6,950 matches
-
Învârtit mai Întâi Într-o direcție, apoi În cealaltă. — Care-i problema cu treaba aia? Întrebă el. Ea nu ridică ochii spre el când răspunse, Își ținu privirea uluită asupra hainelor Învârtindu-se: — S-a dezechilibrat cumva. Dacă pun prosoape Înăuntru, orice absoarbe multă apă, greutatea primei rotiri o face să-și piardă echilibrul și face să sară siguranțele În toată casa. Așa că trebuie să aștept să Înceapă, să vadă dacă nu se Întâmplă din nou. Dacă se Întâmplă, trebuie s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
și se aplecă pentru a o goli, umplându-și brațele cu haine umede. Nespunând nimic, trecu prin fața lui și intră pe terasă, unde aruncă rufele pe-un scaun, apoi le prinse una câte una cu cleme pe sârmă. Când reveni Înăuntru, tot ce spuse fu: — Păi, e posibil să aibă cunoștință oameni care ar putea ști ceva despre asta. Vrei să-l suni tu sau vrei să-l sun eu? Cred că ar fi mai bine s-o fac eu. Ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Băiatul ridică din umeri. — Ce l-ar putea speria? De data aceasta, Înălțarea umerilor probabil că voia să Înseme că băiatul nu știa. — Crede că e deștept. Ruffolo. Mereu face pe grozavul, vorbește despre oamenii pe care i-a Întâlnit Înăuntru și despre prietenii lui importanți. Când a sunat, mi-a spus, se scăpă băiatul, uitând de existența prietenului imaginar, presupusul intermediar al acestei discuții, că vrea să se predea, dar că are niște lucruri de dat la schimb. A spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
frunzele copacilor din micul campo se zbuciumau sub acțiunea forței vântului care făcea vârtejuri În jurul lor. Se duse la dulap să caute o umbrelă: nu se deranjase să aducă una cu el În dimineața aceea. Trase ușa și se uită Înăuntru. Acolo era amestecul obișnuit de obiecte abandonate: o singură cizmă galbenă, o geantă de cumpărături plină cu ziare vechi, două plicuri mari, căptușite și o umbrelă roz. Roz. A Chiarei, uitată acolo cu luni În urmă. Dacă-și amintea bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
era de-a dreptul pustiu; trecu pe lângă un paznic de noapte, care strecura mici dreptunghiuri de hârtie portocalie prin grilajul din fața magazinelor, dovadă a faptului că trecuse pe acolo În cursul nopții. Trecu pe lângă un restaurant și aruncă o privire Înăuntru ca să-i vadă pe membrii personalului Îmbrăcați În jachete albe Îngrămădiți În jurul unei mese, servind o ultimă băutură Înaintea plecării acasă. Și pisici. Șezând, tolănite, șerpuind În jurul fântânilor arteziene, lingându-se. Pisicile acestea nu vânau, deși șobolani erau cu nemiluita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
făcea totul zob. Am venit aici cu Vianello și Miotti. Ei au intrat și eu am rămas aici ca să Încerc să-i Împiedic pe oamenii aceștia să intre. Brunetti trecu pe lângă Rossi și Împinse de perete ușa secției de patologie. Înăuntru, scena semăna uimitor de mult cu cea de afară: oameni stăteau În grupuri mici și discutau, cu capetele apropiate unul de altul. Toți aceștia oameni, Însă, erau Îmbrăcați În jachetele albe ale personalului spitalicesc. Cuvinte și fraze pluteau prin cameră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Își scoase portmoneul și-i arătă brancardierului legitimația. Omul Își făcea doar datoria. Îmi fac doar datoria, domnule, zise el și se Întoarse ca să-i deschidă ușa. — Mulțumesc, Îi spuse Brunetti trecând pe lângă el, dar fără să-i Întâlnească privirea. Înăuntru, Îi văzu pe Vianello și Miotti de cealaltă parte a camerei. Stăteau amândoi aplecați peste un om scund care ședea Într-un scaun, ținându-și la cap un prosop alb. Vianello ținea În mână carnețelul său și părea să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
și clătinând din cap către ușa camerei mortuare, Brunetti Întrebă: — E acolo cadavrul? — Da, v-am spus. I s-a spus familiei să vină și să-l ia la două. Brunetti se duse la ușă și-o Împinse În lături. Înăuntru, doar la câțiva metri de ușă, trupul lui Ruffolo stătea Întins, gol și expus, pe-o masă de metal. Cearșaful care-i acoperise corpul stătea crâmpoțit pe podea, de parcă fusese smucit și aruncat acolo. Brunetti făcu câțiva pași În cameră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Dumbrăvița, județul Botoșani profesor coordonator Culiceanu Georgeta În primăvara acestui an a venit poștașul cu un plic pentru mine. Am fost foarte mirată, de la cine puteam primi eu scrisoare?! Nerăbdătoare am deschis plicul și am avut parte de o surpriză. Înăuntru era o invitație de la fostul meu diriginte pentru întâlnirea de zece ani de la terminarea liceului. Am fost foarte bucuroasă cu gândul că îmi voi revedea foștii mei colegi și profesorii, dar bucuria a fost mai mare fiindcă reîntâlnirea a fost
Călătorie în timp. In: ANTOLOGIE:poezie by Melania-Anemona Zotic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_697]
-
o mantie albă, strălucitoare și rece. Privind zăpada, mă gândesc uimită că fiecare pas al meu ar fi ca mersul pe nori pufoși. Nu știu de ce, dar asta nu mă sperie deloc! Flori de gheață minunate împodobesc ferestrele casei, dar înăuntru e cald și miroase a gutui geruite. Bunica mea, cu fața rotundă și ochi zâmbitori, ne privește lung și ne citește în suflet nerăbdarea. Iarna a dus ziua la culcare mai devreme, dar somnul e încă departe de noi. Așa că
Poveste la gura sobei. In: ANTOLOGIE:poezie by Sabina Turcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_696]
-
trei chei: una de argint, una de aramă și una de aur. Am luat cheile și am început să caut ușile pe care trebuiau să le deschidă. Cheia de argint se potrivea la o ușă pe care scria mare „M”. Înăuntru era o grădină fermecată, toată în alb și negru. Florile erau mari și albe, iar trunchiurile negre ale copacilor se conturau frumos sub crengile argintii. Cheia de aramă se potrivea la ușa pe care era desenată litera „A”. Când am
Poveste la gura sobei. In: ANTOLOGIE:poezie by Sabina Turcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_696]
-
Totul a început atunci când Sherry, asistenta ei, a bătut la ușa biroului lui Alice. Sherry era gravidă. Își mângâia burtica și zâmbea visătoare prin geamul ușii. Alice i-a făcut semn să intre. — Ce s-a întâmplat? Sherry a plutit înăuntru, cu burta înainte, gâfâind și ținându-se cu amândouă mâinile de șale. Alice nu mai întâlnise pe nimeni care să facă atâta caz în legătură cu nașterea unui copil. Sherry, care era micuță și slabă, cu excepția burții, nu numai că purta cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
mai departe.“ —„Dă pachetul mai departe“, a repetat Lotti, clătinând gânditoare din cap. I-a întins fața de pernă lui Hugo. — Începe tu, Yogi! Hugo a luat baierele feței de pernă care era făcută din bumbac și s-a uitat înăuntru. A ridicat însă ochii alarmat, atunci când în cameră s-a auzit un soi de scâncet ascuțit. Zgomotul venea dinspre Lotti, care se legăna de pe un picior pe celălalt, cu capul plecat pe-un umăr și se lamenta fără vreo tonalitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
puțin? Jake a privit-o cu ochi scăpărători. Un mușchi i-a zvâcnit pe obraz. Dacă toți ne-am relaxa, atunci unde ar ajunge planeta? Mai târziu, în baie, Alice o schimba pe Rosa, când mama ei s-a strecurat înăuntru. Draga mea, putem să vorbim puțin? Lui Alice i s-a strâns inima. Își dăduse seama că momentul acesta avea să vină și toată după-amiaza încercase să evite discuția asta. Era imposibil ca subiectul să nu fie Jake, iar tonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
capul. —Metoda „cutie“? Hugo a mimat surpriza. — Voi nu aveți așa ceva? E cea mai bună chestie ca să-i alunece mâncarea pe gât. E o cutie din lemn, de dimensiunile unui minibar, care are o gaură în ușă. Copilul este legat înăuntru, iar ușa este închisă astfel încât nu i se mai vede decât capul. După care începi să-i îndeși mâncarea în gură. Pe chipul lui Jake s-a întipărit o expresie disprețuitoare. —Sună dezgustător. — Nu e deloc dezgustător, i-a explicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
o carte despre creșterea copilului, cu atât mai bine. Una dintre puținele virtuți ale proprietății Osokozi era ușurința cu care se ajungea de la ea în centrul orașului. Hugo a intrat glonț în prima librărie care i-a ieșit în cale. Înăuntru, un vânzător palid, cu aspect prerafaelit, i-a explicat cum să ajungă la secțiunea Copii și Bebeluși. Hugo a luat-o pe după colțul indicat, dar ceea ce a văzut acolo l-a șocat. Era adevărat că se afla în căutarea unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
scutecele copiilor se găseau chiar vizavi de locul unde stătea el. Femei cu copii în brațe împingeau ușa pline de încredere. Hugo deschisese, la rândul lui, ușa pentru câteva dintre ele, dar nu văzuse prea mult din ceea ce se petrecea înăuntru. I-ar fi plăcut ca încăperea de schimbat copiii să fi avut o fereastră din sticlă transparentă, ca să vadă și el cum se proceda. Câte ar fi avut de învățat și el, și ceilalți tați care habar nu aveau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
credul sau a altuia. I-a zâmbit Barbarei. Ei erau camarazi de arme. Cu bebeluși în brațe. Barbara scosese de undeva o oglinjoară și își cerceta imaginea. —Dumnezeule! Uită-te la mine! Ei, ce mama naibii mai contează! Mă duc înăuntru s-o iau pe Isabel. Sper să se simtă mai bine. Hugo a continuat să meargă pe coridor, strălucind din cauza sentimentului de camaraderie. Chiar când să ajungă la ușa de la intrare, Rottweilerul a ieșit glonț din biroul ei. Sclipirea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
toată mobila ca să facă locul să pară mai mare. Hugo s-a uitat la ceas. Mai avea zece minute până la ora la care potențialii cumpărători trebuiau să sosească; timp destul ca să intre în casă și să mai aranjeze una-alta. Înăuntru era liniște și o atmosferă mohorâtă. Perdelele din sufragerie erau trase; mare greșeală, s-a gândit Hugo impacientat. Ceea ce-i împingea pe cumpărători să ia decizia corectă era o atmosferă frumoasă. O iluminare isteață, ghivece cu plante cu frunze lucioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
a zis Hugo aruncând o privire îngrijorată peste umăr, către hol. Oare Theo era tot unde-l lăsase? Curierul s-a dus în spatele microbuzului și a deschis ușile. —Ajută-mă să-l dau jos, da? — Nu pot. Am un copil înăuntru. Probabil că de-acum copilul ajunsese deja înăuntrul cuptorului ăluia nenorocit. Sau își băga limba în vreo priză. —Nu durează decât o secundă. Poftim, boierule. —Ufff! Hugo s-a clătinat sub greutatea cutiilor de carton imense și foarte grele care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
spus bărbatul în maro. E o căsuță de pus în copac. —Dar eu n-am comandat nici o căsuță de pus în copac... of, fir-ar al dracului! Las-o baltă! Unde semnez? În timp ce microbuzul se îndepărta, Hugo a zbughit-o înăuntru. Spre marea lui ușurare, Theo era tot pe podea. Rodea fericit cheile Toyotei. După ce l-a luat în brațe, Hugo a ieșit și a încercat, cu o singură mână, să târască pe asfalt și apoi în sus, pe scările de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
pe scările de la intrare, cutiile grele din carton. Cine naiba mai trimisese și drăcia asta ridicolă și, mai exact, de ce? Deschizând primul pachet, Hugo a găsit un pliculeț auriu, pe care era imprimat, cu niște caractere străine, buclate, cuvântul „Theo“. Înăuntru era un bilet de la Amanda. Era parfumat și imprimat cu baloane pastel. Dragul meu Theo, a citit Hugo nevenindu-i să creadă, acesta este un mic cadou pentru tine! Scorbura ta Ascunsă! Sper că-ți place. Brooklyn, băiatul soților Beckham
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
un cabinet medical curat, modern, ce funcționa pe baza unui sistem de programări era unul dintre cele mai elocvente. Cabinetul unde mersese el în Londra era tocmai invers. Toată lumea, indiferent de boală, aștepta în fața ușii, la gramadă, ca să poată intra înăuntru. După care se buluceau la recepție, unde managerul încerca, în van, să stabilească cine era primul. Întotdeauna se aștepta cel puțin o oră, timp în care, datorită paletei exotice de pacienți și boli, te puteai căptuși cu absolut orice, de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
aștepta începerea ședinței. Nu pentru că, până în acel moment, consilierul i-ar fi spus ceva deosebit de folositor, ci pentru că voia să încheie conversația asta suprarealistă și ridicolă cu Laura. Doctorul Hasselblad întârziase cu aproape o jumătate de oră. Pe cine avea înăuntru? Vreun pacient cu tendințe sinucigașe? — Îmi pare așa de rău, a repetat Laura. Dac-aș putea să dau timpul înapoi și să nu-i mai spun Amandei, aș face-o. Nu era treaba mea. Dac-aș putea să fac ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Cu poftă. Înjură, bineînțeles, Magicienii care stau picior peste picior și îți spun ceea ce nu ai fi dorit niciodată să auzi. Înjurăturile curseră una după cealalaltă, interveniră paranteze suculente, inventă înjurături, în vreme ce ploaia de afară se milogea să fie lăsată înăuntru, să curgă prin acoperiș și să inunde sufrageria, poate chiar să distrugă prin umezeala aferentă grămada de bani din debara. Un geamantan care plutește pe apă, din loc în loc, căutându-și limanul. Un geamantan care nu caută insula izbăvitoare, ci
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]