12,537 matches
-
de negociere și încheierea contractului cu „omul rău”, care va stabili condițiile concrete ale respectivei acțiuni. A. Cardon (2002) observă că înlocuirea unuia dintre interlocutori în cursul unui proces de negociere este adesea o metodă de a-l dezechilibra pe „adversar”. Astfel, relatează autorul, în unele organizații, negocierile încep prin acte de încântare și seducție (folosindu-se din belșug cuvinte cu impact emoțional ca „încredere”, „cooperare” etc.), la aceste prime contacte participând interlocutori fermecători. În momentul negocierii propriu-zise, atât interlocutorii, cât
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
decât să cedeze. Filozofia lui este „nici tu, dar nici eu!”. Într-o altă tactică numită „excursiile vinovate”, persoana inițiatoare poate face pe cineva să se simtă rău pentru că s-a comportat într-un mod care l-a rănit pe adversar, iar celălalt poate susține că a făcut un gest cu totul neintenționat. Partea care a fost rănită neintenționat poate obține un anumit comportament compensatoriu. Această tactică presupune însă existența unei greșeli din partea partenerului de conflict, a unui sentiment de culpabilizare
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
un sentiment de frustrare la cealaltă parte, care aduce eventual beneficii pe termen scurt, dar pe termen lung poate periclita relațiile dintre părți. • Persuasiunea privită ca tactică de rezolvare a unui conflict presupune ca inițiatorul conflictului să-l convingă pe adversar să-și diminueze cererile, întrucât această poziție va fi avantajoasă pentru el ulterior; este o procedură interesantă: să convingem cealaltă parte că este în interesul acesteia să ne permită nouă să avem un avantaj. În realitate însă, folosirea persuasiunii în
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
cum comunicăm” (Păun, 1999, p. 119). Rezumat 1. Tacticile folosite în conflict reprezintă un evantai extrem larg de modalități prin care un comunicator poate să obțină anumite avantaje într-o negociere. Printre astfel de tactici întâlnim: tehnica ingrațierii (a flatării adversarului), tehnica disimulării, tehnica om bun/om rău etc. 2. Negocierea este procesul prin care reușim să obținem ceea ce vrem de la cei care vor ceva de la noi. Pașii în negociere presupun: pregătirea, desemnând ce vrea partea care propune negocierea; dezbaterea, privind
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
problemele cu care ne confruntăm în mod curent. Aparent surprinzător, și varianta inversă ne oferă o seamă de avantaje. Astfel, alegeți una dintre cele mai profitabile tehnici de învățare pe care le folosiți. Încercați acum să vă gândiți că un adversar periculos vă îndeamnă să folosiți această tehnică în procesul dumneavoastră de instruire; trebuie să îi găsiți punctele slabe, să demonstrați că această tehnică este cea mai nepotrivită pentru dumneavoastră. După ce veți face un astfel de „rechizitoriu” al celei mai de
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
unii autori de versuri, precum C. C. Pleșoianu. I. Găvănescul scrie meditații ori versuri de dragoste. Tot el semnează și primele pagini teoretice asupra naturalismului (Scrisori către un amic din Paris), în care se declară adeptul opiniilor lui Émile Zola și adversar hotărât al „criticii clasice”. Fără a încerca totuși să realizeze un nou tip de critică, întemeiată pe datele științelor, alți colaboratori ai revistei supun unele aspecte ale literaturii române unei critici violente și adesea iconoclaste, cum procedează I. Găvănescul sau
STIINŢE SI ARTE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289930_a_291259]
-
ci și filozofia, în special neoplatonismul; creștinismul era reprezentat de figuri ilustre, și însuși episcopul cetății, Ambrozie, om de mare autoritate și prestigiu, era un cunoscător rafinat al culturii păgîne. Augustin a avut posibilitatea să observe triumful lui Ambrozie asupra adversarilor de la curte și ridicarea sa progresivă pînă la demnitatea de autoritate religioasă de care imperatorul n-avea cum să nu țină seama; a fost impresionat de personalitatea lui Ambrozie, care i s-a părut esențialmente spirituală, deși trebuie să fi
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
chiar dacă, judecînd superficial, unii critică comportamentul lui Augustin. Despre originea schismei am vorbit mai sus. Donatiștii au constituit, încă de la începutul separării de Roma, majoritatea creștină în Africa, iar bisericile catolice erau adesea și în multe locuri amenințate de violențele adversarilor, cu toate că un anumit modus vivendi se instaurase ici și colo, în epoca lui Augustin. Avînd o strînsă legătură de prietenie cu Aureliu, episcopul Cartaginei, pe care l-a determinat să citească opera lui Optatus din Mileve, Augustin a făcut ca
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cei buni vor fi aleși dintre cei răi. Mai menționăm: cele șapte cărți Despre botez, împotriva donatiștilor (De baptismo contra Donatistas), unde reia chestiunea fundamentală a valabilității botezului oficiat de eretici, analizată deja de Ciprian, de la care se revendicau și adversarii lui Augustin; Epistola către catolici referitoare la secta donatiștilor (Epistula ad Catholicos de secta Donatistarum), care poartă și titlul Despre unitatea Bisericii (De unitate Ecclesiae); o confutație (scrisă între 400 și 403) a unei epistole pe care Petilianus, episcopul donatist
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
tratat Despre liberul arbitru pentru a arăta că se contrazice. Citind această operă, Augustin este nevoit să replice în 415 cu o scriere Despre natură și har (De natura et gratia) care o corectează încă din titlu pe cea a adversarului și din care, așa cum obișnuiește să facă în tratatele de bătrînețe, Augustin citează pas cu pas, citarea fiind urmată imediat de confutație. Augustin nu acceptă interpretarea reductivă a harului, propusă de Pelagius, ca posibilitate de a nu păcătui dăruită de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
condamnat în acei ani. După ce s-a stabilit în preajma lui Teodor, Iulian a ajuns să cunoască a doua carte din tratatul Despre Nuntă al lui Augustin, căruia îi răspunde prin opt cărți dedicate Lui Florus, pline de atacuri violente la adresa adversarului; polemica a continuat, pentru că episcopul din Hippona a replicat scriind Contra celui de-al doilea răspuns al lui Iulian (Contra secundam Iuliani responsionem), numită și Opera neterminată contra lui Iulian (Contra Iulianum opus imperfectum), întreruptă, în timpul examinării celei de-a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
același timp, condiționarea prin predestinare a libertății umane, Augustin ajunge la sfîrșitul unei evoluții care începuse încă din prima parte a vieții sale (unele semne sînt reperabile chiar în Confesiuni) și care tocmai de aceea îi va fi reproșată de către adversarii săi; ei se vor referi la operele scrise în anii anteriori și vor sublinia că soluția propusă de Augustin era aceea a unui maniheist, a unui dualist deghizat în haine de creștin. Oricum, în ciuda unor rectificări și precizări ulterioare, creștinismul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
necunoscut, pe nume Mocianus, care comparase această schismă cu eroarea donatistă și o combătuse bazîndu-se pe afirmațiile lui Augustin, Facundus a scris o carte Contra scolasticului Mocianus (Contra Mocianum scholasticum), în care susține că nu Biserica africană devenise schismatică, ci adversarii doctrinei celor Trei Capitole și, în consecință, și ai Crezului de la Calcedon. Facundus a polemizat și cu papa Vigilius și și-a răspîndit opera în Africa în 571, ascunzîndu-se însă într-un loc secret tocmai pentru că, refuzînd deciziile conciliului de la
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și Epifanie (cf. p. 000), sau documentele conciliului de la Calcedon ori provenite de la alte episcopate din Orient. Bibliografie. Ediție: PL 68, 969-1052. 6. Victor de Tununa Tununa era un mic oraș din Africa proconsulară. Aici era episcop Victor, un alt adversar al condamnării celor Trei Capitole. Din acest motiv, în jurul anului 555, el a fost trimis în exil de către autoritatea imperială și a trebuit să își schimbe frecvent reședința. A călătorit în Egipt și apoi la Constantinopol prin anii 564-565; în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de credința sa, așa cum Synesius, după ce s-a convertit, a devenit episcop în orașul său și a scris Imnuri cu conținut deopotrivă creștin și neoplatonic. Neoplatonismul, filozofia de care s-au folosit în primă instanță apărătorii vechii culturi grecești și adversarii creștinismului, ca Iulian Apostatul, Proclus și Damascius, îi oferea încă unui creștin, în secolul al VI-lea, instrumentele necesare pentru o cercetare teologică. Trebuie oare să mai amintim, chiar din spațiul latin, exemplele precedente ale neoplatonicilor Marius Victorinus și Augustin
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
prin scrisori trimise separat diferiților membri ai acesteia. în schimb, Chiril a găsit înțelegere la episcopul Romei, Celestin, căruia îi trimisese deja extrase tendențioase din predicile lui Nestorie (și de a cărui reacție se folosise pentru a-și ataca direct adversarul) și făcuse apoi să-i parvină a doua epistolă către Nestorie cu o traducere latină. Patriarhul de Constantinopol i-a scris și el lui Celestin, care însă, indignat de calda primire făcută de Nestorie unor pelagieni, l-a condamnat în cadrul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
urma să fie excomunicat. La 19 noiembrie 430, împăratul s-a decis să convoace un conciliu la Efes în ziua de Cincizecime (7 iunie) din 431, cu scopul de a restabili pacea. Chiril, pentru a grăbi lucrurile, i-a comunicat adversarului său deciziile luate la Roma printr-o a treia scrisoare, contrasemnată de un sinod de episcopi din Egipt și înmînată pe 30 noiembrie; în apendice, scrisoarea conținea douăsprezece anatematisme, adică tot atîtea condamnări ale unor afirmații doctrinale pentru care se
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
8, 22; Evr. 12, 2; Filip. 2, 9; Col. 1, 15) par să indice inferioritatea Fiului și caracterul său de creatură. Numai capitolele 33 și 34 se ocupă de natura divină a Duhului Sfînt. în general, Chiril prezintă întîi obiecția adversarului, apoi o desființează prin metode logice: silogismul, reducerea la absurd și așa mai departe. Fotie (Biblioteca, cod. 136) considera că Tezaurul ar fi opera cea mai clară a lui Chiril, mai ales pentru cei ce înțeleg metoda silogistică. De fapt
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
faptul că un om întreg s-a unit în mod inefabil cu Unul-născutul Logos al lui Dumnezeu. Doctrina lui Nestorie sau, mai precis, interpretarea pe care i-o dă Chiril, este astfel atacată de-a lungul întregii scrieri, fără ca numele adversarului să fie menționat. Există patru manuscrise ce conțin, sub numele lui Chiril, un tratat Despre întruparea Unului-născut, care nu e altceva decît o versiune ușor diferită a scrierii dedicate lui Theodosius și intitulate Despre dreapta credință, redactată însă sub forma
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
au păstrat și în traducere latină și siriacă) nu este menționat Efessul, așa că trebuie să fi fost redactate în prima parte a anului 431. în fiecare din ele, Chiril procedează sistematic: reproduce de fiecare dată un anatematism, urmat de obiecțiile adversarilor și apoi de propriul răspuns. în scrierea contra orientalilor, apărarea se sprijină în mai multe cazuri pe citate extrase din „sfinții părinți”, Chiril vrînd să demonstreze că respectă tradiția ortodoxiei catolice. De altfel, în scrierea lui Andrei erau vizate nu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
doctrine a lui Apolinarie. în timp ce era arestat la Efes, a compus, în august sau septembrie 431, la cererea episcopilor care participau la sinod, o scurtă Explicație a celor douăsprezece capitole. Chiril justifică aici recurgerea la anatemă contra lui Nestorie, un adversar al adevărului, care, asemenea fariseilor, l-a considerat pe Cristos om, și nu Dumnezeu; apără apoi fiecare anatematism făcînd referiri la pasaje din Sfînta Scriptură. Ne-au rămas foarte multe fragmente în greacă și siriacă dintr-o operă împărțită în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
instinctivă de a domina limbajul teologic au exercitat o influență decisivă, ce n-a fost totuși lipsită, așa cum am spus, de ambiguități. Capacitatea sa de a găsi în acest fel formule fericite - cu siguranță mai echilibrate decît ale lui Nestorie, adversarul său - ale unor probleme teologice extrem de delicate și de a indica în mod ferm punctele slabe ale tezelor contrarii a determinat în bună măsură succesul său. La aceasta au contribuit și notabilele sale însușiri de politician, unitatea incomparabil mai solidă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
epistola dogmatică” de la începutul lui 430 (cf. p. 000); există și o altă scrisoare trimisă de Nestorie și de episcopii din tabăra sa în iulie 431, de la Efes, împăratului Theodosius al II-lea pentru a protesta împotriva inițiativei sinodale a adversarilor. O epistolă către Teodoret al Cyrului a fost extrasă din Actele conciliului și publicată de E. Schwartz. Alte două scrisori, păstrate numai în latină, adresate unor înalți funcționari de la curte, sînt compuse cînd dramaticele evenimente de la Efes din iulie-august 431
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de către papă a hotărîrilor conciliului, inclusiv a formulei dogmatice; ratificarea a avut loc la 21 martie 453 și excludea în mod expres tot ceea ce contrazicea canoanele de la Niceea (adică, potrivit Romei, în special canonul 28), dar s-a făcut după ce adversarii formulei de la Calcedon se prevalaseră de inexistența aprobării papale. Reacția a fost extraordinar de violentă în Egipt, unde, la moartea lui Marcian (în 457), succesorul lui Dioscor, Proterios, care mai fusese apărat cu ajutorul armatei, a fost făcut bucăți de către mulțime
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
o intensă reflecție teologică în cele două tabere adverse. în timp ce Sever era încă în plină activitate, adepții săi prezentau la colocviul de la Constantinopol pretinsele scrieri ale lui Dionisie Areopagitul, caracterizate de un monofizism moderat; deși respinse pe bună dreptate de adversari ca apocrife, acestea aveau să cunoască un enorm succes, mai cu seamă în Occident - firește, nu pentru tezele cristologice, ci pentru doctrina mistică (cf. pp. 000-000). Teologia calcedoniană, preocupată mai ales de definirea ipostasului, era reprezentată cu succes de Leonțiu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]