39,601 matches
-
un zăngănit ușor de oale, niște fălci mestecând, iar pe chipul lui a înflorit un surâs. Alte umbre famelice și furtive urmau să vină după noaptea aceea și curând accentul de Oxford și clienții în smoching aveau să rămână o amintire. O forță de atracție constantă și zilnică trăgea localul în jos; gustul pentru metamorfoze, pentru surprize și apatia ce se naște din anumite abandonuri îl împingeau pe Terence pe panta aceasta. Cu două zile înainte de plecarea noastră, în Saki Bar
Nicolas Bouvier L'usage du monde by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/9507_a_10832]
-
l-au înșelat și au dispărut spre apus pentru a se opri în Occident, în acele sate din Balcani unde anul trecut, în anotimpul berzelor, goliserăm atâtea pahare cu urmașii lor. După o zi de muncă istovitoare la garaj, aceste amintiri regăsite erau o fericire. Călătoria, ca o spirală, înainta revenind întotdeauna la sine. Ne chema. Nu trebuia decât să-i răspundem. Terence, foarte sensibil la clipele de fericire, destupa ultima sticlă de Orvieto. Dopul sărea, iar deficitul barului creștea cu
Nicolas Bouvier L'usage du monde by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/9507_a_10832]
-
finețe, discreție și afecțiune ca un inventar al gesturilor nefăcute ori ratate ale unor oameni pe care moartea îi va despărți fără ca ei să-și fi spus cuvintele simple care ar fi fost de spus. Construcție mozaicată, rezultând din asamblarea amintirilor despre amintiri: ale tatălui - rând pe rând, copil, adolescent, adult - și ale fiului care urmează același traseu. Liantul care dă coerență acestui mozaic este asigurat de comentariile autorului când sentimentale, când ironice, când aspre, când detașate. Publicăm mai jos fragmente
Pierre Charras Recviem by Constanța Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/9531_a_10856]
-
și afecțiune ca un inventar al gesturilor nefăcute ori ratate ale unor oameni pe care moartea îi va despărți fără ca ei să-și fi spus cuvintele simple care ar fi fost de spus. Construcție mozaicată, rezultând din asamblarea amintirilor despre amintiri: ale tatălui - rând pe rând, copil, adolescent, adult - și ale fiului care urmează același traseu. Liantul care dă coerență acestui mozaic este asigurat de comentariile autorului când sentimentale, când ironice, când aspre, când detașate. Publicăm mai jos fragmente din romanul
Pierre Charras Recviem by Constanța Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/9531_a_10856]
-
puternic și tulburător, țesut ca un giulgiu cenușiu cu care-și va înveli morții, discret recviem la despărțirea de ei. În acest fel, cuvântul scris își va lua revanșa față de cuvântul nerostit în toate ocaziile ratate, acum recuperate prin forța amintirii. Dincolo de viața lor anonim și rapid consumată, va rămâne evocarea ei, mai durabilă și mai iradiantă, prin forța și frumusețea cuvântului scris. Totuși, nu-l cunosc. Nu știu nimic despre el. Sau atât de puțin. Și pe urmă, se îndepărtează
Pierre Charras Recviem by Constanța Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/9531_a_10856]
-
la piept. Și eu care am păstrat atâta distanță. Până într-atât încât, în rarele mele vizite din ultimii ani, înainte de ruptura definitivă, ne mulțumeam să ne strângem mâna. Tocmai despre mâna lui, care o ținea pe a mea, păstrez amintirea cea mai precisă. Mai ales că îmi lipsește. De n-o fi copilăria mea, pe care o plâng. E același lucru, cred, copilăria mea și mâna lui. Să adaug despre copilăria mea că avea degetele strânse peste ale mele și
Pierre Charras Recviem by Constanța Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/9531_a_10856]
-
filmului contribuie din plin și o serie de ecleraje și de-coruri, filmările în sepia, crepusculare, cu o luminiscență di-fuză, care încarcă atmosfera romanului polițist. Un ca-davru strălucește în lumină cu rictusul fixat etern în mintea copilului, imaginația se digitalizează, amintirile din copilărie, cele fictive ale lui Fingerling, desfășoară locuri spec-tra-le, luminate artificial, așa cum hoinărelile detectivistice deschid spații ale minții, interioare încărcate de graffitiuri, în-căperi degradate sau tenebroase etc. Detectivul cîntă la saxofon și, în timp ce își îmbrățișează pasional iubita, deasupra lor
Strigarea numărului 23 by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9528_a_10853]
-
interioare încărcate de graffitiuri, în-căperi degradate sau tenebroase etc. Detectivul cîntă la saxofon și, în timp ce își îmbrățișează pasional iubita, deasupra lor cad foi albe, ca textul să meargă mai departe. Nu este astfel și subconștientul, unde ard cu flacără oxiacetilenică amintirile "de neșters", inoxidabile? În fond și la urma urmei, povestea de abia aici începe.
Strigarea numărului 23 by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9528_a_10853]
-
a se pune pe el în valoare sau de a scrie frumos. Altminteri, critica ar fi fost pândită de riscul "literaturizării", în dauna obiectivității absolut necesare. Principiile acestea a încercat, într-un fel, să le aplice și în volumul de Amintiri, apărut în anul 1975, la Editura Eminescu (și reeditat cu completări în 1981, la aceeași editură). Intervievat cu ocazia apariției cărții și rugat să-și compare amintirile cu Memoriile lui E. Lovinescu, Șerban Cioculescu răspundea: "Memoriile lui Lovinescu au vrut
Amintirile lui Șerban Cioculescu by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/9547_a_10872]
-
acestea a încercat, într-un fel, să le aplice și în volumul de Amintiri, apărut în anul 1975, la Editura Eminescu (și reeditat cu completări în 1981, la aceeași editură). Intervievat cu ocazia apariției cărții și rugat să-și compare amintirile cu Memoriile lui E. Lovinescu, Șerban Cioculescu răspundea: "Memoriile lui Lovinescu au vrut să fie literatură - și sunt! Ele nu se valorifică decât în mod secundar, ca document... Eu am scris amintirile fără să urmăresc vreun efect literar. Prin alte
Amintirile lui Șerban Cioculescu by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/9547_a_10872]
-
ocazia apariției cărții și rugat să-și compare amintirile cu Memoriile lui E. Lovinescu, Șerban Cioculescu răspundea: "Memoriile lui Lovinescu au vrut să fie literatură - și sunt! Ele nu se valorifică decât în mod secundar, ca document... Eu am scris amintirile fără să urmăresc vreun efect literar. Prin alte cuvinte, n-am vrut să fac literatură. Dacă am lăsat impresia contrarie, n-am de ce să mă bucur!" Și mai departe: "Memorialistul derivat din critic nu poate să scrie decât cu aceeași
Amintirile lui Șerban Cioculescu by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/9547_a_10872]
-
al scrisului, prin umorul comprehensiv față de natura umană, ca și prin lirismul nativ care i-a permis să-i înțeleagă pe atât de diferiții și genialii poeți: T. Arghezi, I. Barbu, L. Blaga, I. Vinea sau C. Tonegaru. Citindu-i amintirile, lectorul aflat poate doar în așteptarea preciziei și a logicei, descoperă farmecul "cuvintelor potrivite", care dau savoare expresiilor și personalitate stilului. în amintiri, omul cumpătat în viața practică și secret în cea sufletească pare că ridică colțul unei cortine, dezvăluindu
Amintirile lui Șerban Cioculescu by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/9547_a_10872]
-
diferiții și genialii poeți: T. Arghezi, I. Barbu, L. Blaga, I. Vinea sau C. Tonegaru. Citindu-i amintirile, lectorul aflat poate doar în așteptarea preciziei și a logicei, descoperă farmecul "cuvintelor potrivite", care dau savoare expresiilor și personalitate stilului. în amintiri, omul cumpătat în viața practică și secret în cea sufletească pare că ridică colțul unei cortine, dezvăluindu-și fețele neștiute. în acest sens, capitolele "Grădina copilăriei mele", "Turnu-Severin de altă dată", "Tata", "Mama", "Tata-Mare", "Mama Tity", "Amintiri găieștene", "Profesorul" etc.
Amintirile lui Șerban Cioculescu by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/9547_a_10872]
-
personalitate stilului. în amintiri, omul cumpătat în viața practică și secret în cea sufletească pare că ridică colțul unei cortine, dezvăluindu-și fețele neștiute. în acest sens, capitolele "Grădina copilăriei mele", "Turnu-Severin de altă dată", "Tata", "Mama", "Tata-Mare", "Mama Tity", "Amintiri găieștene", "Profesorul" etc. vorbesc de la sine. Autoportretizările nu lipsesc nici ele din carte: "Eram un copil debil, expus răcelilor. De aceea luam untură de pește. A fost tortura numărul unu a copilăriei mele: mai târziu, când am rămas orfan de
Amintirile lui Șerban Cioculescu by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/9547_a_10872]
-
ai alinat lacrimile și mi-ai întărit cugetul, pavilionul tău mi-a adăpostit primele lecturi libere, mi-a deschis zările îndepărtatului western, cu poveștile lui Karl May, cu epopeea Nibelungilor, cu miturile Helladei și ale miezenopții neguroase..." începând de aici, amintirile se înlănțuie și se întrețes într-un flux aparent liber, dar, de la un moment dat încolo, într-un climat restrictiv. Părinții fraților Cioculescu au murit tineri (tatăl în 1912, când Șerban avea 10 ani, mama doi ani mai târziu), lăsându
Amintirile lui Șerban Cioculescu by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/9547_a_10872]
-
ajuns însă pentru o perioadă suficient de lungă, spre a-și putea susține teza, mai cu seamă că între timp i se născuse un băiat, Barbu, acest fapt atrăgând o creștere firească a cheltuielilor de întreținere. Nu a vorbit în amintirile publicate de excelentele referințe obținute la prestigioasa "École Pratique des Hautes Etudes", de prețuirea unor mari profesori precum Fortunat Strovski, de colegii români cu care a împărțit sejurul parizian: Mircea Vulcănescu, Alex. Graur, Mariana Parlier etc. Mai cu seamă nu
Amintirile lui Șerban Cioculescu by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/9547_a_10872]
-
după ce înainte îi fusese colegă de facultate. Șerban Cioculescu a găsit în ea o tovarășă ideală de viață, care l-a iubit și susținut cu total devotament mai bine de șase decenii. De altfel, o dedicație pe un exemplar al Amintirilor din 1981, sună astfel: "Mariae - Carissimae uxoris - Servianus. 19 X 1981". Nici despre relația cu fiul său, Barbu, nu a scris, din aceleași considerente de firească și specifică discreție. Totuși, cei trei au format, în teribilii ani ai comunismului, o
Amintirile lui Șerban Cioculescu by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/9547_a_10872]
-
pămîntul acoperit de zăpadă. Ne-am unit brațele într-un cerc mare, cît proiecția ei deasupra noastră. Marian, Mihai, Mircea, Mugur, Florin, Claudia, Luminița... Atunci, abia, am plîns. Lacrimile duceau la vale umilințe dezamăgiri, se spălau rănile uscate, sufletele noastre, amintirile, coșmarul. N-am uitat. Nimic. Nici o secundă. Nici inocența, nici visul, nici speranța că drumul va fi altul. Complet altul. Nici urletul visceral al muncitorilor care anunța triumfător "IMGB face ordine! Noi muncim, noi nu gîndim". Nici bătăile, nici loviturile
Mai bine golan! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/9557_a_10882]
-
iar bătrâna Doucement înoată-n muslinul fumuriu/ al lui ŤForsyte saga.ť cât despre grasul sforăind/ de-ndată ce pune capul pe perne, nu e om de rând;/ el este domnul țării românești". (p. 7) Între spectacolul tranziției românești și amintirile despre cărțile care i-au marcat viața, se întinde, ca o magmă, singurătatea autoarei. Ea privește, când cu o curiozitate amuzată, când plictisită, spectacolul străzii, își amintește titluri, personaje și întâmplări din cărțile care au fascinat-o în timp, dar
Drumul spre sine by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9560_a_10885]
-
lac întins ca marea sau că se ascunde după vreun deal." Pripită emoție, căci "iată-l din nou". Mergînd înainte ca o poveste. Köln, și pe urmă acasă, frîngînd brusc cercul unei călătorii. Un drum cu trenul la mare, printre amintiri și cîntece germane de șagă. Încă unul, pe ploaie. În fine, Flori la mare, un tablou în proză care completează cele cîteva ilustrații, alb-negru și una color, răsfirate prin carte. Flori ciudate, "crizanteme de mare", unele sprințare, altele obosite, unele
Acuarele plimbate by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9572_a_10897]
-
zîmbetul ei suav, nealterat de ani, s-a-ntipărit pe fața mea. Mi se întîmplă uneori în clipe alese să devin ea: cînd sînt departe de rutina zilnică, cînd mă aflu în mijlocul naturii, cînd întîlnesc bunătate, frumusețe...". De cînd există literatura de amintiri și călătorii, transformarea asta înseamnă acasă.
Acuarele plimbate by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9572_a_10897]
-
întregi colectivități de-a lungul istoriei culturale, depășind metaforele obsedante sau miturile personale. Mircea Eliade a fost primul care a susținut că poveștile sunt reinvestiri mitologice mai mult sau mai puțin mărturisite, fiind convins, încă din 1939, de existența unor "amintiri imemoriale", care zac în sufletul tuturor oamenilor și care irup necontrolabil și în opera scriitorilor, teoria jungiană a arhetipurilor și a memoriei colective consolidând ipoteza semnificațiilor trans-istorice ale unor comportamente umane. Influențat nu numai de eseul menționat, ci de întreaga
Fantasmele textului literar by Dana Pîrvan-Jenaru () [Corola-journal/Journalistic/9583_a_10908]
-
Bloom). Să zicem că sufăr de cleptomanie culturală și am comis un furt involuntar; dar de ce din toate momelile lui Ulisse eu am pus mâna, cu ochii închiși, tocmai pe bucata asta de săpun..." (p. 21). Autoarea constată că, în amintirea ei, fiecare mort pe care l-a cunoscut a rămas legat de o anumită ipostază care îi vine în minte ori de câte ori se gândește la persoana respectivă. Mecanismele gândirii prin care o anumită ipostază și nu alta s-a fixat definitiv
Cealaltă față a vieții by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9578_a_10903]
-
Voronca nu sînt ironice, atunci ele sînt blamabile. Însă tablouri delicate, de suprarealism la vîrsta coaptă, dau farmec unei cărți de frumoasă remiză cu viața și cu aleanul, oricare ar fi fost intențiile ei. Întîi, un bărbat iubește o femeie. Amintirea ei încearcă s-o cuprindă, neștiutor de toate compensațiile pe care lumea se zbate să i le ofere. Povestea începe cu o șopîrlă, martorul rece al întîlnirii lor fierbinți. De aici, o întreagă teorie a șopîrlei care aruncă discuția despre
Literatura moare rîzînd by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9596_a_10921]
-
Dar, curățat de tot ce ar putea să-ți dăuneze, nici nu mai trăiești. Așa că ultima frază din volum, "și lumea cunoaște, în sfîrșit, armonii fără asemănare" e un voalat adio lumii vechi. Nefericirea avea conștiință. Fericirea n-are nici măcar amintiri.
Literatura moare rîzînd by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9596_a_10921]