4,535 matches
-
însă, dintre toate acestea era faptul că, dacă pielea era foarte transparentă, oasele erau mai puțin transparente. Cercetătorul, interpunându și mâna între sursa de radiații și ecran, a văzut proiectat conturul osos, pe viu, al mâinii sale. Marea descoperire se înfăptuise. La 28 decembrie 1895 Roentgen depune la Societatea FizicoMedicală din Wurzbrug lucrarea intitulată Despre un nou gen de radiații, lucrare ce constituie primul document de studiu al radiațiilor X și care conține două radiografii: mâna soției sale și o placă
Începuturi... by Mihaela Bulai () [Corola-publishinghouse/Science/1204_a_2050]
-
mult chiar, aș putea face acest lucru dacă el mi-ar putea spune ce anume face ca lucrurile de pe Pământ să se miște în jos. Pentru aceasta ar fi trebuit să fi fost pus la punct calculul infinitesimal, realizare intelectuală înfăptuită mai târziu de Newton și care a reprezentat baza formală pentru a preciza identitatea de natură dintre forțele care acționează asupra astrelor și gravitație. Mai târziu, când Isaac Newton va deduce legile atracției universale, folosește aceeași metodă: face abstracție de
Începuturi... by Mihaela Bulai () [Corola-publishinghouse/Science/1204_a_2050]
-
opereze fenomenul de identificare. În sfârșit, el trebuie să fie "statornic", adică dotat cu o coerență internă. Un personaj al cărui comportament s-ar modifica fără motiv în decursul piesei nu ar fi convingător pentru public. Actele pe care le înfăptuiește nu trebuie să fie în contradicție unele cu altele. Această din urmă trăsătură nu va fi abandonată decât de Romantism, epocă în care începe să fie privită cu interes psihologia profunzimilor.20 3.3 Configurația tragică ideală Scopul profund al
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
noblețea acțiunii și efectele produse de ea asupra spectatorului prin introducerea a două emoții, mila și teama, provocate de spectacolul pathos-ului, sau evenimentului patetic 22. După părerea lui Aristotel, ea este "acțiunea ce cauzează distrugereea sau durerea, de exemplu omorurile înfăptuite pe scenă, marile dureri, rănile și toate lucrurile de acest gen". (cap.11) Mila (eleos) se naște direct din spectacolul evenimentului dureros. Cât despre teamă (phobos)23, ea provine mai întâi din surpriza încercată de spectator în fața nenorocirii neprevăzute care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
relația de prietenie în Pour un oui pour un non (Pentru un da pentru un nu). Teatrul nu ar putea exista fără relația de alianță. Aristotel analizează și formele pe care le îmbracă acțiunea tragică în funcție de două variabile. Eroul poate înfăptui un act de violență sau renunța la el în cunoștință de cauză sau în necunoașterea cea mai totală a identității victimei. Patru cazuri sunt posibile, pe care Aristotel le clasifică de la cel mai rău la cel mai bun. Nu există
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Nu există alte posibilități decât acestea: obligatoriu se acționează sau nu se acționează, știind sau fără să se știe". (cap. 14) Eroul, care cunoaște identitatea celui pe care vrea să-l lovească, renunță la actul său, după ce hotărâse să-l înfăptuiască. Este cazul lui Hemon, în Antigona lui Sofocle, care îl amenință pe Creon, pentru ca imediat să abandoneze ideea paricidului. Atunci, tragicul nu se poate produce, evenimentul patetic neavând loc. De aceea această configurație este rar exploatată. "Combinația în care, dispus
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
informa spectatorul despre asta. Teoreticienii clasicismului se vor baza pe autoritatea lui Horațiu pentru a justifica, în numele bunei cuviințe, refuzul de a reprezenta ceea ce este sângeros și necesitatea povestirilor. Sau acțiunea se petrece pe scenă, sau este povestită când se înfăptuiește. Spiritul este mult mai puțin impresionat de ceea ce îi este transmis prin auz, decât prin tablourile oferite de raportul fidel al ochilor și percepute fără intermediar de către spectator. Există uneori acte, bune ca să se petreacă în spatele scenei și care nu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Este adevărat că Nero a ordonat sugrumarea mamei sale și că i-a deschis pântecul ca să vadă în ce loc a fost purtat timp de nouă luni înainte de a se naște; dar această barbarie, deși plăcută pentru cel care a înfăptuit-o, ar fi nu numai oribilă pentru cei care ar vedea-o, dar chiar incredibilă din cauză că un asemenea lucru nu ar trebui să se întâmple; și, dintre toate întâmplările din care poetul va vrea să extragă vreun subiect, nu există
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Aristotel asupra chestiunii greșelii tragice, ei înlătură totuși, vom vedea, un număr oarecare de configurații pe care acesta le consideră susceptibile să creeze pateticul. Spre deosebire de tragedia greacă în care cel care acționează poate ignora identitatea victimei sale, un act criminal, înfăptuit în necunoștință de cauză, nu este admisibil în epoca clasică. Corneille contestă vinovăția pe care Aristotel i-o atribuie lui Oedip. Acesta nu este vinovat în ochii lui, fiindcă își omoară tatăl fără să-l cunoască și pentru că nu face
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
interpretând complementul pe dos, îl comentează pe Aristotel în acești termeni: "Trebuie ca cei care acționează, sau să cunoască, sau să ignore ceea ce vor să facă." Pentru Racine, nu ar putea să existe vreo îndoială asupra identității victimei. Ucigașul își înfăptuiește actul în deplină cunoștință de cauză. Ceea ce ignoră eroii lui Racine este numai consecința pe care actul o va avea asupra lor înșiși. "Pateticul dramei raciniene constă în cea mai teribilă dintre descoperiri de către personaje: oroarea acțiunilor lor", scrie Eugène
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
victimei sale, dar nu-și dă seama, în momentul în care ordonă crima, că nu va putea supraviețui acestui omor. Strigătul ei, când află moartea lui Pyrrhus, dovedește imensitatea disperării sale în fața actului ireparabil pe care chiar ea l-a înfăptuit. 7.7. Un nou resort tragic: admirația față de virtute Corneille și Racine nu adoptă același punct de vedere în cazul personajului complet virtuos pe care Aristotel îl exclude din universul tragic. Pentru Racine, un asemenea caz nu este acceptabil. De
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe atât de plictisitor, nu se opune în acest fel experienței? Dar poate că nu se poate spune acest lucru pentru vremea când scria o asemenea părere. Nu exista încă nici Cénie52, nici Tatăl de familie; iar geniul trebuie să înfăptuiască multe lucruri, pentru ca să le privim ca fiind posibile." (Seara a 28-a) A dat chiar el un exemplu de "comedie serioasă" cu una din primele sale piese, Jidanii (Die Juden), în 1750. Consacrată problemei antisemitismului problemă asupra căreia Lessing va
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de mare bucurie sau de mare suferință, omul, furat de "entuziasm", în sens etimologic, folosește semnele ritmice, începe să cânte sau să danseze. Această exprimare elementară, actorul trebuie să o regăsească, este "semnul organic". Lungul drum interior pe care îl înfăptuiește actorul duce la descoperirea unei corporalități vechi legate de niște imagini arhaice, de niște "imago" primitive ale unor personaje înrudite, care se află la originea formării psyché-ului. "Unul din drumurile spre calea creatoare, scrie Grotowski, constă în descoperirea în sinele
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și denumirea de Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei. Așa după cum bine s-a observat, Convenția suferea de un defect fundamental, acela că „nu stabilea nici Unirea, nici separația Principatelor” <ref id="4">4 T. W. Riker, Cum s-a Înfăptuit România. Studiul unei probleme internaționale, 1856-1866, București, f.a., p. 231. </ref>. În ceea ce privește domnia, Convenția de la Paris stabilea că ea este acordată pe viață unui domn autohton, ales de Adunarea electivă. Era exclusă, Într-o formulare implicită, posibilitatea ca domnia să
Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by DUMITRU IVĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1247]
-
ref id="6">6 Alexandru Ioan Cuza. Acte și scrisori, ediție alcătuită de D. Ivănescu și Virginia Isac, Iași, 1973. </ref>. Dar, la 24 ianuarie 1859, Al. I. Cuza primise un mandat și nu o coroană. Mandatul său era să Înfăptuiască Unirea Principatelor, să constituie statul român, să aducă În atenția Europei națiunea română și, În ultimă instanță, să pregătească, așa cum se angajase În Adunarea ad-hoc, terenul pentru aducerea prințului străin. Astfel Încât, doar pentru un neavizat ar putea constitui o surpriză
Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by DUMITRU IVĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1247]
-
poruncit acestora să facă rău, dar inima lor este cea care a Încălcat ceea ce le-am spus (Coff. T., cap. VII, 1130). Putem deduce o aparentă impietate În cântecul Harpistului, În plăcerea de a contempla sfârșitul unei lumi incapabile să Înfăptuiască ordine și dreptate, În vertijul unei sinucideri contemplate, În „de ce-ul” referitor la rău. Dar tocmai această impietate este o aplecare pasionată asupra problemei „de ce-ului” istoriei, În căutarea unei justificări, a unei origini transcendente care să dea seamă. La
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Iștarxe "Iștar" de la locul său provoacă tulburare pe pământ de unde dispare fertilitatea atât a oamenilor cât și a animalelor. Se impune așadar nevoia ca zeița fertilității să fie scoasă din infern și să readucă rodnicia pe pământ. Acest lucru se Înfăptuiește: Inanna/Iștar este mai Întâi readusă la viață (Înviată), iar apoi scoasă din infern, trecând din nou, rând pe rând, prin cele șapte porți și primind Înapoi toate Însemnele pe care le lăsase la intrare. Dar Învierea din morți este
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Împotriva unui dușman monstruos, care, după câteva victorii inițiale, este Înfrânt, lucru despre care dă mărturie, de exemplu, mitul balaurului Illuyankaxe "Illuyanka". Un alt episod magic legat de dispariția zeului-Soarexe "Soare" povestește despre răpirea sa de către Mare și recuperarea sa, Înfăptuită de Telipinuxe "Telipinu", care o ia de soție pe fiica mării. 2) Mitul, care povestește În două versiuni diferite lupta dintre zeul furtuniixe "zeul furtunii" și balaurul Illuyankaxe "Illuyanka", numit „povestirea” (uddar) lui Kella, preotul „uns” al zeului furtunii din
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
familie și a unei societăți care, În prezentul istoric, erau propuse ca paradigme eminente și exemplare. Dacă În acel trecut, câteodată indistinct, grecii situaseră Înseși originile mortalității omenești și ale ireductibilei diferențe Între oameni și zei, rod al unei Înșelăciuni Înfăptuite de titanul Prometeuxe "Prometeu" În dauna lui Zeusxe "Zeus" (subcapitolul 3.3), tot În acel trecut erau plasate rădăxe "Odiseu"cinile unei opțiuni, pe deplin omenești, a morții. Ca să se Întoarcă În Itaca soț, suveran și om, Odiseuxe "Odiseu" respinsese
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
identității și unității civice prin intermediul celebrării cultului public, sărbătorile asumau o dimensiune politică, În anumite cazuri evident privilegiată. Într-adevăr, la Atenaxe "Atena", sineceele, În prima lună a anului, hecatombeon, la jumătatea verii, Între iulie și august, comemorau formarea cetății Înfăptuită de Tezeuxe "Tezeu" și reînnoiau transformarea spațiului teritorial În spațiu ideologico-politic. La rândul lor, panateneele, dedicate Atenei și celebrate mereu În luna hecatombeon erau cu siguranță sărbătoarea cea mai importantă pentru statul atenian și adevăratul „Anxe "An" Nou”, dar și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a reprezenta și gândi lumea. Astfel, când spațiul individului a ajuns să coincidă cu spațiul cetății, În care cetățeanul recunoștea sursa capabilă să Îi satisfacă nevoile și locul privilegiat al propriei existențe, unicitatea panteonului a ajuns să reproducă unicitatea civică, Înfăptuind nevoia de coeziune a societății. În același timp, specializările și articulațiile cetății, diviziunile ei funcționale și ierarhiile sale se reflectau În specializarea puterilor lumii divine, sub a cărei protecție se plasa universul uman. Fiecare zeitate acționa În sfera ei de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
la Roma: sanctuarul este așezat În afara cetății (Aventin/lacul Nemi), le oferă un azil foarte limitat sclavilor (străinilor), zeița e venerată de către femei; pentru o anumită perioadă, acesta a fost centrul sacru al unei federații latine. În ambele cazuri se Înfăptuiește „programul” indicat prin numele „Artemisxe "Artemis"-Dianaxe "Diana"”. Această adoptare multiplă a „aceluiași” cult din surse diferite este un exemplu instructiv pentru complexele suprapuneri care s-au creat prin răspândirea cultelor grecești În Occident. c) Cărțile sibiline de la Cumae, cultul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și o consideră ca pe suprema afirmare a tensiunii spre divin: ...Îndeplinirea acțiunilor inexprimabile și Împlinite Într-un mod vrednic de zei și mai presus de orice intelecție și puterea simbolurilor fără glas, pe care numai zeii le pot Înțelege, Înfăptuiesc acțiunea teurgică (De mysteriis, II, 11, 96; Sodano, 1984, p. 113). d) Proclus (412-485 d.Hr.) Decisivă apare influența lui Iamblichos asupra lui Proclus, figură de Însemnătate proeminentă În tradiția neoplatonică, al treilea scolarh al școlii platonice renăscute la Atenaxe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
epocii, pentru a se înzestra cu o epopee națională. Israel a făcut din Iosue un „campeador” sau un „conquistador” pentru a rivaliza cu alte națiuni care se lăudau cu trecutul lor eroic. Și Israel a avut eroii săi care au înfăptuit vitejii fără egal. Această epopee s-a arătat a fi mai necesară atunci când Israel a devenit o mică provincie a marilor imperii, precum Imperiul Asirian, Babilonian, Persan, Elenist sau Roman. Mizeria aparentă a prezentului nu trebuia să facă uitat că
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
și podoabe“<ref id=”1”>Ibid., p. 12.</ref>. Acesta este prin excelență domeniul lui techne. Aici mai mult ca oriunde devine clar raportul dintre prealabil și secvent, dintre ceea ce este mai întâi gândit, imaginat, proiectat și ceea ce apoi este înfăptuit, realizat. Sub raza lui techne și deci a zeiței Atena cad toți cei care operează trecerea de la invizibilul formei cunoscute și imaginate în prealabil la realizarea ei. Sub raza lui techne cade și artistul care, ca atare, este un technites
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]