45,675 matches
-
Curtea-Veche, C. oscilează între imundicitatea prezentului, concentrată în Pirgu, și elevația trecutului, simbolizată de Pașadia și Pantazi, toată afecțiunea sa îndreptându-se către aceștia din urmă. Scriitorul, care se identifică, în esență, cu cei doi eroi de viță nobilă, căutând parcă o compensație autobiografică în destinele lor, e conștient de declinul acestora, se îndurerează în fața inevitabilului sfârșit al ultimelor vlăstare aristocratice și își manifestă întreaga aversiune față de Pirgu, reprezentant plebeu al unei lumi care se ridică pe ruinele blazoanelor. Admirator al
CARAGIALE-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286089_a_287418]
-
integral de eul propriu, așa cum arată amplul roman Orbitor (I-II, 1996-2002, proiectat în trei volume). Deschiderile pe orizontală oferite în Visul de statutul gemelarității și ambigeniei se închid acum în favoarea sondărilor informației genetice individuale (capitolul dedicat neamului Badislavilor vine parcă din proza sud-americană), cu antenele sacralității imemoriale (înrudiri cu Nașteri mistice de Mircea Eliade, cu studiile lui Jung și Kérény despre copilul divin ș.a.). Nu există structură narativă în Orbitor fără un subtext referențial, fie că este vorba de psihanaliză
CARTARESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286129_a_287458]
-
o șchioapă pe prima pagină. De la prima cronică a lui Nichi, din 1981, nu am mai avut sentimentul ăsta de greață și exaltare”), C. se notează aproape invariabil ca neurastenic („nu mă bucură nimic, sunt pe un fund mocirlos”), atins parcă de ramolisment și impotență estetică, supărat pe propriul succes considerat ca alienant ș.a.m.d. Întâiul lucru care se observă la el este plăcerea cuvintelor. Rareori un poet a fost astfel vorbit de cuvintele sale ca Mircea Cărtărescu. [...] De la tânărul
CARTARESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286129_a_287458]
-
bântuit de obsesii, de spaima neîmplinirii. Cu Orientalia (1970), universul liric își schimbă coloratura, accentul căzând pe senzualismul discret, pe erotismul cerebral. În Fiul (1972) și în Semnul unei corăbii (1973), poetul străbate același tărâm al neliniștilor și obsesiilor, adâncind parcă și mai mult senzația apăsătoare a vinii ce trebuie ispășită. „Sentință”, „jertfă”, „povară” devin acum aproape stereotipii verbale. Firea elegiacă a lui C. își găsește însă aici expresia cea mai fericită, placheta Semnul... constituind jurnalul unei iubiri defuncte, cu toate
CHIRILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286209_a_287538]
-
primul rând, în realizarea deosebită a portretelor celor doi eroi: Chira și arapul. Cântărețul popular încearcă o descriere caricaturală a negustorului, utilizând în acest scop o bogată gamă de epitete și comparații: „buzat, / negru și ciudat, / cu solzi după cap, / parcă sunt de crap, / cu solzi mari pe burtă / parcă sunt de știucă.” Se mai adaugă în altă versiune buzele „late, / roșii și umflate”, ochii „refecați, / roșii, bolboșați”, părul „îmbâcsit / și încârlionțit”, mustățile „de rac, / parc-ar fi un drac”. Trăsăturile
CHIRA CHIRALINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286202_a_287531]
-
eroi: Chira și arapul. Cântărețul popular încearcă o descriere caricaturală a negustorului, utilizând în acest scop o bogată gamă de epitete și comparații: „buzat, / negru și ciudat, / cu solzi după cap, / parcă sunt de crap, / cu solzi mari pe burtă / parcă sunt de știucă.” Se mai adaugă în altă versiune buzele „late, / roșii și umflate”, ochii „refecați, / roșii, bolboșați”, părul „îmbâcsit / și încârlionțit”, mustățile „de rac, / parc-ar fi un drac”. Trăsăturile dizgrațioase, puternic îngroșate, realizează o adevărată întruchipare a grotescului
CHIRA CHIRALINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286202_a_287531]
-
ciudat, / cu solzi după cap, / parcă sunt de crap, / cu solzi mari pe burtă / parcă sunt de știucă.” Se mai adaugă în altă versiune buzele „late, / roșii și umflate”, ochii „refecați, / roșii, bolboșați”, părul „îmbâcsit / și încârlionțit”, mustățile „de rac, / parc-ar fi un drac”. Trăsăturile dizgrațioase, puternic îngroșate, realizează o adevărată întruchipare a grotescului. Într-un viu contrast, poetul anonim conturează imaginea Chirei, folosind cele mai delicate nuanțe. Aglomerările metaforice („Frumoasă zână,/ fragedă copilă,/ tânără zambilă,/ floare din grădină,/ rază
CHIRA CHIRALINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286202_a_287531]
-
din cer lângă o mamă „cu tâmple roșii”, ca într-o alegorie alchimică tenebroasă. Numeroase sunt elementele de „iconografie” alchimic-apocaliptică („Luna-și înfige ghearele în soare”, „soarele de noapte” - soarele negru al lui Maldoror). Poezia din volumul Grădina deliciilor (1993), parcă mai puțin subiectivizată, a fost văzută de critici ca prelungire a unor filoane expresioniste, suprarealiste sau dadaiste, ca expresie a unor nevroze tipic bacoviene, după un scenariu de film-dezastru. Sursa primă a inspirației pare a fi celebrul tablou al lui
CESEREANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286176_a_287505]
-
căzut pe gânduri, își apleacă urechea la felurite „glasuri de demult”, gata să capteze ecouri din vremuri scitice și, cum va proceda și în Versuri de după amiază (1940), din epoci de legendă. Străbătută de o undă de pesimism, reflexivitatea, vrând parcă să se degaje din aburul sămănătorist (vădit în Exod), își propune mize înalte („eternitatea”, „desăvârșirea” ș.a.). Se simte, la C., o acerbă voință de a-și reprima, în stanțele pe care le elaborează, impulsurile de sentimentalitate în beneficiul îndoielnic al
CHELARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286187_a_287516]
-
Mi-a întors spatele și mă respinge / Mumă-mea marea, la țărm despuiat; / Pământul mă zvârle, numai un astru fârtat, / miloasă, steaua mea neagră mă ninge.” Dacă, tânăr, poetul se simțea un intermediar între două lumi („Ci iată, prinse-ncet, parcă de-o mână, / Aripi îmi bat pe umeri din țărână”), în toamna lumii și a vieții va citi în ruginiul frunzelor moartea vânătorului Acteon. Poet inegal, banal în inspirația patriotică și în solidaritatea mitică cu strămoșii, C. se distinge în
CHIVU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286218_a_287547]
-
din el un romantic și un erou damnat. Operă elaborată cu toate rigorile științei, dar dominată de o viziune romanescă asupra materiei, Viața lui Mihai Eminescu este străbătută de un elan liric vizibil mai cu seamă în frazele sintetice finale, parcă rupte dintr-un mare poem. Întrucât creația lui Eminescu nu beneficiase de o cercetare completă, care să-i reconstruiască universul și să-i urmărească temeiurile filosofice și izvoarele, C. întreprinde în continuare o lucrare monografică amplă în cinci volume, Opera
CALINESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286041_a_287370]
-
vorba însă de tălmăciri impersonale, ci de compoziții în care tradiția iudaică primește o aromă de folclor românesc, idee subliniată de Al. Mirodan, care observă coexistența dintre „poezia patrimoniului iudaic” și „expresivitatea românească”. Pitorescul lingvistic, savoarea limbajului, ce se reclamă, parcă, de la Anton Pann și de la Ion Creangă, fac din cele două scrieri o sinteză culturală insolită. Expresii idiomatice, umor al zicerilor, lexic arhaic-pastoral, univers fantastic, cu diavoli din poveștile românești, rime răsărite dintr-un fel de balet stilistic, uneori arghezian
CLAIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286291_a_287620]
-
gândească în termenii unei psihologii a învățării în care oricine poate preda orice. Repudia mai ales teoria lui John B. Watson, care spusese:„Dă-mi doi copii și-i voi transforma pe unul în ceva și pe celălalt în altceva”. „Parcă el n-ar fi avut copii. Știm prea bine că un părinte nu-și poate transforma copilul în nimic. Copiii se transformă singuri. Cel mai bun lucru pe care îl putem face și, de obicei, cu cel mai mare efect
Știința învățării. De la teorie la practică by Ion Negreț-Dobridor, Ion-Ovidiu Pânișoară () [Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
ca într-o părere. Ici plutind în grațioase volute peste acoperișuri, ca în onirismele lui Chagall, colo dansând vaporos, precum în reveriile lui Matisse, dincolo țopăind macabru cu un schelet, ca într-o binecunoscută suită de Saint-Saëns. Cu „măști” închipuite parcă de Munch, Ensor, Nolde. Totul, în haloul propriu acestor scrieri ce tânjesc după crepuscul. Pictor de rafinate viziuni, aspirând spre esențe, G. este, potrivit lui Gheorghe Grigurcu, și „un scriitor din stirpea pe cale de dispariție a orfevrilor verbului”. Șartul narațiunilor sale
GHEORGHIU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287238_a_288567]
-
Detalii privind prezentările și dezbaterile de la Conferință pot fi găsite la http://populatiaromanieiincotro.unfpa.ro. Recenzii Maria Larionescu Istoria sociologiei românești, București: Editura Universității, 2007, 303 p. Avem o sociologie românească? Este o întrebare pusă nu de puține ori, dar parcă nu cu atâta obstinație ca în cazul controverselor despre existența unei filozofii românești. Trebuie spus răspicat că răspunsul la asemenea gen de întrebări nu-l pot da decât studii sistematice asupra contribuțiilor sociologilor români la dezvoltarea gândirii sociologice. Deși termenul
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2358_a_3683]
-
cercetări de peste două decenii. Apariția acestei lucrări este oportună având în vedere că problematica formelor fără fond este încă (din păcate!) de mare actualitate în România, după cum susține autorul încă din primele pagini: „Vremurile pe care le trăim se derulează parcă înadins sub semnul formelor fără fond” (p. 9). Readucerea în dezbatere a acestei teorii ne ajută să înțelegem mai bine perioada comunistă (care a fost, în multe privințe, o lume a formelor fără fond) și perioada tranziției postcomuniste, cu procese
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2358_a_3683]
-
aflată în tranziție rapidă spre modernitate și în relații de dependență față de o metropolă dezvoltată, cum s-au petrecut lucrurile la noi. În ultimele pagini ale cărții, autorul renunță la orice precauții și nuanțe, formulând o sentință dureroasă, ce decurge parcă dintr-un silogism (cioranian) al amărăciunii. El afirmă că și azi parcurgem o tranziție dificilă, cu anomalii cunoscute, fiind invadați peste tot de forme fără fond, în dorința firească de a „arde etapele” restante ale modernizării și de a îndeplini
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2358_a_3683]
-
-se de marxism, au aruncat, odată cu apa, și copilul din copaie. Dacă în perioada comunistă, în științele socioumane te împiedicai de „marxismul creator” la tot pasul, după decembrie ’89, Karl Marx a fost izgonit din istoria sociologiei, iar Friedrich Engels parcă nici nu a existat. Dacă repudierea „marxismului creator”, dată fiind teroarea ideologică din perioada comunistă, este de înțeles, încercarea de a șterge concepția marxistă din istoria gândirii sociologice mi se pare cel puțin discutabilă. Profesorul și strălucitul scriitor de literatură
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2358_a_3683]
-
bătrânei Emiliana. Restrângând iarăși cazuistica, „Niciodată toamna...” (1977), roman al unei bătrâne, Betina, dă seama de riscurile tehnicii narative a autoarei. Cu o mare doză de artificial, romanul e realizat mai mult la nivelul liric al motivului (solitudinea bătrâneții). Simțind parcă pericolul autopastișei, A. inaugurează prin Sertarul cu medalii (1980) un roman de familie (cu note autobiografice), unde accentului psihologizant i se adaugă respirația epică a dimensiunii istorice. Este vorba de familia bucovineană de la finele veacului XIX și începutul de secol
ALEXANDRU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285245_a_286574]
-
a substanței poetice; pentru acestea a fost distins cu Premiul pentru poezie al Filialei din Timișoara a Uniunii Scriitorilor. Ecorșeu este un fel de antologie, o selecție de autor, o recuperare a literaturii de sertar, poemele fiind meticulos datate, alcătuind, parcă, o autobiografie poetică. A. scrie poezii scurte sau ultrascurte, bazate pe mici combinații oximoronice. În Îndreptar de navigație pentru uzul somonului albinos, mesajul lapidar este abandonat în favoarea unui amplu poem secvențial ce reface un drum inițiatic: călătoria spre izvoare se
ALEXIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285254_a_286583]
-
artistice sunt cele ce aparțin acestui areal geografic"25. Într-un studiu care se ocupă chiar de fauna Moldovei din secolele XVII-XVIII și reflectarea acesteia în Istoria ieroglifică 26, Al. Filipașcu, după ce inventariază cu o acribie demnă de admirație, dar parcă și de o cauză mai nobilă, speciile existente în carte, este nevoit să recunoască faptul că de o atenție mai mare în descriere au parte animalele exotice, străine spațiului românesc. Nu și imaginarului autohton însă, chiar dacă ocurența lor este mai
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
pe Cantemir. Sigur, la o primă vedere poate nedumeri alegerea marelui istoric de a-l plasa pe principe în șirul călătorilor străini care ne-au străbătut meleagurile și au lăsat însemnări despre ceea ce au văzut: locuri, obiceiuri, mentalități, metehne. Dar parcă nici astfel de bilanțuri ale șederilor lui Cantemir în țară nu trebuie absolutizate ca argumente imbatabile. La urma urmelor, deși exilat la Pontul Euxin, Ovidius a rămas poet latin. Atunci când a fost editată pentru prima oară în limba română, în
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
ușa iatacului falnic/ Al unui om înstărit, bine-nchis ei fiindu-i zăvorul,/ Tot pe atâta de largi îi erau a lui aripi: se-arată/ Drept avântat înspre dreapta cetate iar ei, cum văzură,/ Se bucurară, iar sufletu-n ei parcă se-nviorase"13. În Odiseea (II, 146-154), apariția a doi vulturi confirmă faptul că Odysseu caută drumul spre casă și că fiul său, Telemah, trebuie să lupte contra abuzivilor pețitori: Astfel grăi Telemah și-i dădu Zeus Atotvăzătorul/ Sus, de
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
nici măcar nu exista o tradiție a limbii literare în cultura română, cu atât mai puțin una a narațiunii ficționale, să pui un personaj să-i explice altuia motivațiile construcției sale în cadrul cărții în care își deapănă iluzoria existență. Șoimul privește, parcă, totul zburând la mare înălțime peste lumea ficțională a romanului și având acces la mecanismele din spatele textului. Este nivelul de maximă clarviziune pe care Cantemir l-a permis unui personaj. Rupând convenția ficționalității, Șoimul știe, într-un fel, că nu
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
miște decât împreună și fiind complet lipsite de mobilitate proprie și de funcții separate. Sunt un fel de mâini de zece ori mai mari decât picioarele și de patru ori mai lungi decât întregul trup al animalului; într-un cuvânt, parcă ar fi mai mult un capriciu decât o realizare firească a naturii"12 (s.m.). Caracterizarea lui Buffon, în intenție măcar una științifică, nu se deosebește cu nimic de cele ale predecesorilor săi, care își găseau în fabulele lui Esop un
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]