Emil Botta. Poezia sa dezvăluie de la început o personalitate maturizată timpuriu, din teama de „șarpele înserării”, de luciditatea care aduce sfârșitul visării. Temele, motivele se înlănțuie parcă fără logică, într-o continuă fulgurație metaforică; versul liber strălucește semnificativ în ingambamente ingenioase, iar rima rară este aparent întâmplătoare și cu atât mai surprinzătoare. Caracteristică se învederează o anume tehnică a compunerii peisajului, straniu și fragmentar ca într-un
DIACONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286748_a_288077]
-
puterea orfică a cuvântului („Un acoperiș plin de îngeri, un pustiu sub cer, / doar cuvântul ieșit pe fereastră ca un bărbat / prins în adulter / spintecă bolta și se răstignește pe cruce iubit.”) îl determină pe poet să se confeseze psalmodic, parcă de-a dreptul cerului, așa cum se întâmplă în poemul amplu, cât un volum, Singur în fața lui Dumnezeu (2001). În volumele Poeme introductive (1986), În căutarea poemului pierdut (1995) ori Poesia mirabilis (1999), e rostită frecvent ideea că poemul nu se
DORIAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286836_a_288165]
-
dar totodată determină importante mutații în cugetul personajului principal, Lisandru, care se pune, mai naiv sau mai orientat, în slujba „adevărului”, așa cum înțelege el lucrurile și cum, de la o vreme, îi dictează conștiința. Șarje ironice vizează un ipochimen, procurorul, ițit parcă din maculatura realismului socialist, dar, așa cum obișnuiește să procedeze, scriitorul oferă o șansă unor tipuri (plutonierul major, boierul) osândite de constrângătoarele canoane de altcândva. În rest, același nesaț de a povesti. În opera cumpănită și decentă a lui D., romanul
DONOSE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286832_a_288161]
-
mai tălmăcit din literatura idiș multe alte texte, fie publicându-le în periodice, fie alcătuind două antologii, Umorul evreiesc (1924) și Idișul cântă, rămasă în manuscris, ca și alte scrieri. Dintre acestea, doar însemnările din perioada 1937-1944, în care consemnează, parcă încremenit de oroare, dar păstrându-și echilibrul și luciditatea, persecuții și atrocități antisemite, sunt editate mai întâi în engleză, sub titlul The Quality of Witness (1982), apoi în română, în 1996, sub titlul Jurnal din vremuri de prigoană. SCRIERI: Cântece
DORIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286835_a_288164]